Prin cererea înregistrată sub nr. …/99/2011/a3, din 26.10.2011, creditorii S.C. GP S.R.L., S.C. GL S.A., S.C. GM S.R.L., S.C. GA S.R.L. au formulat contestaţie împotriva procesului verbal al adunării creditorilor debitorului S.C. GB S.R.L., nr.192/GPB/21.10.2011, solicitând anularea hotărârilor adoptate pentru următoarele motive:
– În perioada de observaţie, se desfăşoară doar activităţi curente, premergătoare planului de reorganizare. În cazul în care s-ar proceda la vânzarea bunurilor, debitorul nu mai are posibilitatea conferită de lege de a face un plan de reorganizare. Chiar dacă legea nu prevede expres că bunurile debitorului nu pot fi vândute în perioada de observaţie, este lesne de înţeles că atât timp cât debitorul are dreptul de a intra în procedura de reorganizare, este interzisă o asemenea vânzare. Legea prevede expres că vânzarea bunurilor debitorului poate fi făcută doar în procedura falimentului sau în timpul reorganizării activităţii firmei.
Solicită anularea punctelor 1 şi 3 din procesul verbal privind adunarea creditorilor din 21.10.2011.
În drept, se invocă Legea 85/2006, Legea 31/1990.
La 26.10.2011, se înregistrează în cauză contestaţia administratorului special al debitoarei S.C. GB S.R.L., împotriva aceluiaşi proces verbal al adunării creditorilor, motivele invocate fiind aceleaşi ca şi cele descries de creditorii de mai sus.
Administratorul judiciar a formulat un punct de vedere în care arată că administratorul judiciar a supus aprobării administratorului special, a creditorilor ipotecari, a creditorilor majoritari vânzarea bunurilor în perioada de observaţie, considerând-o oportună în condiţiile în care procedura insolvenţei este guvernată de principiul maximizării averii debitorului, valorificarea bunurilor la preţul de 100% din preţul de evaluare şi depunerea sumelor obţinute într-un cont bancar fiind o măsură de conservare şi mărire a patrimoniului debitoarei benefică acesteia. Deşi administratorul special nu a fost de accord cu vânzarea bunurilor, creditorii în procent de 86,13% au considerat-o oportună. Mai arată administratorul judiciar că debitoarea a formulat plan de reorganizare ce cuprinde posibilitatea suplimentării veniturilor prin vânzarea în primul an a imobilului.
Susţine administratorul judiciar că vânzarea nu se va efectua până la aprobarea şi confirmarea planului de reorganizare sau până la intrarea în faliment.
A fost depusă practică judiciară în materie.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
În fapt, prin sentinţa nr. …/10.06.2011, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitorului S.C. GB S.R.L..
Debitoarea se află în perioada de observaţie aşa cum este ea definită de art.3 pct.15 din Legea insolvenţei.
Totodată, chiar prin cererea introductivă prin care a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei, şi-a exprimat intenţia de reorganizare prin propunerea unui plan de reorganizare.
La şedinţa adunării creditorilor din 21.10.2011, creditorii convocaţi de administratorul judiciar au votat aprobarea vânzării bunurilor în perioada de observaţie(pct.1) şi aprobarea regulamentului de vânzare şi a strategiei de vânzare(pct.3), hotărâri supuse analizei datorită contestaţiilor formulate.
Potrivit art. 11 al.2 din Legea insolvenţei, coroborat cu art. 14 al.7 din acelaşi act normativ, judecătorul sindic poate desfiinţa hotărârea adunării doar pentru motive de nelegalitate.
Două sunt motivele supuse dezbaterii: calitatea de reprezentant a persoanelor care au votat în numele unui creditor şi posibilitatea vânzării bunurilor în perioada de observaţie.
Cu privire la prima problemă, a lipsei capacităţii de exerciţiu a Sucursalei, această lipsă invocată a fost acoperită prin confirmarea actelor făcută de Societatea mamă conform împuternicirii .
Cu privire la cel de al doilea aspect, al vânzării bunurilor în perioada de observaţie, instanţa constată că este o problemă de legalitate şi nu de oportunitate pentru motivele redate mai jos.
Este adevărat că Legea insolvenţei nu interzice expres vânzarea bunurilor debitorului în perioada de observaţie. Cu toate acestea, dispoziţiile legii în ansamblul lor prevăd ca regulă vânzarea bunurilor după intrarea în faliment(fiind reglementată amănunţit la capitolul lichidării din secţiunea referitoare la faliment), sau înainte de faliment, ca parte a executării planului de reorganizare(art. 94 care reglementează în al.3 formele reorganizării).
Înainte de aceste momente(faliment sau confirmare plan de reorganizare), vânzarea bunurilor este doar o excepţie, reglementată strict de art. 49 şi 39 din Legea insolvenţei. Conform primului text normativ, debitorul propune vânzarea bunului care este supusă unor formalităţi(aprobarea de comitetul creditorilor). Creditorii care vor să fie vândute bunurile gajate, pot cere ridicarea suspendării în temeiul art. 39 din Legea insolvenţei, cu posibilitatea vânzării, cu alte formalităţi specifice.
Raţiunea acestei reglementări este aceea că în perioada de observaţie administrarea debitorului se realizează de debitor, nu de creditori, în limitele art. 49, adică doar pentru activităţi curente. Debitorul este cel care poate, în viziunea unui plan de reorganizare pe care urmează să-l propună, să solicite doar în mod excepţional şi motivat vânzarea bunurilor sale.
În speţă, creditorii, deşi debitorului nu i s-a ridicat dreptul de administrare, au preluat indirect administrarea societăţii hotărând peste limitele atribuţiilor lor în această fază a procedurii vânzarea unicului bun imobil al debitorului, periclitând astfel şansele de reorganizare a societăţii. Nu au înţeles să invoce art. 39, care ar fi permis în mod excepţional vânzarea bunurilor, dar cu verificarea de către instanţă a condiţiilor privind importanţa bunului pentru planul de reorganizare.
Susţinerea administratorului judiciar că debitorul are în vedere această vânzare în planul de reorganizare propus este fără relevanţă, de vreme ce acest lucru este doar o posibilitate pe care debitorul a fost nevoit să o aibă în vedere faţă de hotărârea creditorilor. De asemenea, în această fază a procedurii, principiul maximizării averii debitorului trebuie corelat cu dreptul debitorului de a formula un plan de reorganizare. Nu prezintă relevanţă nici aspectul că vânzarea nu se va face decât la momentul confirmării planului/intrării în faliment, cât timp menţinerea hotărârii i-ar permite administratorului judiciar să vândă bunurile oricând doresc creditorii, nemaifiind în puterea sa alegerea momentului vânzării.
Întrucât hotărârea a fost luată de creditori cu depăşirea competenţelor lor în cadrul perioadei de observaţie, judecătorul sindic consideră, pe de o parte, că aspectele invocate în contestaţii ţin de legalitate şi nu de oportunitate şi că, pe de altă parte, hotărârea creditorilor este nelegală raportat la dispoziţiile legii insolvenţei.
Pentru aceste motive, instanţa va admite contestaţiile formulate.
