întrucât hotărârea care a stat la baza transformării contractului de asociere în participaţiune în contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare a fost anulată prin hotărâre judecătorească irevocabilă, se impune şi anularea actului subsecvent, respectiv acest din urmă contract.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia comercială, sub nr. 9806/2000, S.C. “A.P.” – S.A. a solicitat, în contradictoriu cu S.C. “A.C.S.” – S.R.L., anularea contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, privind spaţiul comercial situat la parterul Hotelului B., din Bucureşti, încheiat la data de 28.09.1999.
în motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că perfectarea convenţiei dedusă judecăţii a avut la bază hotărârea adunării generale extraordinare a acţionarilor din 25.09.1999, prin care s-a aprobat transformarea contractului de asociere în participaţiune încheiat cu pârâta, sub nr. 4148/28.09.1992, în contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare.
Petenta a susţinut că, urmare a anulării hotărârii organului de conducere, prin sentinţa nr. 5886/1999, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia comercială, rămasă definitivă şi irevocabilă, se impune anularea contractului de leasing încheiat de părţi, nemaifiind întrunite condiţiile prevăzute de Legea nr. 99/1999.
Prin sentinţa nr. 5522/2001, Tribunalul Bucureşti – secţia comercială a respins ca nefondată acţiunea, reţinând că, prin conţinutul său, contractul în litigiu nu face trimitere la hotărârea din 25.09.1999, operaţia juridică intervenind între părţi, independent de această hotărâre, care nu constituie, deci, o cauză de nulitate.
Prima instanţă a apreciat că reclamanta nu a dovedit cauzele de nulitate relativă care să permită anularea actului, petenta nepromovând o acţiune Tn constatarea nulităţii absolute, relevând că recunoaşterea legalităţii înţelegerii contractuale o constituie acceptarea plăţii ratelor de leasing pe o perioadă de 2 ani, în fapt convenţia fiind încheiată cu respectarea dispoziţiilor legale menţionate în cuprinsul său, evaluarea activului în considerarea operaţiunii de leasing având mandatul special al F.P.S.
împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, criticile formulate vizând nelegalitatea şi netemeinicia acesteia.
Recurenta a invocat, ca temei al motivelor pe care a întemeiat cale a de atac, dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. pr. civ., arătând, în esenţă, că în mod greşit instanţa fondului a apreciat că a existat mandatul reprezentantului F.P.S. la încheierea operaţiunii, deşi neîndeplinirea condiţiilor reglementate prin art. 124 din a fost reţinută prin sentinţa civilă nr. 5886/1999, constituind unul din motivele pentru care s-a dispus anularea hotărârii adunării generale a acţionarilor din 25.09.1999, în cauză nefiind administrate alte probe pe acest aspect.
Recurenta a susţinut, în baza aceleiaşi sentinţe, indicate mai sus, faptul că încheierea contractului în litigiu a avut loc cu încălcarea dispoziţiilor O.G. nr. 32/1998, potrivit cărora nu pot fi înstrăinate activele revendicate, invocând, în acelaşi sens şi prevederile art. 328 din Legea nr. 563/1999, spaţiul ce a format obiectul convenţiei fiind revendicat de moştenitorii proprietarilor, din anul 1995, nesocotirea acestor dispoziţii legale fiind sancţionată cu nulitatea relativă.
Petiţionara a învederat, totodată, că se impune anularea contractului de leasing, prin aplicarea principiului anulării actului subsecvent, urmare a anulării actului iniţial – în speţă hotărârea adunării generale extraordinare a acţionarilor din 25.09.1999, pârâta-intimată neputând invoca buna-credinţă, în raport cu dispoziţiile art. 7 alin. 2 şi art. 8 alin. ultim din convenţie şi a declaraţiei autentificată din 21.07.1999, din care rezultă că a cunoscut că spaţiul comercial este revendicat.
La termenul de judecată din 3.10.2001, C.D.I. şi C.M. au formulat, în conformitate cu dispoziţiile art. 49 pct. 3 C. pr. civ., cerere de intervenţie în interesul recurentei, solicitând, urmarea admiterii căii de atac, casarea sentinţei atacate şi în consecinţă, admiterea acţiunii dedusă judecăţii.
Intervenienţii au invocat, în esenţă, nerespectarea condiţiilor prevăzute de art. 948 şi 961 C. civ. la încheierea contractului în litigiu, respectiv inexistenţa consimţământului vânzătorului, urmare a anulării hotărârii acţionarilor reclamantei, toate actele subsecvente fiind lovite de nulitate, fiind încălcate şi dispoziţiile privind cauza licită şi morală, la data încheierii convenţiei, părţile semnatare cunoscând că imobilul este revendicat. Intervenienţii au arătat că interesul promovării cererii este de a susţine recurenta, pentru a finaliza, ulterior, acţiunea de retrocedare a imobilului supus vânzării care a aparţinut autorilor lor, în susţinere anexând înscrisuri menite să ateste probarea dreptului de proprietate asupra bunului şi respectiv, dreptul de moştenire.
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, invocând, potrivit art. 306 alin. 3 C. pr. civ., excepţia nulităţii recursului, întrucât temeiurile de drept menţionate prin calea de atac, în raport de dezvoltarea motivelor, nu fac posibilă încadrarea acestora într-una din ipotezele reglementate prin art. 304 C. pr. civ.
Pe fondul litigiului, intimata a învederat, în esenţă, că soluţia atacată este întemeiată, reclamanta nedovedind în cadrul acţiunii în anulare promovată incapacitatea de exerciţiu a părţilor contractante, care sunt persoane juridice înmatriculate şi reprezentate legal, ori vreuna din cauzele de viciere a consimţământului (eroare, doi sau violenţă), evaluarea activului societăţii reclamante fiind făcută în scopul încheierii contractului de leasing, existând mandatul special al F.P.S., consimţământul fiind valabil exprimat.
A mai relevat că petentă nu a promovat o acţiune de constatarea nulităţii absolute a convenţiei care, în situaţia în care ar fi format obiectul sesizării instanţei, trebuia, de asemenea, respinsă, întrucât nu lipseau elementele esenţiale ale acordului de voinţă, la baza încheierii înscrisului constatator stând numai actele normative enumerate în contract, iar nu hotărârea adunării generale a acţionaarilor, ulterior anulată, arătând că soluţia pronunţată în legătură cu respectiva hotărâre a acţionarilor se datorează culpei reclamantei, care nu a uzat de căile de atac.
Intimata a mai invocat şi buna-credinţă a părţilor la încheierea şi executarea înţelegerii, reclamanta acceptând 2 ani plata ratelor de leasing, nefiind dovedită reaua-credinţă în înstrăinarea imobilului, în condiţiile prevăzute de art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
în susţinerea căii de atac, recurenta a depus declaraţia autentificată sub nr. 1502/21.07.1999, dată în faţa notarului public de către reprezentantul intimatei- pârâta V.N.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de fapt şi de drept invocate, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că se impune admiterea recursului, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Actele şi lucrările dosarului relevă că, cererea ce formează obiectul pricinii nu reprezintă o acţiune de sine stătătoare – în constatarea nulităţii absolute a contractului de leasing imobiliar, încheiat la data de 28.09.1999, ori o acţiune în vederea pronunţării nulităţii relative.
Prin acţiunea promovată s-a cerut anularea respectivei convenţii, urmare a constatării nulităţii hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor reclamantei, adoptată în data de 25.09.1999, potrivit sentinţei nr. 5886/1999 pronuntată de Tribunalul Bucureşti – secţia comercială, în dosarul nr. 7035/ 1999.
Această sentinţă, rămasă definitivă şi irevocabilă, urmarea admiterii căii de atac, speciale, instituită prin dispoziţiile art. 131 din Legea nr. 31/1990, a statuat că hotărârea organului de conducere al reclamantei a fost adoptată cu nesocotirea dispoziţiilor imperative ale O.G. nr. 32 /1998, care exceptează de la înstrăinare activele societăţilor comerciale din turism care au fost revendicate în termen de 1 an de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, fiind nerespectate şi prevederile art. 124 din Legea nr. 31/1990, privind mandatul special pentru reprezentantul acţionarului F.P.S., precum şi cele ale art. 328
din Legea nr. 563/1999, cu privire la clarificarea situaţiei juridice a activelor ce urmează a fi înstrăinate.
în cauză îşi găseşte aplicarea principiului anulării actului subsecvent, urmarea anulării actului iniţial, consecinţa nulităţii constituind-o lipsirea actului de efecte atât pentru trecut, cât şi pentru viitor.
Este eronată aprecierea instanţei fondului, în sensul că la baza încheierii contractului de leasing imobiliar nu a stat hotărârea adunării generale din 25.09.1999, înstrăinarea unora din activele societăţii reclamante neputând avea loc decât cu aprobarea organului colectiv de conducere şi decizie, astfel cum rezultă din dispoziţiile imperative ale art. 111 şi 113 din Legea nr. 31/ 1990, în raport de conţinutul legii speciale în materie neimpunându-se inserarea în cuprinsul convenţiei a respectivei hotărâri.
în aceste condiţii, legalitatea hotărârii organului de conducere nu putea constitui obiectul unei noi analize judecătoreşti.
Nu se poate reţine nici buna-credinţă a intimatei pârâte la încheierea convenţiei, din cuprinsul declaraţiei autentificată la data de 21.07.1999, dată de asociatul unic – reprezentantul aceşti societăţi, şi din conţinutul art. 7 alin. 2 şi art. 8 din înţelegerea părţilor, rezultând cunoaşterea situaţiei de fapt a imobilului.
în considerarea celor de mai sus, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. pr. civ., a fost admis recursul, fiind respinsă, pentru aceleaşi motive, excepţia nulităţii căii de atac, invocată de intimata-pârâtă, pe cale de consecinţă fiind admise şi cererile de intervenţie promovate în interesul recurentei.
Drept urmare, potrivit art. 312 C. pr. civ., s-a dispus modificarea în tot a sentinţei atacate, pe fond acţiunea dedusă judecăţii fiind admisă, astfel cum aceasta a fost formulată, luându-se act că recurenta şi intervenienţii nu au solicitat cheltuieli de judecată în calea de atac. (Judecator Decebal Taragan)
(Secţia a Vl-a comercială, decizia nr. 827/2001)
