Contract comercial perfectat ca urmare a derulării procedurii de achiziţii publice. Nerespectarea condiţiilor de recepţie a produselor. Consecinţe Acte ale autorităţilor publiceContracte economice


Efectuarea de autoritatea contractantă a recepţiei produselor în absenţa furnizorului şi denunţarea contractului pentru pretinse lipsuri, fără a-i cere acestuia din urmă remedierea lor, este abuzivă, contravenind dispoziţiilor contractului de achiziţie, pretinsele deficienţe nefiind probate nici în faţa instanţei.

Nici urgenţa denunţării nu a fost demonstrată de autoritatea contractantă , din moment ce aceasta a procedat ulterior la achiziţionare prin atribuire directă cu ofertantul declarant necâştigător la licitaţia iniţială şi care i-a livrat bunuri similare, la un preţ evident mai mare şi cu o întârziere de două luni faţă de livrarea din cauză.

Decizia civilă nr. 506 din 23 mai 2011