C. civ., art. 1391 şi urm.
La 22 martie 2004. reclamanta V. şi pârâta F. au încheiat contractul de cesiune de creanţă, pe baza înţelegerii din 13 noiembrie 2003. Prin această convenţie, cedenta V. ceda cesionarei F. creanţa de 24.431.872,16 dolari SUA pe care o avea faţă de R.A.F.O. Conform art. 3.2 din contract, creanţa era transmisă cesionarei la data convenţiei – 22 martie 2004.
Preţul cesiunii este egal cu valoarea creanţei în sumă de 24.431.872,16 dolari SUA, plata fâcându-se eşalonat într-o perioadă de 2 ani.
Conform art. 4.2 din contract, preţul cesiunii este compus din: 500.000 dolari SUA/lună, plătiţi cash; 500.000 dolari SUA minimum, surse compensatorii în conformitate cu acordul comercial.
Totalul sumelor recuperate de ccdcnt este de aproximativ 1.000.000 dolari SUA/lună, stipulându-se în niciun caz mai puţin de 3.000.000 dolari SUA pe trei luni.
Din această prevedere se deduce că o întârziere de plată era acceptată chiar şi în cazul îndeplinirii normale a obligaţiilor ce reveneau cedcntei.
Conform înţelegerii, cesionara urma să plătcască mai puţin de 500.000 dolari SUA dacă sursele compensatorii rezultate din pachetele de contracte comerciale vor fi mai mari de 500.000 dolari SUA. astfel încât să existe un total fix de 1.000.000 dolari SUA pe lună.
în baza art. 7.4 din contract. în măsura în carc cesionara va efectua fiecare plată din preţul cesiunii în condiţiile stabilite, va opera şi transferul proprietăţii asupra cotei-părţi aferente din valoarea creanţei. în favoarea cesionarei, astfel încât. în caz de reziliere a convenţiei, aceasta urma să îşi excrcite în continuare în mod exclusiv dreptul de proprietate asupra cotci rcspectivc.
Din cele reţinute pe baza documentelor dosarului rezultă că pârâta F. a fost de acord să preia creanţa ce face obiectul litigiului numai în condiţiile în care V. îi va pune la dispoziţie materiile prime necesare, a căror prelucrarc şi vindere să constituie sursele pentru plata creanţei preluate, concluzie care se impune şi ca o consecinţă logică, în alţi termeni nefiind de imaginat obligaţia asumată de cesionară de a plăti preţul cesiunii, care este egal cu valoarea creanţei preluate.
Indiferent de modul în care s-ar califica obligaţia cesionarei de a achita preţul cesiu-nii, care include şi o parte exprimată cash, sau de a transmite cedcntei rezultatul procesării materiei prime, care constituie numai o parte a preţului, punerea ei in imposibilitatea de a-şi executa obligaţia este rezultatul culpei contractuale a cedcntei.
Instanţa nu este îndrituită să examineze toate aspectele economico-financiare ale activităţii cesionarei, ea fiind autorizată să examineze, în limitele învestirii, aspecte ce ţin strict de executarea contractului. în aceste condiţii, nu prezintă interes pentru rezolvarea litigiului eventualele posibilităţi carc ar fi stat la îndemâna pârâtei F. de a se aproviziona cu materie primă de la alţi furnizori sau de a plăti sume băneşti obţinute din alte surse decât cele avute în vedere la încheierea convenţiei, atâta timp cât partea cealaltă nu îşi respectă obligaţiile asumate, esenţiale pentru asigurarea premisei executării obligaţiilor pârâtei.
V. pretinde că în cadrul convenţiilor dintre părţi a fost stabilit un pact comisoriu de gradul IV. în virtutea căruia convenţiile dintre acestea au fost reziliate de plin drept la data de 18 aprilie 2005. Astfel. în procesul-verbal de acord încheiat la 13 noiembrie 2003, părţile au stipulat prin art. 6 că, în cazul în care cedcntul nu recuperează în două luni consecutive minimum un milion dolari SUA lunar, toate contractele dintre părţi sunt reziliatei iure, fiiră nicio solicitare sau formalitate prealabilă.
Actul de mai sus nu constituie o convenţie care să rezolve problema cesiunii creanţei şi a modalităţii de a plăţii preţului acesteia, fiind numai o înţelegere asupra încheierii unor convenţii viitoare, care să fixeze limitele raporturilor juridice dintre părţi. El nu creează pentru părţi decât obligaţia de a încheia convenţii viitoare, nefiind de natură a se substitui acestora.
Este adevărat că în act se fixează anumite principii care ar urma să fie respectate de contractele comerciale şi civile viitoare. însă limitele obligaţiilor părţilor sunt fixate
numai de acestca din urmă. La încheierea contractcIor propriu-zisc, părţile determină acestc limite, care pot rcspecta principiile înţelegerii sau le pot modifica prin voinţa comună exprimată. Că este aşa o dovedeşte şi faptul că în procesul-verbal menţionat se vorbeşte de o reziliere în cazul neachitării preţului de 1.000.000 dolari SUA lunar, vreme de două luni consecutive, în timp ce contractul de cesiune de creanţă stabileşte să se achite nu mai puţin de 3.000.000 dolari SUA în trei luni. ceca ce lasă pârâtei posibilitatea de a nu achita câte 1.000.000 dolari SUA în două luni consecutive.
Mai mult. în contractul de cesiune de creanţă încheiat între părţi ulterior, contract ce materializează voinţa comună a părţilor şi care generează obligaţii în sarcina lor. se prevede în art. 7.2 că. în cazul nerespectării obligaţiilor asumate, rezilierea operează la cererea părţii interesate, în condiţiile legii. Dar stabilind că rezilierea operează „la cererca părţii interesate”, se deduce că nu este vorba de un pact comisoriu de gradul IV. în condiţiile căruia rezilierea operează de drept.
Ca atare, este vorba de o reziliere judiciară, carc nu poate sta la îndemâna reclamantei, căci această cercre poate fi formulată numai de partea carc şi-a executat ori se declară gata să îşi execute obligaţiile, ccea ce nu este cazul în speţă. Altfel, s-ar pune la dispoziţia reclamantei, în mod nejustificat, când ca însăşi se află în culpă, pentru că nu şi-a onorat propriile obligaţii, o posibilitate de a se desprinde unilateral din raportul contractual convenit. ccea ce ar reprezenta o înfrângere de ncadmis a principiului obligativităţii contractcIor.
Susţinerea reclamantei, potrivit cu carc la încheierea contractului civil de cesiune de creanţă către pârâta F.. cesionară în convenţie, creanţa urma a se trece treptat la cesionară, pe măsura achitării preţului ei, este neîntemeiată. Fiind un contract consensual, valabil încheiat din momentul acordului de voinţă, creanţa trece la cesionară din acest moment, intrând în patrimoniul său cu toate drepturile avute de cedent. Acest efect este de esenţa convenţiei de acest gen, fiind o trăsătură caracteristică ce nu poate fi ciudată. El este prevăzut expres şi în convenţia încheiată de părţi, în care la pet. 3.2 se arată că „creanţa cesionată este transferată cesionarului astăzi, data încheierii prezentului contract”.
Este şi firesc să fie aşa, întrucât în alt mod transferul creanţei, unică prin compunerea şi sorgintea ei, nu ar putea profita cesionarului decât la achitarea integrală a preţului.
Neîndeplinirea obligaţiei de achitarea integrală a preţului nu poate constitui un motiv pentru nctransferarea creanţei, acest lucru putând fi corectat prin formele de obţinere a executării obligaţilor corelative. Cealaltă interpretare facc inoperantă obligaţia de garanţie a cedentei.
Inserarea în contract a unui alt mod de transfer al creanţci este contrar legii (art. 1391 şi urm. C. civ.).
Prin „remiterea titlului”, la carc se referă art. 1391 C. civ., contractul de cesiunc de creanţă se execută, data încheierii sale fiind o altă noţiune juridică şi fiind plasată la momentul acordului părţilor, in acest moment, creanţa trece la cesionar, carc devine
creditor indiferent de preţul plătit sau dacă cesiunea s-a făcut cu titlu gratuit.
în lumina acestor considerente, clauza inserată la art. 7.4 din contractul de cesiune de creanţă este nulă, aflându-se în contradicţie cu însăşi esenţa acestei convenţii. Ea se mai
află în contradicţie şi cu celc inserate în art. 3.2 din acelaşi contract.
Nulitatea acţionează distinct asupra efectelor acestei clauze, nu şi asupra tuturor cfcetclor actului care nu este nul în întregime, urmând a se înlătura numai acele efectc ce sunt potrivniec scopului urmărit de legiuitor.
în concluzie, faţă de probele administrate, s-a reţinut că reclamanta V. a cesionat pârâtei F. creanţa de 24.431.872.16 dolari SUA pc care o avea supra R.A.F.O., contra unui preţ în sumă egală cu creanţa, plătibil lunar sub formă cash (500.000 dolari SUA) şi
sub forma unor produse rafinate (500.000 dolari SUA) rezultate din procesarea unor materii prime pe care cedenta urma a le livra cesionarei.
Cu prilejul convenţiilor încheiate de părţi în vederea transpunerii în practică a înţelegerilor de mai sus, părţile au stipulat un pact ce atrage rezilierea contractelor, pact al cărui grad. pretins de reclamantă a fi IV. este în realitate I. făcând admisibilă intervenţia Curţii în constatarea producerii efectelor sale.
in vederea realizării celor convenite. V. se obligă să furnizeze către F. materie primă, care era procesată de aceasta din urmă în modurile alese de ea. obţinând produse superioare al căror cost asigura plata creanţei ce i-a fost cesionată, prin furnizări de produse rafinate şi plata unor surse cash obţinute din sporul de valoare ce forma beneficiul.
V. nu şi-a onorat la timp, iar uneori în niciun mod obligaţia contractuală asumată, punând socictatca F. în situaţia de a-şi vedea lezate interesele economico-financiare şi de a nu-şi putea onora, în condiţiile celor convenite, promisiunile devenite obligaţii corelative celor ale lui V.
Astfel, din expertizele contabile administrate în cauză rezultă făptui că. din totalul minim de 1.370.000 şi maxim de 1.790.000 tone pc care V. s-a obligat să îl livreze către F. în vederea procesării, aceasta a livrat numai 142.320.05 tone şi uneori cu întârzieri dăunătoare. Acest mod de a proceda a dat naştere atât la imposibilitatea de a obţine venituri şi de a achita din acestea preţul cesiunii, cât şi la dezorganizări tehnologice şi cconomico-financiare în activitatea pârâtei, a căror soluţionare nu putea fi impusă pârâtei a o rezolva prin folosirea altor resurse decât cele convenite.
Scopul cesionării creanţei a fost cel ca V. să îşi asigure recuperarea sa din veniturile obţinute de F. ca urmare a procesării materiei prime livrate. Se deduce din aceasta că, deşi intercondiţionarea obligaţiilor reciproce asumate de părţi este specifică înţelegerilor sub forma contractelor sinalagmatice, în cazul de faţă existând asemenea înţelegeri, se degajă totuşi o prioritate în timp a obligaţiilor aparţinând lui V. (de a livra materia primă) faţă de cele ale lui F. (de a o procesa şi a achita creanţa din veniturile obţinute).
Pentru a putea cere a se constata sau a se pronunţa rezilierea convenţiilor existente între părţi, reclamanta trebuie să demonstreze că există o neexecutare, chiar parţială, a obligaţiilor asumate de cealaltă parte, imputabilă atitudinii culpabile a acesteia. Or, în speţă, neexecutarea obligaţiei ce revenea pârâtei F. se datorează nelivrării de către reclamantă, la timp, a materiei prime ce urma a fi procesată, livrare ce reprezenta obligaţia reclamantei.
Pentru aceste considerente, cererea reclamantei fost respinsă.
Sentinţa arbitrală nr. 65 din 30 martie 2007
