Legea nr. 85/2006, art. 19 alin. (2), art. 124, art. 125
Sumele de distribuit între creditori în acelaşi rang de prioritate vor fi acordate proporţional cu suma alocată pentru fiecare creanţă prin tabelul definitiv consolidat, titularilor de creanţe dintr-o categorie putându-li-se distribui sume numai după deplina îndestulare a titularilor de creanţe din categoria ierarhic superioară, potrivit ordinii prevăzute la art. 123 din Legea insolvenţei, în cazul insuficienţei sumelor necesare acoperirii valorii integrale a creanţelor cu acelaşi rang de prioritate, titularii acestora primind o cotă falimentară, reprezentând suma proporţională cu procentul pe care creanţa lor îl deţine în categoria creanţelor respective.
Instanţa de judecată nu are nicio posibilitate legală de a cenzura onorariul negociat de practician cu creditorii, ci doar în cazurile în care plata acestuia se va face din fondul special de lichidare, unde judecătorul-sindic, pe baza criteriilor stabilite prin legea privind profesia de practician în , va stabili cuantumul remuneraţiei.
C.A. Timişoara, s. com., dec. civ. nr. 480 din 10 iunie 2008,
nepublicată
Prin sentinţa comercială nr. 329 din 11 martie 2008 Tribunalul Arad a respins contestaţia creditoarei A.V.A.S. Bucureşti la planul de distribuire finală întocmit de lichidatorul judiciar A I.P.U.R.L. Arad, reţinând că în cadrul derulării procedurii insolvenţei faţă de debitoarea SC A SA Apateu, la termenul din 11 decembrie 2008 practicianul a depus la dosar planul de distribuire finală, plan împotriva căruia instituţia creditoare a formulat contestaţie solicitând judecătorului-sindic să dispună modificarea acestuia în sensul distribuirii sumei de 8.000 lei cuprinsă nejustificat ca şi „onorariu de succes” către crcditorii prevăzuţi la art. 123 alin. (4) din Legea insol-venţci întrucât practicianul, total nejustificat, şi-a adăugat un onorariu de succes de 10% din încasări, neputându-se vorbi de succes într-o procedură de insolvenţă în care rămân neacoperite două creanţe bugetare. Tribunalul a apreciat că obiecţiunilc sunt neîntemeiate în condiţiile în carc la şedinţa adunării creditorilor din 27 august 2007 s-a aprobat valoarea onorariului fix al lichidatorului judiciar la suma de 1.500 lei/lună, iar cea a onorariului de succes de 10% din încasările realizate în averea debitoarei, urmând ca plata să fie efectuată din averea debitorului, astfel că planul de distribuire a onorariului practicianului are ca temei voinţa creditorilor exprimată în şedinţa amintită, judecătorul-sindic neputând cenzura acest onorariu, plata nefiind făcută din fondul de lichidare.
împotriva accstei sentinţe a declarat recurs crcditoarea A.V.A.S. Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii contestaţiei sale împotriva planului de distribuire finală întocmit de lichidatorul A I.P.U.R.L. Arad.
Prin dccizia civilă nr. 480 din 10 iunie 2008 Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondat recursul creditoarei împotriva sentinţei comerciale nr. 329 din 11 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Arad.
Analizând prevederile art. 123 din Legea nr. 85/2006, curtea statuează: Este adevărat că în considerentele sentinţei pronunţate judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Arad nu s-a referit decât la primul motiv invocat de creditoarea contestatoare, cel privitor la adăugarea nejustificată de către lichidator a onorariului de succes în cuantum de 10% din încasări, omi-ţând să analizeze şi cealaltă critică referitoare la încălcarea de către practician a prevederilor alin. (2) al art. 125 din Legea insolvenţei, nedistribuirea către creditorii dintr-o anumită categorie a sumelor proporţional cu cota
falimentară. Insă, curtea apreciază că în speţă nici această critică nu este întemeiată, astfel că ea nu poate duce la modificarea hotărârii recurate în sensul solicitat de instituţia creditoare. Astfel, potrivit art. 124 din Legea nr. 85/2006, sumele de distribuit între creditori în acelaşi rang de prioritate vor fi acordate proporţional cu suma alocată pentru fiecare creanţă, prin tabelul menţionat la art. 108 alin. (2) lit. d), iar în conformitate cu prevederile art. 125 din acelaşi act normativ, titularilor de creanţe dintr-o categorie li se vor putea distribui sume numai după deplina îndestulare a titularilor de creanţe din categoria ierarhic superioară, potrivit ordinii prevăzute la art. 123, în cazul insuficienţei sumelor necesare acoperirii valorii integrale a creanţelor cu acelaşi rang de prioritate, titularii acestora primind o cotă falimentară, reprezentând suma proporţională cu procentul pe care creanţa lor îl deţine în categoria creanţelor respective.
In primul rând este de reţinut că nici în cuprinsul contestaţiei formulate împotriva planului de distribuire finală şi nici prin recursul declarat împotriva hotărârii judecătorului-sindic instituţia creditoare nu a precizat în ce ar fi constat încălcarea de către lichidator a prevederilor art. 124 şi art. 125 din Legea insolvenţei, mulţumindu-se doar să reproducă aceste prevederi legale. Pe de altă parte, cum în mod corect a învederat şi practicianul prin întâmpinarea depusă, planul de distribuire cuprinde doar două categorii de creditori: un creditor garantat (M.I.C., art. 121 pct. 2) şi doi creditori bugetari (A.V.A.S. Bucureşti şi D.G.F.P. Arad, art. 123 pct. 4). Ca atare, suma încasată din valorificarea bunului imobil a fost distribuită către creditorul garantat, în conformitate cu art. 121 din lege, cu acoperirea cheltuielilor de la pct. 1 al acestui articol, iar cele provenite din valorificarea celorlalte bunuri din averea debitoarei au fost distribuite către crcditorii bugetari, potrivit art. 123 şi art. 125, motivat de faptul că sumele obţinute nu au fost suficiente pentru acoperirea valorii integrale a creanţelor acestor instituţii, titularii lor primind cota falimentară.
In condiţiile în care recurenta-creditoare a deţinut un procent de doar 0,59% din categoria creanţelor bugetare, valoarea creanţei sale fiind de 118,22 lei, cealaltă instituţie bugetară având o creanţă de 19.902 lei, ceea ce reprezintă 99,41% din procentul deţinut în categoria respectivă, iar la distribuţie contestatoarei i s-a acordat suma de 48,27 lei, iar celeilalte creditoare 8.126,56 lei, este evident faptul că această critică nu este întemeiată.
în ceea ce priveşte celălalt motiv de recurs, curtea constată că în mod corect judecătorul-sindic a respins contestaţia creditoarei împotriva planului de distribuire finală faţă de împrejurarea că în şedinţa adunării generale a creditorilor debitoarei SC A. SA Apateu din data de 27 august 2007 a fost aprobat punctul 3 al ordinii de zi referitor la onorariul practicianului, hotărându-se că acestuia i se cuvine atât un onorariu fix în cuantum de 1.500 lei/lună, cât şi un onorariu de succes de 10% din încasările realizate. Or, potrivit alin. (2) al art. 19 din Legea insolvenţei, la recomandarea comitetului creditorilor, în cadrul primei şedinţe a adunării creditorilor sau ulterior, creditorii care deţin cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor pot decide desemnarea unui administrator judiciar/lichidator,
stabilindu-i şi remuneraţia. In cazul în care remuneraţia se va achita din fondul constituit conform prevederilor art. 4, aceasta va fi stabilită de către judecătorul-sindic, pe baza criteriilor stabilite prin legea privind profesia de practician în insolvenţă. Ca atare, cum în mod just a reţinut şi tribunalul, instanţa nu are nicio posibilitate legală de a cenzura onorariul negociat de practician cu creditorii, ci doar în cazurile în care plata acestuia se va face din fondul spccial de lichidare judecătorul-sindic, pc baza criteriilor stabilite prin legea privind profesia de practician în insolvenţă, va stabili cuantumul remuneraţiei, situaţie care în speţă nu se regăseşte.