Chestiunile care antrenează consecinţe în soluţionarea litigiului sunt cele care privesc calitatea şi funcţionarea corespunzătoare a aparatelor livrate şi montate de cătrc reclamantă pe mijloacele de transport ale pârâtei, modul în carc defecţiunile trebuie reclamate şi remediate şi consccinţele eventuale ale acestei împrejurări, deoarece, în conformitate cu art. 4.4 din contract. „în cazul în carc produsele lipsă, deteriorate sau necorespunză-toarc calitativ reprezintă mai mult de 51% din întreaga cantitate, beneficiarul are dreptul de a refuza primirea recepţiei lor”.
Tot astfel. în conformitate cu art. 5.5. „beneficiarul are obligaţia de a notifica furnizorul cu privire la apariţia oricărei disfuncţiuni a sistemelor în termen de 48 de orc de la constatare şi furnizorul arc obligaţia de a remedia defecţiunea în termen de 14 zile calendaristice de la notificare”.
Potrivit art. 5.7 din contract, „în cazul în carc 10% din utilajele livrate se defectează (în acelaşi moment), afectând posibilitatea ca aceste bunuri să fie exploatate în perioada
de garanţie, bcncficiarul este îndreptăţit să suspende plata ratelor şi a dobânzilor aferente până la remedierea defecţiunilor” şi, în conformitate cu art. 5.8 din contract. în situaţia în care defecţiunile nu sunt remediate în termen de 14 zile. contractul se consideră reziliat, iar părţile se obligă să îşi restituie prestaţiile reciproce, dar nu înainte de o notificare de 7 zile. dacă furnizorul nu remediază defecţiunile”.
Or. pârâta susţine că a sistat plata preţului şi a dobânzilor, întrucât, prin adresa nr. 1013. a comunicat reclamantei că 51% din bunurile care au făcut obiectul contractului încheiat cu reclamanta sunt defecte şi înţelege să suspende plata debitelor restante faţă de furnizoare, până la remedierea tuturor defecţiunilor.
Tribunalul a constatat însă că adresa nr. 1013 a fost emisă de cătrc pârâtă la data de 26 septembrie 2008. după data introducerea acţiunii arbitrale de cătrc reclamantă (II august
2008), astfel că motivul pentru carc a fost emisă este acela al paralizării acţiunii de faţă. Dar. independent de împrejurarea că adresa nr. 1013 este ulterioară cererii de chemare în judecată, aceasta nu este susţinută de nicio altă probă verosimilă. Dimpotrivă, la dosar au fost depuse de cătrc reclamantă mai multe procesc-vcrbale (din 16 ianuarie 2008, 31 ianuarie 2008, 28 februarie 2008 şi 17 iunie 2008), în niciunul dintre acestea nefiind consemnat că aparatele nu ar funcţiona, iar în ultimul dintre procesele-vcrbale încheiate de părţi, rcspectiv în cel din 16 iunie 2008, se consemnează că „toate sistemele au fost verificate şi sunt în stare de funcţionare”.
împrejurarea că acest proces-verbal este contcstat de către pârâtă în privinţa conţinutului său, sub cuvânt că nu ar exprima realitatea, şi că persoana care l-a semnat (martorul C.M., de profesie inginer, şef de coloană la unitatea de autovehicule ale pârâtei şi pe care au fost montate aparatele) nu putea reprezenta societatea nu este nici ea de natură a conduce la concluzia că menţiunile făcute în acest proces-vcrbal nu ar corespunde adevărului.
Cât priveşte dreptul martorului C.M. de a angaja societatea prin semnătură, reclamanta era, evident, îndreptăţită să creadă şi să considere că semnatarul procesului-verbal din 16 iunie 2008, de profesie inginer şi angajat al pârâtei ca şef de coloană, avea cunoştinţele necesare pentru a participa la verificarea aparatelor şi dreptul de a semna documentul întocmit cu acel prilej, procesul-verbal nefiind un document care să angajeze societatea pârâtă, ci unul de constatare a unei situaţii de fapt: aceea a stării aparatelor montate pe autovehiculele pârâtei. Oricum, semnarea unui atare document (proces-verbal care confirmă funcţionarea aparatelor) de către un salariat al pârâtei ce nu ar avea dreptul să semneze nici astfel de acte nu este de natură a duce la concluzia că ceea ce s-a consemnat în procesul-verbal din 16 iunie 2008. respectiv că toate aparatele funcţionează, nu ar fi real. nu ar corespunde realităţii.
Tribunalul a constatat şi că. dacă susţinerile pârâtei ar fi reale, atunci aceasta ar fi avut posibilitatea de a notifica pârâta asupra defecţiunilor aparatelor şi apoi de a rezilia contractul. în temeiul art. 5.5 şi 5.8 din contract, cu prealabilă notificare, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat.
Aşa fiind. Tribunalul a reţinut că refuzul pârâtei de a achita diferenţa de preţ pentru produsele ce i-au fost livrate nu este justificată şi a obligat-o la plata acestci sume. în conformitate cu art. 3.3 din contract, pentru întârziere la plata debitului principal se datorează de către debitoarea pârâtă o penalitate de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere, pârâta fiind obligată cu acest titlu la plata sumei corespunzătoare.
Sentinţa arbitrală nr. 48 din 10 martie 2009
