In materie de asigurări, termenul în care poate fi introdusă acţiunea în repararea prejudiciului este de 2 ani şi începe să curgă de la data la care cel păgubit a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea.
Prin acţiunea introdusă la Tribunalul Galaţi, reclamanta SC „A” SA Galaţi a solicitat obligarea pârâtei SC „M” SA Galaţi la plata sumei de 21.776.769 lei cu titlul de despăgubiri pentru costul reparaţiilor unui autobuz aparţinând SC „R” SA Galaţi, sumă ce a fost suportată în locul asigurătoarei conform sentinţei civile nr.233 din 12.01.2000 a Judecătoriei Galaţi.
Totodată, a solicitat să fie obligată şi la plata sumei de 2.475.177 lei suportată cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, conform deciziei civile nr. 1778/R/C/2000 a Curţii de Apel Galaţi.
Prin sentinţa civilă nr.2011 din 20.12.2001, Tribunalul Galaţi a admis acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 24.251.946 lei cu titlu de pretenţii şi 2.475.177 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că valoarea reparaţiei a fost stabilită într-un atelier de specialitate iar pârâta, în mod greşit, a despăgubit-o doar parţial pe reclamantă.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta criticând-o, în esenţă, sub următoarele aspecte:
– termenul de prescripţie de 2 ani prevăzut de art.3 alin.2 din Decretul
nr. 167/1958 este depăşit în raport de data accidentului;
– nu a existat o conciliere directă;
– devizul de reparaţii nu corespunde normativelor de materiale şi manoperă iar prestatorul, nefiind specializat, nu a folosit tarife speciale;
Recursul pârâtei a fost apreciat ca nefondat pentru următoarele considerente: este de necontestat că accidentul de circulaţie prin care prepusul intimatei a avariat un autobuz aparţinând SC „T” SA Galaţi s-a produs la data de 2 februarie 1999 şi că unitatea de reparaţii a întocmit actul de constatare privind reparaţiile necesare la mijlocul auto în data de 18 februarie 1999.
Recurenta a considerat, în mod eronat, că termenul de prescripţie de 2 ani, prevăzut de art.3 alin.2 din Decretul nr. 167/1958, pentru raporturile ce izvorăsc din s-ar fi împlinit la data introducerii acţiunii pe considerentul că dreptul la acţiune al intimatei-reclamante s-a născut la data producerii accidentului, ignorând prevederile art.8 din acelaşi decret.
Potrivit art.8 din Decretul nr. 167/1958, prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea.
în speţă, SC „T” SA Galaţi s-a adresat societăţii recurente pentru a obţine despăgubiri la data de 3 februarie 1999 şi a obţinut suma de 15.641.502 lei, aşa cum rezultă din decizia civilă nr. 1778 din 4.12.2000, prin care s-a soluţionat recursul împotriva deciziei civile nr.1051 din 6.09.2000 în litigiul dintre SC „T” SA Galaţi şi SC „A” SA Galaţi.
Prin decizia respectivă s-a stabilit că valoarea daunelor cuvenite SC’T”SA Galaţi de la SC „A” SA Galaţi reprezintă 21.776.769 lei, aşa cum s-a stabilit prin sentinţa civilă nr.233 din 12.01.2000 a Judecătoriei Galaţi.
Ca atare, până la data când s-a stabilit prin hotărâre irevocabilă suma la care a fost obligată intimata faţă de societatea păgubită, aceasta nu cunoştea valoarea prejudiciului pentru a putea formula pretenţii împotriva societăţii de asigurare.
Din moment ce recurenta despăgubise direct cu suma de 15.641.500 lei pe SC „T” SA Galaţi, anterior declanşării vreunui litigiu, în patrimoniul intimatei nu s-a înregistrat nici un prejudiciu, acesta survenind din momentul în care s-a obţinut titlul executoriu împotriva sa şi anume sentinţa civilă nr.233 din 12.01.2000 a Judecătoriei Galaţi.
Aşa fiind, faţă de dispoziţiile art.8 din Decretul nr.167/1958, momentul naşterii dreptului la acţiune pentru intimată nu îl poate reprezenta data accidentului pentru că numai declanşarea litigiului de către SC „T” SA Galaţi împotriva SC „A” SA Galaţi i-a creat acesteia din urmă o pagubă, constând în suma de 21.776.769 lei.
Ca atare, acţiunea promovată la data de 2 iulie 2001 s-a introdus în termenul legal de prescripţie, critica referitoare la depăşirea acestuia neputând fi reţinută.
Nici critica referitoare la lipsa concilierii directe nu poate fi reţinută.
Astfel, din conţinutul adresei nr. 16561 din 9.08.1999 rezultă că intimata a convocat-o pe recurentă la sediul său în vederea rezolvării pe cale amiabilă a litigiului, indicându-i şi temeiul de drept – art.720/1 C.proc.civ. – existând la dosar şi confirmarea oficiului poştal de primire a acesteia.
Recurenta a mai contestat şi devizul de reparaţii pe considerentul că s-ar fi inclus materiale şi lucrări suplimentare ce n-ar fi avut legătură cu accidentul.
Din confruntarea actului de constatare încheiat la data survenirii accidentului cu cel întocmit de unitatea service în momentul demontării autovehiculului nu rezultă că s-au inclus piese şi materiale suplimentare.
De altfel, recurenta nu a indicat care ar fi pretinsele lucrări suplimentare deşi deţinea ambele înscrisuri, în acelaşi mod general fiind făcute şi referiri la normativele privind manopera şi tarifele aplicate, fară un calcul propriu cu indicarea temeiului acestuia.
în consecinţă, criticile fiind neîntemeiate, temeiul prevederilor art.312 C.proc.civ., recursul declarat de pârâtă a fost respins ca nefondat.
( decizia civilă nr. 630/R/2002 )
