Contestaţie la executare şi opoziţie la executarea cambială. Constatare nulitate titlu – bilet la ordin. Excepţia de neexecutare a contractului


Opoziţia la executarea unui bilet la ordin este limitată la invocarea unor excepţii obiective de nulitate a raportului cambial sau a unor excepţii personale de nulitate care se referă la raportul juridic fundamental între posesor şi emitent în baza căruia a fost emis biletul la ordin . Excepţiile obiective se referă la inexistenţa obligaţiei cambiale (nulitatea cambiei pentru lipsa menţiunilor esenţiale, semnătură viciată, stingerea obligaţiei cambiale sau decăderea din drepturile cambiale, neîndeplinirea unei condiţii pentru acţiunea cambială), iar excepţiile personale, care trebuie să se întemeieze obligatoriu pe o probă scrisă vizează nulitatea raportului juridic fundamental în baza căruia a fost emis biletul la ordin.

Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi pentru cauze de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 126 din 24 ianuarie 2011

Prin cererea înregistrată sub nr. 17502/212/2010, C.M SRL a formulat, în contradictoriu cu intimata SC A.P.C SRL-în insolvență, opoziție la executarea silită ce formează obiectul dosarului nr. 54/2010 al BEJ N.S.L, solicitând: încetarea executării silite, anularea formelor de și întoarcerea executării prin restituirea sumelor eliberate intimatei-creditoare, cu cheltuieli de executare.

în considerentele cererii, contestatoarea apreciază că executarea silită declanșată este nelegală întrucât:

1. biletul la ordin în baza căruia s-a pornit executarea silită a fost emis pentru a garanta plata contravalorii lucrărilor ce urmau a fi executate în luna martie de către A.P.C, lucrări care nu au fost executate integral iar parte din cele realizate nu au fost executate corespunzător.

2. societatea C.M deține împotriva intimatei A.P.C o creanță al cărei cuantum depășește cu mult valoarea sumei înscrisă în biletul la ordin ce constituie titlu executoriu în baza căruia s-a pornit executarea.

3. intima a cesionat încă din luna ianuarie 2009 pretinsele creanțe deținute împotriva sa, prin contractul de cesiune încheiat cu RR T. SRL.

Prin încheierea de ședință din data de 09.08.2010, instanța a dispus conexarea dosarul sus-menționat la cauza înregistrată sub nr. 16882/212/2010, ce are ca obiect contestația la executare silită formulată de contestatoarea SC C.M în contradictoriu cu aceeași intimată SC A.P.C SRL- în insolvență.

Prin Sentința civilă nr. 18970/19.08.2010, Judecătoria Constanța a respins, atât contestația la executare, cât și opoziția la executare, ca neîntemeiate. Totodată, a respins și excepția inadmisibilității opoziției la executare invocată de intimată pe calea întâmpinării.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, referitor la excepția inadmisibilității, pe de o parte, că motivele opoziției la executare nu pot determina inadmisibilitatea acțiunii, cât timp legea reglementează opoziția ca și cale de atac specială, iar pe de altă parte, că, deși oponenta nu a invocat nevaliditatea titlului cambial, a pus în discuție existența obligației cambiale.

Pe fondul opoziției la executare, instanța a reținut că nu s-a invocat nulitatea biletului la ordin, ci doar apărări referitoare la fondul raporturilor juridice dintre părți, fără a se face dovada de către oponentă a îndeplinirii condițiilor pentru exercitarea opoziției la executarea cambială.

Instanța a mai constatat inaplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 58/1934, întrucât nu posesorul biletului la ordin a pornit o acțiune împotriva debitorului, ci debitorul cambial.

La data de 24.08.2010, C.M SRL a declarat, prin aceeași cerere, atât apel împotriva soluției dată opoziției la executare, cât și recurs împotriva respingerii contestației la executare sub toate capetele de cerere, cele două căi de atac fiind disjunse în ședința de judecată din data de 14.09.2010.

Recursul declarat împotriva soluției de respingere a contestației la executare a fost soluționat prin Decizia nr. 2153/10.11.2010 pronunțată în dosarul nr. 11782/118/2010, în sensul admiterii, cu consecința admiterii contestației și constatarea ca intervenită compensația legală până la concurența sumei de 400.000 lei. Instanța a dispus și anularea formelor de executare în dosarul de executare nr. 54/2010 al BEJ N.S.L .

Cu privire la soluția pronunțată în cadrul opoziției la executare, apelanta apreciază că Sentința nr. 18970/19.08.2010 este nelegală și netemeinică, întrucât criticile formulate se circumscriu unor excepții personale ce nu sunt prohibite de art. 19 din Legea nr. 58/1934.

Astfel, apelanta susține că, biletul la ordin în baza căruia s-a pornit executarea nu este emis în alb, ci are o cauză expresă, respectiv garantarea plății contravalorii lucrărilor ce urmau a fi efectuate în luna martie 2009 de către intimată. întrucât lucrările respective nu au fost realizate integral, iar cele realizate nu corespundeau din punct de vedere calitativ parametrilor tehnici stabiliți, a refuzat plata lucrărilor. Acest aspect rezultă atât din corespondența părților și din cele trei cereri de dovezi promovate, dar și din faptul că biletul la ordin nu a fost refuzat la plată din lipsă de disponibil, ci la ordinul expres al emitentului.

O altă critică a vizat faptul că, societatea C.M deține împotriva intimatei o creanță al cărei cuantum depășește cu mult suma înscrisă în biletul la ordin, în baza căruia s-a declanșat executarea.

Deși administratorul judiciar i-a admis parțial creanța declarată și a înscris-o în tabelul obligațiilor debitoarei A.P.C SRL doar cu suma de 1.916.068,3 lei, aceasta depășește creanța de 400.000 lei pentru care s-a pornit executarea silită, indiferent de maniera de soluționare a contestației promovate împotriva măsurii administratorului judiciar de înlăturare parțială a creanței.

Un alt aspect relevat de apelantă se referă la cesiunea creanței deținută de intimată împotriva sa, aspect care rezultă din înscrisurile depuse la dosar.

La data de 8.09.2010, apelanta și-a completat motivele căii de atac în ceea ce privește admisibilitatea opoziției la executare, sens în care arată că în speță este incidentă teza a doua reglementată de art. 63 alin. (1) din Legea nr. 58/1934, motiv pentru care a înțeles să invoce, potrivit art. 19 din Legea 58/1934, excepțiile personale referitoare la raportul fundamental dintre părți.

în opinia apelantei, instanța de fond a interpretat în mod greșit art. 19, textul referindu-se la acțiunea cambială în toate ipostazele sale.

Intimata SC A.P.C SRL – în insolvență nu a depus întâmpinare, ci doar concluzii scrise, prin intermediul cărora a solicitat respingerea opoziției, în esență, pentru că nu se invocă motive de nulitate a biletului la ordin, ci se susțin numai apărări referitoare la nedatorarea creanței înscrise în biletul la ordin.

Prin Decizia civilă nr. 24/23.09.2010, apelul a fost respins ca nefondat.

Au fost avute în vedere următoarele argumente:

Litigiul cambial a fost declanșat prin exercitarea de către debitoarea apelantă SC C.M SA a opoziției la executare, prin intermediul căreia se poate pune în discuție valabilitatea titlului de valoare, prin invocarea unor excepții care o apără pe debitoare de obligația de plată.

Caracterul autonom al obligațiilor cambiale face ca posibilitățile de apărare ale debitoarei să fie mai limitate decât în dreptul comun, în sensul că are la îndemână doar excepțiile al căror regim juridic este reglementat de lege.

Astfel, art. 63 din Legea nr. 58/1934 prevede că, în procesele cambiale pornite, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de opoziție la executare, debitorul nu va putea opune posesorului decât excepțiile privind nulitatea titlului, potrivit dispozițiilor art. 2, precum și cele care nu sunt oprite de art. 19.

Acest din urmă articol dispune că, persoanele împotriva cărora s-a ponit o acțiune cambială nu pot opune posesorului excepțiile întemeiate pe raporturile lor personale, cu trăgătorul sau posesorii anteriori, afară numai dacă posesorul, dobândind cambia a lucrat cu știință în paguba debitorului.

Din interpretarea coroborată a normelor legale menționate rezultă că debitoarea apelantă putea invoca pe calea opoziției doar excepțiile ce privesc nulitatea biletului la ordin și care se pot referi fie la nevalabilitatea formală a biletului la ordin, prescripția dreptului la acțiune, stingerea obligației cambiale etc., ori la nevalabilitatea obligației cambiale datorită incapacității debitoarei, lipsa de reprezentare etc., fie apărări ce privesc persoana posesorului biletului la ordin ori raportul fundamental (spre exemplu, nulitatea contractului dintre părți datorită unui viciu de consimțământ).

Din perspectiva acestei concluzii, în mod corect prima instanță a reținut că, motivele invocate de debitoarea-apelantă SC C.M SA, în susținerea opoziției la executare, nu se circumscriu excepțiilor care atrag nevalabilitatea biletului la ordin ori excepțiilor personale care privesc raportul fundamental care a stat la baza emiterii titlului comercial, ci converg spre nedatorarea sumei pentru care s-a pornit executarea silită, ceea ce excede limitelor judecății stabilite de art. 63 din Legea nr. 58/1934..

Deși apelanta susține că, toate aspectele învederate în cuprinsul opoziției la executare se circumscriu unor excepții personale care nu sunt prohibite de art. 19, nu arată care este raționamentul pe baza căruia a făcut afirmația respectivă.

Cât timp nu s-a invocat situația de excepție reglementată de art. 19, respectiv faptul că „posesorul dobândind cambia a lucrat cu știință în paguba debitorului”, și nici excepții care atrag nulitatea biletului la ordin, considerentele debitoarei nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 19.

Pe de altă parte, chiar dacă nu conduc la nulitatea biletului la ordin, apărările invocate de apelantă nu au fost primite întrucât acest titlu de valoare nu are funcția de garanție, iar existența unei creanțe a apelantei-debitoare împotriva intimatei este irelevantă în analiza valabilității biletului la ordin, necompensarea creanțelor reciproce ale părților de către administratorul judiciar al SC A.P.C, constituind o măsură ce poate fi atacată în condițiile specifice ale Legii nr. 85/2006.

Trebuie subliniat și faptul că, pe calea opoziției la executare exercitată în condițiile art. 63 din Legea nr. 58/1934, debitoarea-apelantă C.M SRL a solicitat încetarea executării silite și anularea formelor de executare, cu consecința întoarcerii executării silite, ori această cale de atac specifică nu poate produce efectele vizate, chiar dacă s-ar fi constatat întemeiate susținerile apelantei.

Soluția a fost atacată cu recurs de către C.M SRL.

Prin motivele de recurs se arată următoarele:

– prin opoziția la executare s-a arătat că biletul la ordin a fost emis pentru garantarea plății prețului unor lucrări pe care intimata creditoare nu le-a executat integral. Totodată, cele executate prezintă carențe majore de calitate, fapt ce a determinat refuzarea la plată a acestora. S-a mai arătat că recurenta deține împotriva intimatei o creanță certă, lichidă și exigibilă într-un cuantum superior celui constatat prin biletul la ordin. De asemenea, intimata nu mai are calitatea de titular al creanței constatate prin biletul la ordin, toate creanțele constatate de acesta fiind cesionate către o terță societate.

– deși instanța de apel reține că pe calea opoziției se pot invoca excepții ce privesc stingerea obligației cambiale, ignoră faptul că s-a invocat compensația ca mod de stingere a obligațiilor.

– instanța ignoră și faptul că, neexecutarea obligațiilor generate de raportul fundamental se încadrează în categoria apărărilor ce privesc raportul fundamental dintre creditoare și debitoare ce pot fi invocate pe calea opoziției la executare.

Se mai arată că în speță nu ne aflăm în prezența unei contestații împotriva unei măsuri a administratorului sau lichidatorului judiciar pentru ca necompensarea creanțelor să poată fi invocată în condițiile Legii nr. 85/2006.

De asemenea, susținerea instanței de apel precum că pe calea opoziției nu poate fi solicitată încetarea executării și anularea formelor de executare, constituie o înrăutățire a situației în propria cale de atac pentru că ar conduce la concluzia inadmisibilității opoziției.

Intimata își exprimă punctul de vedere prin intermediul concluziilor scrise.

Totodată, invocă excepția lipsei interesului în promovarea recursului, întrucât Tribunalul Constanța a admis recursul promovat împotriva contestației la executare și a luat act de compensație până la limita sumei de 400000 lei înscrisă în biletul la ordin. în consecință, recurenta recunoaște valabilitatea titlului pe care îl folosește în operațiunea compensării. în plus, și în cadrul opoziției la executare și în cadrul contestației la executare s-au folosit aceleași apărări și s-a solicitat încetarea executării, anularea formelor de executare și întoarcerea executării. Recurenta nu a solicitat nulitatea titlului executoriu și nu a invocat la prima zi de înfățișare excepții de nulitate a biletului la ordin.

Potrivit art. 137 alin. (1) C.proc.civ., instanța va analiza cu prioritate excepția lipsei de interes în promovarea recursului, excepție care a fost respinsă pentru următoarele considerente:

Prin exercitarea opoziției, debitorul pune în discuție valabilitatea titlului, astfel că efectele opoziției la executare sunt diferite de efectele contestației la executare, motiv pentru care debitoarea are interes în promovarea unei opoziții la executare, chiar dacă în cadrul contestației la executare s-a reținut compensația.

Recursul a fost respins ca nefundat, pentru următoarele considerente:

Recurenta a formulat contestație la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. 16882/212/2010, solicitând încetarea executării silite pornită în temeiul biletului la ordin și anularea formelor de executare. Prin motivele contestației se arată că aceasta este singura cale de atac, se invocă neexecutarea integrală și executarea necorespunzătoare a lucrărilor pentru care a fost emis biletul la ordin , cesiunea creanței către RR T. SRL și apoi către Hotel P. RRT, compensarea creanțelor reciproce.

Aceeași recurentă a formulat opoziție la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. 17502/212/2010 prin care a invocat , de asemenea, neexecutarea integrală și executarea necorespunzătoare a lucrărilor pentru care a fost emis biletul la ordin , cesiunea creanței către RR T. SRL și apoi către Hotel P. RRT, compensarea creanțelor reciproce și a solicitat încetarea executării silite și anularea formelor de executare.

Ca urmare a conexării celor două dosare, contestația la executare și opoziția la executare au fost soluționate prin Sentința civilă nr. 18970/19.08.2010, prin respingere.

în motivarea opoziției la executare s-a reținut că, recurenta nu a invocat nulitatea biletului la ordin iar aspectele invocate privesc raporturile fundamentale dintre părți.

împotriva soluției de respingere a contestației la executare s-a formulat recurs iar împotriva soluției de respingere a opoziției la executare s-a formulat apel, cele două căi de atac fiind disjunse.

Motivele apelului și recursului sunt comune.

Tribunalul Constanța a soluționat prin Decizia nr. 2153/10.11.2010 recursul declarat împotriva soluției de respingere a contestației la executare.

Analizând toate aspectele invocate, respectiv, compensarea creanțelor, neexecutarea integrală și executarea necorespunzătoare a lucrărilor, cesiunea creanței, instanța de recurs a reținut temeinicia motivului ce privea existența unei creanțe mai mari decât cea constatată prin biletul la ordin și a compensat cele două creanțe până la concurența sumei de 400000 lei înscrisă în biletul la ordin. Astfel, acest motiv de recurs a fost valorificat prin intermediul contestației la executare.

Cesiunea creanței către un terț nu afectează valabilitatea titlului, respectiv a biletului la ordin, acest aspect putând fi invocat pe calea contestației la executare.

Potrivit art. 63 din Legea nr. 58/1934 „în procesele cambiale pornite, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de opoziție la somația de executare, debitorul nu va putea opune posesorului decât Exceptiile de nulitatea titlului, potrivit dispozițiilor art. 2, precum și cele care nu sunt oprite de art. 19”.

Exceptiile personale vor trebui să fie de grabnică soluțiune și întotdeauna întemeiate pe o probă scrisă.

Exceptiile cambiale trebuiesc propuse la primul termen de înfățișare.

Prin primul termen de înfățișare se înțelege primul termen la prima instanță, când procedura fiind îndeplinită părțile pot pune concluzii în fond, chiar dacă pârâtul sau oponentul nu se prezintă.

Potrivit practicii în materie, în măsura în care nu se contestă fondul titlului executoriu (bilet la ordin sau cambie) și nici întreaga executare silită a unui astfel de titlu executoriu ci doar anumite acte de executare, atunci procedura de urmat este contestația la executare când sunt vizate doar aspecte ale executării silite.

Opoziția la executarea unui bilet la ordin, pe de altă parte, conform art. 63 din Legea nr. 58/1934, este limitată la invocarea unor excepții obiective de nulitate a raportului cambial sau a unor excepții personale de nulitate care se referă la raportul juridic fundamental între posesor și emitent în baza căruia a fost emis biletul la ordin . Excepțiile obiective se referă la inexistența obligației cambiale (nulitatea cambiei pentru lipsa mențiunilor esențiale, semnătură viciată, stingerea obligației cambiale sau decăderea din drepturile cambiale, neîndeplinirea unei condiții pentru acțiunea cambială), iar excepțiile personale, care trebuie să se întemeieze obligatoriu pe o probă scrisă conform art. 63 alin. (2) din Legea nr. 58/1934, vizează nulitatea raportului juridic fundamental în baza căruia a fost emis biletul la ordin.

Conform punctului 321 din Normele BNR nr. 6/1994:

Excepțiile pe care un debitor cambial le poate opune posesorului cambiei se împart în următoarele categorii:

a) excepții privitoare la nulitatea titlului;

b) excepții decurgând din raporturile personale dintre posesorul și debitorul cambiei (excepții personale);

c) excepții privitoare la condițiile de exercitare ale acțiunii sau execuției cambiale (excepții procedurale).

în speță nu s-au invocat excepții de nulitate a titlului, potrivit art. 2 din Legea nr. 58/1934.

Conform art. 19 din lege „Persoanele împotriva cărora s-a pornit acțiune cambială nu pot opune posesorului Exceptiile întemeiate pe raporturile lor personale, cu trăgătorul sau cu posesorii anteriori, afară numai dacă posesorul dobândind cambia a lucrat cu știință în paguba debitorului”.

Potrivit punctelor 328 și 329 din aceleași Norme referitoare la excepțiile personale:

Excepțiile personale derivă din raporturile juridice care intervin între părțile semnatare ale cambiei. Aceste raporturi constituie, de regulă, raportul fundamental al obligației cambiale abstracte.

Excepțiile personale sunt:

a) excepții referitoare la raportul fundamental care a determinat crearea sau circulația cambiei;

b) excepții referitoare la viciile de consimțământ;

c) excepții izvorând din raporturi ulterioare creației cambiale.

Excepțiile personale pot fi dovedite numai prin acte scrise “de grabnică soluțiune”. Prin “acte scrise de grabnică soluțiune” se înțelege acele acte prin care excepția se dovedește completă, adică fără a mai fi necesară administrarea unor probe suplimentare deosebite care ar temporiza soluționarea procesului cambial.

în concluzie, excepția de neexecutare a contractului nu atrage nulitatea raportului juridic fundamental.

în plus, recurenta afirmă că biletul la ordin a fost emis pentru a garanta plata contravalorii lucrărilor ce urmau a fi efectuate în luna martie 2009, lucrări care nu au fost efectuate integral iar cele executate, au fost executate necorespunzător iar acest lucru rezultă din corespondența părților și din litigiile dintre părți. Corespondența amintită emană chiar de la recurentă, iar în ceea ce privește litigiile dintre părți , nu se specifică care sunt “actele scrise” care să dovedească cele afirmate.

Pentru aceste considerente recursul a fost respins ca nefondat.