– art. 283 din Legea nr.571/2003
– art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr.554/2004
Sintagma si, implicit, sfera de reglementare la nivel local, de “taxe speciale” acopera prestarea de servicii publice locale, asa cum reiese din prevederile art.282 alin.1 din Legea nr.571/2003, potrivit carora “Pentru functionarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice si juridice, consiliile locale, judetene si Consiliul General al Municipiului Bucuresti, dupa caz, pot adopta taxe speciale”.
Or, concesionarea unui teren nu constituie prestare de serviciul public local.
Or, concesionarea unui teren nu constituie prestare de serviciul public local.
De asemenea, calificarea ca “taxa” de concesiune care antreneaza natura juridica de creanta fiscala, nu poate fi facuta nici în temeiul art.283 din Legea nr.571/2003, privind “alte taxe locale”, care se refera limitativ la “taxe pentru utilizarea temporara a locurilor publice si pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice de arhitectura si arheologice si altele asemenea” sau “taxe pentru detinerea sau utilizarea echipamentelor si utilajelor destinate obtinerii de venituri care folosesc infrastructura publica locala, pe raza localitatii unde acestea sunt utilizate, precum si taxe pentru activitatile cu impact asupra mediului înconjurator”.
De asemenea, calificarea ca “taxa” de concesiune care antreneaza natura juridica de creanta fiscala, nu poate fi facuta nici în temeiul art.283 din Legea nr.571/2003, privind “alte taxe locale”, care se refera limitativ la “taxe pentru utilizarea temporara a locurilor publice si pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice de arhitectura si arheologice si altele asemenea” sau “taxe pentru detinerea sau utilizarea echipamentelor si utilajelor destinate obtinerii de venituri care folosesc infrastructura publica locala, pe raza localitatii unde acestea sunt utilizate, precum si taxe pentru activitatile cu impact asupra mediului înconjurator”.
Prin urmare, Curtea opineaza ca asa numita “taxa” de concesiune nu constituie o taxa locala în acceptiunea Codului fiscal, astfel încât sa-i fie aplicabile prevederile privind creantele fiscale.
Prin urmare, Curtea opineaza ca asa numita “taxa” de concesiune nu constituie o taxa locala în acceptiunea Codului fiscal, astfel încât sa-i fie aplicabile prevederile privind creantele fiscale.
Deci in urma încheierii contractului nu se naste o obligatie de natura fiscala.
Deci in urma încheierii contractului nu se naste o obligatie de natura fiscala.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A VIII A ADMINISTRATIV SI FISCAL, DECIZIA NR.2229/09.11.2009)
Prin sentinta civila nr.771 din data de 25.02.2009 pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a IX a Contencios Administrativ si Fiscal, in dosarul nr.44299/3/2008 a fost respinsa ca neîntemeiata actiunea formulata de reclamantul MUNICIPIUL BUCURESTI, reprezentat de Primarul General, în contradictoriu cu pârâtul C. M.
Pentru a se pronunta astfel, instanta de fond a retinut ca, prin contractul de asociere nr.12/1995 încheiat intre SC A. SA si CLMB s-a stabilit ca obiectul contractului este terminarea executiei lucrarilor de constructii si punea in functiune a blocului L 109 din Bucuresti, str. M. B. nr.65, sector 3, iar in temeiul acestui contract societatea comerciala se obliga sa achite anual taxa de concesiune a terenului construit, stabilindu-se si penalitati de întârziere pentru neexecutarea obligatiilor asumate.
Prin contractul de vânzare cumparare autentificat sub nr.12740/26.10.1998 s-a transmis proprietatea asupra apartamentului nr.28 din blocul L 109 paratului, precum si obligatia acestuia de a achita taxa de concesiune.
S-a constat ca exista un drept de percepere a taxei de concesiune, iar reclamanta nu mai poate solicita un alt titlu pentru perceperea taxei de concesiune.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul MUNICIPIUL BUCURESTI PRIN PRIMARUL GENERAL, solicitând modificarea ei în sensul admiterii actiunii reclamantului astfel cum a fost formulata.
În motivarea recursului sau, reclamantul a învederat ca hotarârea este nelegala si netemeinica fiind data fara temei legal sau cu aplicarea gresita a legii.
Pârâtul prin contractul de vânzare cumparare a dobândit dreptul de proprietate asupra ap. 28 din blocul L109 si prin urmare acestuia ii revine sarcina platii taxei de concesiune conform art.40 alin.2 din Legea nr.50/1991, si respectiv art.41.
Neîncheierea contractului atrage dificultati in încasarea taxei de concesiune, o actiune in acest sens fiind respinsa pe motiv ca actul juridic nu-i este opozabil.
In drept au fost invocate dispozitiile art.3041 Cod procedura civila.
La 4.11.2009 intimatul a depus note scrise prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului reclamantei.
La termenul din 9.11.2009 Curtea a invocat din oficiu exceptia necompetentei materiale a instantei de fond.
Analizând actele si lucrarile dosarului in raport de motivul de recurs de ordine publica, invocat de instanta din oficiu, constând în necompetenta primei instante, ca motiv de casare a hotarârii, al carui mod de solutionare poate face inutila cercetarea celorlalte motive de recurs, Curtea îl apreciaza ca întemeiat, pentru urmatoarele considerente:
Problema în discutie nu se rezuma doar la stabilirea instantei competente sa solutioneze prezenta pricina, ci presupune implicit stabilirea naturii juridice a acesteia, a naturii contractului de concesiune.
Desi intitulat de catre reclamant contract de concesiune, termen uzitat si în limbajul uzual, nejuridic, în conditiile în care Legea nr.50/1991 nu îl denumeste ca atare, pretul concesiunii nu constituie o taxa în acceptiunea Codului fiscal.
Potrivit prevederilor art.248 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, impozitele si taxele locale sunt dupa cum urmeaza:
a) impozitul pe cladiri;
b) impozitul pe teren;
c) taxa asupra mijloacelor de transport;
d) taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor si autorizatiilor;
e) taxa pentru folosirea mijloacelor de reclama si publicitate;
f) impozitul pe spectacole;
g) taxa hoteliera;
h) taxe speciale;
i) alte taxe locale.
Daca în primele 7 categorii de taxe si impozite în mod cert nu se poate include “taxa” de concesiune, ramâne de vazut daca ea ar avea acoperire legala subsumându-se sintagmelor “taxe speciale” sau “alte taxe locale”.
Sintagma si, implicit, sfera de reglementare la nivel local, de “taxe speciale” acopera prestarea de servicii publice locale, asa cum reiese din prevederile art.282 alin.1 din Legea nr.571/2003, potrivit carora “Pentru functionarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice si juridice, consiliile locale, judetene si Consiliul General al Municipiului Bucuresti, dupa caz, pot adopta taxe speciale”.
In alta ordine de idei contractul de concesiune, nu este un contract administrativ deoarece nu are ca obiect “punerea în valoare a bunurilor proprietate publica, executarea lucrarilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizitiile publice”conform art.2 alin.1 lit. c din Legea nr.554/2004.
Terenul pe care este edificat blocul din care face parte apartamentul proprietatea reclamantului nu face parte din domeniul public ci din domeniul privat al Municipiului Bucuresti.
Asadar nu poate fi vorba de punerea in valoare a bunurilor proprietate publica.
Cu atât mai putin se poate retine ca respectivul contract ar avea ca obiect executarea unor lucrari de interes public, prestarea unor servicii publice sau achizitii publice.
Prin urmare, nefiind vorba despre o obligatie de a încheia un contract administrativ, se retine ca instanta de fond nu era competenta sa judece cauza pe fond.
Nici prevederile Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publica, pe care si-a fundamentat Judecatoria sector 3 Bucuresti declinarea de competenta ce a investit tribunalul ca instanta de fond, nu sunt incidente.
Întregul act normativ vizeaza exclusiv regimul juridic al contractelor de concesiune de bunuri proprietate publica ale statului sau unitatilor administrativ teritoriale, astfel ca doar contractelor având ca obiect aceste bunuri le sunt aplicabile prevederile speciale de competenta din art.66 al ordonantei, potrivit carora “Solutionarea litigiilor aparute în legatura cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea si încetarea contractului de concesiune, precum si a celor privind acordarea de despagubiri se realizeaza potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificarile ulterioare”.
Or, terenul aferent locuintei pârâtului constituie bun din domeniul privat al unitatii administrativ teritoriale, doar acestea putând face – potrivit dispozitiilor art.13 alin.1 din Legea nr.50/1991, temei al prezentei concesiuni – obiectul concesiunii în vederea construirii de locuinte.
Nicaieri în cuprinsul sau Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.54/2006 nu face vreo referire la concesionarea bunurilor din domeniul privat al statului sau unitatilor administrativ teritoriale, astfel ca orice referire la acest act normativ este lipsita de temei.
Împrejurarea ca nivelul, cuantumul si modul de actualizare a asa numitei “taxe” de concesiune se stabilesc prin acte ale administratiei publice locale nu prezinta nici o relevanta în cauza, situatia fiind similara, spre exemplu, si în cazul închirierilor de spatii comerciale apartinând municipalitatii, ceea ce nu schimba însa natura lor conventionala, chiar daca sunt, cel putin în privinta pretului concesiunii, contracte de adeziune.
Retinând toate considerentele expuse, precum si inexistenta nici unei reglementari derogatorii de la dreptul comun în materie de competenta, în privinta contractelor de concesiune a terenurilor proprietate privata a municipiului, Curtea urmeaza ca – în temeiul dispozitiilor art.304 pct.3 raportat la art.1 pct.1 Cod procedura civila, potrivit caruia judecatoriile judeca în prima instanta, “toate procesele si cererile, în afara de cele date prin lege în competenta altor instante” – sa caseze sentinta tribunalului si sa trimita cauza spre competenta solutionare în prima instanta Judecatoriei sector 3 Bucuresti.
