Instanţa de fond a reţinut că prin încheierea din data de 02.09.2009 pronunţată în dosarul nr. 3034/110/2009 s-a admis cererea debitoarei S.C. S. I. S.R.L. şi s-a deschis procedura insolvenţei. Prin aceeaşi sentinţă a fost stabilit termenul limita pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului 30.10.2009.
Creditoarea B. a formulat cerere de înscriere creanţă la data de 09.04.2010. La soluţionarea cauzei, instanţa a avut în vedere că sentinţa de deschidere a procedurii a fost publicată în conformitate cu art. 61 al.3 din Legea 85/2006 în BPI şi în într-un ziar de largă circulaţie şi disp. art. 7 alin. (3) teza a II-a care statuează că, în ipoteza în care creditorii nu au putut fi identificaţi în lista prevăzută de art. 28 alin. (1) lit. c) întrucât la cererea pe care debitorul a introdus-o pentru deschiderea procedurii nu a ataşat lista completă a creditorilor şi a adreselor, indiferent de natura creanţelor pe care o au, aceşti creditori vor fi citaţi, prin excepţie de la excepţia consacrată de art. 7 alin. (3) teza I, prin Buletinul procedurilor de , revenindu-se astfel la situaţia-regulă consacrată de art. 7 alin. (1) teza I din lege.
În cauză termenul pentru depunerea cererii de creanţa a fost 30.10.2009, iar cererea formulată de creditoare a fost depusă la poştă la data de 09.04.2010.
Faţă de aceste aspecte, constatând că procedura de notificare a fost îndeplinită în mod legal, iar administratorul judiciar în mod corect nu a înscris creanţa, întrucât cererea fusese tardiv depusă, instanţa a respins contestaţia ca nefondată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatoarea, considerând că sentinţa civilă nr.820/30.06.2010, pronunţată de Tribunalul Bacău este nelegală, întrucât a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art.61, art.62, art.28, art.20,şi art.7 alin.3 din Legea nr.85/2006.
Recurenta susţine că instanţa de fond, omiţând să raporteze actul dedus judecăţii la temeiul legal incident în cauză, a respins contestaţia împotriva tabelului preliminar rectificat, ca nefondată, considerând în mod eronat că a depus cererea de înscriere la masa credală tardiv. Prin considerentele sentinţei civile recurate, instanţa de fond a dat o interpretare greşită dispoziţiilor art.7 alin.3 teza a II-a din Legea nr.85/2006 şi a reţinut în mod eronat faptul că „în ipoteza în care pentru creditorii care nu pot fi identificaţi în lista prevăzută la art.28 alin.1 lit. c procedura notificării prevăzută de art.61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul procedurilor de insolvenţă”, făcând abstracţie de decizia nr.123/03.02.2009 a .
Prin decizia nr.123/ 03.02.2009, Curtea Constituţională a statuat ca, printr-o decizie anterioară nr. 1137 din 4.12.2007 publicată în Monitorul Oficial al României, “Curtea a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art.7 din Legea nr.85/2006, în ansamblul lor, deci inclusiv a normei cuprinse în alin.3 teza a doua din acest articol”, si în consecinţă, există obligaţia practicienilor în insolvenţă de notificare a creditorilor conform dispoziţiilor Codului de procedura civilă. În lumina acestei decizii şi conform art.61 alin. l şi 3 coroborat cu art.62 din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar, în urma deschiderii procedurii reglementata de legea insolvenţei, avea obligaţia notificării tuturor creditorilor, conform dispoziţiilor legale, obligaţie neîndeplinită de administratorul judiciar.
Recurenta susţine că pentru a putea opera sancţiunea tardivităţii unei creanţe, este imperios necesară nerespectarea termenelor stipulate în notificarea emisa în temeiul art.61 alin. l si 3 coroborat cu art.62 din Legea nr.85/21006 de administratorul judiciar şi comunicată creditorului în cauză. Ori în speţa dedusa judecaţii această notificare nu le-a fost comunicată, sens în care nu au termene de respectat, obligaţia notificării incubându-i administratorului judiciar. În lipsa unei astfel de notificări în temeiul art.76 d) din Legea nr.85/2006, consideră creanţa cu care a solicitat a fi înscrişi la masa credală declarată în termen, la data de 07.04.2010 (data poştei) şi nu la data de 09.04.2010 aşa cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond.
Instanţa de fond, prin considerentele sentinţei, se raportează strict la dispoziţiile art.7 alin.3 teza II, omiţând a observa şi constata faptul că, creditorii pot fi cunoscuţi şi din lista depusă de debitoare conform dispoziţiilor art.28 alin. l lit. b şi nu numai din lista depusa de debitoare conform art.28 alin .l lit. c din Legea nr.85/2006, pronunţând astfel o sentinţă cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente.
De asemenea, instanţa de fond prin considerentele sentinţei recurate arată faptul că ” susţinerile contestatoarei ca s-ar fi regăsit sarcinile impuse de ea în lista bunurilor depusa de debitoare şi că nu a fost notificată excede cadrului legal şi, în subsidiar, în lista bunurilor depusa de debitoare nu figura contestatoarea”, susţinere, de asemenea eronata.
Conform dispoziţiilor art.28 alin. l lit. c din L.85/2006, debitoarea are obligaţia să depună odată cu cererea sa introductiva şi o listă a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile şi băncile prin care debitorul îşi rulează fondurile; pentru bunurile grevate se vor menţiona datele din registrele de publicitate. Depunerea incompletă sau eronată a actelor de către debitoare, şi neverificata în mod corespunzător de către administratorul judiciar conform dispoziţiilor art.20 alin. l lit. c, nu poate sancţiona creditorul cu decăderea din dreptul de a fi înscris la masa creditorilor.
Pentru creditorii care nu pot fi identificaţi în actele contabile, legiuitorul a instituit prezumţia notificării în Buletinul procedurilor de insolvenţă, pentru asigurarea celerităţii procedurii, în condiţiile în care existenţa unor astfel de creditori ar trebui să fie o excepţie pentru debitorii care îşi îndeplinesc întocmai obligaţiile legale de a declara toţi creditorii fie ei şi garanţi ipotecari sau fidejusori şi de a ţine evidenţele contabile potrivit legii.
Raportat la scopul Legii nr.85/2006, instituit de legiuitor şi anume acela de instituire a unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă, se observă faptul că scopul debitoarei urmărit prin predarea unei evidenţe contabile incomplete şi eronate, este denaturarea scopului legii, prin micşorarea pasivului înscris la masa credală.
Conform dispoziţiilor art.20 alin. l lit. c din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar prin prerogativele date de dispoziţiile legale, are obligaţia de întocmirea actelor prevăzute la art.28 alin. 1, în cazul în care debitorul nu şi-a îndeplinit obligaţia respectiva înlăuntru termenelor legale, precum şi verificarea, corectarea şi completarea informaţiilor cuprinse în actele respective, când acestea au fost prezentate de debitor”.
În lumina articolului mai sus precizat, administratorul judiciar avea obligaţia legala de verificare a informaţiilor cuprinse în actele depuse de debitoare în conformitate cu prevederile art.28 din L.85/2006, ocazie cu care a luat cunoştinţa de situaţia juridica a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei şi de faptul că anumite bunuri se află ipotecate în favoarea creditoarei, astfel încât avea obligaţia să purceadă la notificarea tuturor creditorilor debitoarei conform dispoziţiilor L.85/2006.
Mai mult conform dispoziţiilor Legii nr.7/1996, ipoteca se înscrie în Cartea Funciară pentru opozabilitatea ei faţă de terţi, ori, însăşi din scopul urmărit de legiuitor prin dispoziţiile legii enunţate, înscrierea ipotecii în cartea funciară dă dreptul oricărei persoane interesate să afle dacă bunurile sunt grevate de anumite sarcini şi în favoarea căror persoane, astfel încât administratorul judiciar cu ocazia verificării listei depuse de debitoare în temeiul art.28 alin. l lit. b, avea posibilitatea să cunoască faptul că recurenta avea calitatea de creditor.
Având în vedere că administratorul/administratorii statutari ai debitoarei nu s-au conformat obligaţiei de a preda o evidenta contabilă conform cerinţelor stipulate de legiuitor prin dispoziţiile art.7 alin. l din L.85/2006, apreciază recurenta că modalitatea de comunicare prin publicitate a sentinţei de deschidere a procedurii nu poate fi asimilata unei notificări legale faţă de aceasta, în vederea înregistrării declaraţiei de creanţă.
Depunerea incompletă de către debitoare la dosarul cauzei a actelor şi informaţiilor prevăzute de art.28 alin. l din Legea nr.85/2006, nu poate avea consecinţa înlăturării dreptului creditorilor nenotificaţi de a cere includerea creanţelor lor în pasivul debitoarei aflate în insolventă.
Mai susţine recurenta că sentinţa civila nr.820/30.06.2010 pronunţata de Tribunalul Bacău este şi netemeinica.
Instanţa de fond a pronunţat încheierea recurată omiţând a observa că însăşi din materialul probator administrat în cauză, rezultă fără drept de tăgadă culpa şi reaua credinţă a administratorului judiciar în exercitarea atribuţiilor stipulate de dispoziţiile legale în materie în sensul neverificării, necompletării şi necorectării informaţiilor depuse de debitoare conform prevederilor din Legea nr.85/2006 şi de nenotificare în conformitate cu dispoziţiile art.61 coroborat cu art.62 din L.85/2006, măsură neobservată şi nesancţionată de instanţa de fond.
Instanţa de fond nu a apreciat totalitatea materialului probator administrat în cauză, de unde ar fi putut constata faptul că recurenta a depus toate diligenţele în vederea valorificării drepturilor ce derivă din legea insolvenţei în sensul depunerii declaraţiei de creanţa atunci când a cunoscut deschiderea procedurii.
Nerespectarea dispoziţiilor legale de către practicienii în insolvenţă şi, în speţa dedusa judecaţii, de către administratorul judiciar numit în cauză (de neverificare, necorectare şi necompletare a informaţiilor depuse de debitoare în temeiul art.28 alin. l din legea insolvenţei, nenotificare conform art.61 coroborat cu art.62 din L.85/2006) şi de către administratorul statutar (de neţinere a contabilităţii în conformitate cu legea) nu poate sancţiona creditorul de buna credinţa care are un drept de creanţă împotriva debitoarei şi care înţelege să şi-l valorifice prin înscrierea la masa credală în momentul în care a luat cunoştinţă de deschiderea procedurii împotriva debitoarei, fie el şi ulterior expirării termenului de înregistrare a creanţei la masa credala.
În concluzie, solicită admiterea recursului şi modificarea în parte a sentinţei civile nr.820/30.06.2010 în sensul admiterii acţiunii şi pe fond admiterea contestaţiei împotriva tabelului preliminar rectificat în sensul înscrierii creanţei în cuantum de 3.785.089,55 EUR, la care se adaugă dobânzile calculate până la data achitării efective a creanţei şi menţinerea celorlalte dispoziţii legale ale sentinţei.
Intimatul administrator judiciar a formulat întâmpinare, prin care arată că în lista depusă de debitoare, contestatoarea nu figurează ca creditor, că a notificat deschiderea procedurii insolvenţei în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr.4288/16.09.2009 şi în ziarul „Adevărul” din 22.09.2009, că anterior datei de 30.10.2009 a notificat contestatoarea cu privire la deschiderea procedurii, desemnarea administratorului judiciar şi păstrarea dreptului de administrare al debitoarei, iar contestatoarea a primit aceste notificări, dovadă fiind faptul că pe extrasul de cont din 1.10.2009 apare menţiunea „S.C. S. I. S.R.L. societate în insolvenţă”.
Curtea, analizând actele şi lucrările din dosar şi sentinţa recurată, în raport de motivele de recurs invocate în condiţiile art.3041 Cod procedură civilă, constată că recursul este nefondat, din următoarele considerente:
Judecătorul sindic a reţinut că prin încheierea prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei S.C. S. I. S.R.L. s-a stabilit că termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului este la data de 30.10.2009. A mai reţinut că hotărârea de deschidere a procedurii a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, că recurenta a formulat cererea de înscriere a creanţei la 9.04.2010, cerere tardivă în raport de dispoziţiile art.7 alin.3 teza a II-a din Legea nr.85/2006.
Recurenta susţine că instanţa de fond a interpretat în mod greşit dispoziţiile art.7 alin.3 teza a II-a din Legea nr.85/2006, făcând abstracţie de decizia nr.123/3.02.2009, pronunţată de Curtea Constituţională.
Analizând acest aspect, Curtea reţine că prin decizia nr.1137/4.12.2007, menţionată în cuprinsul deciziei invocată de recurentă, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art.7 din Legea nr.85/2006 şi s-a constatat că acestea sunt contrare prevederilor art.24 şi 53 din Constituţie, în măsura în care se interpretează că prima comunicare a actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se promovează o acţiune în temeiul dispoziţiilor Legii nr.85/2006, ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, se realizează num ai prin Buletinul procedurilor de Insolvenţă, iar nu şi potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă. Această decizie nu are incidenţă în cauză, întrucât recurenta nu intră în sfera persoanelor vizate de această decizie, respectiv persoane împotriva cărora se introduce o acţiune întemeiată pe dispoziţiile Legii nr.85/2006.
Notificarea deschiderii procedurii are o reglementare generală, consacrată prin dispoziţiile art.61 şi 62 din Legea nr.85/2006. Potrivit art.61 alin.3, notificarea se realizează conform prevederilor Codului de procedură civilă şi se va publica, totodată, într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul procedurilor de insolvenţă. De la această regulă, legiuitorul a prevăzut o excepţie în ceea ce priveşte pe creditorii care nu au putut fi identificaţi în lista prevăzută la art. 28 alin. 1 lit. c. În cazul acestora, potrivit dispoziţiilor art.7 alin.3 teza a II-a din Legea nr.85/2006, procedura notificării prevăzută de art.61 se consideră îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul procedurilor de insolvenţă.
Recurenta nu a fost menţionată în lista creditorilor depusă de debitoare şi în această situaţie devine aplicabilă teza a II-a a art.7 alin.3, procedura notificării fiind considerată îndeplinită prin publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. În aceste condiţii, recurenta avea obligaţia de a formula cererea pentru înscrierea creanţei până la data de 30.10.2010, termenul stabilit prin hotărârea de deschidere a procedurii.
Este adevărat că debitoarea are obligaţia de a depune odată cu cererea introductivă şi o listă a bunurilor cu menţionarea datelor referitoare la sarcinile de care sunt grevate şi că această listă poate oferi informaţii cu privire la creditori, însă această împrejurare nu poate fi opusă normei legale care prevede în mod expres, procedura notificării creditorilor care nu sunt menţionaţi în lista depusă de debitoare în conformitate cu dispoziţiile art.28 alin.1 lit. c din Legea nr.85/2006.
Criticile referitoare la activitatea administratorului judiciar nu pot fi analizate în acest cadru procesual, întrucât neîndeplinirea obligaţiei prevăzute de art.20 alin. 1 lit. c din Legea nr.85/2006 nu poate constitui temei pentru înlăturarea aplicării art.7 alin.3 teza a II-a, ci poate fi analizată în cadrul unei cereri întemeiată pe dispoziţiile art.22 alin.4 din Legea nr.85/2006.
În concluzie, Curtea reţine că procedura de notificare a recurentei a fost legal îndeplinită prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă şi că aceasta avea obligaţia de a depune declaraţia de creanţă până la data de 30.10.2009.
În condiţiile în care declaraţia de creanţă a fost depusă la data de 9.04.2010, judecătorul sindic a reţinut în mod corect că a fost depusă tardiv, hotărârea pronunţată în acest sens fiind legală şi temeinică.
