Simplele facturi emise în vederea plăţii unor lucrări a căror execuţie nu poate, fi localizată, nu pot forma convingerea instanţei că ele au şi fost executate, situaţie în care acţiunea reclamantei urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată.
(Secţia comercială, sentinţa nr.l.276/27.03.1997).
Prin acţiunea înregistrată la 12.09.1996, reclamanta S.C. “A.” – S.A. Bucureşti a chemat în judecată pârâta A. S. E. Bucureşti, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, aceasta să fie obligată să-i plătească suma de lei 42.574.244 lei, contravaloarea unor facturi pentru lucrările executate, 2.128.661 lei, penalităţi pentru întârzierea în plată şi 21.500 lei, cheltuieli de judecată.
în motivarea pretenţiilor sale arată că, în baza contractului nr. 159/ 20.07.1992, prelungit prin mai multe adiţionale, s-a angajat să execute pentru pârâtă diferitele lucrări de construcţii-montaj, respectiv reparaţii la blocul din str. Bozieni, proprietatea pârâtei. Cu toate că unitatea sa şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contract, predând la zi lucrările executate, în condiţii de calitate, lucrări pe care reprezentantul pârâtei le-a confirmat, aceasta a refuzat la plată contravaloarea ultimelor facturi, respectiv nr.l.779.610/ 8.08.1995, în valoare de 12.687.300 lei, şinr. 1.779.650/12.09.1995, în valoare de 29.885.314 lei, sume pe care le pretinde prin acţiune. Considerând total nejustificat refuzul la plată opus de pârâtă, pretinde obligarea acesteia şi la penalităţi de întârziere, conform art. 7 din Legea nr. 76/1992, în sumă de 2.128.661 Iei, precum şi la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 21.500 lei. Face precizarea că a respectat procedura prevăzută de Legea nr. 76/ 1992, notificând pârâtei, prin executorii judecătoreşti, întârzierea şi incapacitatea de plată.
Pârâta, Ia termenul de fond, depune un act – adresa nr. R. 2.811/ 17.12.1996, înregistrat la reclamantă sub nr. 3.558/17.12.1996, în baza căruia cere respingerea acţiunii, deoarece reclamanta nu i-a prezentat ataşamentele privind localizarea lucrărilor.
în termenul de pronunţare, pârâta depune şi note scrise, din care rezultă că reclamanta ar fi trebuit să depună la dosarul cauzei procesul-verbal de recepţie a lucrărilor, pe care trebuia să existe semnătura unităţii sale, pentru confirmare, aşa cum susţine. Nu a depus nici situaţiile de lucrări, documente ce trebuie să justifice detaliat veridicitatea sumelor înscrise în facturi. Mai mult, Ia încercarea de conciliere nr. 3.558/17.12.1996, nu a dat nici un răspuns.
Faţă de cele de mai sus, şi având în vedere actele şi lucrările dosarului, tribunalul constată şi reţine următoarele:
Reclamanta pretinde contravaloarea unor lucrări de construcţii ce ar fi executat pentru pârâtă, dar nu face dovada că acestea au şi fost confirmate de beneficiar, respectiv cu procesul-verbal de recepţie – act pe care ar fi trebuit să se regăsească semnătura de confirmare a lucrărilor de către beneficiarul pârât. în atare situaţie, simplele facturi emise în vederea plăţii unor lucrări a căror execuţie nici nu poate fi localizată, reclamanta neputând depune la dosar ataşamentele pentru lucrările în cauză, ţinând seama şi că în cauză lipseşte procesul-verbal de recepţie, nu pot forma convingerea tribunalului că ele au şi fost executate, situaţie în care acţiunea reclamantei urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată.
Notă: Cu privire la Legea nr. 76/1992, a se vedea nota de Ia speţa nr. 12.
