– Art. 399 si art. 7209 C.proc.civ.
– Art. 1 si 2 din OG nr. 22/2002, modif. prin Lg. nr. 110/2007
– Art. 11 si 20 din Constitutie
– Art. 6 par. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului
– Legea nr. 188/2000
– Ordinul M.J. nr. 2550/C/2006
Potrivit articolului 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale, dreptul la un proces echitabil se refera şi la faza executării silite a hotărârii judecătoreşti.
Statul are obligatia pozitiva de a executa hotararile judecatoresti definitive si obligatorii prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun a cere unui particular, care a obtinut o creanta impotriva statului in urma unei proceduri judiciare, sa initieze procedura executarii silite.
Judecatorul national are obligatia, potrivit art. 20 din Constitutie, sa inlature legea interna in situatia in care tratatele privitoare la drepturile fundamanetale ale omului la care Romania este parte contin prevederi mai favorabile.
Conform art. 37 alin. 1 lit. a din Legea nr. 188/2000 si a Anexei nr. 1 la Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 2550/C/2006, pct. 4 şi 14, onorariul maximal nu poate depasi 10% din valoarea creantei, in cazul sumelor ce nu depasesc 50.000 lei.
Prin sentinta civila nr.3658/05.03.2009 pronuntata de catre Judecatoria Sector 1 Bucuresti in dosarul nr. 13400/299/2009, instanta a admis in parte contestatia formulata de contestatoarea AVAS, anuland in parte procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de si reducand cuantumul onorariului de conform onorariilor maximale stabilite prin Legea nr. 188/2000 si Ordinul MJ nr. 2550/C/2006.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta a retinut urmatoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 13400/299/07.08.2008 la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, contestatoarea AVAS a chemat în judecată pe intimaţii S.F. G. şi BEJ „C. şi D.”, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună suspendarea executării silite iniţiate de aceasta împotriva sa şi anularea tuturor actelor de executare, inclusiv a procesului-verbal privind stabilirea cheltuielilor de executare, efectuate de BEJ „C. şi D.”.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că executarea silită a fost prematur iniţiată de către intimată, deoarece AVAS beneficiază de un termen de graţie de 6 luni pentru a executa de bunăvoie obligaţia stabilită prin titlul executor.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 22/2002, modif., creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se datorează obligaţia respectivă.
Art. 2 din acelaşi act normativ stabileşte că, dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare în vederea îndeplinirii obligaţiei de plată.
În ceea ce priveşte momentul de la care curge termenul de 6 luni, contestatoarea a arătat că îl reprezintă data la care debitorul, instituţie publică, primeşte somaţia de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului, iar numai după împlinirea acestui termen creditorul poate iniţia executarea silită, în condiţiile art. 3 din ordonanţă, care face trimitere la dispoziţiile Codului de Procedură Civilă în această materie.
În speţă, contestatoarea a apreciat că nici intimata şi nici BEJ „C. şi D.” nu au respectat dispoziţiile OG nr. 22/2002, modif. şi s-a iniţiat executarea silită împotriva sa înainte de expirarea termenului de graţie de 6 luni., deoarece nu s-a emis doar somaţia de plată, ci s-au stabilit şi cheltuieli privind executarea silită însăşi.
În consecinţă, cheltuielile de executare sunt într-un cuantum mult prea mare, faţă de actul de executare care putea fi efectuat la acel moment, respectiv notificarea de plată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 399 C. proc. civ., OG nr. 22/2002, modif.
Intimatul S. F. G. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei, întrucât cererea de executare silită nu este formulată prematur, întrucât, în cadrul dosarului de executare, nu s-a procedat decât la comunicarea somaţiei de plată către contestatoare.
În cauză, titlul executoriu în baza căruia s-a formulat cererea de executare silită îl constituie o sentinţă comercială care a rămas definitivă la data de 18.10.2006, prin decizia nr. 487 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, dată la care sentinţa a devenit executorie. Or, de la acea dată, contestatoarea putea cuprinde în buget, spre aprobare, sumele datorate Asociaţiei Investitorilor FNI Tg. Mureş şi să treacă de bunăvoie la achitarea debitului, iar termenul de graţie de 6 luni prevăzut de OG nr. 22/2002 nu este suspensiv de executare.
În ceea ce priveşte onorariul executorului judecătoresc, acesta a fost stabilit în conformitate cu prevederile Ordinului Min. Justiţiei nr. 2550/2006, nefiind încă avansat de către intimată.
Intimatul BEJ „C. şi D.” a formulat, la rândul său, întâmpinare, invocând, în principal, excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive, întrucât, în conformitate cu dispoziţiile art. 373 alin. 1 C. proc. civ., judecătoresc este doar organ de executare, având drepturile şi îndatoririle prevăzute de art. 35-48 din Legea nr. 188/2000, nefiind parte în executarea silită.
Pe fondul contestaţiei, intimatul arată că, potrivit art. 7208 C. proc. civ., hotărârea comercială constituie titlu executoriu, putând fi pusă în executare, chiar dacă nu este irevocabilă.
De asemenea, contestatoarea nu a invocat o lipsă de fonduri, iar interpretarea acesteia cu privire la art. 2 din OG nr. 22/2002 nu este cea corectă, întrucât acesta nu instituie un termen de graţie, ci doar posibilitatea de a temporiza executarea silită, însă numai în măsura în care aceasta nu poate continua din cauza lipsei de fonduri.
În ceea ce priveşte somaţia emisă de executor, aceasta marchează începutul curgerii termenului de 6 luni de care contestatoarea ar fi putut beneficia în cazul în care dovedea existenţa lipsei de fonduri, prin aceasta nedispunându-se poprirea conturilor contestatoarei.
Intimatul a mai invocat şi cauza Şandor împotriva României, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că este cu totul nerezonabil să se ceară unui particular să întreprindă demersuri de executare silită împotriva statului sau a unei autorităţi ori instituţii publice, întrucât asemenea debitori sunt primii care trebuie să execute voluntar hotărârile judecătoreşti de condamnare pronunţate împotriva lor.
În plus, contestatoarea nu este o instituţie publică, ÎCCJ hotărând într-o serie de decizii că aceasta este o societate comercială, întrucât, conform art. 4 din OG nr. 23/2004, privind reorganizarea AVAB, prin comasare cu APPS, în AVAS, fondurile acesteia sunt extrabugetare, aşa cum se prevede în art. 9 din OG nr. 51/1998, de înfiinţare a AVAB, iar OG nr. 22/2002 are în vedere numai instituţiile bugetare, nu şi alte asociaţii extrabugetare.
Prin precizarea formulată de către intimatul BEJ „C. şi D.”, referitoare la modul de actualizare a debitului (f. 55), acesta a arătat că, pe site-ul Institutului Naţional de Statistică, sunt prezentaţi 3 indici de inflaţie, respectiv pentru mărfuri alimentare, mărfuri nealimentare şi servicii, acesta din urmă fiind avut în vedere la reactualizarea debitului, în speţă, întrucât produsele oferite de FNI erau servicii.
La data de 12.11.2008, contestatoarea a arătat că actualizarea debitului a fost greşit calculată, întrucât, prin adresa nr. 6064 a Institutului Naţional de Statistică, i s-a comunicat valoarea coeficientului de inflaţie pentru perioada iunie 2000-iunie 2008, care este de 184,66%, iar nu de 216,91%, cum a fost avut în vedere de către executor, iar debitul ar fi de 21257,95 lei, iar nu de 23666,33 lei.
Prin aceeaşi cerere, contestatoarea a învederat faptul că avocatul care a semnat întâmpinarea în numele intimatului S.F. G.nu şi-a justificat calitatea de reprezentant.
Prin notele de şedinţă depuse la dosar la data de 18.12.2008, intimatul a arătat că avocatul care a semnat întâmpinarea avea mandat din partea Asociaţiei Investitorilor FNI Tg. Mureş, deci şi din partea sa, pentru redactarea întâmpinării în prezenta cauză.
La termenul din data de 26.02.2009, instanţa a constatat că BEJ „C.si D.” nu are calitate procesuală pasivă în cauză, nefiind, de altfel, chemat în judecată, în calitate de intimat, de către contestatoare, astfel încât a dispus scoaterea acestuia din citativ.
În dovedirea motivelor contestaţiei, instanţa a încuviinţat, pentru contestatoare, proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar următoarele: dovada de comunicare a somaţiei nr. 551/29.07.2008, somaţia din data de 29.07.2008, proces-verbal de actualizare a debitului, proces-verbal privind cheltuielile de executare nr. 551/29.07.2008, practică judiciară, adresa nr. 6064/15.10.2008 a Institutului Naţional de Statistică.
La dosar au fost anexate de către BEJ „C. şi D.”, în copie certificată, înscrisurile care au stat la baza emiterii somaţiei de plată din data de 29.07.2008 şi a întocmirii procesului-verbal privind cheltuielile de executare nr. 551/29.07.2008, respectiv: cerere de iniţiere executare silită din data de 15.07.2008, împuternicire avocaţială, sent. com. nr. 1064/04.03.2005 a TB-secţia a VI-a comercială, proces-verbal de actualizare a debitului, proces-verbal privind cheltuielile de executare nr. 551/29.07.2008, somaţia din data de 29.07.2008, dovada de comunicare a somaţiei, practică judiciară.
La data de 16.10.2008, Institutul Naţional de Statistică a comunicat la dosar (f. 51) indicele preţurilor de consum pentru servicii, aferente perioadei iunie 2000-iunie 2008.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a constatat următoarele:
La data de 15.07.2008 a fost înregistrată la BEJ „C. şi D.” cererea de începere a executării silite formulată de către Asociaţia Investitorilor FNI Tg. Mureş împotriva AVAS, în baza titlului executoriu format din sent. com. nr. 1064/04.03.2005, pronunţată de TB-secţia a VI-a comercială, definitivă prin dec. nr. 487/18.10.2006 a CAB-secţia a V-a comercială.
Din cuprinsul titlului executor rezultă că a fost admisă acţiunea formulată de către Asociaţia Investitorilor FNI Tg. Mureş, din care face parte şi intimata, conform tabelului, împotriva AVAS şi SC SOV Invest SA, fiind obligate acestea din urmă, în solidar, la plata cval numărului unităţilor de fond deţinute la FNI, la o valoare de 103720 ROL/unitate de fond, valoare ce se va multiplica cu indicele inflaţiei pentru perioada de la 31.05.2000, până la data plăţii.
În cuprinsul tabelului conţinut de titlul executor, intimatul S. F. G. figura înscrisă cu 720 unităţi de fond.
Ca urmare a înregistrării cererii de iniţiere a executării silite, executorul judecătoresc a încheiat proces-verbal de actualizare a debitului, care, în ceea ce îl priveşte pe intimat, se ridica la suma de 7.467,84 lei. Suma rezultată, prin aplicarea unui coeficient de inflaţie de 216,91%, comunicat de către Institutul Naţional de Statistică, raportat la preţurile pentru servicii, a fost de 23.666,33 lei.
Instanţa a constatat că executorul judecătoresc a calculat în mod corect debitul reactualizat, prin aplicarea coeficientului de inflaţie având în vedere preţurile pentru servicii, întrucât produsele oferite de către FNI nu pot fi încadrate în mărfuri alimentare sau mărfuri nealimentare, ci în categoria aleasă de către executor.
Pentru acest motiv, critica făcută de către contestatoare, sub acest aspect, apare ca neîntemeiată.
La data de 29.07.2008, executorul judecătoresc a încheiat procesul-verbal nr. 551, prin care a stabilit cheltuielile de executare, având în vedere următoarele: onorariu executor, onorariu aferent consultanţei în vederea constituirii actelor execuţionale, onorariu avocat, formare dosar, proces-verbal de actualizare sume, emitere somaţie, cheltuieli de transport, proces-verbal de distribuire sume şi arhivare dosar.
La aceeaşi dată, a fost emisă somaţia de plată către contestatoare, cuprinzând sumele reprezentând debit reactualizat şi cheltuielile de executare stabilite prin proces-verbal.
În ceea ce priveşte criticile contestatoarei referitoare la iniţierea executării silite de către intimată cu nerespectarea dispoziţiilor OG nr. 22/2002, modif., instanţa a constatat următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 387 C.p.c., în afară de cazurile în care legea prevede altfel, executarea poate începe numai după ce se va comunica debitorului o somaţie, care are caracterul unui act începător de executare.
Somaţia adresată de către intimat contestatoarei, prin executorul judecătoresc, nu are semnificaţia juridică a unei simple notificări, ci reprezintă un act prin care creditorul şi-a manifestat expres şi neechivoc voinţa în sensul realizării executării silite, faţă de refuzul aducerii la îndeplinire de bunăvoie a titlului executoriu.
Mai mult, contestatoarea, ca organ al statului, nu putea invoca în favoarea sa, pentru a justifica neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti, prevederile art. 2 şi 3 din O.G. nr. 22/2002, potrivit cărora dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată, termenul curgand de la data la care debitorul a primit somaţia de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
În cazul în care instituţiile publice nu îşi îndeplinesc obligaţia de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă şi/sau potrivit altor dispoziţii legale aplicabile în materie.
Instanţa a constatat că, pe de o parte, contestatoarea nu a facut dovada ca nu are fondurile necesare acoperirii creantei.
Pe de alta parte, dispoziţiile normative de mai sus, care creează un avantaj discriminatoriu al instituţiilor publice faţă de o persoană fizică sau juridică obişnuită, trebuie privite în lumina jurisprudenţei recente a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi ţinând seama de prevederile art. 20 din României, care consacră principiul prioritatii convenţiilor internaţionale în materia drepturilor fundamentale ale omului, pentru a se preveni încălcarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţie, având în vedere faptul că debitoarea este o instituţie publică şi are îndatorirea, ca reprezentantă a statului, de a veghea la respectarea principiului legalităţii şi de a executa de bunăvoie şi cu promptitudine o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Astfel, în cauza Şandor împotriva României, Curtea a statuat că executarea unei sentinţe sau a unei decizii, indiferent de instanţa care o pronunţă, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din „proces”, în sensul art. 6 par. 1 din Convenţie, întrucât dreptul de acces la justiţie ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă şi obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părţi. De asemenea, Curtea a mai precizat ca administraţia constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiţiei. Pe cale de consecinţă, dacă administraţia refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească, sau întârzie în executarea acesteia, garanţiile art. 6 de care a beneficiat justiţiabilul în faţa instanţelor judecătoreşti îşi pierd orice raţiune de a fi.
În plus, Curtea nu a subscris la teza Guvernului conform căreia reclamanta ar fi trebuit să recurgă la executarea silită a sentinţei, întrucât nu este oportun să-i ceri unei persoane care, în urma unei proceduri judiciare, a obţinut o creanţă împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obţine satisfacţie, Curtea concluzionând că, prin refuzul de a executa sentinţa, autorităţile naţionale au lipsit reclamanta de un acces efectiv la justiţie în privinţa executării unei hotărâri definitive pronunţate în favoarea sa, iar art. 6 par. 1 din Convenţie a fost încălcat.
De asemenea, în cauza Sabin Popescu împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că cele obligate să îl pună în posesie pe reclamant erau autorităţile, în temeiul unei hotărâri care îi stabilise acestuia dreptul de proprietate. În consecinţă, obligaţia de a acţiona incumba autorităţilor, iar nu reclamantului şi a-i cere acestuia să facă alte demersuri al căror rezultat nu ar fi decât unul repetitiv, şi anume ca instanţa să dispună încă o dată autorităţii administrative competente să execute o hotărâre judecătorească definitivă, ar fi prea oneros şi nu ar corespunde cerinţelor art. 35 alin. 1 din Convenţie. Curtea a amintit că dreptul de acces la justiţie, garantat de art. 6 din Convenţie, protejează şi executarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi obligatorii şi, în consecinţă, executarea unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată într-un mod excesiv. În consecinţă, a statuat Curtea că hotărârea judecătorească dată in favoarea reclamantului nu a fost executată conform dispozitivului său şi neexecutarea sa este imputabilă exclusiv autorităţilor administrative competente, iar imposibilitatea pentru reclamant de a obţine executarea completă constituie o ingerinţă în dreptul său la respectarea bunurilor, aşa cum este prevăzut de prima frază a primului alineat al art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie.
În plus, este cu totul contrar Convenţiei şi discriminatoriu ca termenul de 6 luni, prevăzut de OG nr. 22/2002, modif., să curgă de la data somaţiei de executare trimisă instituţiei publice de către creditor, iar nu de la data la care hotărârea judecătorească este executorie, întrucât, în mod nejustificat, impune creditorului să formuleze o asemenea somaţie, deci să iniţieze executarea silită.
Aceasta ar echivala, practic, cu impunerea condiţiei iniţierii executării silite de către creditor şi suportarea cheltuielilor de executare, în condiţiile în care, prevalându-se de această dispoziţie legală, instituţia publică debitoare nu ar executa niciodată, de bunăvoie, dispoziţiile titlului executor, ceea ce nu poate fi primit.
Pentru toate aceste considerente, apreciind ca, în cauza contestatoarea, in calitatea sa de instituţie publica, nu se poate prevala de prevederile legale interne menţionate pentru a nu executa o hotărâre judecătorească şi că neexecutarea îi este imputabilă, întrucât dispoziţiile din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului au prioritate de aplicare si incidenţă directa in speţă, instanţa a apreciat motivul de nulitate invocat, ca neîntemeiat.
In ceea ce priveste aspectul cheltuielilor de executare, avand in vedere argumentele de mai sus, precum si faptul ca neachitarea de buna voie a creantei (desi hotararea a ramas definitivă, deci executorie, potrivit dispoziţiilor art. 7208 C. proc. civ., din 18.10.2006, iar irevocabilă la data de 29.11.2007) a determinat-o pe creditoare sa se adreseze executorului, care, fata de prevederile art. 7 lit. a din Legea nr. 188/2000, avea obligatia sa puna in executare dispozitiile din titlul executoriu, instanta a apreciat ca este legala calcularea onorariului de executare, precum şi a celorlalte cheltuieli. Instanţa a avut în vedere şi dispoziţiile art. 3717 C. proc. civ., referitor la stabilirea cheltuielilor de executare şi persoana care este ţinută a le suporta.
In schimb, sustinerea contestatoarei cu privire la cuantumul onorariului executorului a fost considerata întemeiata, intrucat, conform art. 37 alin. 1 lit. a din Legea nr. 188/2000 si a Anexei nr. 1 la Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 2550/C/2006, pct. 4 şi 14, onorariul maximal nu poate depasi 10% din valoarea creantei, in cazul sumelor ce nu depasesc 50.000 lei. Cum valoarea creantei este de 23.666,33 lei, rezulta ca onorariul nu poate fi mai mare de 2.366,63 lei, iar cel perceput pentru consultaţii în legătură cu constituirea actelor execuţionale, de 200 lei.
Or, potrivit procesului verbal nr. 551/29.07.2008, onorariul executorului a fost fixat la suma de 2.816,29 lei, respectiv la 238 lei, pentru consultaţii privind constituirea actelor execuţionale, incalcandu-se, astfel, dispozitiile imperative ale Legii nr. 188/2000 si Ordinului nr. 2550/C/2006.
Faţă de toate aceste considerente, instanţa a admis in parte contestaţia la executare, apreciind-o drept întemeiată doar cu privire la modul calcularii onorariului executorului şi în consecinţă, în temeiul art. 404 alin. 1 C. proc. civ., a dispus anularea in parte a procesului verbal nr. 551 din 29.07.2008, din dosarul nr. 551/2008 al BEJ “C. si D.”, in sensul ca a redus onorariul de executare de la 2.816,29 lei, la 2.366,63 lei, iar pe cel aferent consultanţei în vederea constituirii actelor execuţionale, de la 238 lei, la 200 lei, respingând restul pretenţiilor, ca neîntemeiate.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării silite, având în vedere dispoziţiile art. 403 alin. 1 C. proc. civ., conform cu care aceasta se poate dispune până la soluţionarea contestaţiei la executare, precum şi faptul că, prin prezenta sentinţă, contestaţia a fost soluţionată, instanţa a respins-o ca rămasă fără obiect.
