Contestatie la tabelul definitiv de creante Activităţi economice (infracţiuni privind regimul lor)


Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra soluţionării contestaţiei formulată de către creditorul-contestator ANAF B. împotriva tabelul definitiv consolidat al creanţelor debitoarei SC F. Z. B. SA .

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, la pronunţare, se constată lipsa părţilor.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în fond au avut loc la data de 17 ianuarie 2012, când părţile prezente au pus concluzii în sensul celor menţionate în încheierea de şedinţă din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanţa, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea la data de 24 ianuarie 2012, apoi la data de 31 ianuarie 2012.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Constată că la data de 15.12.2011 creditoarea ANAF a formulat contestaţie împotriva tabelului definitiv de creanţe al debitoarei SC F. Z. B. SA, solicitând rectificarea acestui tabel, cu înscrierea corectă a creanţei ANAF la valoarea de 9.462.586 lei, cu respectarea rangului de preferinţă prevăzut de art.121 alin.2 din Legea nr.85/2006.

În motivarea contestaţiei se arată că ANAF a fost înscrisă, în mod corect, în tabelul preliminar al creanţelor şi în tabelul preliminar rectificat/completat, în categoria creanţelor garantate şi privilegiate prevăzute de art.121 alin.2 din Legea nr.85/2006, cu întreaga sumă solicitată, respectiv 9.462.586 lei.

Ulterior, la data de 05.12.2011, s-a primit prin fax tabelul definitiv de creanţe al debitoarei SC F.Z.BOD SA, în care creditoarea ANAF a fost trecută cu suma de 543.100 lei la categoria creanţelor garantate prevăzute de art.121 alin.2 din Legea nr.85/2006 şi cu suma de 8.602.808 lei la categoria creanţelor bugetare prevăzute de art.123 alin.1 din acelaşi act normativ.

Astfel, creditoarea ANAF a luat cunoştinţă despre modalitatea de înscriere în tabelul definitiv ca urmare a prezentării planului de reorganizare şi ulterior, a comunicării prin fax, nefiind notificaţi în legătură cu modul de înscriere a creanţei în tabelul definitiv.

ANAF prezumă faptul că suma cu care a fost înscrisă în tabelul definitiv la categoria creditorilor garantaţi este rezultatul efectuării unei evaluări în conformitate cu dispoziţiile art.41 alin.2 din Legea nr.85/2006, însă nici despre efectuarea unei asemenea evaluări ANAF nu a avut cunoştinţă.

Se mai arată că ataşat declaraţiei de creanţă au fost depuse şi avizele de garanţie iniţiale privind înscrierea obligaţiilor fiscale ale debitoarei în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.

Ca urmare, suma de 9.145.908 lei îndeplineşte condiţiile prevăzute de Titlul VI, art.36 şi art.98 alin.1 din Legea nr.99/1999, închiderea conturilor bancare ale debitoarei ca urmare a deschiderii procedurii neputând afecta natura juridică a acesteia.

Se mai arată că tabelul definitiv nu a fost întocmit potrivit legii nici în ceea ce priveşte creanţa ANRSPS, în sensul că administratorul judiciar a creat o nouă categorie de creanţe în cadrul creanţelor garantate.

Legea specială care defineşte creanţele ANRSPS asimilează aceste creanţe cu cele de la art.123 alin.1 din Legea nr.85/2006 şi stabileşte prioritatea acestora, însă acestea nu pot fi tratate ca o categorie de creanţe separate, atâta vreme cât sunt creanţe garantate.

În drept, se invocă prevederile Legii nr.85/2006, ale OG nr.92/2003 şi ale Legii nr.99/19999.(filele 3-6)

Contestaţia ANAF este scutită de taxă judiciară de timbru, conform art.17 din Legea nr.146/1997.

La data de 22.12.2011 creditoarea SC G. S.E. R.a SA a formulat contestaţie împotriva tabelului definitiv de creanţe al debitoarei SC F. Z. B. SA, solicitând:

1.în principal

-rectificarea acestui tabel, cu înscrierea creditoarei în categoria creditorilor garantaţi cu o creanţă în valoare de 1.755.188 lei, iar în categoria creditorilor chirografari cu o creanţă în valoare de 2.407.538 lei, drept efect al omologării de către instanţă a raportului de expertiză anexat prezentei cereri, efectuat de SC D. E. SRL, societate membră ANEVAR;

2.în subsidiar,

-modificarea tabelului definitiv de creanţe întocmit de administratorul judiciar, potrivit concluziilor unui raport de expertiză dispus de instanţă în prezenta cauză, întocmit de un expert desemnat de instanţă; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea contestaţiei se arată administratorul judiciar al debitoarei a dispus evaluarea imobilelor aflate în proprietatea acesteia, expertul E. C. A. efectuând evaluarea imobilelor şi prezentând administratorului un raport de evaluare, contestat şi separat de către creditoarea SC G. S. E.R. SA.

Administratorul judiciar a comunicat creditoarei contestatoare acest raport de evaluare la data de 13.12.2011.Având în vedere valoarea redusă găsită de expert a imobilului asupra cărora creditoarea are un drept de ipotecă, SC G.S. E. R. SA a solicitat o nouă evaluare a imobilului, evaluare efectuată de experţi ANEVAR ai SC D. E.SRL.

Aceşti experţi au stabilit că valoare imobilului este de două ori mai mare decât cea la care a fost evaluat acesta de către expertul desemnat de administratorul judiciar.

Creditoarea contestatoare a luat cunoştinţă de tabelul definitiv de creanţe întocmit de administratorul judiciar la data de 16.12.2011.

Se mai arată că SC G.S. E. R. SA a formulat şi contestaţie la raportul de expertiză întocmit de expertul E.C. A., în ceea ce priveşte evaluarea imobilului lot 3, compus din Casino şi teren de 6045 mp, înscris în CF nr.x a Comunei Bod la poziţia A + 1, sub nr.top.y/1/a/3.

În ceea ce priveşte evaluarea terenului, expertul desemnat de administratorul judiciar nu s-a raportat la media reală a preţurilor relevante pe piaţă, ceea ce a condus la o diminuare semnificativă a valorii evaluate a terenului.

Valoarea de piaţă a construcţiei Casino din raportul de evaluare depus de contestatoare la dosar este mult mai mare decât cea găsită de expertul desemnat de administratorul judiciar.

În drept, se invocă prevederile Legii nr.85/2006.(filele 12-15)

Contestaţia a fost legal timbrată. (fila 20)

Creditoarea Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale-U. T.350 Popeşti L. a formulat întâmpinare la contestaţia formulată de ANAF împotriva tabelului definitiv de creanţe al debitoarei SC F. Z. B. SA, solicitând respingerea acesteia.

Debitoarea SC F. Z.B. SA a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat motivat respingerea contestaţiilor formulate de creditoarele ANAF şi SC G. S E România SA împotriva tabelului definitiv de creanţe al debitoarei SC F.Z.B. SA.

Administratorul judiciar C. S.P.R.L. a depus la dosar un puncte de vedere scris, prin care a solicitat respingerea contestaţiilor formulate de creditoarele ANAF şi SC G. S. E. R. SA împotriva tabelului definitiv de creanţe al debitoarei SC F. Z. B.SA.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Examinând cu prioritate excepţia tardivităţii contestaţiei formulate de ANAF, invocată de debitoarea SC F.Z.B. SA prin concluzii scrise, nu instanţa constată că aceasta nu este întemeiată.

Astfel, potrivit art.75 din Legea nr.85/2006, după expirarea termenului pentru depunerea contestaţiilor la tabelul preliminar de creanţe, şi până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestaţie la tabelul definitiv de creanţe, pentru motivele indicate expres în acest text de lege.

În consecinţă, contestaţia la tabelul definitiv de creanţe formulată de creditoarea ANAF este introdusă în termenul legal, instanţa urmând să respingă această excepţie ca neîntemeiată.

Analizând contestaţiile formulate în cauză, în raport de motivele arătate în acestea, de actele si lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente în cauză, instanţa constată următoarele:

Contestaţia formulată de creditoarea ANAF este întemeiată, pentru următoarele considerente:

La data de 12.09.2011 administratorul judiciar C. SPRL a afişat la uşa instanţei tabelul preliminar rectificat de creanţe, al debitoarei SC F.Z. B. SA, în care creditoarea ANAF este înscrisă în categoria creditorilor ce deţin creanţe garantate cf.art.121 pct.2 din Legea nr.85/2006, cu suma de 9.145.908 lei.(filele 2-5, vol.14)

Instanţa constată că, la baza acestei înscrieri a stat declaraţia de creanţă a acestei creditoare şi actele anexă acesteia, din care rezultă că întreaga sumă de 9.145.908 lei reprezintă o creanţă garantată, conform avizelor electronice de garanţii reale mobiliare, dar şi a proceselor-verbale de sechestru aplicat asupra unor bunuri imobile aparţinând debitoarei, ce constituie ipoteci legale.

La data de 30.09.2011 administratorul judiciar C. SPRL a afişat la uşa instanţei tabelul definitiv de creanţe al debitoarei SC F. Z. B. SA, în care creditoarea ANAF este înscrisă în categoria creditorilor ce deţin creanţe garantate, cu suma de 543.100 lei, precum şi în categoria creditorilor ce deţin creanţe bugetare, cu suma de 8.602.808 lei.(filele 79-83, vol.14)

Această modificare a poziţiei creditoarei ANAF în tabelul definitiv de creanţe este explicată de către administratorul judiciar prin faptul că, după întocmirea tabelului preliminar rectificat de creanţe, au fost finalizate rapoartele de evaluare a bunurilor ce constituie garanţii ale creditorilor debitoarei, rapoarte întocmite de un expert ANEVAR din dispoziţia administratorului judiciar, dată în conformitate cu prevederile legale, respectiv art.41 alin.2 din legea insolvenţei.

Mai învederează administratorul judiciar că sunt alţi creditori ce deţin garanţii cu titlu de ipotecă de rang I, în timp ce ANAF are ipoteci de grad II sau înscrieri de garanţii mobiliare ulterioare altor garanţii mobiliare înscrise cu prioritate de către alţi creditori, iar în urma acestor evaluări s-a constatat că valoarea bunurilor constituite garanţie ar acoperi în cea mai mare parte creanţele creditorilor cu garanţii de rang I, pentru restul sumelor rămase neacoperite datorită rangului inferior al garanţiei ce constituie creanţa ANAF, aceasta având calitatea de creditor chirografar.

Această susţinere nu poate fi primită de către instanţa de judecată.

Astfel, din analiza actelor anexă declaraţiei de creanţă a creditoarei ANAF, instanţa constată că întreaga sumă de 9.145.908 lei este garantată conform avizelor electronice de garanţii reale mobiliare, dar şi a proceselor-verbale de sechestru aplicat asupra unor bunuri imobile aparţinând debitoarei, ce constituie ipoteci legale.(filele 27-181, vol.9)

Este adevărat că, asupra unora dintre bunurile imobile sechestrate de către creditoarea ANAF, aceasta are doar rang de ipotecă II sau III, în raport cu alţi creditori înscrişi în tabel care au asupra aceloraşi bunuri ipotecă de rang I; este adevărat şi faptul că înscrierea garanţiei mobiliare a ANAF este subsecventă înscrierii unui alt creditor la Arhiva Elecronică de Garanţii Reale Mobiliare, însă aceste fapte nu înlătură caracterul de creanţă garantată pe care o are întreaga creanţă a creditoarei.

Faptul că valoarea bunurilor constituite garanţii, găsită de expert, nu ar acoperi decât parţial creanţa debitoarei ANAF, întrucât se acoperă mai întâi creanţele creditorilor cu garanţii de rang I, nu determină pierderea calităţii de creditor garantat al creditoarei ANAF pentru întreaga sumă cu care este înscrisă la masa credală; aspectul invocat de administratorul judiciar are relevanţă doar la momentul îndestulării creditorilor, întrucât dacă sumele rezultate din vânzarea bunurilor-garanţii vor fi insuficiente pentru plata în întregime a creanţelor garantate, creditorii garantaţi vor avea, pentru diferenţă, o creanţă chirografară.

În ceea ce priveşte al doilea motiv al contestaţiei formulate de creditoarea ANAF, instanţa constată că şi acesta este întemeiat.

Astfel, în tabelul definitiv de creanţe este trecută creditoarea Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi P. S.– U.T. 350 P.L. în cadrul unei categorii distincte de creanţe, intitulată de administratorul judiciar „A.Creanţe garantate cf.art.123 pct.1 din Legea nr.85/2006(creanţă asimilată cheltuielilor necesare conservării şi administrării bunurilor, conf.art.5 ind.2 din Legea nr.82/1992 privind rezervele de stat, republicată)”.

Instanţa constată că administratorul judiciar a creat o nouă categorie de creanţe garantate, în baza unui text de lege prevăzut într-o lege specială (art.5 indice 2 din Legea nr.82/1992) şi interpretat în mod greşit de către acesta.

Creanţa creditorului Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale – Unitatea Teritorială 350 Popeşti Leordeni face parte din categoria de creanţe prevăzute de art. 121 pct.2 din Legea nr.85/2006, aşa cum rezultă din declaraţia sa de creanţă şi actele anexă.(vol.3)

Este adevărat că toate garanţiile constituie de această creditoare asupra bunurilor debitoarei se asimilează cheltuielilor necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor debitorului, aşa cum rezultă din dispoziţiile art.5 indice 1 din Legea nr.82/1992, dar acest aspect are relevanţă la distribuirea fondurilor obţinute din vânzarea bunurilor debitoarei, creditoarea având prioritate conform art.121 alin.1 pct.1 din Legea nr.85/2006.

Faţă de aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art.75 din Legea nr.85/2006, fiind incident cazul de eroare esenţială instituit de acest text, judecătorul sindic va admite contestaţia formulată de creditoarea ANAF şi va dispune ca administratorul judiciar să modifice tabelul definitiv de creanţe al debitoarei SC F. Z. B. SA, în sensul de a o înscrie pe această creditoare în categoria creanţelor garantate conform art.121 pct.2 din Legea nr.85/2006, cu întreaga sumă de 9.145.908 lei; pe cale de consecinţă, va dispune ca administratorul judiciar să o înlăture pe aceeaşi creditoare din categoria creanţelor bugetare cf.art.123 pct.4 din Legea nr.85/2006.

De asemenea, va dispune ca administratorul judiciar să modifice tabelul definitiv de creanţe al debitoarei SC F.Z. B. SA şi în sensul de a înlătura categoria de creanţe intitulată „A.Creanţe garantate cf.art.123 pct.1 din Legea nr.85/2006(creanţă asimilată cheltuielilor necesare conservării şi administrării bunurilor, conf.art.5 ind.2 din Legea nr.82/1992 privind rezervele de stat, republicată)” şi de a o înscrie pe creditoarea Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale – Unitatea Teritorială 350 Popeşti Leordeni în categoria creanţelor garantate conform art.121 pct.2 din Legea nr.85/2006.

Contestaţia formulată de creditoarea SC G. S. E. R. SA este întemeiată în parte, pentru următoarele considerente:

La data de 12.09.2011 administratorul judiciar C. SPRL a afişat la uşa instanţei tabelul preliminar rectificat de creanţe al debitoarei SC F. Z. B. SA, în care creditoarea SC G. S.E. România SA este înscrisă în categoria creditorilor ce deţin creanţe garantate cf.art.121 pct.2 din Legea nr.85/2006, cu suma de 4.162.726 lei.(filele 2-5, vol.14)

Administratorul judiciar a avut în vedere, pentru această înscriere, declaraţia de creanţă a acestei creditoare şi actele anexă, din care rezultă că debitoarea are o datorie în cuantum de 4.162.726,01 lei, reprezentând contravaloarea gazelor naturale şi a penalităţilor aferente.

La data de 30.09.2011 administratorul judiciar C. SPRL a afişat la uşa instanţei tabelul definitiv de creanţe al debitoarei SC F. Z. B. SA, în care creditoarea SC G.S. E. R. SA este înscrisă în categoria creditorilor ce deţin creanţe garantate cf.art.121 pct.2 din Legea nr.85/2006, cu suma de 838.500 lei, precum şi în categoria creditorilor ce deţin creanţe chirografare, cu suma de 3.324.226 lei.(filele 79-83, vol.14)

Instanţa constată că, în ambele tabele întocmite de administratorul judiciar şi menţionate anterior, creanţa creditoarei SC G. S. E. R. SA a fost reţinută corect ca având valoarea de 4.162.726,01 lei, dar incorect în ceea ce priveşte natura acestei creanţe.

Astfel, creditoarea SC G. S. E. R. SA are o singură garanţie instituită asupra unui imobil al debitoarei (c. şi teren aferent înscris în CF xa loc.Bod, la A + 1, cu nr.cadastral y/1/a/3), respectiv un drept de ipotecă instituit însă doar până la concurenţa sumei de 3.000.000 lei.(filele 79-110, vol.4)

În consecinţă, creanţa creditoarei SC G. S. E. R. SA trebuie înscrisă în categoria creanţelor garantate cu valoarea de 3.000.000 lei, întrucât numai până la concurenţa acestei sume s-a înscris în favoarea creditoarei dreptul de ipotecă legală în cartea funciară; pentru restul creanţei, în valoare de 1.162.726,01 lei, creditoarea

SC G. S.E. R. SA trebuie înscrisă în categoria creanţelor chirografare.

Susţinerea administratorului judiciar potrivit căreia contestaţia creditoarei este lipsită de interes întrucât aceasta a votat pentru aprobarea planului de reorganizare la ambele categorii în care a fost înscrisă în tabelul definitiv, nu poate fi primită de către instanţă, întrucât modul în care a votat acesta în adunarea creditorilor nu are nici o relevanţă în prezenta cauză.

Obiecţiunile ridicate de creditoarea SC G. S. E. R. SA la raportul de evaluare de către creditoarea SC G. S. E. R. SA fac obiectul unei contestaţii separate împotriva acestui raport şi vor fi avute în vedere de către instanţa de judecată în soluţionarea acelei contestaţii.

Aceste obiecţiuni nu pot fi invocate în cadrul unei contestaţii la tabelul definitiv de creanţe care, potrivit art.75 din Legea nr.85/2006, este admisibilă doar în caz de fals, sau eroare esenţială, or întocmirea raportului de evaluare se circumscrie unei obligaţii legale a administratorului judiciar, conform art.41 alin.2 din legea insolvenţei.

În prezenta contestaţie, singura eroare esenţială efectuată de administratorul judiciar este cea menţionată de instanţă anterior, cu privire la determinarea naturii creanţei, neputând fi incluse în cazurile de excepţie prevăzute de art.75 criticile invocate de contestatoare cu privire la raportul de evaluare.

Faţă de aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art.75 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic va admite în parte contestaţia formulată de creditoarea SC G. S. E. R. SA şi va dispune ca administratorul judiciar să modifice tabelul definitiv de creanţe al debitoarei SC F. Z. B. SA, în sensul de a o înscrie pe această creditoare în categoria creanţelor garantate conform art.121 pct.2 din Legea nr.85/2006, cu suma de 3.000.000 lei, precum şi la categoria creanţelor chirografare, cu suma de 1.162.726,01 lei.

Va respinge restul pretenţiilor creditoarei (în sensul înscrierii cu întreaga sumă de 4.162.726,01 lei, în categoria creanţelor garantate), pentru motivele arătate anterior.

Întrucât culpa procesuală aparţine părţii căzute parţial în pretenţii, în baza art.274 şi art.276 Cod procedură civilă, instanţa va obliga pe administratorul judiciar C. SPRL la plata sumei de 80 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către creditoarea SC G. S.E. R. SA, reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge excepţia tardivităţii contestaţiei împotriva tabelului definitiv de creanţe al debitoarei SC F.Z. B. SA, formulate de creditoarea AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, invocată de debitoarea SC F. Z. B. SA, ca neîntemeiată.

Admite contestaţia formulată de creditoarea AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ împotriva tabelului definitiv de creanţe al debitoarei SC F. Z. B. SA, întocmit de către administratorul judiciar C. SPRL, şi în consecinţă:

Dispune ca administratorul judiciar să modifice tabelul definitiv de creanţe al debitoarei SC F.Z.B.SA, în sensul de a o înscrie pe creditoarea AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ în categoria creanţelor garantate conform art.121 pct.2 din Legea nr.85/2006, cu întreaga sumă de 9.145.908 lei.

Dispune ca administratorul judiciar să o înlăture pe creditoarea AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ din categoria creanţelor bugetare cf.art.123 pct.4 din Legea nr.85/2006.

Dispune ca administratorul judiciar să modifice tabelul definitiv de creanţe al debitoarei SC F. Z. B.SA şi în sensul de a înlătura din acest tabel categoria de creanţe intitulată „A.Creanţe garantate cf.art.123 pct.1 din Legea nr.85/2006(creanţă asimilată cheltuielilor necesare conservării şi administrării bunurilor, conf.art.5 ind.2 din Legea nr.82/1992 privind rezervele de stat, republicată)”,şi în consecinţă:

Dispune ca administratorul judiciar să o înscrie pe creditoarea Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi P. S.– U. T.350 P. L. în categoria creanţelor garantate conform art.121 pct.2 din Legea nr.85/2006.

Admite în parte contestaţia formulată de creditoarea SC G. S. E. R. SA împotriva tabelului definitiv de creanţe al debitoarei SC F. Z. B. SA, întocmit de către administratorul judiciar C. SPRL, şi în consecinţă:

Dispune ca administratorul judiciar să modifice tabelul definitiv de creanţe al debitoarei SC F.Z.B. SA, în sensul de a o înscrie pe această creditoare în categoria creanţelor garantate conform art.121 pct.2 din Legea nr.85/2006, cu suma de 3.000.000 lei, precum şi în categoria creanţelor chirografare, cu suma de 1.162.726,01 lei.

Respinge restul pretenţiilor creditoarei.

Obligă pe administratorul judiciar C. SPRL la plata sumei de 80 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către creditoarea SC G. S. E. R. SA.

Definitivă.