Acţiunea pentru restituirea preţului sau acţiunea pentru plata unor despăgubiri care se bazează pe necorespunderea calitativă a instalaţiei importate sau pe imposibilitatea de punere în funcţiune a instalaţiei, cu consecinţe patrimoniale, îndreptată împotriva comisionarului, nu poate fi primită, decât în măsura în care prejudiciul s-a produs din culpa proprie a comisionarului.
în raporturile juridice stabilite pe bază de comision, potrivit C.G. C.A.E.R., dreptul de proprietate se transmite de la producător la beneficiar, cu respectarea condiţiei de import, aşa încât, de calitatea instalaţiei, ca şi de punerea sa în funcţiune, răspunde producătorul.
(Secţia comercială, decizia nr. 250/24.03.1992j
Prin sentinţa civilă nr. 7.314/29.11.1991, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, a fost admisă acţiunea reclamantei S.C. „T.” S.A. Iaşi împotriva pârâtei I.C.E.I. Bucureşti, care a fost obligată la plata sumei de 687.420 lei, contravaloarea instalaţiei importată şi asistenţă tehnică, precum şi la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 103.113 lei.
Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus rezoluţiunea contractului de comision încheiat de părţile în litigiu, cu obligarea reclamantei de a pune la dispoziţia pârâtei instalaţia importată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că pârâta a furnizat reclamantei o instalaţie importată, care nu a intrat în funcţiune, deşi s-a încercat punerea în funcţiune, de către partenerul extern.
A fost înlăturată apărarea pârâtei privind imposibilitatea promovării acţiunii împotriva partenerului extern, din lipsă de fonduri.
Cu motivarea că, în conformitate cu art. 1020 Cod civil, condiţia rezolutorie este subînţeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice în cazul în care una din părţi nu-şi îndeplineşte obligaţiile, situaţie în care se află de altfel şi pârâta, care nu a făcut toate diligenţele necesare pentru a asigura reclamantei funcţionarea instalaţiei, s-a dispus rezoluţiunea contractului încheiat şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Pârâta a declarat recurs, criticile vizând nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei, constând în neobservarea, de către prima instanţă, a cadrului contractual în baza căruia s-a realizat importul, cu consecinţe asupra drepturilor şi obligaţiilor părţilor contractante, precum şi a angajării răspunderii.
în sensul acestor critici, recurenta a arătat că, în calitate de comisionar, răspunde pentru nerespectarea unor obligaţii care-i revin în realizarea importului, acţionând în numele şi pentru beneficiarul intern, care a devenit proprietarul instalaţiei. Reclamaţiile de calitate şi cantitate, ca şi punerea în funcţiune – a mai arătat recurenta – sunt reglementate de contractul încheiat de părţi, cu respectarea C.G.L.-C.A.E.R. 1968/1975, aşa încât, greşit s-au aplicat prevederile art. 1020 Cod civil.
Recursul este fondat.
Din examinarea actelor aflate la dosar, în raport de criticile formulate, se reţine că, în adevăr, raporturile juridice s-au stabilit pe baza unui contract de comision, care s-a derulat sub incidenţa Legii nr. 3/1988 şi a Condiţiilor Generale C.A.E.R nr. 1968/1975.
Potrivit legii citate mai sus, răspunderea contractuală a comisionarului (art. 68) se stabileşte prin clauzele contractului extern, comisionarului revenindu-i obligaţia de corelare a contractului intern pentru realizarea operaţiunii de import pe bază de comision, cu clauzele contractului extern.
Societăţilor comerciale de comerţ exterior le revine obligaţia, potrivit legii, să urmărească realizarea despăgubirilor ce li se cuvin beneficiarilor de import pentru încălcarea obligaţiilor contractuale de către partenerul extern, iniţiativa şi cheltuielile pentru valorificarea drepturilor revenindu-i beneficiarului de import.
Dispoziţiile Legii nr. 3/1988 se coroborează cu prevederile C.G.L. -C.A.E.R., potrivit cărora, reclamaţiile de calitate se formulează în termen de 3 luni şi, respectiv, de 6 luni, de beneficiar, prin intermediul comisionarului.
Aşadar, acţiunea pentru restituirea preţului sau acţiunea pentru plata unor despăgubiri, care se bazează pe necorespunderea calitativă a instalaţiei importate sau pe imposibilitatea de punere în funcţiune a instalaţiei, cu consecinţe patrimoniale, îndreptată împotriva comisionarului, nu poate fi primită, decât în măsura în care prejudiciul s-a produs din culpa proprie a comisionarului.
Este de observat că în raporturile juridice stabilite pe bază de comision, potrivit legii citate, dreptul de proprietate se transmite de la producător la beneficiar, cu respectarea condiţiei de import, aşa încât, de calitatea instalaţiei, ca şi de punerea sa în funcţiune, răspunde producătorul.
Valorificarea dreptului de a obţine despăgubiri sau restituirea preţului, potrivit C.G. – C.A.E.R., urmează să se realizeze prin intermediul comisionarului. Nesocotind raporturile juridice stabilite între părţile în litigiu şi dispoziţiile legale aplicabile, prima instanţă a pronunţat o sentinţă nelegală şi netemeinică, astfel că, în conformitate cu art. 312 pct. 2 Cod procedură civilă, recursul se va admite, iar sentinţa va fi modificată, în sensul dispozitivului.
Notă: Cu privire la Legea nr. 3/1988, a se vedea nota de la speţa nr. 24.
