Contestatie la tebelul definitiv de creante Activităţi economice (infracţiuni privind regimul lor)


La apelul nominal făcut în şedinţă publică, la pronunţare, se constată lipsa părţilor.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în fond au avut loc la data de 29 noiembrie 2011, când părţile prezente au pus concluzii în sensul celor menţionate în încheierea de şedinţă din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanţa, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea la data de 06 decembrie 2011, apoi la data de 13 decembrie 2011.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Constată că la data de 30.09.2011 creditoarea BANCA C. I. S. R. S.A. ARAD-SUCURSALA BRAŞOV, a formulat în termen legal contestaţie împotriva măsurii administratorului judiciar de întocmire şi afişare a tabelului definitiv de creanţe al debitoarei SC B.SRL, solicitând anularea acestui tabel.

În motivarea contestaţiei se arată că această creditoare a formulat, la data de 04.08.2011, contestaţie împotriva tabelului preliminar de creanţe, solicitând eliminarea din tabel a creanţelor aparţinând creditorilor B. F. şi T. I..

Anterior soluţionării contestaţiilor a fost publicat în BPI nr.10.244/26.09.2011 tabelul definitiv de creanţe al debitoarei SC B. SRL, cu încălcarea art.74 alin.1 din Legea nr.85/2006 care prevede:”După ce toate contestaţiile la creanţe au fost soluţionate, administratorul judiciar/lichidatorul va înregistra, de îndată, la tribunal şi va avea grijă să fie afişat la sediul acestuia tabelul definitiv al tuturor creanţelor împotriva averii debitorului, arătând suma, prioritatea şi situaţia- garantată sau negarantată-a fiecărei creanţe.”

Se mai arată că, până la soluţionarea contestaţiilor la tabelul preliminar,este nelegală întocmirea şi afişarea tabelului definitiv de creanţe.

În drept, se invocă prevederile Legii nr.85/2006.(filele 23,24)

Contestaţia a fost legal timbrată. (fila 25)

Administratorul judiciar I.-D. I. S.P.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei pe de-o parte, ca fiind tardivă, iar pe de altă parte, ca neîntemeiată.

Se arată că raportul nr.3 a fost depus la tribunal la data de 26.09.2011, iar contestaţia a fost înregistrată la data de 14.10.2011, cu depăşirea termenului prevăzut de art.21 alin.3 din legea insolvenţei.

Dacă temeiul contestaţiei ar fi art.75 alin.1 din lege, contestaţia ar fi inadmisibilă.

Se mai menţionează în întâmpinare că înregistrarea tabelului definitiv de creanţe înaintea soluţionării contestaţiilor ar putea fi cel puţin o măsură prematură, sancţiunea nefiind anularea actului juridic efectuat prematur, ci respingerea lui, celmult ca fiind efectuat prematur.

Se mai arată că administratorul judiciar a respectat termenul stabilit în sentinţa de deschidere a procedurii insolvenţei pentru întocmirea tabelului definitiv de creanţe, respectându-se astfel caracterul executoriu al hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii.(filele 32-34)

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând contestaţia formulate în cauză, în raport de motivele arătate în acestea, de actele si lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente în cauză, instanţa constată următoarele:

Contestaţia formulată de creditoarea BANCA C. I. S. R. S.A. ARAD-SUCURSALA BRAŞOV este întemeiată pe nerespectarea dispoziţiilor art.74 alin.1 din Legea nr.85/2006, vizând în mod exclusiv întocmirea tabelului definitiv de creanţe mai înainte de soluţionarea contestaţiilor la tabelul preliminar.

Această contestaţie, chiar dacă ar viza un raport întocmit de administratorul judiciar, nu este tardivă, fiind înregistrată la data de 30.09.2011.Întrucât raportul la care se referă administratorul judiciar a fost depus la dosar pe data de 26.09.2011 se constată respectarea termenului prevăzut de art.21 alin.3 din legea insolvenţei.

Potrivit art.74 alin.1 din Legea nr.85/2006 ”După ce toate contestaţiile la creanţe au fost soluţionate, administratorul judiciar/lichidatorul va înregistra, de îndată, la tribunal şi va avea grijă să fie afişat la sediul acestuia tabelul definitiv al tuturor creanţelor împotriva averii debitorului, arătând suma, prioritatea şi situaţia- garantată sau negarantată-a fiecărei creanţe.”

Instanţa constată faptul că administratorul judiciar a încălcat prevederile legale susmenţionate, întocmind şi afişând tabelul definitiv de creanţe( publicat în BPI nr.10.244/26.09.2011) mai înainte de soluţionarea contestaţiilor la tabelul preliminar, formulate de creditoarele BANCA C. R. S.A. şi BANCA C. I. S. R. S.A.ARAD, SUCURSALA BRAŞOV şi înregistrate pe rolul instanţei la data de 04.08.2011, respectiv 05.08.2011.

Faptul că în sentinţa de deschidere a procedurii insolvenţei este stabilit un termen pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv de creanţe, nu are relevanţă în cauză, acest termen urmând a fi respectat de către administratorul judiciar/lichidator doar dacă nu s-au formulat contestaţii împotriva tabelului preliminar; în caz contrar, devin incidente dispoziţiile imperative ale art.74 alin.1 din legea insolvenţei.

Sancţiunea care intervine în cazul nerespectării dispoziţiilor art.74 alin.1 din Legea nr.85/2006 este nulitatea actului întocmit cu încălcarea legii, şi nu respingerea lui ca prematur efectuat, aşa cum susţine administratorul judiciar.

Faţă de aceste considerente, judecătorul sindic va admite contestaţia şi va anula tabelul definitiv de creanţe al debitoarei SC B. SRL, întocmit de către lichidatorul judiciar I.-D. I. SPRL şi publicat în BPI nr.10.244/26.09.2011.

Întrucât culpa procesuală aparţine părţii căzute în pretenţii, în baza art.274 Cod procedură civilă, instanţa va obliga pe administratorul judiciar I.-D. I.S.P.R.L. la plata sumei de 120,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către creditoarea BANCA C. I. S. ROMANIA S.A. ARAD-SUCURSALA BRAŞOV, reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite contestaţia formulată de creditoarea BANCA C. I. S. ROMANIA S.A. ARAD-SUCURSALA BRAŞOV, împotriva tabelului definitiv de creanţe al debitoarei SC B. SRL, întocmit de către lichidatorul judiciar I.-D.I. SPRL şi publicat în BPI nr.10.244/26.09.2011, şi în consecinţă:

Dispune anularea tabelului definitiv de creanţe al debitoarei SC B.SRL, întocmit de către lichidatorul judiciar I.-D. I. SPRL şi publicat în BPI nr.10.244/26.09.2011.

Obligă pe administratorul judiciar I.-D. I. S.P.R.L. la plata sumei de 120,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către creditoarea BANCA C. I. S. ROMANIA S.A. ARAD-SUCURSALA BRAŞOV.

Definitivă.

Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13.12.2011.