O.U.G. nr. 34/2006′ art. 286 alin. (3). art. 287 alin. (1)
O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractcIor de achiziţic publică, a contraciclor de concesiunc de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii (M. Of. nr. 418 din 15 mai 2006).
in prezent, ca urmare a modificării prin O.U.G. nr. 72/2009 şi O.U.G. nr. 76/2010. art. 286 din O.U.G. nr. 34/2006 arc următorul conţinut: „(I) Proceselc şi cererile privind actele autorităţilor contractante emise înainte de încheierea contractului, precum şi acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate* în cadrul procedurii de atribuire se soluţionează în primă instanţă de către secţia de administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contrac-tante. (I’) Proceselc şi cercrilc privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea. rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publica se soluţionează în primă instanţă de către secţia comcrcială a tribunalului in circumscripţia căruia se alia sediul autorităţii contractante. Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător. (2) Litigiile privind desfăşurarea procedurilor de atribuire care intră în sfera de aplicare a dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi cele privind drepturile şi obligaţiile contractate în cadrul acestor proceduri se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, potrivit dispoziţiilor art. 720:-720′ şi art. 720v din Codul de procedură civilă, care se aplică in mod corespunzător”. Prin O.U.G. nr. 19/2009. art. 287 a fost modificat, fiind introdus totodată art. 287′ cu următorul conţinut: ..Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu prevederile l.egii nr. 554/2004. cu modificările şi completările ulterioare. în măsura in carc nu sunt contrare prezentei reglementări”.
Clauza compromisorie potrivit cu care părţile se pot adresa instanţei arbitrale pentru soluţionarea litigiului nu poate avea efecte în litigiul de faţă. întrucât acesta, izvorând dintr-un contract de achiziţii publice reglementat şi încheiat în temeiul O.U.G nr. 34/2006. este de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti de contencios administrativ.
Potrivit art. 286 alin. (3) din O.U.G nr. 34/2006. „pentru soluţionarea litigiilor apărute după încheierea contractului de achiziţie, altele decât cele referitoare la despăgubiri, este competentă numai instanţa de judecată”, iar, în continuare, art. 287 alin. (1) prevede că ..pentru procedurile prevăzute la art. 286 se aplică dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. cu modificările ulterioare”. Spre deosebire de reglementarea contractelor de achiziţie publică anterioară intrării în vigoare a O.U.G nr. 34/2006 (30 iunie 2006). dominată de dreptul privat, noua reglementare este dominată de dreptul public. Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 asimilează cu actele administrative contractele încheiate cu autorităţile publice ce au ca obiect achiziţii publice (reglementate de O.U.G nr. 34/2006) sau punerea în valoare a bunurilor proprietate publică (reglementate de O.U.G nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 22/2007, intrată în vigoare tot pe data de 30 iunie 2006).
Acestc contracte fac parte din catcgoria juridică pe care chiar şi Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în diverse texte. Ic denumeşte „contracte administrative” [art. 7 alin. (6), art. 8 alin. (2), art. II alin. (1) lit. c), art. 17 alin. (2). art. 18 alin. (4)]. Este o categorie distinctă de celelalte contracte pe carc autorităţile publice le încheie în regim de drept privat. în timp ce în reglementările anterioare datei de 30 iunie 2006 litigiile izvorâte din contractele de achiziţii publice sau de concesiune erau de competenţa instanţelor judecătoreşti, părţile având însă facultatea de a stipula în contract o clauză compromisorie [de exemplu, art. 30 alin. (2) din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor], noua reglementare (O.U.G nr. 34/2006 şi O.U.G nr. 54/2006) nu mai prevede arbitrajul ca mod alternativ de soluţionare a unor asemenea litigii. Este adevărat
că actclc normative de aplicarc a O.U.G nr. 34/2006 şi O.U.G nr. 54/2006 prevăd facultatea părţilor de a recurge la arbitraj. De exemplu, H.G nr. 71/2007 pentru aprobarea Normelor de aplicarc a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii publice reglementate de O.U.G nr. 34/2006 prevede că „părţile pot insera în contract clauza arbitrală sau compromisorie care atribuie competenţa de soluţionare a litigiilor izvorâte din executarea contractelor instanţelor arbitralc”. O dispoziţie similară se regăseşte şi în Normele de aplicare a O.U.G nr. 54/2006. aprobate prin H.G nr. 168/2007.
Dispoziţiile din Normele metodologice la carc s-a făcut referire, potrivit cărora părţile pot recurge şi la arbitraj, au înţelesul că această posibilitate Ic este conferită în condiţiile legii, adică atunci când o dispoziţie la nivel de lege conferă autorităţii publice contractante capacitatea juridică c a închcia o convenţie arbitrală. in cazul de faţă, nu s-a învederat că pârâtul ar beneficia de o asemenea abilitare, astfel că citata clauză compro-misorie din contractul de servicii nr. 6221 din 18 aprilie 2008 nu poate produce efectul de a confcri acestui arbitraj competenţa de soluţionare a prezentului litigiu. Această competenţă revine instanţelor judecătoreşti de contencios administrativ. Articolul 286 alin. (3) şi art. 287 alin. (I) din O.U.G nr. 34/2006 reprezintă temeiul legal al acestui raţionament.
în această situaţie. Tribunalul arbitral a constatat necompetenţa de soluţionare a litigiului şi a dispus închiderea procedurii arbitrale.
Sentinţa arbitrală nr. 283 din 25 noiembrie 2009
