In cazul despăgubirilor civile ca urmare a săvârşirii de către o parte a unui delict civil în România, competenţa materială de soluţionare a cuzei revine tribunalului conform art. 149 pct. 5 si 6 din Legea 105/1992.
Secţia Comercială, decizia nr. 1202 din 24 martie 1998 (dosar nr. 142/1997).
Tribunalul a admis excepţia de necompetenţă materială şi în baza art. 157 din Legea nr. 105/1992 a respins acţiunea pentru despăgubiri a Companiei de Navigaţie Fluvială Română “NAVROM” S.A. împotriva pârâţilor QUD PETROLEUM Ltd. Nord, CHEMI INTERNAŢIONAL SARL şi YOX HAM OIL HOLDING Co.
Tribunalul a reţinut că pârâta Societatea Comercială “YOX ITALIANA ROM OIL HOLDING” Ltd. a invocat excepţia de necompetenţă materială a tribunalului, întrucât prin contractul încheiat, părţile au ales competenţa instanţelor engleze în cazul eventualelor litigii, astfel că investirea tribunalului s-a făcut cu încălcarea convenţiei părţilor.
Apelul declarat de reclamantă a fost admis de Curtea de Apel şi în consecinţă a fost desfiinţată sentinţa tribunalului.
Instanţa de apel a reţinut că apelanta reclamantă şi-a fundamentat acţiunea pe dispoziţiile răspunderii civile delictuale, deci pe fapte extracontractuale, aşa încât nu sunt incidente cauzei dispoziţiile contractului referitoare la competenţa instanţelor engleze ci dispoziţiile art. 149 pct. 5 şi 6 din Legea nr. 105/1992, întrucât locului faptului juridic delictual cât şi locul de încărcare a mărfii se află în România.
Mai mult, excepţia necompetenţei materiale a fost invocată de intimata “YOX ITALIANA ROM OIL HOLDING Co” care nu este parte în contract, şi nu se poate folosi de clauzele convenţiei care nu-i este opozabilă.
Pârâta a declarat recurs, susţinând că s-a reţinut de instanţa de apel, că alături de intimata ROM OIL HOLDING Co LTD, a săvârşit delictul civil extracontractual, constând în utilizarea de înscrisuri false în vederea obţinerii avizului legal din partea Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru tranzitarea motorinei spre Croaţia. Că această reţinere este eronată şi astfel competenţa aparţine conform clauzei compromisorii instanţelor engleze, rezultă şi din anularea procesului verbal de constatare a contravenţiei vamale, care demonstrează lipsa delictului civil.
Recursul nu este fondat.
Intimata reclamantă a solicitat prin acţiunea sa despăgubiri civile ca urmare a săvârşirii de către pârâtă a unui delict civil, invocând prevederile art. 998 din Codul civil, situaţie în care competenţa materială aparţine tribunalului conform art. 149 pct. 5 şi 6 din Legea nr. 105/1992 şi nu instanţelor engleze conform clauzei contractului de navlosire.
Ca urmare, Curtea a respins recursul păstrând ca legală şi temeinică decizia instanţei de apel.
