Prin contestaţia formulată la data de 23.02.2011 şi înregistrată la Tribunalul Iaşi la data de 24.02.2011, în dosarul nr. 8252/99/2010, creditoarea S.C.M S.R.L. a formulat contestaţie împotriva tabelului preliminar al creanţelor debitoarei E S.R.L., întocmit de lichidatorul judiciar.
În motivarea cererii sale, creditoarea arată că a formulat în termen legal cerere de admitere a creanţei cu suma de 166.459,49 lei, compusă din:
– 41.500 lei sumă împrumutată de debitoare în baza contractului de împrumut x/1.02.2010,
– 103.335 lei penalităţi de întârziere calculate pentru perioada 1.04.2010-5.12.2010 după formula 41.500 x 1% x 249 zile, conform contractului de împrumut(art. 2.2 şi 2.3.) şi art. 41 al.1 din Legea 85/2006
– Suma de 21624,49 lei conform ordonanţei y/18.08.2010 a Judecătoriei Iaşi.
Cu toate acestea, a fost înscrisă în tabelul preliminar cu suma de 59.124,49 lei, creanţă chirografară, cu menţiunea în dreptul sumei înscrise conform debitor şi ordonanţa nr. y/18.08.2010.
Lichidatorul judiciar a arătat verbal în faţa instanţei, la termenul de judecată din 28.02.2011, că nu a acordat penalităţile pentru că nu au fost probate de creditoare printr-un titlu executoriu şi că de fapt debitoarea a achitat din împrumut suma de 4000 lei.
Creditoarea a formulat precizări, arătând că avându-se în vedere plata sumei de 4000 lei la data de 30.04.2010, a recalculat valoarea penalităţilor astfel: 41.500 x 1% x 29 de zile, adică 12035 lei. Cum la data de 30.04.2010 a fost achitată suma de 4000 lei, rămâne un rest de plată de 49535 lei, compus din 41500 lei sumă împrumutată şi 8035 lei rest penalităţi datorate şi calculate pentru perioada 1.04.2010-29.04.2010 inclusiv. Cum contractul dintre părţi nu cuprinde nici o dispoziţie specială cu privire la imputaţia plăţii, aceasta s-a efectuat potrivit art. 1111 Cod civil, adică asupra dobânzii. Astfel, au fost calculate în continuare penalităţi la întreaga sumă după formula 41500 x 1% x 220 zile, adică 91300 lei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine cele ce urmează:
În tabelul preliminar, creditoarea este trecută cu suma de 59.124,49 lei cu următoarele menţiuni:
„1, Creanţa acceptată este conform contabilităţii debitorului şi potrivit Ordonanţei nr. y/18.08.2010.
2. Din suma de 41.500 lei, potrivit contractului de împrumut din 1.02.2010, debitoarea a achitat suma de 4000 lei potrivit chitanţei nr…
3. Lipsă documente justificative – titluri executorii, facturi acceptate la plată de debitor, hotărâri judecătoreşti pentru accesoriile pretinse cu titlu de penalităţi în sumă de 103.335 lei”.
Potrivit art. 73 din Legea insolvenţei, creditorii pot formula contestaţii cu privire la creanţele şi drepturile de preferinţă trecute de administratorul judiciar/lichidator în tabelul preliminar de creanţe.
Contestaţiile se depun la Tribunal în 5 zile de la publicarea în BPI a tabelului preliminar.
Analizând creanţa creditorului prin prisma actelor depuse la dosar, instanţa constată că lichidatorul judiciar a admis creanţa creditorului astfel: a admis în totalitate suma de 21624,49 lei din Ordonanţa nr. y/2010 şi din contractul de împrumut a admis doar debitul rămas neachitat(41500 minus 4000 lei). Astfel, lichidatorul judiciar nu a înscris nici o sumă cu titlu de penalitate.
Atât debitul cât şi penalităţile sunt consemnate în contractul de împrumut sub semnătură privată necontestat de debitoare nr.x/1.02.2010.
Potrivit art. 2.2 din convenţia părţilor, care este, aşa cum a şi arătat creditoarea, legea ce le guvernează relaţiile, restituirea împrumutului urma să se facă la 31.03.2010, iar în caz de nerestituire debitoarea datorează penalităţi de 1% pe fiecare zi de întârziere.
Din suma de 41500 lei, debitoarea a achitat suma de 4000 lei la data de 30.04.2010, potrivit chitanţei ..(„contravaloare de împrumut parţial”).
Chestiunile ridicate se referă la: faptul dacă debitoarea datorează penalităţi sau nu creditoarei şi cuantumul acestora, raportat la momentul scadenţei şi la imputaţia plăţii parţiale.
Cu privire la împrejurarea dacă debitoarea datorează sau nu penalităţi, rezultă cu certitudine din convenţia părţilor că s-a stipulat clauza penală pentru întârziere la plată, clauză obligatorie pentru părţi, cu atât mai mult cu cât în materie comercială, debitorul este de drept în întârziere de la scadenţă. În mod nelegal lichidatorul judiciar a condiţionat acordarea acestor penalităţi de existenţa unor titluri executorii sau facturi, anulând astfel voinţa părţilor exprimată într-un contract, voinţă care are valoare de lege pentru părţi şi care nu poate fi cenzurată nici chiar de instanţă. Chiar dacă înscrisul care materializează împrumutul dintre părţi este sub semnătură privată şi nu autentic, cât timp nu a fost contestată semnătura de debitor, el are aceeaşi forţă probantă ca un înscris autentic. Cât timp legea insolvenţei permite înscrierea creanţelor chiar neconstatate printr-un titlu/art.64), cu atât mai mult creditoarea probează cu acest înscris dreptul său. De altfel, lichidatorul judiciar nu este consecvent în analiza sa, cât timp valorizează contractul sub semnătură privată pentru debit şi îi neagă valoarea pentru penalităţi. Subliniem că factura însăşi pe care o solicită lichidatorul este în sine tot un înscris sub semnătură privată, cu valoare chiar mai mică decât contractul dacă nu este acceptată de beneficiar. A solicita creditoarei a depune facturi(cu aceeaşi valoare ca şi contractul) sau un titlu executoriu pentru penalităţi, gen hotărâre judecătorească înseamnă a o obliga creditoarea a formula o acţiune în justiţie împotriva debitoarei, care se suspendă oricum în baza art. 36 din Legea insolvenţei, deci e fără finalitate, or aceasta este o sarcină inutilă şi prea grea pentru creditoare.
Pe aceste considerente, instanţa constată că debitoarea are obligaţia de a achita penalităţi creditoarei.
Cu privire la modul de calcul al acestor penalităţi, instanţa este ţinută a verifica potrivit art. 69 din Legea insolvenţei cuantumul acestora, însă nu raportat la valoarea lor, căci aceasta este stabilită de părţi la 1% pe zi de întârziere, fiind obligatorie, ci la modul de calcul.
În convenţia părţilor se stabileşte modul de calcul al penalităţilor, de la data scadenţei, 30.03.2010. Este adevărat că biletul la ordin are o altă dată a scadenţei, iar art. 335 din Normele 6/1994 reglementează în fapt o renunţare a creditorului la data scadenţei din raportul fundamental.
Prin urmare, penalităţile vor fi calculate după data de 16.04.2010.
Cât priveşte plata de 4000 lei din 30.04.2010 şi imputaţia acesteia, creditoarea a realizat imputaţia asupra penalităţilor, lichidatorul judiciar a propus a fi scăzută suma plătită din debit.
Regula prevăzută de art. 1110-1111 este aceea că, în lipsa convenţiei părţilor, imputaţia o face în primul rând debitorul, care trebuie însă să ţină cont că nu poate face o plată parţială(încălcând principiul indivizibilităţii plăţii) şi că plata se impută mai întâi asupra dobânzilor, afară de cazul în care creditorul consimte a se imputa asupra debitului. De asemenea, creditorul poate accepta plăţi parţiale(aceasta fiind o excepţie de la principiul indivizibilităţii plăţii), fără a putea fi obligat. Creditorul de regulă precizează prin chitanţa liberatorie ce datorie a stins.
Or, în chitanţă se menţionează: „contravaloare contract de împrumut parţial”. Rezultă din această exprimare succintă că acest creditor a primit o plată parţială şi a imputat debitul, altfel nu ar fi fost necesar să indice că s-a făcut parţial plata.
Prin urmare, penalităţile se vor calcula astfel:
– pentru perioada 17.04.2010-29.04.2010, 1% pe zi pentru suma de 41.500 lei
– pentru perioada 30.04.2010-5.12.2010(la 6.12.2010 s-a deschis procedura insolvenţei) 1% pe zi pentru suma de 41500-4000=37.500.
În această măsură, va admite contestaţia creditoarei.
