Contract de arendă. Nulitate. Instanţă competentă


Potrivit art. 11 din Legea arendării nr. 16/1994, arendaşul este considerat agricultor, fiindu-i aplicabile dispoziţiile care reglementează activităţile producătorului agricol, obligaţiile şi facilităţile asupra unor asemenea activităţi. De asemenea, art. 26 statuează că dispoziţiile acestui act normativ se completează cu cele ale legii civile. Actul juridic al arendării are natură civilă, independent de calitatea de comerciant sau necomerciant a persoanelor care participă la încheierea unei astfel de convenţii. Această calificare se integrează pe deplin excepţiei prevăzute de art. 4 teza I C.com., în sensul că nu este faptă de comerţ şi, prin urmare, nu este supus jurisdicţiei comerciale contractul de arendă în condiţiile în care legea specială sus-menţionată declară respectivul contract ca fiind un act de natură civilă, supus în totalitate reglementării legislaţiei civile.

Secţia comercială, Sentinţa nr. 23 din 25 noiembrie 2008

Prin sentința civilă nr. 8837/27.06.2008 pronunțată în dosarul nr. 7575/325/2008, Judecătoria Timișoara, admițând excepția de necompetență materială a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta SC C. SRL, în contradictoriu cu pârâtele A. Timișoara și SC A. SRL Șag, în favoarea Tribunalului Timiș.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că în materie comercială judecătoria este instanță de fond pentru litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei. în cazul proceselor și cererilor în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum și al proceselor și cererilor în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani, competența în primă instanță revine tribunalului, conform art. 2 pct. 1 lit. a) C.proc.civ. Atât petitul principal al acțiunii reprezentând constatarea nulității contractului de arendare, precum și cel de-al doilea petit vizând obligarea pârâtelor să evacueze culturile înființate pe suprafața de 98,8 ha teren arabil, sunt neevaluabile în bani, iar ținând seama că actul juridic încheiat între părți are natură comercială, Judecătoria Timișoara a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 2 pct. 1 teza a II-a C.proc.civ., competența de soluționare a litigiului revenind în primă instanță tribunalului.

Prin sentința civilă nr. 862/P.I./30.09.2008 pronunțată în dosarul nr. 7575/30/2008, Tribunalul Timiș a reținut, la rândul său, că este necompetent să soluționeze prezenta pricină întrucât contractul de arendă, a cărui nulitate s-a cerut de către reclamantă a fi constatată, este reglementat de Legea nr. 16/1994, în calitate de drept special aplicabil acestei convenții. Potrivit art. 11 din lege, arendașul este considerat agricultor, fiindu-i aplicabile dispozițiile care reglementează activitățile producătorului agricol, cu toate obligațiile și facilitățile ce derivă dintr-o asemenea activitate. De asemenea, art. 26 statuează că dispozițiile acestui act normativ se completează cu cele ale legii civile. Rezultă, așadar, că contractul de arendă are natură juridică civilă, independent de calitatea de comerciant sau necomerciant a persoanelor care participă la încheierea unei asemenea convenții.

Examinând conflictul negativ de competență apărut între Judecătoria Timișoara și Tribunalul Timiș, Curtea a constatat că în prezenta cauză competența de soluționare a litigiului aparține Judecătoriei Timișoara, pentru următoarele considerente:

Sistemul național de drept în materie comercială consacră criteriul obiectiv cu privire la comercialitatea actelor și faptelor juridice săvârșite de către un comerciant. Aceasta întrucât dreptul comun comercial, prin principalul său izvor juridic, Codul comercial, statuează prin chiar art. 3 asupra faptelor pe care legea le consideră ca având natură comercială. Aceste criteriu este completat prin art. 4 din același cod, care prevede că sunt comerciale și celelalte fapte sau acte ale unui comerciant dacă nu sunt de natură civilă sau contrariul nu rezultă din însuși actul respectiv.

Referitor la obiectul cauzei de față, în calificarea juridică a acestuia, Curtea a considerat necesar a cerceta in concreto natura juridică a convenției a cărei nulitate absolută s-a solicitat de către reclamantă a se constata prin hotărâre judecătorească.

Este de reținut că între pârâtele A. Timișoara și SC A. SRL Șag s-a încheiat sub nr. 2370/02.08.2007, respectiv nr. 105/25.07.2007, un contract de arendă în temeiul căruia prima pârâtă, în calitate de arendator, a transmis celeilalte pârâte, SC A. S.R.L., în calitate de arendaș, folosința unei suprafețe de 98,8 ha teren arabil în vederea exploatării agricole de către aceasta din urmă a respectivului teren, exploatare care desemnează operațiuni specifice de pregătire a solelor, cultivarea acestora și recoltarea produselor agricole.

Contractul de arendă este reglementat de Legea arendării nr. 16/1994, în calitate de drept special aplicat acestei convenții. Potrivit art. 11 din această lege, arendașul este considerat agricultor, fiindu-i aplicabile dispozițiile care reglementează activitățile producătorului agricol, obligațiile și facilitățile asupra unor asemenea activități. De asemenea, art. 26 din Legea arendării statuează că dispozițiile acestui act normativ se completează cu cele ale legii civile.

Rezultă, așadar, că actul juridic al arendării are natură civilă, independent de calitatea de comerciant sau necomerciant a persoanelor care participă la încheierea unei astfel de convenții, cum în mod corect a reținut și tribunalul.

în consecință, această calificare se integrează pe deplin excepției prevăzute de art. 4 teza I C.com., în sensul că nu este faptă de comerț și, prin urmare, nu este supus jurisdicției comerciale contractul de arendă în condițiile în care legea specială sus-menționată declară acest contract ca fiind un act de natură civilă, supus în totalitate reglementării legislației civile, în mod greșit judecătoria apreciind că prin considerarea cererii reclamantei ca fiind una comercială neevaluabilă în bani cauza este de competența în primă instanță a tribunalului.

Așa fiind, în baza art. 22 C.proc.civ., Curtea a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, instanță căreia i-a trimis dosarul spre soluționare.

(Judecător Csaba Bela Nasz)