La data de 12.06.2012, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiaşi sub numărul 842/230/2012, contestaţia la formulată de contestatorul P.C.împotriva executării silite a titlurilor executorii reprezentate de: contractul de credit nr. 8/17.01.2007, actele adiţionale: nr. 1/18.12.2007, nr. 2/03.02.2010 şi contractul de ipotecă autentificat sub numărul 318/17.01.2007, ce fac obiectul dosarului de executare nr. 43/Ex/2012 al B.E.J. I.R. F.Prin contestaţia la executare, contestatorul P. C.a solicitat, în contradictoriu cu intimatele: B.R.D. – G. S.G. S.A. Bucureşti, prin S. C. şi D. I. S., desfiinţarea executării şi încetarea urmăririi silite ca urmare a stingerii obligaţiei prin consemnarea la dispoziţia creditorului a întregii sume ce a constituit obiect al executării.În motivarea în fapt a contestaţiei, contestatorul P. C. a arătat că, este proprietarul imobilului situat în oraşul F…, potrivit contractului de nr. 3617/07.12.2006, iar la data de 17.01.2007, prin contractul de ipotecă nr. 318/17.01.2007 a garantat ipotecar imobilul respectiv, compus din teren intravilan în suprafaţă de 1255 m.p., casă cu patru camere şi dependinţe.A mai arătat contestatorul P. C. că, la data de 06.01.2012, prin somaţia de plată numărul 10, a fost notificat de către B.E.J. I. R. F. să achite către B.R.D. – G. S. G. S.A. B.i – G. C.suma de 89.785,55 lei reprezentând credit plus dobânzi, comisioane şi cheltuieli de executare silită.Contestatorul a învederat că, la data de 31 mai 2012 s-a emis de către B.E.J. I. R.F. procesul – verbal de licitaţie, prin care imobilul menţionat mai sus a fost adjudecat de către D. I. – S., aceasta fiind persoana care a depus cauţiunea reprezentând 10% din preţul de începere al licitaţiei, plata urmând a fi făcută integral la data de 02.07.2012.A mai învederat contestatorul că, la data de 01.06.2012 a depus prin intermediul tatălui său, P. P., suma de 97.764 lei în contul B.E.J. I. R. F., sumă ce reprezintă întreaga creanţă către creditoarea urmăritoare B.R.D. – G. S. G. S.A. Bucureşti, precum şi cheltuielile de executare în sumă de 6.500 lei.Contestatorul a invocat prevederile art. 512, art. 516, art. 518 şi art. 523, toate din şi a precizat faptul că, întrucât în cursul executării, înaintea întocmirii actului de adjudecare, a consemnat la dispoziţia creditoarei urmăritoare întreaga valoare a creanţei cu toate accesoriile şi cheltuielile de executare, solicită desfiinţarea tuturor actelor de executare (inclusiv a procesului – verbal de licitaţie prin care a fost adjudecat imobilul, proprietatea sa) şi încetarea executării silite, fiind îndeplinite dispoziţiile: art. 428 şi art. 523, ambele din Codul de procedură civilă.În drept, contestatorul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 399 si următoarele din Codul de procedură civilă, precum şi pe dispoziţiile legale menţionate mai sus.În susţinerea contestaţiei la executare a depus la dosar atât odată cu cererea, cât şi, ulterior, pe parcursul procesului, următoarele înscrisuri, în fotocopie: somaţia de plată nr. 10 din data de 06.01.2012 emisă de B.E.J. I. R. F. în dosarul de executare nr. 410/2011; procesul – verbal de licitaţie încheiat la data de 31 mai 2012 de către B.E.J. I. R.F în dosarul de executare nr. 43/Ex/2012 (dosar de executare cu numărul vechi 410/2011); recipisa de operaţiuni în contul curent de consemnare executori judecătoreşti nr. 56 din data de 01.06.2012, deponent al sumei primite spre consemnare, în cuantum de 104.264 lei, fiind P. P., iar persoana pe seama şi la dispoziţia căreia se efectuează operaţiunea (executor judecătoresc) fiind I. R. F. şi chitanţa numărul 1206011250190001/01.06.2012 privind depunerea numerarului, în cuantum de 104.264 lei, la chişeul creditoarei B.R.D. – G. S. G. S.A. B. – S. C.; procura specială prin care contestatorul P. C. îl împuterniceşte pe tatăl său, P. P., să-l reprezinte în toate şi în orice acţiune şi în orice operaţie privind drepturi depline asupra bunurilor proprietatea sa, autentificată la data de 26 mai 2011 de către un expert ad hoc pe lângă Înalta Curte de Apel din Paris – Franţa, acreditat pe lângă Ambasada U.S.A. din Paris; contractul de ipotecă – anexa la contractul de credit nr. 8/17.01.2007 autentificat sub numărul 318 la data de 17 ianuarie 2007 de către B.N.P. T. M. – D.; contractul de donaţie autentificat sub numărul 3617 la data de 07 decembrie 2006 de către B.N.P. J.G. C.; documentaţia topografică cu privire la imobilul situat în intravilanul oraşului F.; cererea adresată intimatei B.R.D. – G. S. G. S.A. Bucureşti de către procuratorul contestatorului P. C., pe nume P. P. şi înregistrată la sediul B.R.D. – G. S. G. S.A. B.i – Agenţia M.V. sub numărul 900/31.05.2012 şi extrasul de cont emis de aceeaşi intimată.Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 194 lei şi timbru judiciar în valoare de 3 lei.La data de 05.09.2012, intimata D. I. – S. a depus la dosar întâmpinare prin intermediul căreia a solicitat: respingerea contestaţiei la executare formulată de contestatorul P. C. ca nefondată, menţinerea tuturor actelor de executare silită întocmite de B.E.J. I. R.F. în dosarul de executare 43/E/2012, respectiv a procesului – verbal de licitaţie din data de 31.05.2012 prin care a fost declarată adjudecatara imobilului şi obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu constând în onorariu avocat şi contravaloarea deplasărilor la instanţă.În temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă, a solicitat judecarea contestaţiei în lipsă.Prin întâmpinare intimata a arătat că, este inadmisibil capătul de cerere privind încetarea urmăririi silite, în raport de dispoziţiile exprese ale art. 371 indice 5 din Codul de procedură civilă, situaţie în care nu se poate solicita încetarea urmăririi silite atâta timp cât speţa de faţă nu se încadrează în niciunul dintre cazurile strict şi limitativ prevăzute la literele: a) – d) ale articolului respectiv.Intimata a învederat că, debitorul, prin contestaţia formulată, poate viza doar desfiinţarea măsurilor de executare silită.Astfel, a arătat intimata că, nu s-a realizat integral obligaţia prevăzută în titlul executoriu, neachitându-se de către reprezentantul debitorului obligaţia prevăzută în titlu, cheltuielile de executare şi celelalte sume datorate potrivit legii, nefiind incidente nici prevederile art. 523 din Codul de procedură civilă.Intimata a invocat excepţia autorităţii lucrului judecat în ceea ce priveşte ambele capete de cerere, atât capătul de cerere referitor la desfiinţarea măsurilor de executare silită, cât şi cel referitor la întoarcerea executării silite potrivit art. 428 din Codul de procedură civilă, arătând că textul acestui articol vizează două situaţii, prevăzute alternativ, ce nu se pot cumula: fie încetarea executării, fie suspendarea executării silite.Intimata a arătat că, acelaşi contestator, P. R. C, a mai introdus anterior pe rolul Judecătoriei Filiaşi o cerere de încetare a executării silite şi de desfiinţare a măsurilor de executare, dosarul nr. 793/230/2012, având acelaşi obiect, fiind soluţionat de instanţă la data de 11.06.2012, în sensul respingerii cererii.
A arătat intimata că, instanţa soluţionează cererea întemeiată pe art. 428 alin. 3 din Codul de procedură civilă prin încheiere, potrivit dispoziţiilor privitoare la ordonanţa preşedinţială, în cazul prevăzut de art. 428 alin. 3 din Codul de procedură civilă nefiind vorba despre o cerere de ordonanţa preşedinţială. În acest sens, a susţinut intimata că, spre deosebire de procedura specială prevăzută de art. 581 din Codul de procedură civilă, în care instanţa se pronunţă prin sentinţă, în procedura prevăzută de art. 428 alin. 3 din Codul de procedură civilă, instanţa se pronunţă prin încheiere, fiind aplicabile prevederile ordonanţei preşedinţiale doar în ceea ce priveşte procedura rapidă de soluţionare şi caracterul executoriu al unei astfel de încheieri. Intimata a precizat că, atunci când legiuitorul a stabilit că o anumită procedură se soluţionează prin ordonanţă preşedinţială, a menţionat aceasta în mod explicit în textul legii, un exemplu în acest sens fiind art. 280 alin. 5 din Codul de procedură civilă.Intimata a mai învederat faptul că, este inadmisibilă contestaţia la executare, întrucât licitaţia s-a ţinut în data de 31.05.2012, iar ea a depus anterior acestei date taxa de participare, fiind singurul licitator înscris.Totodată a menţionat că, a fost declarată adjudecatar prin procesul – verbal de licitaţie şi a consemnat la dispoziţia executorului judecătoresc întreaga sumă de 117.928 lei. În acest sens, intimata a mai arătat că, după ţinerea licitaţiei şi declararea adjudecatarului, debitorul a consemnat pe seama creditorului B.R.D. suma de 97.764 lei (conform susţinerilor din contestaţie), în condiţiile în care putea să facă această consemnare în cursul executării silite, înainte de data licitaţiei sau, cel mai târziu, să se înscrie la licitaţie şi să ofere preţul de licitaţie, care era şi preţul total reprezentând valoare creanţă cumulată cu accesoriile şi cu cheltuielile de executare silită.Intimata a susţinut că, după ţinerea licitaţiei, declararea adjudecatarului şi consemnarea sumelor, debitorul nu mai poate pretinde desfiinţarea actelor de executare silită, căci executarea silită este, practic, finalizată, executorului nemairămânându-i decât să elibereze terţului adjudecatar actul de adjudecare (titlul de proprietate).Intimata a precizat că este un terţ adjudecatar de bună – credinţă care s-a înscris la licitaţie, a consemnat întreaga valoare a licitaţiei, dar ulterior momentului în care devine proprietar de facto şi de jure este pus în situaţia de a fi evins de către un debitor de rea – credinţă, care nici măcar nu consemnează întreaga sumă datorată la dispoziţia executorului.Intimata a mai învederat că, în toată această perioadă în care eliberarea actului de adjudecare este suspendată, înregistrează prejudicii însemnate, suma de 117.928 lei fiind blocată sine diae, neproducând dobândă, iar actul de proprietate fiind imposibil de eliberat.A mai învederat intimata că, nu este îndeplinită de debitor condiţia imperativă prevăzută de dispoziţiile art. 523 alin. 1 din Codul de procedură civilă a consemnării întregii valori, întrucât, suma consemnată de debitor, în cuantum de 97.764 lei, este mai mică cu 1.401,82 lei decât debitul datorat cu două luni înaintea licitaţiei, iar ea, în calitate de terţ adjudecatar, a achitat la licitaţie suma de 117.928 lei, nu suma de 97.764 lei. În această situaţie a arătat intimata, cererea debitorului este inadmisibilă.Întâmpinarea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile: art. 115 şi următoarele, art. 164, art. 428 alin. 3 şi art. 523 alin. 1, toate din Codul de procedură civilă.La termenul de judecată din data de 12 septembrie 2012, instanţa a admis excepţia de conexitate invocată de contestatorul P. C. R. şi de intimata D. I. S. şi a dispus conexarea dosarului nr. 853/230/2012 al Judecătoriei Filiaşi la prezentul dosar.Deliberând asupra excepţiei conexităţii, invocată de către contestatorul P. C. R. şi de către intimata D. I. – S., instanţa a constatat că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiaşi sub nr. 853/230/2012, pe cale de ordonanţă preşedinţială, contestatorul P. C. R. a solicitat desfiinţarea măsurilor de executare dispuse de către B.E.J. I. R. F. în dosarul de executare numărul 43/E/2012, prin procesul – verbal de licitaţie din data de 31.05.2012, în contradictoriu cu adjudecatarul D. I. S., ca o consecinţă firească a stingerii prin plată a obligaţiei pentru îndeplinirea căreia s-a început executarea silită.În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 523 din Codul de procedură civilă.În dosarul respectiv, la termenul de judecată din data de 18 iunie 2012, instanţa a luat act că obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de contestaţie la executare şi nu ordonanţă preşedinţială.
La data de 12.06.2012, acelaşi contestator, P.C. R., a înaintat instanţei o altă contestaţie la executare, ce face obiectul prezentului doar.Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 842/230/2012, contestatorul a solicitat desfiinţarea executării silite ce face obiectul dosarului nr. 43/E/2012 al B.E.J. I. R.F. şi încetarea urmăririi silite începute în baza titlurilor executorii reprezentate de: contractul de credit nr. 8/17.01.2007, actele adiţionale: nr. 1/18.12.2007 şi nr. 2/03.02.2010 şi contractul de ipotecă autentificat sub nr. 318/17.01.2007, ca urmare a stingerii obligaţiei, prin consemnarea la dispoziţia creditorului a întregii sume ce a constituit obiect al executării.În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 399 şi următoarele, art. 428, articolului 512, art. 516, art. 518 şi art. 523, toate din Codul de procedură civilă.Instanţa a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 164 alineatul 1 din Codul de procedură civilă, care prevăd că “părţile vor putea cerere întrunirea mai multor pricini ce se află înaintea aceleiaşi instanţe sau instanţe deosebite, de acelaşi grad, în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au între dânsele o strânsă legătură”, motiv pentru care a dispus conexarea dosarului nr. 853/230/2012 al Judecătoriei Filiaşi la acest dosar.La termenul de judecată din data de 03 octombrie 2012, instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 164 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a admis excepţia de conexitate invocată de intimata D. I. S., prin reprezentant convenţional şi a dispus conexarea dosarului numărul 1182/230/2012 al Judecătoriei Filiaşi, la prezentul dosar.La acelaşi termen de judecată, reprezentantul convenţional al intimatei D. I. – S., având cuvântul în dezbatere, a solicitat instanţei, privitor la excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată prin întâmpinare, să ia act că renunţă la aceasta şi că nu o mai susţine.Prin conexarea dosarului numărul 1182/230/2012 al Judecătoriei Filiaşi, la prezentul dosar, a fost completat probatoriul cu dosarul de executare nr. 43/EX/2012 (dosar de executare cu numărul vechi 410/2011) al B.E.J. I. R.– F.La data de 09.10.2012, contestatorul P. C.R. şi intimata D. I. – S. au depus la dosar concluzii scrise.Prin intermediul concluziilor scrise, contestatorul P. C. R. a solicitat admiterea contestaţiei la executare şi desfiinţarea tuturor formelor de executare pornite la solicitarea creditoarei B.R.D. – G. S. G. S.A. Bucureşti, prin S. C., ca efect al stingerii obligaţiei existente faţă de aceasta, prin plata întregului debit datorat.Contestatorul P.C.R. a arătat că, este proprietarul bunului imobil situat în oraşul F. bun cu care a garantat un împrumut contractat de către S.C. B. S.S.R.L., societate cu care nu are şi nici nu a avut vreun fel de relaţie sau colaborare şi care, la o dată ulterioară a intrat în incapacitate de plată fiind falimentată.A mai arătat contestatorul că, deşi unitatea bancară avea posibilitatea să se îndrepte împotriva bunurilor mobile sau imobile ale societăţii debitoare, în situaţia existenţei unor restanţe la plata creditului, a hotărât să indisponibilizeze bunul său şi să-l scoată la licitaţie publică.Contestatorul a învederat că, la data de 31 mai 2012, zi în care B.E.J. I. R.F. a stabilit ziua scoaterii la licitaţie a bunului imobil, menţionat mai sus, tatăl său, care are calitatea de procurator în prezenta cauză, s-a prezentat la unitatea bancară B.R.D. – G. S. G. S.A. B.i – S. C. cu scopul de a stinge litigiul ivit între contestator şi bancă, prin consemnarea la dispoziţia creditoarei a întregii creanţe, dar aceasta a refuzat încasarea sumei, dovadă fiind adresa depusă la dosarul cauzei.A mai învederat contestatorul că, în aceeaşi zi, 31 mai 2012, s-a ţinut licitaţia publică organizată de B.E.J. I. R.F., adjudecatară fiind intimata D. I.S.Contestatorul a precizat că, la data de 01 iunie 2012, având în vedere faptul că a fost refuzat categoric de către creditoare în ceea ce priveşte stoparea executării, a depus la o altă agenţie aparţinând tot de B.R.D., întreaga sumă datorată şi cheltuielile de executare, respectiv suma de 104.264,00 lei recipisa fiind depusă la dosar.Contestatorul a mai precizat că, aşa cum adjudecatarul nu a depus întreaga sumă la dispoziţia executorului judecătoresc, nefiind întocmit actul de adjudecare, proprietatea imobilului nu a fost transferată de la debitor către adjudecatar, aşa cum prevăd dispoziţiile articolului 518 din Codul de procedură civilă.A menţionat contestatorul faptul că, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 523 din Codul de procedură civilă, întrucât în cursul executării, dar înaintea întocmirii actului de adjudecare, a consemnat la dispoziţia creditoarei urmăritoare întreaga sumă datorată, cu toate accesoriile şi cheltuielile de executare, iar textul articolului 523 din Codul de procedură civilă nu prevede expres că suma datorată se consemnează numai la judecătoresc.A mai menţionat contestatorul faptul că, suma totală datorată creditoarei este cea stabilită prin titlul executoriu şi nicidecum cea de la care a pornit licitaţia şi a precizat că, nu era el cel obligat la plata creditului, ci adevărata debitoare S.C. B. S. S.R.L., situaţie în care el este cel prejudiciat prin pierderea bunului imobil, fiind obligat la răscumpărarea locuinţei, proprietatea sa.Contestatorul a mai arătat că, a consemnat suma datorată, în ziua executării, la o altă unitate bancară, datorită temerii că exista posibilitatea să dureze prea mult şi nu avea timpul necesar anulării executării.În final, contestatorul a arătat că, procesul – verbal de licitaţie este nul, întrucât executorul judecătoresc a consemnat numele lui la rubrica destinată debitorului, iar nu denumirea persoanei juridice S.C. B. S.S.R.L., în condiţiile în care el nu datorează către B.R.D. nicio sumă de bani. Contestatorul a precizat că, acest fapt dă posibilitatea creditoarei să se îndrepte în continuare împotriva adevăratei debitoare, S.C. B. S.S.R.L., aceasta încă figurând cu suma achitată de el în locul şi numele societăţii, pentru a-şi salva propria casă.Prin intermediul concluziilor scrise, intimata D. I. – S. a solicitat respingerea contestaţiei la executare ca neîntemeiată, instanţa urmând a lua act că se vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.Intimata D. I. – S. a arătat că, în speţa dedusă judecăţii nu se aplică dispoziţiile art. 523 din Codul de procedură civilă. A arătat intimata că, în ipoteza descrisă de art. 523 din Codul de procedură civilă apar doar două persoane, nu trei persoane, respectiv: un adjudecatar, debitorul/persoana interesată şi creditorul urmăritor, cum este în prezenta cauză, iar în măsura în care legiuitorul ar fi dorit să acopere şi această situaţie, ar fi realizat-o prin reglementarea în mod expres în acest moment, menţionând chiar şi efectele.Intimata D. I. – S. a precizat că, dispoziţiile art. 523 din Codul de procedură civilă se aplică numai până la data la care are loc licitaţia, aspect care rezultă din faptul că s-a prevăzut o unică soluţie pe care judecătorul o poate dispune, respectiv cea descrisă în art. 523 alin. 3 din Codul de procedură civilă, care nu are nicio legătură cu speţa dedusă judecăţii, speţă în care există două sume de bani consemnate, respectiv suma depusă de intimată şi suma mai mică depusă de tatăl debitorului.Intimata D. I. S. a mai arătat că, întrucât debitorul nu poate licita nici personal, nici prin persoane interpuse – art. 507 alin. 2 din Codul de procedură civilă, era firesc să fie pusă la dispoziţia acestuia instituţia reglementată de dispoziţiile art. 523 din Codul de procedură civilă, menită să-l protejeze împotriva eventualelor maşinaţiuni ale creditorului de a continua executarea sau a unui terţ de a adjudeca imobilul, în urma scoaterii la vânzare, prin licitaţie, a bunului. Aşa se şi explică, a arătat intimata, “oprirea în tot sau în parte” a procedurii prin simpla prezentare a recipisei de consemnare şi a copiei de pe cererea de suspendare sau încetare a executării silite.A solicitat intimata că, instanţa, care va trebui să penduleze între a da posibilitatea unui debitor de a ataca actele de executare făcute cu încălcarea drepturilor sale, interesul creditorului şi protecţia acordată terţului adjudecatar de bună – credinţă, care a participat la licitaţie şi a achitat integral preţul cerut, să interpreteze teleologic textul de lege, observând finalitatea acestuia, cu protejarea tuturor participanţilor la executarea silită, inclusiv a adjudecatarului.A mai precizat intimata că, a admite că debitorul poate să achite după ce imobilul a fost adjudecat ar conduce la un abuz din partea acestuia, care stă în expectativă, dorind să nu se prezinte nimeni la licitaţie, situaţie care-i convine, urmărind eventual scăderea preţului pentru a adjudeca printr-un interpus (deşi este interzis, acest aspect cu greu poate fi cenzurat) şi acţionează (adică plăteşte ce datora de mult timp) doar când observă că s-a şi adjudecat imobilul.Intimata D. I. S. a mai arătat că, exercitarea dreptului debitorului prevăzut de art. 523 din Codul de procedură civilă se poate face doar până la adjudecare, întrucât numai până în acest moment se poate vorbi de măsuri/formalităţi premergătoare licitaţiei (art. 494 şi următoarele din Codul de procedură civilă), astfel că, dacă legiuitorul ar fi dorit să extindă sfera şi după adjudecare, ar fi menţionat generic actele de executare sau chiar procesul – verbal de licitaţie/adjudecare/distribuire sume.A învederat intimata că, întrucât legiuitorul nu a prevăzut momentul maxim până la care se poate exercita acest drept, pe fondul acestei lipse de conciziune, trebuie ca dreptul debitorului să fie analizat prin raportare la dreptul adjudecatarului, care, fiind de bună – credinţă şi participând la o licitaţie publică, a cumpărat un imobil.A menţionat intimata că, a dobândit un drept eventual (depinde doar de încheierea actului de adjudecare) care depinde de voinţa pur potestativă a debitorului.Intimata a precizat că, în sensul ideii conform căreia exercitarea dreptului debitorului prevăzut de art. 523 din Codul de procedură civilă se poate face doar până la adjudecare sunt şi prevederile art. 428 alin. 4 din Codul de procedură civilă şi a apreciat că, odată ce s-a realizat procedura de vânzare prin licitaţie nu se mai pune problema continuării urmăririi silite.În altă ordine de idei, intimata a învederat că, debitorul, prin tatăl său, a consemnat, conform recipisei, suma de 97.764 lei, deşi suma de la care s-a pornit licitaţia, identică şi cu cea care s-a licitat, este de 117.928 lei, astfel încât este evident că nu s-a achitat suma corespunzătoare.A mai arătat intimata că, adresa de la bancă depusă de debitor prin mandatarul său nu are relevanţă juridică, în condiţiile în care plata se putea face la orice bancă direct în contul executorului, iar simpla adresă nu dovedeşte refuzul de a primi plata atâta timp cât aceasta se face în sistem bancar, prin depunere la orice bancă; debitorul a fost de rea – credinţă deoarece aşa cum a plătit pe data de 01.06.2012 putea să plătească şi pe data de 31.05.2012; Codul civil prevede o singură procedură în caz de refuz din partea creditorului de a primi plata: oferta reală urmată de consemnaţiune, iar nu o adresă fără valoare juridică.A mai învederat intimata că, aprecierile contestatorului legate de: debitorul principal, care este o societate comercială aflată sub incidenţa Legii nr. 85/2006, nu au relevanţă juridică, odată ce debitorul este garantul ipotecar; faptul că suma datorată ar fi fost mai mică (între timp s-ar mai fi achitat) sunt simple susţineri, nefăcându-se dovada în acest sens şi nici nu sunt motive ale contestaţiei, ci puteau face obiectul unei contestaţii la executare promovate de debitorul principal sau de garant.Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată şi reţine următoarele:
În fapt, la data de 17.01.2007, între intimata B.R.D. – G. S. S.A. B., prin S. D., denumită Banca, S.C. B. S.S.R.L. F., denumită Împrumutatul, societate reprezentată prin P. N. – M. în calitate de administrator – asociat, contestatorul P. C. – R., în calitate de garant ipotecar şi codebitoarea P. N. – M., s-a încheiat contractul de credit numărul 8, prin care Banca a acordat Împrumutatului un credit pe termen lung în valoare de 156.800,0 RON, pe o perioadă de 84 luni de la data semnării actului respectiv (filele nr. 49 – nr. 54 din dosarul ataşat nr. 1182/230/2012).Prin contractul de ipotecă – anexă la contractul de credit numărul 8/17.01.2007, autentificat la aceeaşi dată sub numărul 318 de către B.N.P. T. M. D., contestatorul P. C. R., în calitate de garant ipotecar a consimţit să constituie ipoteca în favoarea creditorului ipotecar B.R.D. – G. S.G. S.A. B., prin S. D. garantând obligaţia debitoarei S.C. B.S. S.R.L. F., reprezentată prin P. N. – M. în calitate de administrator – asociat, de restituire a creditului în valoare de 156.800,0 RON şi a dobânzii de 13,25%/an, indexabilă, produsă de acesta, precum şi toate celelalte obligaţii care derivă sau care pot deriva din contractul de credit numărul 8/17.01.2007, cu imobilul: teren intravilan, curţi – construcţii şi arabil, în suprafaţă de 1255 m.p. din acte (1800 m.p. din măsurători), împreună cu construcţiile: C1 – cu patru camere şi dependinţe; C2 – magazie; C3 – coteţ; C4 – magazie şi C5 – magazie, situat în oraşul F…,. Imobilul descris mai sus a fost identificat sub numărul cadastral…, înscris în Cartea Funciară nr. .. a localităţii Filiaşi şi este proprietatea contestatorului P. C. R., conform contractului de donaţie autentificat sub numărul 3617/07.12.2006 de B.N.P. J.G. C., fiind liber de sarcini sau procese, conform extrasului CF 2376/16.01.2007.În capitolul 7 – garanţii şi poliţe de asigurare, punctul 7.1. – garanţii, subpunctul 7.1.5. din contractul de credit numărul 8/17.01.2007 se arată că, garantul ipotecar P. C. – R. garantează societatea împrumutată S.C. B.S S.R.L. Filiaşi, răspunde solidar cu împrumutatul şi declară că renunţă la beneficiul de diviziune şi la beneficiul de discuţiune.
Potrivit dispoziţiilor art. 1662 din Codul civil în vigoare la momentul încheierii contractului de credit numărul 8/17.01.2007, fidejusorul, în speţă garantul ipotecar, nu este ţinut a plăti creditorului, decât când acesta din urmă nu se poate îndestula de la debitorul principal asupra averii căruia trebuie mai întâi să se facă discuţie, afară numai când fidejusorul, în speţă garantul ipotecar, însuşi a renunţat la acest beneficiu, sau s-a obligat solidar cu datornicul.
Conform prevederilor art. 1666 din Codul civil, când mai multe persoane au garantat unul şi acelaşi creditor pentru una şi aceeaşi datorie, fiecare din ele rămâne obligată pentru datoria întreagă, iar potrivit dispoziţiilor art. 1667 alin. 1 din Codul civil, cu toate acestea, fiecare din persoanele arătate în articolul precedent, întrucât n-a renunţat la beneficiul diviziunii, poate cere ca creditorul să dividă mai întâi acţiunea sa şi să o reducă la proporţia fiecăruia.Având în vedere faptul că, suma totală de 103.389,13 lei plus cheltuieli de executare, sumă compusă din credit, dobânzi şi comisioane, datorată la data de 10.10.2011 nu s-a restituit, creditorul ipotecar B.R.D. – G. S. G. S.A. B. – G. C. – S.C., în baza clauzei contractuale stipulată la subpunctul 7.1.5. al punctului 7.1. din capitolul 7 al contractului de credit numărul 8/17.01.2007, mai precis în baza renunţării garantului ipotecar P. C. R. la beneficiul de diviziune şi la beneficiul de discuţiune, precum şi în temeiul textelor de lege mai sus arătate, s-a adresat în aceeaşi zi (10.10.2011) executorului bancar, devenit ulterior judecătoresc I. R. F. cu o cerere de executare silită a obligaţiei garantului ipotecar P. C.R. pentru satisfacerea creanţelor izvorâte din: contractul de credit numărul 8/17.01.2007 şi actele adiţionale: nr. 1 din data de 18.12.2007 şi nr. 2 din data de 03.02.2010 la acesta, precum şi din contractul de ipotecă – anexă la contractul de credit numărul 8/17.01.2007, autentificat la aceeaşi dată sub numărul 318 de către B.N.P. T. M. D., solicitând, în temeiul dispoziţiilor art. 371 indice 1 şi următoarele din Codul de procedură civilă, declanşarea procedurii de executare silită prin procedura urmăririi silite asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute cu titlu de proprietate de către garantul ipotecar P.C.R.La rândul lui, executorul judecătoresc I. R.F s-a adresat instanţei judecătoreşi care, prin Încheierea din data de 14 octombrie 2011 pronunţată în dosarul numărul 1381/230/2011 (fila nr. 45 din dosarul ataşat nr. 1182/230/2012) a încuviinţat începerea executării silite a obligaţiei în favoarea creditoarei B.R.D. – G. S.G.S.A. Bucureşti – G.C. – S. C. şi împotriva garantului ipotecar P. C. R., pentru aducerea la îndeplinire a titlurilor executorii sus menţionate.Astfel a început executarea silită, în dosarul de executare nr. 43/EX/2012 (dosar de executare cu numărul vechi 410/2011) al B.E.J. I. R F ajungându-se la faza urmăririi silite imobiliare, când, după respectarea formalităţilor premergătoare vânzării la licitaţie prevăzute de dispoziţiile: art. 496, art. 497, art. 500 şi art. 504, toate din Codul de procedură civilă, la data de 31 mai 2012 a fost scos la licitaţie imobilul, proprietatea contestatorului P. C. R., compus din: teren intravilan, curţi – construcţii şi arabil, în suprafaţă de 1255 m.p. din acte (1800 m.p. din măsurători), împreună cu construcţiile: C1 – locuinţă cu patru camere şi dependinţe; C2 – magazie; C3 – coteţ; C4 – magazie şi C5 – magazie, situat în oraşul F., având ca vecinătăţi…:, fiind încheiat procesul – verbal de licitaţie (fila nr. 7 din dosarul ataşat nr. 1182/230/2012).Imobilul,proprietatea contestatorului P. C. R., a fost adjudecat la preţul de 117.928 lei de către intimata D. I. S., care, prin chitanţa – depunere numerar nr. 1205311014130000 din data de 31.05.2012 eliberată de creditoarea B.R.D. – G. S.G. S.A. B. – G. C.– S C, a făcut dovada plăţii cauţiunii de 10% din preţul de începere a licitaţiei, care a fost în cuantum de 117.928 lei, achitând suma de 11.800 lei.În procesul – verbal de licitaţie din data de 31 mai 2012 întocmit de B.E.J. I. R. F. în dosarul de executare nr. 43/EX/2012 (dosar de executare cu numărul vechi 410/2011) este prevăzut faptul că, plata se va face integral la data de 02 iulie 2012.De asemenea, în procesul – verbal de licitaţie din data de 31 mai 2012 întocmit de B.E.J. I. R. F. în dosarul de executare nr. 43/EX/2012 (dosar de executare cu numărul vechi 410/2011) este menţionată, clar, suma pe care garantul ipotecar P. C. R o datorează creditoarei – intimată B.R.D. – G. S. G. S.A. B – G. C. – S. C., respectiv suma de 94.471,85 lei plus cheltuielile de executare în cuantum de 6.494 lei, deci în total suma de 100.965,85 lei.La data de 31.05.2012, ora 10:30, mandatarul contestatorului – garant ipotecar P. C. R., tatăl său, P. P. (conform procurii speciale prin care contestatorul P. C.R. îl împuterniceşte pe P. P., să-l reprezinte în toate şi în orice acţiune şi în orice operaţie privind drepturi depline asupra bunurilor proprietatea sa, autentificată la data de 26 mai 2011 de către un expert ad hoc pe lângă Înalta Curte de Apel din Paris – Franţa, acreditat pe lângă Ambasada U.S.A. din Paris – fila nr. 44 din dosarul ataşat numărul 1182/230/2012 şi fila nr. 10 din dosarul nr. 842/230/2012) depune la sediul creditoarei B.R.D. – G. S.G. S.A. B – A. M V o cerere, înregistrată sub numărul 900/31.05.2012, prin care aduce la cunoştinţa intimatei – creditoare faptul că în ziua respectivă la ora 10:30, s-a prezentat la bancă pentru a se opri vânzarea la licitaţie a imobilului, proprietatea fiului său, unde a vrut să depună suma de 900.000.000 lei (ROL), iar pentru restul de bani să negocieze reeşalonarea datoriei în câteva luni, dar i s-a comunicat că nu este posibil acest lucru, fiindu-i refuzată depunerea chiar şi a onorariului executorului judecătoresc.La data de 01 iunie 2012, respectiv în ziua următoare celei în care avusese loc vânzarea la licitaţie a imobilului – proprietatea contestatorului P. C R., mandatarul acestuia, tatăl său, P. P., depune în contul curent de consemnare executori judecătoreşti al creditoarei B.R.D. – G. S. G. S.A. Bucureşti – G.C – S. C suma de 104.264 lei, deci mai mult decât suma de 100.965,85 lei, prevăzută în procesul – verbal de licitaţie din data de 31 mai 2012 întocmit de B.E.J. I R F în dosarul de executare nr. 43/EX/2012 (dosar de executare cu numărul vechi 410/2011), astfel cum rezultă din recipisa de operaţiuni în contul curent de consemnare executori judecătoreşti nr. 56 din data de 01.06.2012 (fila nr. 30 din dosarul ataşat numărul 853/230/2012 şi fila nr. 27 din dosarul nr. 842/230/2012) şi din chitanţa – depunere numerar numărul 1206011250190001 din data de 01.06.2012 (fila nr. 31 din dosarul ataşat numărul 853/230/2012 şi fila nr. 26 din dosarul nr. 842/230/2012).Prin urmare, plata datoriei de către contestatorul – garant ipotecar P. C.R. s-a făcut după organizarea licitaţiei imobiliare de către executorul judecătoresc şi încheierea procesului – verbal de licitaţie în care s-a consemnat adjudecarea imobilului.Art. 371 indice 1 alin. 1 din Codul de procedură civilă prevede că, “obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bună-voie”, fiind consacrată nu numai obligaţia debitorului de a-şi plăti datoria astfel stabilită, ci chiar dreptul său în acest sens.Apelarea la procedura de executare silită de către creditor este subsecventă, acest aspect rezultând din formularea alineatului 2 al articolului 371 indice 1 din Codul de procedură civilă – “în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa …”.Întrebarea care se pune este până când are debitorul dreptul de a-şi plăti datoria?Potrivit dispoziţiilor art. 523 din Codul de procedură civilă, “(1) în tot cursul executării silite asupra bunurilor imobile, debitorul sau altă persoană interesată poate obţine desfiinţarea măsurilor asigurătorii sau de executare, consemnând la dispoziţia creditorului urmăritor întreaga valoare a creanţei, cu toate accesoriile şi cheltuielile de executare. (2) Dispoziţiile art. 428 alin. 2 – 4 se aplică în mod corespunzător.(3) În cazul în care cererea este admisă, instanţa, cu acordul debitorului, va dispune şi eliberarea sumei în mâinile creditorului”.Articolul 428 alin. 2 – 4 din Codul de procedură civilă la care face trimitere art. 523 alin. 2 din Codul de procedură civilă, prevede că, “(2) persoanele arătate la alin. 1 vor fi obligate să înmâneze executorului judecătoresc pe lângă recipisa de consemnare şi o copie de pe cererea de suspendare sau de încetare a executării silite, depusă la instanţa competentă. Până la soluţionarea cererii de către instanţă, urmărirea se va opri în tot sau în parte. (3) Asupra cererii de încetare sau de suspendare a executării silite, instanţa de executare se va pronunţa prin încheiere, potrivit dispoziţiilor privitoare la ordonanţa preşedinţială. (4) În orice alt caz, urmărirea va continua, dispoziţiile art. 399 şi următoarele fiind însă aplicabile”.Din conţinutul dispoziţiilor art. 523 alin. 1 din Codul de procedură civilă rezultă că, debitorul are dreptul de a-şi plăti datoria “în tot cursul executării silite”, respectiv de la momentul când debitorului i-a fost comunicată somaţia prevăzută de art. 387 din Codul de procedură civilă – “(1) în afară de cazurile în care legea prevede altfel, executarea poate începe numai după ce se va comunica debitorului o somaţie care va cuprinde …; – şi a expirat termenul menţionat în aceasta – (2) dacă în termenul arătat în somaţie debitorul nu-şi execută de bunăvoie obligaţia, executorul judecătoresc va proceda de îndată la executarea silită” – şi până la momentul încetării executării silite, respectiv până la încheierea procesului – verbal de încetare a executării silite de către executorul judecătoresc.În Noul Cod de Procedură Civilă se constată o limitare în timp a posibilităţii debitorului de a-şi plăti datoria, respectiv până la momentul adjudecării, urmărindu-se ocrotirea drepturilor dobândite de adjudecatar în detrimentul dreptului de proprietate al debitorului, contrar reglementării actuale. Astfel, adjudecatarul devine proprietar de la momentul adjudecării chiar dacă nu a plătit preţul integral, dreptul său fiind afectat de condiţia rezolutorie a plăţii diferenţei de preţ, având dreptul la fructe şi venituri, suportând toate sarcinile imobilului (Transmiterea proprietăţii imobilului: articolul 856 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă – “prin adjudecarea imobilului adjudecatarul devine proprietar. De la această dată, adjudecatarul are dreptul la fructe şi venituri, datorează dobânzile până la plata integrală a preţului şi suportă toate sarcinile imobilului“ ) – spre deosebire de reglementarea actuală potrivit căreia proprietatea imobilului de la debitor la adjudecatar se transmite prin actul de adjudecare (la momentul eliberării lui de către executorul judecătoresc) – art. 516 pct. 8) şi, articolul 518 alin. 1, ambele din Codul de procedură civilă.Până la momentul eliberării actului de adjudecare de către executorul judecătoresc, când adjudecatarul devine proprietar al imobilului întrucât a plătit preţul integral, actul de adjudecare constituind titlu executoriu împotriva debitorului, dacă imobilul se află în posesiunea acestuia din urmă şi respectiv până la încheierea procesului – verbal de încetare a executării silite de către executorul judecătoresc, debitorul are dreptul de a-şi plăti datoria.Întrucât constată că, garantul ipotecar P. C. R. a consemnat la dispoziţia creditoarei B.R.D. – G. S. G. S.A. B – G C S C, conform recipisei de operaţiuni în contul curent de consemnare executori judecătoreşti nr. 56 din data de 01.06.2012 şi chitanţei – depunere numerar numărul 1206011250190001 din data de 01.06.2012, întreaga sumă reprezentând creanţa, cu toate accesoriile sale, inclusiv cheltuielile de executare, efectuând plata până la încheierea procesului – verbal de încetare a executării silite de către executorul judecătoresc, chiar mai curând, respectiv înainte de data de 02.07.2012 acordată intimatei Dragomir Ionica – Sabina pentru a plăti integral preţul de 117.928 lei, devenind proprietară a imobilului situat în oraşul F.. prin întocmirea actul de adjudecare de către executorul judecătoresc, instanţa va admite contestaţia la executare formulată de contestatorul P. CR, în contradictoriu cu intimaţii: B.R.D. – G. S G S.A. B, prin S C şi D I S, va anula toate formele de executare şi va desfiinţa toate măsurile de executare întocmite în dosarul de executare nr. 43/EX/2012 (dosar de executare cu numărul vechi 410/2011) al B.E.J. I R FPENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂREŞTE:Admite contestaţia la executare formulată de contestatorul P. C R, domiciliat … în contradictoriu cu intimaţii: B.R.D. – G. S. G. S.A. Bucureşti, cu sediul în municipiul B.prin S. C., cu sediul în municipiul C. şi D. I.S..Anulează toate formele de executare şi desfiinţează toate măsurile de executare întocmite în dosarul de executare nr. 43/EX/2012 (dosar de executare cu numărul vechi 410/2011) al B.E.J. I. R. F.Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţa publică de la data de 10 octombrie 2012.