Oricum ar denumi părţile contractul încheiat, acesta consacră drepturile şi obligaţiile părţilor potrivit voinţei acestora şi nu după denumirea generică dată contractului de părţi. Clauzele cu înţeles echivoc se interpretează potrivit regulilor stabilite de art. 977-984 C.civ; pactul comisoriu de grad. IV trebuie să fie menţionat expres în contract sub aspectul elementelor specificii rezoluţiunii prevăzute de art. 1020-1021 C.civ. şi excluse de părţi în cazul în care nu s-a executat obligaţia pentru care s-a convenit de către acestea rezoluţiunea convenţională.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 93 din 15 noiembrie 2011
Prin sentința civilă nr. 100/26.01.2011 s-a admis acțiunea reclamantei și a fost obligată societatea pârâtă să restituie suma de 300.000 USD+TVA calculată în RON la data plății, reprezentând comision încasat în temeiul contractului de comision nr. 4/03.03.2008 și să plătească cheltuieli de judecată în cuantum, de 20.016,32 RON.
Pentru a pronunța această hotărâre instanțe de fond a reținut următoarele:
între părți s-a încheiat Contractul de comision nr. 04/03.03.2008, prin care reclamanta denumită conform contractului „Beneficiar” sau „A.” a desemnat pârâta denumită „Agent” sau „VTC”, să-i furnizeze asistență în achiziționarea a circa 12.000 tone de deșeuri recuperabile de pe platforma industrială C. Onești și să faciliteze „Tranzacția”.
Conform cap. A art. 2-5 din Contract, pârâta s-a obligat să furnizeze consultanță și asistență reclamantei în legătură cu Tranzacția pe care o va intermedia pentru, în numele și pe contul beneficiarului, în beneficiul și în interesul acestuia, în schimbul unui comision în valoare fixă de 300.000 (USD+TVA), pârâta urmând a depune toate diligențele și eforturile și își va exercita toată îndemânarea, atenția și competențele pentru a asigura îndeplinirea Tranzacției în cele mai bune condiții posibile pentru beneficiar.
De asemenea, „Agentul îl va informa pe beneficiar cu privire la orice oportunități, discuții, negocieri, etc. relevante și privitoare la termenii și condițiile Tranzacției, în orice moment în care această informare devine necesară pentru asigurarea unei bune desfășurări a tranzacției”, iar conform cap. 3 art. 1 alin. (1) „pârâta s-a obligat să coopereze cu bună credință, să facă toate eforturile necesare și să parcurgă toți pașii necesari pentru a încheia și finaliza Tranzacția în beneficiul A. și în interesul acestuia”.
Ca urmare, din interpretarea termenilor contractuali, respectiv „îndeplinirea Tranzacției”, „buna desfășurare a Tranzacției”, „încheierea și finalizarea Tranzacției”, rezultă că pârâta și-a asumat o obligație de diligență, constând într-o activitate de considerare permanentă care să aibă drept finalitate executarea în cele mai bune condiții pentru beneficiar a „Tranzacției”, respectiv a contractului de vânzare-cumpărare deșeuri nerecuperabile de pe platforma industrială C. Onești.
în cap. A art. 10 din contract, părțile au înserat un pact comisoriu expus unilateral, cu o clauză de agravare a răspunderii, conform căruia „în cazul în care Agentul nu reușește să ducă la îndeplinire solicitările Beneficiarului, cu privire la termenii și condițiile Tranzacției, s-au încalcă în vreun fel prezentul Contract, Contractul va fi considerat nul și neavenit, iar Agentul nu va avea dreptul de a-și primi comisionul”.
La data de 13.03.2008, reclamanta încheie sub nr. V080313 Contractul de vânzare-cumpărare sub condiție suspensivă cu SC E.B.C. SA București, prin care aceasta din urmă în calitate de vânzător s-a obligat să vândă reclamantei cantitatea de 10.000 tone deșeuri fier vechi nepregătit și 2.000 tone deșeuri inox nepregătit, obținute din dezmembrarea instalațiilor care fac parte din Activul Platforma C., prevăzută în anexa 1 la contract.
După încheierea „Tranzacției” reclamanta achită pârâtei cu ordin de plată nr. 240/22.04.2004 – 327.740, 28 lei, cu ordin de plată nr. 331/27.05.2008 – 154.795,22 lei și cu ordin de plată nr. 401/17.06.2008 – 256.600,89 lei (819.046 lei) reprezentând comisionul negociat în valoare de 300.000 USD cu TVA, conform cap. B art. 1 din Contractul de Comision, precum și prima tranșă din prețul Tranzacției (3.344.350 USD).
Față de situația de fapt reținută, susținerile părților și probele administrate în cauză, instanța a reținut culpa pârâtei în neexecutarea obligațiilor contractuale pe care și le-a asumat prin contractul de comision.
Astfel, deși conform cap. C art. 1 alin. (1) aceasta și-a luat obligația de a coopera cu bună credință în vederea încheierii și finalizării Tranzacției, nu a adus la cunoștința A. că este acționar al vânzătorului, fapt recunoscut de pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, în această ipostază „intermediind” de fapt o vânzare pentru sine, încălcând obligațiile prevăzute la cap. A art. 2-5 din Contract sau cap. 5 art. 1 alin. (1) din Contract.
De asemenea, pârâta a îngăduit prin reprezentantul său legal – V.N., devenită la data de 21.04.2008 Directorul General al vânzătorului, să înstrăineze bunuri ce făceau deja obiectul Contractului de vânzare-cumpărare sub condiție suspensivă nr. V080313/13.03.2008, respectiv instalația S., menționată în Anexa 1 la contractul menționat (fila 25) către SC C.T. SRL Constanța, conform Contractului de vânzare-cumpărare nr. 121/27.08.2008 (filele 20-21), conflictul de interese fiind evident, față de interesele A., iar pe de altă parte este evidentă încălcarea dispozițiilor cap. A art. 3 din Contract privind „îndeplinirea Tranzacției în cele mai bune condiții posibile pentru beneficiar”.
Instanța nu a putut reține apărările pârâtei conform cărora și-ar fi îndeplinit în totalitate obligațiile contractuale, deoarece cantitatea de 12.000 tone deșeuri prevăzută în „Tranzacție” a fost ridicată de pe platforma C., de către reclamantă, deoarece conform art. 3.1.1 alin. (3) din Tranzacție, „în ipoteza în care, pe parcursul derulării prezentului Contract, se va constata existența unei cantități de fier vechi superioare celei prevăzute la art. 1.1 din Contract, vânzătorul se obligă ca la cererea cumpărătorului, să vândă acestuia cantitatea de fier vechi, găsită în plus …”.
Ori, pârâta nu a înlesnit „închirierea și finalizarea Tranzacției”, așa cum s-a obligat prin Contractul de comision.
în ceea ce privește dispozițiile art. 10 cap. A din Contract, conform cărora „în cazul în care Agentul nu reușește să ducă la îndeplinire solicitările Beneficiarului cu privire la termenii și condițiile Tranzacției sau încalcă în vreun fel prezentul contract, Contractul va fi considerat nul și neavenit, iar Agentul nu va avea dreptul de a-și primi comisionul, instanța a apreciat că ne aflăm în prezența unui pact comisoriu expus unilateral cu o clauză de agravare a răspunderii, aspect ce rezultă din voința exprimată a părților dar și prin aplicarea regulii de interpretare prevăzută de art. 982 C.civ. conform cărora toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăruia înțelesul ce rezultă din actul întreg.
Pe de altă parte, în doctrină și jurisprudență nu există un punct de vedere comun cu privire la numărul, conținutul și forța juridică a diferitelor pacte comisorii expuse, iar conform practicii instanței supreme, pactul comisoriu expres indiferent de natura sau gradul său „nu mai face necesară intervenția instanței judecătorești”, dar dacă instanța va fi investită cu o cerere prin care se invocă existența acestei clauze, va putea face numai verificările necesare cu privire la existența și viabilitatea acestui instrument juridic.
Ca urmare, indiferent de termenii folosiți de părți, importantă este interpretarea pactului comisoriu expres și numai pe baza unui asemenea proces, în acord cu normele din Codul civil care călăuzesc interpretarea convențiilor (art. 970 alin. (2), art. 977-985 C.civ.) se poate stabili conținutul exact al unui anumit pact comisoriu expres și pot fi evidențiate în mod corect efectele sale, părțile având posibilitatea de a redacta clauzele constitutive ale acestor pacte, iar în funcție de interesul lor, pot fie să limiteze puterea de apreciere a judecătorilor, fie să înlăture caracterul judiciar al desființării contractului, desființare care operează de drept, cu sau fără respectarea formalităților de punere în întârziere.
Ori, din cele menționate anterior, instanța a reținut încălcarea repetată de către pârâtă a clauzelor contractuale, în textul art. 10 cap. A din contract, părțile stipulând în mod expres încălcarea de către Agent „în vreun fel” a contractului, această expresie având în vedere orice fel de neexecutare oricât de puțin gravă, care atrage desființarea contractului, părțile înțelegând să folosească sintagma „nul și neavenit”, sintagmă care nu poate avea alt înțeles decât desființarea retroactivă a contractului, fără vreo altă formalitate sau intervenția instanței și având drept consecință repunerea părților în situația anterioară, respectiv restituirea de către pârâtă a comisionului încasat.
Ca urmare, având în vedere motivele de fapt și de drept reținute, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 300.000 USD+TVA, calculată în RON la data plății, reprezentând comision încasat în temeiul contractului de comision nr. 4/03.03.2008.
în temeiul art. 274 C.proc.civ., instanța a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 20.016,32 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel societatea pârâtă.
Apelul a fost timbrat cu 7042,50 RON taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.
în motivarea apelului societatea pârâtă susține următoarele:
1. Instanța de fond a ignorat dovada fundamentală a îndeplinirii obligațiilor asumate, prin activitatea apelantei s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, ceea ce rezultă și din achitarea comisionului care, potrivit contractului, se plătea doar în condițiile realizării obligației asumate prin contractul de intermediere. Că acest aspect este esențial în analiza gradului și modului de a obligațiilor pe care și le-a asumat.
2. Instanța nu a calificat contractul părților interpretând nelegal clauzele intermedierii și a extins aplicabilitatea drepturilor și obligațiilor asumate de părți.
în ceea ce privește calificarea contractului, deși părțile l-au denumit contract de comision, acest tip de contract fiind reglementat prin art. 405-412 C.comercial, față de termenii folosiți de părți și voința reală a acestora, contractul este unul de intermediere, părțile convenind prin chiar contractul încheiat ca apelanta să intermedieze pentru, în numele și în contul beneficiarului, achiziționarea a 12.000 tone de deșeuri recuperabile de pe platforma C. Onești.
Cu privire la interpretarea clauzelor contractului, apelanta susține o interpretare abuzivă a acestora, potrivit căreia apelanta ar fi trebuit să urmărească și executarea drepturilor și obligațiilor convenite prin contractul de vânzare-cumpărare, că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 982 C.civ., clauzele convențiilor urmând a fi interpretate dându-li-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg. Astfel, potrivit art. 1 cap. A apelanta se prezintă ca fiind persoana în măsură să furnizeze asistență în legătură cu și să faciliteze Tranzacția, că urma să furnizeze consultanță și asistență, că se obliga să angajeze personal calificat pentru a servi scopului de a performa tranzacția.
De asemenea, se obliga reclamanta să comunice apelantei condițiile acceptabile pentru beneficiar, iar apelanta să informeze intimata cu privire la alte oportunități, negocieri privitoare la termenii și condițiile tranzacției.
Că natura contractului de intermediere rezultă din termenii folosiți de părți (să ofere consultanță, să facă demersuri, să informeze, să faciliteze).
în ceea ce privește asumarea obligației privind îndeplinirea tranzacției interpretarea nu se poate face plecându-se de la o prezumție de culpă, în cauză interpretarea trebuia realizată conform art. 979, art. 978 și art. 983 C.civ. Că atunci când părțile au înțeles să se refere la perioada ulterioară tranzacției au folosit termeni exacți (art. 7 cap. A).
în ceea ce privește calificarea clauzei de la art. 10 cap. A din contract, instanța greșit a reținut că aceasta este un pact comisoriu expres, sub acest aspect instanța nu a avut în vedere dispozițiile art. 969 C.civ., că nulitatea intervine pentru cauze din momentul încheierii contractului și nu cele ulterioare, că chiar prin contract, în cazul neîndeplinirii obligațiilor agentul nu va avea drept la comision. Că instanța a adăugat nelegal și a schimbat înțelesul clauzei. Că reclamanta putea doar să solicite rezoluțiunea contractului.
3. Greșit a reținut instanța de fond că apelanta nu și-ar fi executat obligațiile asumate, că în fapt intimata și societatea vânzătoare au încheiat contractul de vânzare-cumpărare în valoare de 6.300.000 USD pentru cantitatea de 12.000 tone deșeuri.
S-a imputat pârâtei că nu a adus la cunoștința reclamantei că era acționar la societatea vânzătoare, însă la data încheierii contractului vânzătoarea nu era proprietarul fostei platforme C., că a contractat sub condiție suspensivă, că a contractat cu intimata să faciliteze contractul cu orice persoană, ca și în condițiile actului cu sine însuși în doctrină s-a afirmat valabilitatea actului dacă din clauzele acestuia sunt excluse vătămările părților, că la data încheierii tranzacției intimata a cunoscut pe deplin faptul că apelanta era acționarul vânzătoarei și în pofida acestui fapt a achitat comisionul, contractul de vânzare fiind semnat și de persoana care a semnat în numele apelantei, că deținea doar 20% din acțiuni, neavând putere de decizie, că în prezent raporturile din contractul de vânzare-cumpărare fac obiectul unei acțiuni în justiție, care urmează să stabilească modul de executare al contractului.
Mai arată că obiectul tranzacției este reprezentat de cantitatea de deșeuri și nu de instalații, că instalația la care face referire intimata conținea 40,30 tone inox și 350,40 tone oțel carbon, că apelanta a abandonat celelalte obiective predate de vânzător.
4. Greșit a înlăturat apărările pârâtei privind obiectul contractului încheiat de părți care se referă la 12.000 tone deșeuri, iar intimata a achiziționat o cantitate superioară acestei limite, că defalcarea pe sortiment s-a realizat doar în contractul de vânzare-cumpărare, că până la 19.12.2008 intimata a ridicat 12.362,85 tone fier și 924,59 tone inox. Susține apelanta că sub acest aspect cauza nu a fost examinată echitabil și imparțial, că prin contract s-au stabilit moduri de regularizare între vânzător și cumpărător a variației de peste 10% din cantitatea de inox ce urma a fi achiziționat.
5. Susține apelanta că s-a dispus repunerea în situația anterioară a părților numai cu privire la plata comisionului, nu și cu privire la prestațiile efectuate de apelantă, ceea ce duce la o îmbogățire fără justă cauză a reclamantei, aceasta profitând de pe urma încheierii contractului privind vânzarea-cumpărarea deșeurilor.
6. A dispus greșit restituirea TVA în condițiile în care acesta a fost virat la bugetul de stat, ceea ce reprezintă o nouă îmbogățire fără justă cauză a intimatei.
7. Instanța de fond a făcut o greșită aplicare a art. 223 C.proc.civ. deoarece prezumția reținută de instanță poate fi reținută doar în condițiile art. 225 C.proc.civ., în cauză fiind incidente dispozițiile art. 222 alin. (1) C.proc.civ., că semnătura avocatului pe interogatoriu nu echivalează cu un refuz de a răspunde.
Prin decizia 93/2011 admis apelul, a schimbat în tot în tot sentința apelată, a respins acțiunea ca nefondată și a obligat intimata să plătească apelantei suma de 13.500 lei cheltuieli judecată în apel și 16.744,08 lei cheltuieli judecată fond. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
în fapt,
în data de 03.03.2008 părțile au încheiat un contract, denumit de acestea „Contract de comision”.
Așa cum rezultă din contract, intimata era interesată să achiziționeze 12.000 tone deșeuri recuperabile de pe platforma C. Onești, la un preț minim de 6.300.000 USD.
Apelanta se obliga prin acest contract să acorde asistență în legătură cu posibilitatea cumpărării deșeurilor și să faciliteze încheierea contractului de vânzare-cumpărare dintre proprietarul deșeurilor și intimată (art. 1 din contract – fila 7 dosar fond).
De asemenea, prin contract părțile au convenit ca apelanta să intermedieze încheierea contractului de achiziționare a deșeurilor, apelanta obligându-se să acționeze în beneficiul și interesul intimatei (art. 2 din contract) dar și să asigure îndeplinirea tranzacției (sau finalizarea ei – conform clauzei referitoare la garanții și angajamente).
Pentru executarea contractului părțile au convenit un comision de 300.000 USD.
Părțile au convenit și cu privire la o clauză de rezoluțiune a contractului, prin art. 10 din contract. Potrivit acesteia, în cazul în care agentul nu reușește să ducă la îndeplinire solicitările beneficiarului cu privire la termenii și condițiile tranzacției sau încalcă în vreun fel contractul, acesta va fi considerat nul și neavenit iar agentul nu va avea dreptul de a-și primi comisionul.
Contractul în litigiu a fost semnat, pentru apelantă, de numita V.N.
Ulterior, la 13.03.2008, intimata încheie cu SC B.C. SA – adjudecatarul platformei C., contractul de vânzare-cumpărare sub condiția suspensivă a achitării prețului de adjudecare de 77.894.000 lei. Prin acest contract vânzătorul se obliga să vândă 12.000 tone deșeuri, respectiv 10.000 tone fier vechi și 2.000 tone inox. Prețul acestei vânzări a fost convenit de părți la 6.300.000 USD din care 3.344.350 USD erau achitați în avans.
Părțile din contractul de vânzare-cumpărare au convenit regularizarea situațiilor în care cantitatea de deșeuri de pe platforma C. era diferită de aceea contractată și, de asemenea, pentru nerealizarea condiției suspensive, N.V., în calitate de „proprietar și/sau afiliați ai vânzătorului” se obliga să garanteze restituirea avansului de 3.344.350 USD până la 01.04.2008 (art. 3.2 din contract – fila 11 dosar fond).
Așa cum rezultă din dosar părțile au început executarea contractului de vânzare-cumpărare, intimata intrând în posesia a 12.362,85 tone fier vechi și 924,59 tone inox.
Din certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, rezultă că apelanta era acționar al societății vânzătoare, iar începând cu 21.04.2008, N.V. a fost numită directorul general al societății vânzătoare (fila 24 dosar fond).
Ulterior, între părțile din contractul de vânzare-cumpărare au apărut neînțelegeri cu privire la executarea contractului, intimata pretinzând despăgubiri de la societatea vânzătoare pentru faptul că nu s-a vândut toată cantitatea de inox, cauza fiind înregistrată sub nr. 1199/118/2009 pe rolul Tribunalului Constanța (filele 123-127 dosar fond):
I. Cu privire la natura juridică a contractului încheiat de părți.
în cuprinsul contractului părțile folosesc, inadecvat, atât termenii de comision cât și de agent, intermediere, contractul fiind denumit de părți „contract de comision”. în aceste condiții se impune a se stabili, în raport de voința părților contractante potrivit art. 977 C.civ., natura contractului și, în raport de aceasta, drepturile și obligațiile asumate de părți. Deși părțile denumesc contractul ca fiind contract de comision, din obligațiile asumate de părți rezultă că apelanta s-a obligat să intermedieze încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu adjudecatarul platformei industriale C. Onești pentru cumpărarea a 12.000 tone de deșeuri recuperabile. Pe lângă această obligație își asumă și obligația de asistență și consultanță în vederea încheierii contractului, ceea ce conturează clauzele specifice unui contract de prestări servicii.
II. Cu privire la obligația de „a asigura îndeplinirea tranzacției” convenită la lit. a) pct. 3 din Contract, această obligație este detaliată prin pct. 4-9 iar neîndeplinirea obligațiilor de la pct. 1-9 atrage rezoluțiunea contractului, părțile, folosind inadecvat terminologia juridică, convenind ca actul juridic, într-o astfel de situație, să fie „considerat nul și neavenit”. Această concluzie este întemeiată pe interpretarea actului juridic încheiat de părți în limitele art. 982, art. 977 C.civ.
Concluzionând, contractul încheiat de părți este un contract nenumit, prin care apelanta și-a asumat atât obligația de a intermedia încheierea contractului de vânzare-cumpărare, cât și pe aceea de consultanță în vederea încheierii contractului și s-a asumat răspunderea pentru situația în care contractul de vânzare cumpărare nu ar fi încheiat.
Nu poate fi reținută teza reclamantei că apelanta s-ar fi obligat să asigure executarea contractului de vânzare-cumpărare de către potențialul vânzător.
Astfel, din probele administrate rezultă că părțile au încheiat contractul de comision după ce vânzătorul adjudecase în cadrul procedurii insolvenței platforma industrială C. (28.02.2008), dar prețul oferit avea termen de plată 28.03.2008.
încheierea contractului de vânzare-cumpărare anterior termenului limită de plată a prețului, plata cu titlu de avans a unei sume importante și condiția suspensivă sub care s-a contractat, prezumă că avansul plătit a constituit în fapt și o finanțare a vânzătoarei pentru cumpărarea platformei.
Având în vedere raporturile de afiliere dintre apelantă și vânzătoare, riscul pe care și l-a asumat reclamanta în operațiunea comercială a vânzătoarei, prin „finalizarea tranzacției” se poate reține, cu respectarea dispozițiilor art. 977, 978 și îndeosebi a art. 983 C.civ., doar realizarea condiției suspensive a plății prețului pentru care a fost adjudecată platforma industrială, numai într-o astfel de situație „tranzacția” ar fi finalizată. în caz contrar fiind incidente dispozițiile referitoare la declarația de garanție cuprinse în art. 3.2 din contractul de vânzare-cumpărare (fila 11). Că aceasta este interpretarea corectă a contractului nenumit încheiat de părți rezultă și din poziția ulterioară încheierii contractului părților, împuternicitul apelantei, N.V., din acest contract, asumându-și și o obligație personală de garantare în contractul de vânzare-cumpărare (art. 3.2 alin. (2) în situația în care acesta nu ar mai fi fost încheiat.
Asumarea de către apelantă a unei garanții de executare a contractului pe care l-a intermediat trebuia să fie menționată expres, clauzele îndoielnice urmând a fi interpretate în favoarea celui care se obligă, conform art. 983 C.civ.
Cum în cauză reclamanta arată că doar contractul de vânzare-cumpărare nu ar fi fost executat, instanța reține că apelanta și-a executat obligațiile asumate prin contractul încheiat cu intimata, cu respectarea dispozițiilor art. 969 C.civ.
III. Referitor la pactul comisoriu.
Prima instanță a reținut că părțile ar fi convenit, prin clauza de la lit. a) pct. 10 din contract, un pact comisoriu expres de gr. IV.
Potrivit art. 1021 C.civ. condiția rezolutorie este subînțeleasă în contractele sinalagmatice, însă aceasta nu intervine de drept, partea îndreptățită trebuie să solicite instanței rezoluțiunea contractului. Părțile pot conveni rezoluțiunea convențională a contractului, forma cea mai energică fiind considerat pactul comisoriu de gr. IV, potrivit căruia, părțile exclud orice formalitate prealabilă cât și intervenția instanței judecătorești.
Prin pct. 10 din contract părțile au convenit ca în cazul în care apelanta (agentul) nu își îndeplinește obligațiile, contractul va fi considerat nul și neavenit. Prin această clauză părțile au convenit ca o parte, respectiv beneficiarul – intimatul din cauză, să declare unilateral rezoluțiunea contractului. O astfel de clauză nu exclude intervenția instanței, aceasta din urmă poate și trebuie să verifice dacă cealaltă parte și-a executat sau nu obligația. Așadar, acest pact comisoriu este doar de gr. II și, având în vedere cele reținute la pct. II, rezoluțiunea contractului nu a avut loc.
Pe de altă parte, chiar și în situația în care părțile au convenit un pact comisoriu de gr. IV, instanța, deși nu se poate pronunța asupra rezoluțiunii, poate verifica dacă a avut sau nu loc neexecutarea culpabilă invocată de creditor, în caz contrar creditorul ar putea, arbitrar, să obțină rezoluțiunea contractului chiar și în cazul în care debitorul și-a executat obligația.
IV. Cu privire la pretinsa dublă reprezentare.
Așa cum rezultă din certificatul emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București (fila 24) apelanta este acționar la societatea vânzătoare.
Reclamanta este însă un comerciant, activitatea acesteia este desfășurată cu titlu profesional. în raporturile juridice comerciale, profesionistul trebuie să manifeste o diligență sporită, corespunzătoare profesiei sale.
Cu toate acestea reclamanta, cu o minimă diligență, având în vedere că deja cunoștea, sau putea cu eforturi minime, să cunoască adjudecatarul platformei industriale C. SA- vânzare realizată într-o procedură publică din cadrul falimentului SC C. SA, putea să cunoască situația acționarilor vânzătoarei prin solicitarea relațiilor corespunzătoare de la Registrul Comerțului, acestea fiind publice, conform art. 4 din Legea nr. 26/1990. Aceasta cu atât mai mult cu cât angajarea financiară a reclamantei era importantă, respectiv de 6.300.000 USD.
Deși reclamanta neagă că ar fi avut cunoștință de o astfel de împrejurare, din modul în care părțile au încheiat contractul, clauzele contractuale ale acestuia, rezultă cu certitudine că, reclamanta cunoștea raportul de afiliere dintre apelantă și vânzătoare.
De asemenea, în contractul de vânzare-cumpărare, N.V. se definește ca fiind afiliată vânzătoarei (art. 3.2), asumându-și chiar o obligație personală de garanție.
în concluzie, chiar dacă reclamanta nu ar fi cunoscut raportul de afiliere dintre apelantă și vânzătoare, această necunoaștere se datorează lipsei sale de diligență și nu poate fi opusă pentru a obține efecte juridice.
Pe de altă parte, apelanta în contractul în litigiu a fost reprezentată de numita N.V., care avea funcția de director de strategie (fila 8).
Aceeași persoană, începând cu data de 21.04.2008 a fost numită director general la societatea vânzătoare.
Dubla reprezentare presupune ca o persoană să reprezinte ambele părți la încheierea unui act juridic, or în cauză, față de reclamantă obligațiile au fost asumate de apelantă – persoană juridică – iar aceasta, chiar dacă este acționar la vânzătoare, nu a reprezentat-o pe aceasta.
Chiar dacă ar exista o dublă reprezentare, contractul încheiat cuprinde clauze care exclud vătămarea vreunei părți, pe de o parte, iar pe de altă parte, contractul a fost executat de apelantă în condițiile în care aceasta s-a obligat.
Este adevărat că reclamanta invocă încălcarea de către vânzătoare a obligațiilor sale, însă, așa cum s-a reținut, pe de o parte, apelanta nu și-a asumat o obligație de a garanta executarea contractului, iar pe de altă parte raporturile contractuale invocate nu fac obiectul prezentei cauze, între părțile din contractul de vânzare-cumpărare existând un litigiu pe rolul altei instanțe.
V. Cu privire la interogatoriul administrat, apelanta la întrebările de la pct. 3, 10-13 și 15-16 arată că acestea nu se referă la faptele personale ale pârâtei.
Susținerea acesteia este corectă.
Astfel, cu privire la întrebarea de la pct. 3 se solicită ca pârâta să răspundă cu privire la faptele vânzătorului (dacă acesta ar fi făcut o ofertă publică de vânzare a platformei). în ceea ce privește întrebările de la pct. 10-13 acestea se referă la modul în care pârâta a înțeles contractul încheiat de părți, aspecte cu privire la care pârâta și-a exprimat opinia în întâmpinarea depusă. Pe de altă parte, modul în care pârâta a înțeles să contracteze nu poate fi relevat prin interogatoriu, sub acest aspect valoarea probatorie a interogatoriului este similară cu aceea a întâmpinării.
în ceea ce privește întrebarea 16 se tinde ca pe calea interogatoriului să se stabilească modul în care pârâta a interpretat contractul și nu să se dovedească dacă reprezentantul pârâtei era împuternicit și de vânzător.
Așadar, potrivit art. 225 C.proc.civ. constituie fie o mărturisire deplină, fie un început de dovadă în folosul părții potrivnice, numai refuzul nejustificat de a răspunde la interogatoriu, or în cauză refuzul pârâtei a fost justificat chiar de natura întrebărilor formulate de reclamantă și cu privire la care, cu excepția aceleia de la pct. 3, și-a exprimat punctul de vedere prin întâmpinare.
Chiar și în situația în care ar fi reținută doar valoarea de început de dovadă, celelalte probe administrate și reținute de instanță dovedesc executarea contractului de către apelantă.
(Judecător Vasilică Pintea)
