Secţia Comercială; decizia nr. 1574 din 9 aprilie 1998 (dosar nr. 2155/1997).
Tribunalul a admis acţiunea reclamantei Societatea Comercială “CASIAL” S.A. şi a obligat pârâta “MISR ROMANIAN BANK” la plata daunelor produse prin nerespectarea condiţiilor de plată ale acreditivului iar pe pârâta Societatea Comercială “TORA TRADING” S.R.L. a obligat-o la plata de penalităţi de întârziere de 0,15% pe zi pentru zilele în care nu i-a restituit suma reclamantei.
Curtea de Apel a admis apelul pârâtei “MISR RGMANIAN BANK” şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a respins acţiunea faţă de pârâta “MISR ROMANIAN BANK” deoarece nu are nici o culpă în executarea acreditivului deschis de reclamantă.
Pârâta Societatea Comercială “TORA TRADING” S.R.L. a dSclarat recurs, susţinând că reclamanta a achitat cu întârziere plata avansului şi ca urmare s-au modificat obligaţiile sinalagmatice dintre părţi neputând livra produsele pretinse la termenul stabilit.
De asemenea a invocat exonerarea sa de răspundere pentru cauză de forţă majoră, deoarece printr-o hotărâre de guvern, societăţile furnizoare de produse petroliere au fost obligate să sisteze vânzarea către societăţile comerciale şi să
dirijeze întreaga producţie către “RENEL” R.A. Recursul nu este fondat.
Potrivit contractului, recurenta s-a obligat să livreze reclamantei o cantitate anume de păcură, săptămânal, cu plata prin acreditiv documentar transferabil contra factură, nota de greutate, certificat de calitate şi scrisoare de transport** Reclamanta a deschis acreditivul pe care “MISS ROMANIAN BANK” l-a eliberat recurentei deşi aceasta nu livrase marfa conform obligaţiei contractuale. Recurenta a transferat imediat suma la “PETROBRAZI”, însă aceasta nu a livrat marfa fiind stabilite de “RAFIROM” alte priorităţi.
Instanţa de apel corect a reţinut că un număr de zile recurenta a deţinut fără drept suma din acreditive şi a menţinut obligarea şi la penalităţi de întârziere de 0,15% pe zi, culpa ei în raporturile contractuale fiind- aceea că a încasat acreditivul fără să livreze marfa şi nu a restituit suma de îndată ce a constatat că nu poate îndeplini obligaţia de livrare, în consecinţă, recursul a fost respins.