Contestaţie la tabelul preliminar formulată de creditor. Admitere în baza verificărilor evidenţelor contabile ale debitoarei. Faliment


Prin sentinţa comercială nr. ../24.06.2010 pronunţată în acest dosar, s-a deschis procedura generală a insolvenţei faţă de debitorul SC K, fiind numit administrator judiciar CR.

La data de 08.10.2010 a fost afişat tabelul preliminar al creanţelor, tabel împotriva căruia reprezentanţii debitorului au formulat contestaţie.

Reprezentanţii debitorului SC K au formulat contestaţii în ceea ce priveşte cuantumul sumei de 104296,28 lei solicitată de creditoarea SC U motivat de faptul că debitoarea a înregistrat în facturi fiscale în sumă de 24258,75 lei care reprezintă rate, penalizări, CASCO şi altele. Consideră că suma de 80037,53 lei pretinsă în plus de către reprezentanţii creditoarei cu diferite justificări nu constituie o datorie a societăţii contestatoare întrucât nu există facturi care să o conţină.

Debitoarea, prin reprezentanţii săi legali a formulat contestaţie cu privire la înscrierea în tabelul preliminar a creanţei în sumă de 980030,07 lei aparţinând creditorului SC O SA. În conformitate cu contractele încheiate de părţi debitoarea a înregistrat în facturi totalizând 224324,41 lei care reprezintă rate, penalizări, asigurare CASCO, cheltuieli de reziliere şi altele. Consideră că suma de 755705,66 lei respectiv suma de 178494,87 euro TVA inclus pretinsă în plus de către reprezentanţii creditoarei cu diferite justificări nu constituie o datorie a societăţii contestatoare întrucât nu există facturi care să o conţină; subliniază inexistenţa unui calcul cu privire la componenţa acestei sume solicitată cu titlu de daune interese aferente unui număr de 21 contracte.

Împotriva înscrierii în tabelul preliminar a creanţei în sumă de 10270,33 lei aparţinând creditorului SC M SRL au formulat contestaţie reprezentanţii debitorului motivat de faptul că valoarea mărfii livrate şi facturate a fost de 6031,92 lei din care s-a achitat parţial suma de 3789,78 lei, rezultând un debit restant de numai 2242,14 lei şi nu de 10270,33 lei astfel cum a înscris administratorul judiciar în tabelul preliminar al creanţelor. Ulterior formulează completări la contestaţia depusă în sensul că solicită înscrierea în tabelul preliminar a creditoarei cu suma de 3375,88 lei din care 2242,14 lei reprezintă debit facturat şi neachitat, iar 1133,74 lei reprezintă penalităţi de întârziere.

Nu în ultimul rând reprezentanţii debitorului au formulat contestaţii în ceea ce priveşte cuantumul sumei de 811284,22 lei solicitată de creditoarea SC B SA motivat de faptul că debitoarea a înregistrat în contabilitate facturi fiscale în sumă de 291123,66 lei. Consideră că suma de 560160,56 lei compusă din suma de 117184,44 euro şi 7671,21 lei pretinsă în plus de către reprezentanţii creditoarei cu titlu de capital nefacturat şi penalizări nefacturate nu constituie o datorie a societăţii contestatoare întrucât nu există facturi care să o conţină; subliniază inexistenţa unui calcul cu privire la componenţa acestei sume solicitate. Ulterior formulează completări la contestaţia depusă în sensul că solicită a se avea în vedere faptul că cererea de creanţă nu a fost legal timbrată.

Faţă de înscrisurile depuse la dosar, acordând cuvântul asupra contestaţiilor la tabelul preliminar al creanţelor şi primind concluziile administratorului judiciar care confirmă cele susţinute de contestatoare şi precizează că la momentul când a analizat creanţele nu a fost în posesia întregii documentaţii, instanţa reţine următoarele aspecte:

În ceea ce priveşte contestaţia reprezentanţilor debitoarei la creanţa pretinsă de creditorul SC B SA, instanţa constată că cererea iniţial formulată nu a fost timbrată; în consecinţă, în aplicarea disp. art. 20 din legea 146/1997 urmează să anuleze cererea şi să definitiveze tabelul preliminar cu creanţă 0 pentru această creditoare.

Cu privire la contestaţiile formulată de reprezentanţii debitorului la creanţele înscrise în tabelul preliminar pentru creditorii SC U SA, M SRL, SC O SA, instanţa va luat act şi de poziţia administratorului judiciar, care susţine că le-a analizat fără a fi în posesia unei documentaţii complete, urmând să definitiveze tabelul preliminar cu sumele rezultând din totalul facturilor cu care debitorul s-a înregistrat în contabilitate.

În consecinţă va admite contestaţiile reprezentanţilor debitorului la tabelul preliminar dispunând înscrierea creditorilor cu sumele pe care SC K SRL le-a înregistrat în contabilitate în urma facturilor emise.

Cu modificările de mai sus, tabelul creanţelor va fi definitivat.