Pentru a pronunţa această hotărâre instanţe de fond a reţinut următoarele:
Între părţi s-a încheiat Contractul de comision nr. 04/03.03.2008, prin care reclamanta denumită conform contractului „Beneficiar” sau „A.” a desemnat pârâta denumită „Agent” sau „VTC”, să-i furnizeze asistenţă în achiziţionarea a circa 12.000 tone de deşeuri recuperabile de pe platforma industrială C. Oneşti şi să faciliteze „Tranzacţia”.
Conform Cap. A art. 2-5 din Contract, pârâta s-a obligat să furnizeze consultanţă şi asistenţă reclamantei în legătură cu Tranzacţia pe care o va intermedia pentru, în numele şi pe contul beneficiarului, în beneficiul şi în interesul acestuia, în schimbul unui comision în valoare fixă de 300.000 (USD+TVA), pârâta urmând a depune toate diligenţele şi eforturile şi îşi va exercita toată îndemânarea, atenţia şi competenţele pentru a asigura îndeplinirea Tranzacţiei în cele mai bune condiţii posibile pentru beneficiar.
De asemenea, „Agentul îl va informa pe beneficiar cu privire la orice oportunităţi, discuţii, negocieri, etc. relevante şi privitoare la termenii şi condiţiile Tranzacţiei, în orice moment în care această informare devine necesară pentru asigurarea unei bune desfăşurări a tranzacţiei”, iar conform Cap. 3 art. 1(1) „pârâta s-a obligat să coopereze cu bună credinţă, să facă toate eforturile necesare şi să parcurgă toţi paşii necesari pentru a încheia şi finaliza Tranzacţia în beneficiul A. şi în interesul acestuia”.
Ca urmare, din interpretarea termenilor contractuali, respectiv „îndeplinirea Tranzacţiei”, „buna desfăşurare a Tranzacţiei”, „încheierea şi finalizarea Tranzacţiei”, rezultă că pârâta şi-a asumat o obligaţie de diligenţă, constând într-o activitate de considerare permanentă care să aibă drept finalitate executarea în cele mai bune condiţii pentru beneficiar a „Tranzacţiei”, respectiv a contractului de vânzare-cumpărare deşeuri nerecuperabile de pe platforma industrială Carom Oneşti.
În Cap. A art. 10 din contract, părţile au înserat un pact comisoriu expus unilateral, cu o clauză de agravare a răspunderii, conform căruia „În cazul în care Agentul nu reuşeşte să ducă la îndeplinire solicitările Beneficiarului, cu privire la termenii şi condiţiile Tranzacţiei, s-au încalcă în vreun fel prezentul Contract, Contractul va fi considerat nul şi neavenit, iar Agentul nu va avea dreptul de a-şi primi comisionul”.
La data de 13.03.2008, reclamanta încheie sub nr. V080313 Contractul de vânzare-cumpărare sub condiţie suspensivă cu S.C. E.B.C. S.A. Bucureşti, prin care aceasta din urmă în calitate de vânzător s-a obligat să vândă reclamantei cantitatea de 10.000 tone deşeuri fier vechi nepregătit şi 2.000 tone deşeuri inox nepregătit, obţinute din dezmembrarea instalaţiilor care fac parte din Activul Platforma C., prevăzută în anexa 1 la contract.
După încheierea „Tranzacţiei” reclamanta achită pârâtei cu O.P. nr. 240/22.04.2004 – 327.740, 28 lei, cu O.P. nr. 331/27.05.2008 – 154.795,22 lei şi cu O.P. nr. 401/17.06.2008 – 256.600,89 lei (819.046 lei) reprezentând comisionul negociat în valoare de 300.000 USD cu TVA, conform Cap. B art. 1 din Contractul de Comision, precum şi prima tranşă din preţul Tranzacţiei (3.344.350 USD).
Faţă de situaţia de fapt reţinută, susţinerile părţilor şi probele administrate în cauză, instanţa a reţinut culpa pârâtei în neexecutarea obligaţiilor contractuale pe care şi le-a asumat prin contractul de comision.
Astfel, deşi conform Cap. C art. 1(1) aceasta şi-a luat obligaţia de a coopera cu bună credinţă în vederea încheierii şi finalizării Tranzacţiei, nu a adus la cunoştinţa A. că este acţionar al vânzătorului, fapt recunoscut de pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, în această ipostază „intermediind” de fapt o vânzare pentru sine, încălcând obligaţiile prevăzute la Cap. A art. 2-5 din Contract sau Cap. 5 art. 1(1) din Contract.
De asemenea, pârâta a îngăduit prin reprezentantul său legal – V.N., devenită la data de 21.04.2008 Directorul General al vânzătorului, să înstrăineze bunuri ce făceau deja obiectul Contractului de vânzare-cumpărare sub condiţie suspensivă nr. V080313/13.03.2008, respectiv instalaţia STAFENOX, menţionată în Anexa 1 la contractul menţionat (fila 25) către S.C. C.T. S.R.L. Constanţa, conform Contractului de vânzare-cumpărare nr. 121/27.08.2008 (filele 20-21), conflictul de interese fiind evident, faţă de interesele A., iar pe de altă parte este evidentă încălcarea dispoziţiilor Cap. A art. 3 din Contract privind „îndeplinirea Tranzacţiei în cele mai bune condiţii posibile pentru beneficiar”.
Instanţa nu a putut reţine apărările pârâtei conform cărora şi-ar fi îndeplinit în totalitate obligaţiile contractuale, deoarece cantitatea de 12.000 tone deşeuri prevăzută în „Tranzacţie” a fost ridicată de pe platforma C., de către reclamantă, deoarece conform art. 3.1.1 alin. 3 din Tranzacţie, „în ipoteza în care, pe parcursul derulării prezentului Contract, se va constata existenţa unei cantităţi de fier vechi superioare celei prevăzute la art. 1.1 din Contract, vânzătorul se obligă ca la cererea cumpărătorului, să vândă acestuia cantitatea de fier vechi, găsită în plus …”.
Ori, pârâta nu a înlesnit „închirierea şi finalizarea Tranzacţiei”, aşa cum s-a obligat prin Contractul de comision.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 10 Cap. A din Contract, conform cărora „În cazul în care Agentul nu reuşeşte să ducă la îndeplinire solicitările Beneficiarului cu privire la termenii şi condiţiile Tranzacţiei sau încalcă în vreun fel prezentul contract, Contractul va fi considerat nul şi neavenit, iar Agentul nu va avea dreptul de a-şi primi comisionul, instanţa a apreciat că ne aflăm în prezenţa unui pact comisoriu expus unilateral cu o clauză de agravare a răspunderii, aspect ce rezultă din voinţa exprimată a părţilor dar şi prin aplicarea regulii de interpretare prevăzută de art. 982 conform cărora toate clauzele convenţiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăruia înţelesul ce rezultă din actul întreg.
Pe de altă parte, în doctrină şi jurisprudenţă nu există un punct de vedere comun cu privire la numărul, conţinutul şi forţa juridică a diferitelor pacte comisorii expuse, iar conform practicii instanţei supreme, pactul comisoriu expres indiferent de natura sau gradul său „nu mai face necesară intervenţia instanţei judecătoreşti”, dar dacă instanţa va fi investită cu o cerere prin care se invocă existenţa acestei clauze, va putea face numai verificările necesare cu privire la existenţa şi viabilitatea acestui instrument juridic.
Ca urmare, indiferent de termenii folosiţi de părţi, importantă este interpretarea pactului comisoriu expres şi numai pe baza unui asemenea proces, în acord cu normele din Codul civil care călăuzesc interpretarea convenţiilor (art. 970 alin. 2, art. 977-985) se poate stabili conţinutul exact al unui anumit pact comisoriu expres şi pot fi evidenţiate în mod corect efectele sale, părţile având posibilitatea de a redacta clauzele constitutive ale acestor pacte, iar în funcţie de interesul lor, pot fie să limiteze puterea de apreciere a judecătorilor, fie să înlăture caracterul judiciar al desfiinţării contractului, desfiinţare care operează de drept, cu sau fără respectarea formalităţilor de punere în întârziere.
Ori, din cele menţionate anterior, instanţa a reţinut încălcarea repetată de către pârâtă a clauzelor contractuale, în textul art. 10 Cap. A din contract, părţile stipulând în mod expres încălcarea de către Agent „în vreun fel” a contractului, această expresie având în vedere orice fel de neexecutare oricât de puţin gravă, care atrage desfiinţarea contractului, părţile înţelegând să folosească sintagma „nul şi neavenit”, sintagmă care nu poate avea alt înţeles decât desfiinţarea retroactivă a contractului, fără vreo altă formalitate sau intervenţia instanţei şi având drept consecinţă repunerea părţilor în situaţia anterioară, respectiv restituirea de către pârâtă a comisionului încasat.
Ca urmare, având în vedere motivele de fapt şi de drept reţinute, instanţa a admis acţiunea şi a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 300.000 USD+TVA, calculată în RON la data plăţii, reprezentând comision încasat în temeiul contractului de comision nr. 4/03.03.2008.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanţa a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 20.016,32 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar şi onorariu avocat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel societatea pârâtă.
Apelul a fost timbrat cu 7042,50 RON taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar.
În motivarea apelului societatea pârâtă susţine următoarele:
1. Instanţa de fond a ignorat dovada fundamentală a îndeplinirii obligaţiilor asumate, prin activitatea apelantei s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, ceea ce rezultă şi din achitarea comisionului care, potrivit contractului, se plătea doar în condiţiile realizării obligaţiei asumate prin contractul de intermediere. Că acest aspect este esenţial în analiza gradului şi modului de a obligaţiilor pe care şi le-a asumat.
2. Instanţa nu a calificat contractul părţilor interpretând nelegal clauzele intermedierii şi a extins aplicabilitatea drepturilor şi obligaţiilor asumate de părţi.
În ceea ce priveşte calificarea contractului, deşi părţile l-au denumit contract de comision, acest tip de contract fiind reglementat prin art. 405-412 Cod Comercial, faţă de termenii folosiţi de părţi şi voinţa reală a acestora, contractul este unul de intermediere, părţile convenind prin chiar contractul încheiat ca apelanta să intermedieze pentru, în numele şi în contul beneficiarului, achiziţionarea a 12.000 tone de deşeuri recuperabile de pe platforma C. Oneşti.
Cu privire la interpretarea clauzelor contractului, apelanta susţine o interpretare abuzivă a acestora, potrivit căreia apelanta ar fi trebuit să urmărească şi executarea drepturilor şi obligaţiilor convenite prin contractul de vânzare-cumpărare, că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 982 Cod Civil, clauzele convenţiilor urmând a fi interpretate dându-li-se fiecăreia înţelesul ce rezultă din actul întreg. Astfel, potrivit art. 1 cap. A apelanta se prezintă ca fiind persoana în măsură să furnizeze asistenţă în legătură cu şi să faciliteze Tranzacţia, că urma să furnizeze consultanţă şi asistenţă, că se obliga să angajeze personal calificat pentru a servi scopului de a performa Tranzacţia.
De asemenea, se obliga reclamanta să comunice apelantei condiţiile acceptabile pentru beneficiar, iar apelanta să informeze intimata cu privire la alte oportunităţi, negocieri privitoare la termenii şi condiţiile tranzacţiei.
Că natura contractului de intermediere rezultă din termenii folosiţi de părţi (să ofere consultanţă, să facă demersuri, să informeze, să faciliteze).
În ceea ce priveşte asumarea obligaţiei privind îndeplinirea tranzacţiei interpretarea nu se poate face plecându-se de la o prezumţie de culpă, în cauză interpretarea trebuia realizată conform art. 979, 978 şi 983 Cod Civil. Că atunci când părţile au înţeles să se refere la perioada ulterioară tranzacţiei au folosit termeni exacţi (art. 7 Cap. A).
În ceea ce priveşte calificarea clauzei de la art. 10 Cap. A din contract, instanţa greşit a reţinut că aceasta este un pact comisoriu expres, sub acest aspect instanţa nu a avut în vedere dispoziţiile art. 969 Cod Civil, că nulitatea intervine pentru cauze din momentul încheierii contractului şi nu cele ulterioare, că chiar prin contract, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor agentul nu va avea drept la comision. Că instanţa a adăugat nelegal şi a schimbat înţelesul clauzei. Că reclamanta putea doar să solicite rezoluţiunea contractului.
3. Greşit a reţinut instanţa de fond că apelanta nu şi-ar fi executat obligaţiile asumate, că în fapt intimata şi societatea vânzătoare au încheiat contractul de vânzare-cumpărare în valoare de 6.300.000 USD pentru cantitatea de 12.000 tone deşeuri.
S-a imputat pârâtei că nu a adus la cunoştinţa reclamantei că era acţionar la societatea vânzătoare, însă la data încheierii contractului vânzătoarea nu era proprietarul fostei platforme C., că a contractat sub condiţie suspensivă, că a contractat cu intimata să faciliteze contractul cu orice persoană, ca şi în condiţiile actului cu sine însuşi în doctrină s-a afirmat valabilitatea actului dacă din clauzele acestuia sunt excluse vătămările părţilor, că la data încheierii tranzacţiei intimata a cunoscut pe deplin faptul că apelanta era acţionarul vânzătoarei şi în pofida acestui fapt a achitat comisionul, contractul de vânzare fiind semnat şi de persoana care a semnat în numele apelantei, că deţinea doar 20% din acţiuni, neavând putere de decizie, că în prezent raporturile din contractul de vânzare-cumpărare fac obiectul unei acţiuni în justiţie, care urmează să stabilească modul de executare al contractului.
Mai arată că obiectul tranzacţiei este reprezentat de cantitatea de deşeuri şi nu de instalaţii, că instalaţia la care face referire intimata conţinea 40,30 tone inox şi 350,40 tone oţel carbon, că apelanta a abandonat celelalte obiective predate de vânzător.
4. Greşit a înlăturat apărările pârâtei privind obiectul contractului încheiat de părţi care se referă la 12.000 tone deşeuri, iar intimata a achiziţionat o cantitate superioară acestei limite, că defalcarea pe sortiment s-a realizat doar în contractul de vânzare-cumpărare, că până la 19.12.2008 intimata a ridicat 12.362,85 tone fier şi 924,59 tone inox. Susţine apelanta că sub acest aspect cauza nu a fost examinată echitabil şi imparţial, că prin contract s-au stabilit moduri de regularizare între vânzător şi cumpărător a variaţiei de peste 10% din cantitatea de inox ce urma a fi achiziţionat.
5. Susţine apelanta că s-a dispus repunerea în situaţia anterioară a părţilor numai cu privire la plata comisionului, nu şi cu privire la prestaţiile efectuate de apelantă, ceea ce duce la o îmbogăţire fără justă cauză a reclamantei, aceasta profitând de pe urma încheierii contractului privind vânzarea-cumpărarea deşeurilor.
6. A dispus greşit restituirea TVA în condiţiile în care acesta a fost virat la bugetul de stat, ceea ce reprezintă o nouă îmbogăţire fără justă cauză a intimatei.
7. Instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a art. 223 Cod procedură civilă deoarece prezumţia reţinută de instanţă poate fi reţinută doar în condiţiile art. 225 Cod procedură civilă, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 222 alin. 1 Cod procedură civilă, că semnătura avocatului pe interogatoriu nu echivalează cu un refuz de a răspunde.
Prin decizia 93/2011 admis apelul, a schimbat în tot în tot sentinţa apelată, a respins acţiunea ca nefondată şi a obligat intimata să plătească apelantei suma de 13.500 lei cheltuieli judecată în apel şi 16.744,08 lei cheltuieli judecată fond. Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:
În fapt,
În data de 03.03.2008 părţile au încheiat un contract, denumit de acestea „Contract de comision”.
Aşa cum rezultă din contract, intimata era interesată să achiziţioneze 12.000 tone deşeuri recuperabile de pe platforma C. Oneşti, la un preţ minim de 6.300.000 USD.
Apelanta se obliga prin acest contract să acorde asistenţă în legătură cu posibilitatea cumpărării deşeurilor şi să faciliteze încheierea contractului de vânzare-cumpărare dintre proprietarul deşeurilor şi intimată (art. 1 din contract – fila 7 dosar fond).
De asemenea, prin contract părţile au convenit ca apelanta să intermedieze încheierea contractului de achiziţionare a deşeurilor, apelanta obligându-se să acţioneze în beneficiul şi interesul intimatei (art. 2 din contract) dar şi să asigure îndeplinirea tranzacţiei (sau finalizarea ei – conform clauzei referitoare la garanţii şi angajamente).
Pentru executarea contractului părţile au convenit un comision de 300.000 USD.
Părţile au convenit şi cu privire la o clauză de rezoluţiune a contractului, prin art. 10 din contract. Potrivit acesteia, în cazul în care agentul nu reuşeşte să ducă la îndeplinire solicitările beneficiarului cu privire la termenii şi condiţiile tranzacţiei sau încalcă în vreun fel contractul, acesta va fi considerat nul şi neavenit iar agentul nu va avea dreptul de a-şi primi comisionul.
Contractul în litigiu a fost semnat, pentru apelantă, de numita V.N.
Ulterior, la 13.03.2008, intimata încheie cu S.C. B.C. S.A. – adjudecatarul platformei C., contractul de vânzare-cumpărare sub condiţia suspensivă a achitării preţului de adjudecare de 77.894.000 lei. Prin acest contract vânzătorul se obliga să vândă 12.000 tone deşeuri, respectiv 10.000 tone fier vechi şi 2.000 tone inox. Preţul acestei vânzări a fost convenit de părţi la 6.300.000 USD din care 3.344.350 USD erau achitaţi în avans.
Părţile din contractul de vânzare-cumpărare au convenit regularizarea situaţiilor în care cantitatea de deşeuri de pe platforma C. era diferită de aceea contractată şi, de asemenea, pentru nerealizarea condiţiei suspensive, N.V., în calitate de „proprietar şi/sau afiliaţi ai vânzătorului” se obliga să garanteze restituirea avansului de 3.344.350 USD până la 01.04.2008 (art. 3.2 din contract – fila 11 dosar fond).
Aşa cum rezultă din dosar părţile au început executarea contractului de vânzare-cumpărare, intimata intrând în posesia a 12.362,85 tone fier vechi şi 924,59 tone inox.
Din certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, rezultă că apelanta era acţionar al societăţii vânzătoare, iar începând cu 21.04.2008, N.V. a fost numită directorul general al societăţii vânzătoare (fila 24 dosar fond).
Ulterior, între părţile din contractul de vânzare-cumpărare au apărut neînţelegeri cu privire la executarea contractului, intimata pretinzând despăgubiri de la societatea vânzătoare pentru faptul că nu s-a vândut toată cantitatea de inox, cauza fiind înregistrată sub nr. 1199/118/2009 pe rolul Tribunalului Constanţa (filele 123-127 dosar fond):
I. Cu privire la natura juridică a contractului încheiat de părţi.
În cuprinsul contractului părţile folosesc, inadecvat, atât termenii de comision cât şi de agent, intermediere, contractul fiind denumit de părţi „contract de comision”. În aceste condiţii se impune a se stabili, în raport de voinţa părţilor contractante potrivit art. 977 Cod Civil, natura contractului şi, în raport de aceasta, drepturile şi obligaţiile asumate de părţi. Deşi părţile denumesc contractul ca fiind contract de comision, din obligaţiile asumate de părţi rezultă că apelanta s-a obligat să intermedieze încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu adjudecatarul platformei industriale C. Oneşti pentru cumpărarea a 12.000 tone de deşeuri recuperabile. Pe lângă această obligaţie îşi asumă şi obligaţia de asistenţă şi consultanţă în vederea încheierii contractului, ceea ce conturează clauzele specifice unui contract de prestări servicii.
II. Cu privire la obligaţia de „a asigura îndeplinirea tranzacţiei” convenită la lit. A pct. 3 din Contract, această obligaţie este detaliată prin pct. 4-9 iar neîndeplinirea obligaţiilor de la pct. 1-9 atrage rezoluţiunea contractului, părţile, folosind inadecvat terminologia juridică, convenind ca actul juridic, într-o astfel de situaţie, să fie „considerat nul şi neavenit”. Această concluzie este întemeiată pe interpretarea actului juridic încheiat de părţi în limitele art. 982, 977 Cod Civil.
Concluzionând, contractul încheiat de părţi este un contract nenumit, prin care apelanta şi-a asumat atât obligaţia de a intermedia încheierea contractului de vânzare-cumpărare, cât şi pe aceea de consultanţă în vederea încheierii contractului şi s-a asumat răspunderea pentru situaţia în care contractul de vânzare cumpărare nu ar fi încheiat.
Nu poate fi reţinută teza reclamantei că apelanta s-ar fi obligat să asigure executarea contractului de vânzare-cumpărare de către potenţialul vânzător.
Astfel, din probele administrate rezultă că părţile au încheiat contractul de comision după ce vânzătorul adjudecatase în cadrul procedurii insolvenţei platforma industrială C. (28.02.2008), dar preţul oferit avea termen de plată 28.03.2008.
Încheierea contractului de vânzare-cumpărare anterior termenului limită de plată a preţului, plata cu titlu de avans a unei sume importante şi condiţia suspensivă sub care s-a contractat, prezumă că avansul plătit a constituit în fapt şi o finanţare a vânzătoarei pentru cumpărarea platformei.
Având în vedere raporturile de afiliere dintre apelantă şi vânzătoare, riscul pe care şi l-a asumat reclamanta în operaţiunea comercială a vânzătoarei, prin „finalizarea tranzacţiei” se poate reţine, cu respectarea dispoziţiilor art. 977, 978 şi îndeosebi a art. 983 Cod Civil, doar realizarea condiţiei suspensive a plăţii preţului pentru care a fost adjudecată platforma industrială, numai într-o astfel de situaţie „tranzacţia” ar fi finalizată. În caz contrar fiind incidente dispoziţiile referitoare la declaraţia de garanţie cuprinse în art. 3.2 din contractul de vânzare-cumpărare (fila 11). Că aceasta este interpretarea corectă a contractului nenumit încheiat de părţi rezultă şi din poziţia ulterioară încheierii contractului părţilor, împuternicitul apelantei, N.V., din acest contract, asumându-şi şi o obligaţie personală de garantare în contractul de vânzare-cumpărare (art. 3.2 alin. 2) în situaţia în care acesta nu ar mai fi fost încheiat.
Asumarea de către apelantă a unei garanţii de executare a contractului pe care l-a intermediat trebuia să fie menţionată expres, clauzele îndoielnice urmând a fi interpretate în favoarea celui care se obligă, conform art. 983 Cod Civil.
Cum în cauză reclamanta arată că doar contractul de vânzare-cumpărare nu ar fi fost executat, instanţa reţine că apelanta şi-a executat obligaţiile asumate prin contractul încheiat cu intimata, cu respectarea dispoziţiilor art. 969 Cod Civil.
III. Referitor la pactul comisoriu.
Prima instanţă a reţinut că părţile ar fi convenit, prin clauza de la lit. A pct. 10 din contract, un pact comisoriu expres de gr. IV.
Potrivit art. 1021 Cod Civil condiţia rezolutorie este subînţeleasă în contractele sinalagmatice, însă aceasta nu intervine de drept, partea îndreptăţită trebuie să solicite instanţei rezoluţiunea contractului. Părţile pot conveni rezoluţiunea convenţională a contractului, forma cea mai energică fiind considerat pactul comisoriu de gr. IV, potrivit căruia, părţile exclud orice formalitate prealabilă cât şi intervenţia instanţei judecătoreşti.
Prin pct. 10 din contract părţile au convenit ca în cazul în care apelanta (agentul) nu îşi îndeplineşte obligaţiile, contractul va fi considerat nul şi neavenit. Prin această clauză părţile au convenit ca o parte, respectiv beneficiarul – intimatul din cauză, să declare unilateral rezoluţiunea contractului. O astfel de clauză nu exclude intervenţia instanţei, aceasta din urmă poate şi trebuie să verifice dacă cealaltă parte şi-a executat sau nu obligaţia. Aşadar, acest pact comisoriu este doar de gr. II şi, având în vedere cele reţinute la pct. II, rezoluţiunea contractului nu a avut loc.
Pe de altă parte, chiar şi în situaţia în care părţile au convenit un pact comisoriu de gr. IV, instanţa, deşi nu se poate pronunţa asupra rezoluţiunii, poate verifica dacă a avut sau nu loc neexecutarea culpabilă invocată de creditor, în caz contrar creditorul ar putea, arbitrar, să obţină rezoluţiunea contractului chiar şi în cazul în care debitorul şi-a executat obligaţia.
IV. Cu privire la pretinsa dublă reprezentare.
Aşa cum rezultă din certificatul emis de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti (fila 24) apelanta este acţionar la societatea vânzătoare.
Reclamanta este însă un comerciant, activitatea acesteia este desfăşurată cu titlu profesional. În raporturile juridice comerciale, profesionistul trebuie să manifeste o diligenţă sporită, corespunzătoare profesiei sale.
Cu toate acestea reclamanta, cu o minimă diligenţă, având în vedere că deja cunoştea, sau putea cu eforturi minime, să cunoască adjudecatarul platformei industriale C. S.A.- vânzare realizată într-o procedură publică din cadrul falimentului S.C. C. S.A., putea să cunoască situaţia acţionarilor vânzătoarei prin solicitarea relaţiilor corespunzătoare de la Registrul Comerţului, acestea fiind publice, conform art. 4 din Legea nr. 26/1990. Aceasta cu atât mai mult cu cât angajarea financiară a reclamantei era importantă, respectiv de 6.300.000 USD.
Deşi reclamanta neagă că ar fi avut cunoştinţă de o astfel de împrejurare, din modul în care părţile au încheiat contractul, clauzele contractuale ale acestuia, rezultă cu certitudine că, reclamanta cunoştea raportul de afiliere dintre apelantă şi vânzătoare.
De asemenea, în contractul de vânzare-cumpărare, N.V. se defineşte ca fiind afiliată vânzătoarei (art. 3.2), asumându-şi chiar o obligaţie personală de garanţie.
În concluzie, chiar dacă reclamanta nu ar fi cunoscut raportul de afiliere dintre apelantă şi vânzătoare, această necunoaştere se datorează lipsei sale de diligenţă şi nu poate fi opusă pentru a obţine efecte juridice.
Pe de altă parte, apelanta în contractul în litigiu a fost reprezentată de numita N. V., care avea funcţia de director de strategie (fila 8).
Aceeaşi persoană, începând cu data de 21.04.2008 a fost numită director general la societatea vânzătoare.
Dubla reprezentare presupune ca o persoană să reprezinte ambele părţi la încheierea unui act juridic, or în cauză, faţă de reclamantă obligaţiile au fost asumate de apelantă – persoană juridică – iar aceasta, chiar dacă este acţionar la vânzătoare, nu a reprezentat-o pe aceasta.
Chiar dacă ar exista o dublă reprezentare, contractul încheiat cuprinde clauze care exclud vătămarea vreunei părţi, pe de o parte, iar pe de altă parte, contractul a fost executat de apelantă în condiţiile în care aceasta s-a obligat.
Este adevărat că reclamanta invocă încălcarea de către vânzătoare a obligaţiilor sale, însă, aşa cum s-a reţinut, pe de o parte, apelanta nu şi-a asumat o obligaţie de a garanta executarea contractului, iar pe de altă parte raporturile contractuale invocate nu fac obiectul prezentei cauze, între părţile din contractul de vânzare-cumpărare existând un litigiu pe rolul altei instanţe.
V. Cu privire la interogatoriul administrat, apelanta la întrebările de la pct. 3, 10-13 şi 15-16 arată că acestea nu se referă la faptele personale ale pârâtei.
Susţinerea acesteia este corectă.
Astfel, cu privire la întrebarea de la pct. 3 se solicită ca pârâta să răspundă cu privire la faptele vânzătorului (dacă acesta ar fi făcut o ofertă publică de vânzare a platformei). În ceea ce priveşte întrebările de la pct. 10-13 acestea se referă la modul în care pârâta a înţeles contractul încheiat de părţi, aspecte cu privire la care pârâta şi-a exprimat opinia în întâmpinarea depusă. Pe de altă parte, modul în care pârâta a înţeles să contracteze nu poate fi relevat prin interogatoriu, sub acest aspect valoarea probatorie a interogatoriului este similară cu aceea a întâmpinării.
În ceea ce priveşte întrebarea 16 se tinde ca pe calea interogatoriului să se stabilească modul în care pârâta a interpretat contractul şi nu să se dovedească dacă reprezentantul pârâtei era împuternicit şi de vânzător.
Aşadar, potrivit art. 225 Cod procedură civilă constituie fie o mărturisire deplină, fie un început de dovadă în folosul părţii potrivnice, numai refuzul nejustificat de a răspunde la interogatoriu, or în cauză refuzul pârâtei a fost justificat chiar de natura întrebărilor formulate de reclamantă şi cu privire la care, cu excepţia aceleia de la pct. 3, şi-a exprimat punctul de vedere prin întâmpinare.
Chiar şi în situaţia în care ar fi reţinută doar valoarea de început de dovadă, celelalte probe administrate şi reţinute de instanţă dovedesc executarea contractului de către apelantă.
