Potrivit art. 36 Cod comercial, chiar dacă nu s-a încheiat un contract scris, atâta timp cât beneficiarul prestaţiei a solicitat executarea imediată a obligaţiei, acesta se consideră perfect îndată ce partea cealaltă a întreprins executarea contractului.
(Secţia comercială, decizia nr. 564/4.10.1994)
Prin sentinţa civilă nr. 173/11.01.1994, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta S.C. “A.” -S.A., prin care s-a solicitat obligarea Regiei Autonome C.C. (actualmente S.C. “T.C. C.” – S.A.) la plata sumei de 320.662 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţii, a penalităţilor de întârziere în decontare, în valoare de 320.662 lei, precum şi a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea litigiului.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a concluzionat că pretenţiile reclamantei sunt netemeinice, deoarece, deşi aceasta a motivat în drept acţiunea pe dispoziţiile art. 969 Cod civil, nu a putut proba existenţa unui contract între părţi.
împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta, criticând soluţia pentru netemeinicie şi nelegalitate.
S-a învederat că deşi între cele două părţi nu a existat un contract, în fapt, în baza înţelegerii intervenită între conducătorii celor două persoane juridice, reclamanta a executat în favoarea pârâtei o serie de lucrări de construcţii, această din urmă unitate refuzând plata contravalorii lor, deşi a confirmat “foile colective de prezenţă” ale personalului muncitor şi s-au efectuat lucrările respective. Faţă de situaţia existentă, se impunea obligarea pârâtei la plata contravalorii prestaţiilor de care a beneficiat, precum şi a penalităţilor de întârziere în decontare, cu consecinţa suportării şi a cheltuielilor de judecată.
Examinând motivele invocate, în raport de probele administrate, tribunalul constată că apelul este nefondat.
Actele dosarului relevă că între părţile în litigiu nu a existat un contract care să stipuleze obligaţiile acestora, respectiv lucrările ce urmau a fi executate în favoarea intimatei pârâte, preţul acestor prestaţii, etc.
Este însă cert că în urma înţelegerii părţilor, reclamanta a executat o serie de prestaţii în beneficiul intimatei pârâtei, contravaloarea acestora fiind de 320.662 lei.
Potrivit dispoziţiile art. 36 Cod comercial, chiar dacă nu s-a încheiat un contract scris, atât timp cât beneficiarul prestaţiei a solicitat executarea imediată a obligaţiei, acesta se consideră perfect, îndată ce partea cealaltă a întreprins executarea contractului.
Rezultă, însă, că valoarea prestaţiilor executate de reclamantă, care a fost confirmată de beneficiară, este de numai 169.762 lei, situaţia de “prestări servicii” întocmită de reclamantă în acest scop fiind confirmată numai în parte, apreciindu-se ca nejustificată aplicarea unui procent de 120% “regie şantier”.
Tribunalul va reţine ca valoare a lucrărilor efectuate de reclamantă numai suma confirmată de către intimata pârâtă, în lipsa dovedirii unei înţelegeri a părţilor în legătură cu preţul prestaţiilor, anterior executării acestora.
Valoarea lucrărilor a fost achitată de către pârâta intimată înaintea înregistrării cererii de chemare în judecată, cu dispoziţia de plată nr. 173/ 22.06.1993, evidenţiată în extrasul de cont din aceeaşi dată.
Astfel fiind, capătul de cerere privind plata prestaţiilor executate în favoarea pârâtei apare ca neîntemeiat, achitarea contravalorii acestora având loc înaintea sesizării instanţei de judecată.
Ţinând seama de data executării obligaţiei de plată – 22.06.1993, în raport de data intrării în vigoare a Legii nr. 43/1993, prin care au fost modificate dispoziţiile Legii nr. 76/1992, în sensul statuării obligaţiei debitorilor de a achita şi penalităţi de întârziere, în situaţia neefectuării plăţilor în ordinea scadenţei – 6.07.1993, neîntemeiată este şi cererea de obligare a pârâtei intimate la plata unor penalităţi în cuantum egal cu cel al prestaţiei efectuate.
Pentru considerentele arătate, în baza dispoziţiile art. 276 Cod proc civilă, tribunalul va respinge apelul.
Notă: Cu privire la Legea nr. 76/1992, a se vedea nota de la speţa nr. 12.
