Prin contestaţia înregistrată la Tribunalul Prahova, contestatoarea-societate comercială, în contradictoriu cu D.G.F.P.C.F.S. Prahova şi banca comercială, a solicitat anularea formelor de silită pornite în baza titlului executoriu din 29 iunie 2001 emis de intimată şi deblocarea contului său deschis la menţionata bancă.
Prin aceeaşi cerere, recurenta a solicitat să i se restituie şi sumele reţinute prin poprire.
în motivarea cererii sale, contestatoarea a arătat că prin titlul executoriu din 29.06.2001, emis de intimată, s-a dispus blocarea contului, fără respectarea dispoziţiilor legale în materie, încălcarea acestor dispoziţii atrăgând anularea formelor de executare.
S-a mai arătat în aceeaşi cerere că, potrivit legii, în cazul în care debitorul nu-şi achită obligaţia de plată, organul de executare va trimite o înştiinţare de plată prin care i se notifică acestuia suma de plată datorată, iar în termen de 15 zile debitorul urmează să-şi achite obligaţia restantă şi să facă dovada achitării acesteia, regimul juridic al notificării fiind de act premergător al executării silite.
Contestatoarea a mai pretins că organul de executare nu a respectat condiţiile legale care atrag desfiinţarea formelor de executare, în sensul că nu i-a notificat suma de plată şi nu a somat-o cu privire la plata acestor sume şi a procedat direct la decontarea bancară, fără să o înştiinţeze, astfel că banca unde avea contul deschis a procedat la indisponibilizarea fondului în mod nelegal.
Intimata a invocat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Prahova, susţinând că, în speţă, competentă de a soluţiona această cauză pe fond este judecătoria.
Tribunalul Prahova, prin sentinţa nr. 1078 din 31.07.2001 a Secţiei comerciale, a respins excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe, invocată de intimata D.G.F.P. Prahova, ca nefondată.
Prin aceeaşi sentinţă, prima instanţă a admis contestaţia formulată, anulând formele de executare pornite în baza titlului executoriu din 29 iunie 2001 emis de intimata D.G.F.P. Prahova.
Tot prin aceeaşi sentinţă, prima instanţă a dispus restituirea sumelor reţinute prin poprire.
Pentru a pronunţa o atare sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin titlul executoriu din 29 iunie 2001, emis de D.G.F.P. Prahova, s-a stabilit că societatea contestatoare are un debit de 153.353.040 lei şi majorări de întârziere în valoare de 953.918.000 lei.
Prin acelaşi titlu executoriu s-a dispus blocarea contului contestatoarei.
Aceeaşi instanţă a mai reţinut că organul de executare fiscală nu a respectat dispoziţiile legale în această materie, în sensul că nu a notificat debitoarea asupra obligaţiilor financiare pe care le are, trecând direct la decontarea bancară, fără deci a-i comunica somaţia cu titlul executoriu conform art. 43 din O.G. nr. 11/1996.
S-a mai arătat de aceeaşi instanţă, că, în mod greşit, intimata a calculat la debitul iniţial 153.343.000 lei majorări de întârziere, în condiţiile în care prin titlul executoriu (hotărârea judecătorească) nu s-au stabilit atari majorări, pentru că ceea ce se execută sunt numai dispoziţiile prevăzute de titlul executoriu.
In privinţa excepţiei de necompetenţă materială invocată de intimată, prima instanţă a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de până la 10.000.000.000 lei inclusiv, precum şi procesele şi cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani1.
S-a mai reţinut, prin aceeaşi sentinţă, că în speţă este vorba de o contestaţie la executare în care una din părţi este o societate comercială, deci are calitatea de comerciant, situaţie în care competenţa materială îi revine tribunalului în primă instanţă.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs intimata D.G.F.P. Prahova, care a susţinut că, în mod greşit, prima instanţă a trecut la soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât competenţa materială într-o atare speţă îi revenea Judecătoriei Ploieşti, şi nu Tribunalului Prahova.
S-a solicitat de către recurentă admiterea recursului său, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei Judecătoriei Ploieşti pentru a o soluţiona în primă instanţă.
Curtea, verificând motivul invocat, a constatat că recursul este întemeiat.
Astfel, din cuprinsul acţiunii intimatei a rezultat că obiectul acesteia este o contestaţie la executare, mai exact o contestaţie la titlu, în speţă decizia nr. 750 din 13.11.1998 a Colegiului Jurisdicţional al Curţii de Conturi Prahova.
în atari condiţii, în mod greşit, prima instanţă a trecut la soluţionarea pricinii pe fond, pentru că, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 pct. 2 C. proc. civ. şi art. 373 şi art. 400 din acelaşi cod, competenţa materială de a soluţiona această cauză îi revenea Judecătoriei Ploieşti, şi nu Tribunalului Prahova.
Procedând în sens contrar, tribunalul a pronunţat o hotărâre nelegală, motiv pentru care, în baza art. 304 pct. 3 C. proc. civ. şi art. 312 alin. 5 C. proc. civ. raportat la art. 315 din acelaşi cod, recursul a fost admis.
Drept consecinţă, Curtea a casat sentinţa primei instanţe cu trimiterea ei spre rejudecare la Judecătoria Ploieşti.
C.A. Ploieşti, decizia nr. 260 din 15.02.2002
