Art.2 lit.c din Legea 554/2004, Art.969 Cod civil
În temeiul art.2 lit.c din Legea nr.554/2004 contractul de concesiune a terenului proprietate publică de interes local este un contract administrativ încheiat între autoritatea publică locală şi un particular, acest contract nu are ca părţi comercianţi, astfel că nu îi pot fi aplicate prevederile art.4 al.3 din Legea nr.469/2002, în ce priveşte limitarea penalităţilor de întârziere la nivelul sumei asupra căreia sunt calculate penalităţile, acestea calculându-se conform clauzelor contractuale, pentru că părţile au reglementat prin art.9 al contractului de concesiune cuantumul penalităţilor de întârziere – 5% pe zi, cât şi durata de timp pentru care se calculează – 30 de zile de la scadenţa redevenţei.
Secţia de administrativ şi fiscal – Decizia nr.41/CA/12 ianuarie 2010
Prin cererea înregistrată sub nr. 3271/97/2009, reclamantul MUNICIPIUL L. prin PRIMAR a solicitat in contradictoriu cu pârâtul B.C. obligarea acestuia la plata sumei de 21.671 lei reprezentând penalităţi de întârziere, calculate conform contractului de concesiune perfectat între părţi şi reactualizarea în raport de rata inflaţiei de la data rămânerii irevocabile a sentinţei.
În motivarea cererii, în esenţă, reclamantul arată că între părţi a intervenit contractul de concesiune nr. 156/1996 având ca obiect concesionarea unui teren în suprafaţă de 180 mp amplasat în zona de agrement S., pe care parţial a cesionat-o rămânând cu 30 mp ,pe o durată de 50 de ani, concesionarul având obligaţia achitării unei redevenţe anuale de 381000 lei (ROL) indexată cu rata inflaţiei.
Cum în contract la art.6 s-a prevăzut indexarea anuală a preţului concesiunii în raport de rata inflaţiei, iar în art.9 s-a prevăzut penalizarea întârzierilor de plată cu penalităţi de întârziere pe care pârâtul nu le-a achitat, reclamantul a promovat prezenta acţiune.
În drept au fost invocate disp.art.969, art.112-114 Cod Procedură Civilă şi art. 1073 Cod Civil.
Prin sentinţa nr. 1404/CA/2009 Tribunalul Hunedoara a respins acţiunea reclamantului împotriva pârâtului B.C .
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că între părţi s-a încheiat contractul de concesiune nr. 156/1996 având ca obiect concesionarea unui teren în suprafaţă de 180 mp amplasat în zona de agrement S., pe care parţial pârâtul a cesionat-o rămânând cu 30 mp ,pe o durată de 50 de ani, concesionarul având obligaţia achitării unei redevenţe anuale de 381000 lei (ROL).
În contract la art.6 s-a prevăzut indexarea anuală a preţului concesiunii în raport de rata inflaţiei, iar în art.9 s-a prevăzut penalizarea întârzierilor de plată cu penalităţi de întârziere.
Cum însă în contractul încheiat între părţi nu s-a stipulat expres, că valoarea penalităţilor de întârziere poate depăşi cuantumul debitului reprezentând redevenţa, s-a constatat că obligarea pârâtului la plata unor penalităţi de întârziere mai mari, în forma solicitată de către reclamant nu are suport contractual şi legal,clauza penală poate cuprinde doar dobânda legală prevăzută de art.l088 şi OG nr.9/2000.
Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamantul MUNICIPIUL L. prin PRIMAR, solicitând a se dispune modificarea acesteia în sensul de a se admite acţiunea şi a fi obligat pârâtul la plata penalităţilor de întârziere solicitate.
În recurs reclamantul susţine că instanţa de fond a aplicat greşit prevederile Legii nr.496/2002 limitând cuantumul penalităţilor de întârziere la cuantumul debitului principal – redevenţei, în speţă fiind aplicabile prev.art.9 din contractul de concesiune şi art.969 Cod civil.
Recursul este motivat pe pre.art.299 şi următ. Cod procedură civilă.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Prin întâmpinare intimatul B.C. solicită respingerea recursului, apreciind că achitarea penalităţilor de întârziere la nivelul redevenţei indexate cu rata inflaţiei reprezintă îndeplinirea obligaţiilor sale contractuale, iar potrivit art.9 din contract, reclamantul trebuia după 30 de zile de la scadenţa redevenţei să retragă concesiunea.
Recursul reclamantului este fondat în următoarele limite:
Instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor Legii nr.462/2002 şi a OG nr.9/2000 în cazul contractului de concesiune în speţă, care este un contract administrativ în sensul art.2 lit.c din Legea nr.554/2004. Astfel, conform HG nr.852/2008 Staţiunea S. este declarată staţiune turistică de interes local, iar conform art.3 din Legea nr.213/1998 al.4 raportat la pct.III pct.2 din anexă, zonele de agrement constituie domeniu public de interes local.
În temeiul art.2 lit.c din Legea nr.554/2004 contractul de concesiune a terenului proprietate publică de interes local este un contract administrativ încheiat între autoritatea publică locală şi un particular. Prin urmare, acest contract nu are ca părţi comercianţi, astfel că nu îi pot fi aplicate prevederile Legii nr.469/2002, care în art.l defineşte domeniul său de aplicare astfel „Prezenta lege se aplică tuturor contractelor încheiate pentru realizarea actelor de comerţ de către agenţii economici comercianţi persoane juridice şi comercianţi – persoane fizice…indiferent de forma de proprietate”.
Prin urmare, în speţă nu sunt aplicabile prevederile art.4 al.3 din Legea nr.469/2002, în ce priveşte limitarea penalităţilor de întârziere la nivelul sumei asupra căreia sunt calculate penalităţile.
În cauză, penalităţile de întârziere se calculează conform clauzelor contractuale, pentru că părţile au reglementat prin art.9 al contractului de concesiune cuantumul penalităţilor de întârziere – 5% pe zi, cât şi durata de timp pentru care se calculează – 30 de zile de la scadenţa redevenţei.
În a 31-a zi de întârziere la plată părţile au stabilit că sancţiunea aplicabilă este retragerea concesiunii, astfel că reclamantul avea la dispoziţie ca după perceperea penalităţilor de întârziere pe cele 30 de zile să recurgă la retragerea concesiunii, iar faptul că nu a facut-o este deja culpa sa, de care nu se poate prevala în obţinerea unor penalităţi ulterior celor 30 de zile.
O atare clauză penală nu este nici imorală, nici ilicită, astfel că nici argumentele suplimentare ale primei instanţe nu sunt fondate.
Refăcând calculul penalităţilor de întârziere aplicat redevenţei indexate pentru perioada 2004-2007 (de la fila X din dosarul tribunalului) doar pentru 30 de zile întârziere se obţine un total al penalităţilor de 1022,61 lei .
Din totalul penalităţilor s-a achitat suma de 732 lei ,cum de altfel recunosc ambele părţi, astfel încât instanţa apreciază că potrivit art.969 Cod civil şi art.9 din contractul de concesiune, pârâtul trebuia obligat să mai achite o diferenţă la penalităţile de întârziere în cuantum de 290,61 lei.
Prin urmare, faţă de cele ce preced, s-a admis recursul reclamantului conform art.312 al.2 raportat la art.304 pct.8 şi 9 Cod procedură civilă, s-a modificat în parte hotărârea atacată în sensul admiterii în parte a acţiunii reclamantului cu obligarea pârâtului să plătească reclamantului suma de 290,61 lei cu titlu de diferenţă penalităţi de întârziere.
Reclamantul este scutit de taxa de timbru şi nu a dovedit efectuarea altor cheltuieli de judecată.
