Contestaţie la neîntemeiată. Necesitatea executării silite a titlului executoriu într-un termen rezonabil, chiar dacă debitorul este o instituţie publică. Stabilirea cheltuielilor de executare. Încuviinţarea executării silite.
Înţelegerea procedurii de realizare a unei creanţe împotriva unei instituţii publice trebuie a porni de la anumite principii inerente statului de drept: interpretarea cu bună-credinţă a legii, respectarea legii, executarea cu celeritate a hotărârilor judecătoreşti, fără de care dreptul la un proces echitabil este golit de conţinut şi lipsit de finalitate, în cazul în care există dubiu, normele se interpretează în favoarea creditorului, iar nu a debitorului, instituţia publică (parte în litigiul soluţionat prin titlul executoriu ce o obligă) trebuie să execute ori să depună toate diligenţele pentru executarea de bunăvoie a obligaţiei, comportându-se astfel exemplar pentru celelalte subiecte de drept, doar în acest context, în cazul în care instituţia publică nu are fonduri special alocate executării obligaţiei din titlul executoriu (cf. art. 1 din OG nr. 22/2002), executarea silită (începută prin somaţia emisă de organul competent de executare) va fi oprită 6 luni de zile, în care se înţelege că instituţia publică va depune din nou toate diligenţele pentru obţinerea de fonduri special destinate executării obligaţiilor prevăzute în titluri executorii.
Susţinerea contestatoarei referitoare la includerea nelegală a TVA-ului în onorariul de executare ce se solicită a-l rambursa este neîntemeiată. Executorii judecătoreşti sunt ţinuţi a respecta Ordinul nr. 2250/2006 şi a stabili onorariile în limitele legale prevăzute. La onorariile astfel calculate, unii executori judecătoreşti au obligaţia calculării şi reţinerii TVA-ului, taxă ce este suportată potrivit codului fiscal de destinatarul final, în cazul de faţă: debitorul obligat a rambursa cheltuielile de executare. Din verificarea onorariului calculat în dosarul de executare analizat, instanţa constată că a respectat prevederile legale, calculând onorariul în raport de valoarea urmărită, în procentul impus de Ordinul nr. 2250/2006, la acest onorariu calculând şi percepând TVA, întregul onorariu calculat urmând a fi suportat de debitoare.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 30.06.2009 sub nr. 1/299/2009, contestatoarea AVAS a chemat în judecată intimatul CM, formulând contestaţie la executare împotriva somaţiei de plată şi a procesului-verbal de cheltuieli de executare întocmit în dosarul de executare nr. 1/2009 instrumentat de B.E.J., solicitând admiterea contestaţiei la executare şi anularea procesului-verbal de cheltuieli de executare.
În fapt, contestatoarea a arătat că i-a fost comunicat procesul-verbal de actualizare a creanţei încheiat la 21.05.2009, stabilind un cuantum al creanţei de 5.548,85 lei, precum şi procesul-verbal de cheltuieli de executare încheiat la 21.05.2009, în baza titlului executoriu–sentinţa comercială nr. 1/17.12.2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a Comercială, în dosarul nr. 1/2001.
Contestatoarea a învederat că în raport de dispoziţiile O.G. nr. 22/2002, modificată şi completată prin Legea nr. 110/2007, are la dispoziţie un termen de 6 luni pentru a efectua plata voluntară a creanţei înscrise în titlul executoriu, termen care curge de la momentul emiterii somaţiei de plată. Faţă de prevederile legii speciale, contestatoarea a solicitat instanţei să constate că în cauza dedusă judecăţii nu a fost emisă somaţia de plată, astfel cum aceasta este definită şi reglementată în mod expres de OG nr. 22/2002, astfel încât întocmirea procesului-verbal de actualizare a creanţei şi a procesului-verbal de cheltuieli de executare sunt nelegale şi se impune anularea acestora. Termenul de 6 luni, a susţinut contestatoarea, este un veritabil termen de graţie acordat de legiuitor instituţiilor publice debitoare, înlăuntrul căruia poate fi efectuată plata voluntară a creanţei înscrise în titlul executoriu, în scopul de a preîntâmpina grevarea bugetului instituţiei cu cheltuieli suplimentare, în speţă, cheltuieli de executare.
AVAS, în calitate de instituţie publică implicată în procesul de privatizare are obligaţia legală de a vărsa la bugetul statului sumele încasate cu titlul de venituri din procesul de privatizare, astfel cum prevede art.9 al.1 din OUG nr. 88/1997, modif. de Titlul I Legea nr.99/1999: Veniturile încasate de instituţiile publice implicate din vânzarea acţiunilor emise de societăţile comerciale şi din dividende se varsă la bugetul de stat.”
Referitor la cheltuielile de executare, în speţă, onorariul calculat şi pretins de executor, acesta depăşeşte limita stabilită de OMJ nr. 2550/14.11.2006. În speţă, onorariul calculat de in cuantum de 660,32 lei depăşeşte procentul de 10 % stabilit de legiuitor. De asemenea, contestatoarea a susţinut că executorul judecătoresc nu a solicitat şi nu a obţinut încuviinţarea executării silite a creanţei înscrise în titlul executoriu, astfel încât toate actele de executare efectuate sunt lovite de nulitate.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe art. 399, 401, 454 Cpc şi OG nr. 22/2002.
Intimatul, deşi legal citat, nu s-a prezentat la termenul acordat de instanţă şi nici nu a depus întâmpinare prin care să arate excepţiile şi toate mijloacele de apărare.
În prezenta cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
La solicitarea instanţei, în temeiul art. 402 alin. 1 C.pr.civ., Biroul Executorilor Judecătoreşti a înaintat copii certificate de pe înscrisurile existente în Dosarul de executare nr. 1/2009.
Analizand materialul probator administrat, instanţa a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1/17.12.2004, definitivă şi irevocabilă la 21.03.2007, prin Decizia nr. 1 a ÎCCJ, Tribunalul Bucureşti a obligat AVAS să plătească intimatului suma de 17.943.560 lei (1.794,35 RON) ce urma a se reactualiza cu coeficientul de inflaţie pentru perioada 24.05.2000 până la executarea hotărârii.
Deoarece AVAS nu s-a conformat acestui titlu executoriu şi nu a executat de bunăvoie obligaţia stabilită prin hotărârea judecătorească, la 21.05.2009 creditorul-intimat s-a adresat cu o cerere către BEJ, solicitând recuperarea sumei de 1.794,35 Ron, plus actualizarea acesteia de la data de 24.05.2000 până la data plăţii efective şi a cheltuielilor de executare ce se vor efectua.
Prin somaţia din 09.07.2009, AVAS a fost somată ca în termenul prevăzut de Legea nr. 110/2007 care a modificat OG nr. 22/2002 să dispună luarea tuturor măsurilor ce se impun pentru alocarea sumei de 6.359,17 lei, sumă actualizată conform titlului executoriu până la data achitării integrale a debitului, necesare pentru efectuarea plăţii stabilite conform sentinţei civile nr. 1/17.12.2004 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a comercială, privind creditorul CM.
Prin procesul-verbal din 21.05.2009 s-a consemnat că s-a procedat la actualizarea sumei datorate în funcţie de coeficientul de inflaţie comunicat de Institutul Naţional de Statistică, calculându-se suma de 5.548,85 lei. Prin procesul-verbal din 21.05.2009 privitor la cheltuieli de executare, s-au stabilit cheltuieli de executare în sumă de 660,32 lei onorariu executor judecătoresc – sumă ce include TVA şi 150 lei, cheltuieli executare.
În soluţionarea prezentei cauze sunt incidente art. 387, 3717, 3731, 399, 725 alin. 4 C.pr.civ., OG nr. 22/2002, art. 11 şi 20 din Constituţie, art. 6 alin. 1 din CEDO astfel cum a fost interpretat în hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din cauzele Şandor vs. România şi Hornsby vs. Grecia, Legea nr. 188/2000.
Raportând textele legale la situaţia de fapt reţinută, instanţa constată că acţiunea este neîntemeiată şi o va respinge cu următoarele motive:
Contestaţia la executare este o cale specială de atac aplicabilă în faza executării silite prin care se poate obţine anularea actelor de executare efectuate cu încălcarea dispoziţiilor legale. Actele de executare contestate de debitoarea AVAS sunt somaţia întocmită la data de 28.01.2009 şi procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare.
Referitor la legalitatea somaţiei din 09.07.2009, din coroborarea dispoziţiilor art. 2, 3 din OG nr. 22/2002 şi art. 387 Cpc, reiese că executarea silită a sumelor înscrise în titlurile executorii emise împotriva instituţiilor publice începe şi se realizează potrivit normelor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Nota specifică a acestui tip de executare constă în impunerea creditorului a unui termen de 6 luni de aşteptare, în cazul în care instituţia publică se află în imposibilitate obiectivă de a plăti, din lipsă de fonduri. Aşadar, creditorul unei instituţii publice, având în vedere şi realitatea constituţională a statului de drept, aşteaptă din partea instituţiei publice executarea de bunăvoie a obligaţiei pecuniare. În cazul în care instituţia publică nu execută obligaţia de bunăvoie, creditorul se poate adresa unui organ competent de executare, solicitându-i urmărirea silită a sumelor din titlul executoriu. Dacă instituţia publică urmărită dovedeşte că nu are fonduri special alocate, la început de executare ori în cursul acesteia, OG nr. 22/2002 instituie pentru creditorul instituţiei publice obligaţia de a aştepta 6 luni de zile până la continuarea executării silite.
Acesta este singurul rezultat ce se impune în cadrul operaţiunii de interpretare juridică de bună-credinţă, realizate cu luarea în seamă a imperativului executării cu celeritate a creanţelor menţionate în titluri executorii-hotărâri judecătoreşti, imperativ derivat din art. 6 CEDO, art. 11, 20, 21 din României.
Art. 6 alin. 1 din CEDO prevede dreptul persoanelor fizice sau juridice la un proces echitabil. Potrivit hotărârii pronunţate în cauza Hornsby vs. Grecia din 19.03.1997, garanţiile prevăzute la art. 6 din Convenţie sunt aplicabile şi în faza executării silite a hotărârii judecătoreşti întrucât procesul civil include şi etapa executării silite, având în vedere că în caz contrar, respectiv dacă ordinea juridică a unui stat ar permite ca o hotărâre definitivă şi obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părţi, dreptul de acces la o instanţă ar deveni iluzoriu. De asemenea, în hotărârea pronunţată în cauza Şandor vs. România din 24.03.2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că este excesiv, şi prin urmare contrar dreptului la un proces echitabil, să se pretindă unui creditor al statului să recurgă la o procedură de executare silită pentru a-şi realiza dreptul de creanţă stabilit într-o procedură judiciară. Creanţa intimatului pentru a cărei realizare s-a început procedura de executare silită şi s-a emis somaţia de executare a fost obţinută într-o procedură jurisdicţională desfăşurată în faţa instanţelor judecătoreşti. Calitatea de debitor aparţine contestatoarei AVAS, iar aceasta este organizată ca instituţie publică.
Avand in vedere cele expuse, somaţia la care se referă art. 2 din OG nr. 22/2002 este aceeaşi cu cea prevăzută de art. 387 Cpc, adică este actul începător al executării silite. Celelalte acte de executare vor fi realizate subsecvent acestei somaţii, cu eventuala incidenţă a termenului de 6 luni în care creditorul este chemat de OG nr. 22/2002 să aştepte ca instituţia publică să încerce procurarea de fonduri. Ratiunea si spiritul legii constă în evitarea blocarii activităţii instituţiei publice şi, prin urmare, încercarea de a evita afectarea interesului public.
Înţelegerea procedurii de realizare a unei creanţe împotriva unei instituţii publice trebuie a porni de la anumite principii inerente statului de drept: interpretarea cu bună-credinţă a legii, respectarea legii, executarea cu celeritate a hotărârilor judecătoreşti, fără de care dreptul la un proces echitabil este golit de conţinut şi lipsit de finalitate, în cazul în care există dubiu, normele se interpretează în favoarea creditorului, iar nu a debitorului, instituţia publică (parte în litigiul soluţionat prin titlul executoriu ce o obligă) trebuie să execute ori să depună toate diligenţele pentru executarea de bunăvoie a obligaţiei, comportându-se astfel exemplar pentru celelalte subiecte de drept, doar în acest context, în cazul în care instituţia publică nu are fonduri special alocate executării obligaţiei din titlul executoriu (cf. art. 1 din OG nr. 22/2002), executarea silită (începută prin somaţia emisă de organul competent de executare) va fi oprită 6 luni de zile, în care se înţelege că instituţia publică va depune din nou toate diligenţele pentru obţinerea de fonduri special destinate executării obligaţiilor prevăzute în titluri executorii. În cazul în care diligenţele nu au ca rezultat obţinerea unor astfel de fonduri speciale, creditorul este îndreptăţit să continue executarea silită potrivit Cpc şi/sau a altor legi, având astfel posibilitatea de a popri conturi ale instituţiei ori/şi de a executa silit bunuri mobile ori/şi imobile ale instituţiei publice.
În cazul de faţă, AVAS nu a executat de bunăvoie obligaţia inserată într-o hotărâre judecătorească irevocabilă din 21.03.2007, astfel încât la 21.05.2009, creditorul-intimat s-a adresat unui organ competent de executare pentru executarea silită a sumei ce îi era datorată de AVAS. Prin chiar somaţia contestată, emisă la 09.07.2009, s-a prevăzut că intimatul respectă art. 1, 2, 3 din OG nr. 22/2002, fixându-se debitoarei-contestatoare un termen de 6 luni în care să obţină fonduri pentru executarea obligaţiei.
Referitor la legalitatea procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, conform art. 3717 Cpc, potrivit căruia debitorul, inclusiv instituţia publică ce nu îşi execută de bunăvoie obligaţia, va fi ţinut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare şi până la data realizării obligaţiei stabilite în titlul executoriu. Sumele ce urmează a fi plătite se stabilesc de executor prin proces-verbal ce constituie titlu executoriu.
Sumele plătite cu titlu de onorariu pentru executorul judecătoresc reprezintă cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite şi faţă de dispoziţiile art. 37 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 şi cele ale Ordinului ministrului justiţiei nr. 2550/2006, în cazul obligaţiilor având ca obiect plata unor sume de bani, onorariul executorului nu poate depăşi un anumit plafon determinat potrivit acestor acte normative, raportat la cuantumul obligaţiei de plată a cărei executare se urmăreşte. Se constată în cauză, contrar susţinerilor debitoarei, că executorul judecătoresc a aplicat corect pentru a determina cuantumul onorariului său, dispoziţiile art. 37 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 şi cele ale Ordinului ministrului justiţiei nr. 2550/2006.
Susţinerea contestatoarei referitoare la includerea nelegală a TVA-ului în onorariul de executare ce se solicită a-l rambursa este neîntemeiată. Executorii judecătoreşti sunt ţinuţi a respecta Ordinul nr. 2250/2006 şi a stabili onorariile în limitele legale prevăzute. La onorariile astfel calculate, unii executori judecătoreşti au obligaţia calculării şi reţinerii TVA-ului, taxă ce este suportată potrivit codului fiscal de destinatarul final, în cazul de faţă: debitorul obligat a rambursa cheltuielile de executare. Din verificarea onorariului calculat în dosarul de executare analizat, instanţa constată că executorul a respectat prevederile legale, calculând onorariul în raport de valoarea urmărită, în procentul impus de Ordinul nr. 2250/2006, la acest onorariu calculând şi percepând TVA, întregul onorariu calculat urmând a fi suportat de debitoare.
Referitor la lipsa încuviinţării executării silite de către instanţă, instanta are in vedere data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 (17.04.2009) a Deciziei nr. 458 din 31 martie 2009 prin care Curtea Constitutională a constatat că dispoziţiile art. 3731 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 13 din Legea nr. 459/2006 sunt neconstituţionale, astfel reintroducându-se obligaţia statuării instanţei judecătoreşti asupra cererii de încuviinţare a executării silite. In cauza, executarea silită a fost începută la data de 21.05.2009 prin depunerea cererii de executare, iar BEJ a obţinut încuviinţarea executării de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în data de 23 iunie 2009.
Dând eficientă juridică considerentelor anterioare, constatand că nu s-a relevat niciun motiv de nelegalitate a actelor de executare contestate, instanţa a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare.
