Decretul nr. 167/1958. art. 3. art. 16 alin. (2)
între părţi s-a încheiat contractul de concesiune nr. 2 din 17 septembrie 2001. prin care reclamanta. în calitate de conccdcnt, a concesionat pârâtei. în calitate de concesionar, suprafaţa de 321 ha teren cu destinaţie agricolă în perimetrul localităţii B., pentru o perioadă de 49 ani, în schimbul unei redevenţe, în conformitate cu obiectivele conce-dcntului.
Contractul de concesiune a fost reziliat de către reclamantă la data de 15 septembrie 2003, conform notificării nr. 26275, pc motiv că pârâta nu şi-a executat obligaţiile contractuale, în principal achitarea redevenţei datorate şi a penalităţilor aferente.
Aşadar, raporturile contractuale dintre părţi au încetat la data de 15 septembrie 2003, în condiţiile în carc reclamanta avea de recuperat de la pârâtă rcdevenţclc neachitate şi penalităţile prevăzute în contract.
Tribunalul arbitral, analizând cxcepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei pentru valorificarea drepturilor patrimoniale, invocată de pârâtă, a admis-o. pentru următoarele motive: reclamanta nu şi-a valorificat pretenţiile în termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958. act normativ aplicabil şi în raporturile juridice dintre A.D.S. şi persoanele fizice sau juridice.
Termenele speciale de prescripţie prevăzute de legislaţia fiscală pentru creanţe bugetare, respectiv termenul de 5 ani potrivit Codului fiscal sau termenul de 7 ani pentru creanţele A.V.A.B., conform dispoziţiilor O.U.G nr. 51/1998 privind unele măsuri premergătoare privatizării băncilor, nu sunt aplicabile în cauză. Astfel, art. I alin. (2) din
O.U.G nr. 64/2005 pentru accelerarea procedurilor de recuperare a sumelor de bani datorate Agenţiei Domeniilor Statului de către parteneri contractuali prevede că se aplică Agenţiei Domeniilor Statului O.U.G nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, dispoziţiile din Capitolul VII, IX şi X. Aceste dispoziţii se referă la „Blocarea conturilor, sechestrarea acţiunilor şi instituirea administrării speciale” (Capitolul VIII), „Reguli speciale privind soluţionarea litigiilor” (Capitolul IX) şi „Reguli speciale privind executarea silită” (Capitolul X), şi nicidecum la termenul special de prescripţie de 7 ani.
Aşadar, termenul de prescripţie aplicabil în cauză este termenul general de prescripţie, potrivit dreptului comun (Decretul nr. 167/1958), respectiv termenul de 3 ani.
Socotind şi aplicând termenul de 3 ani pentru creanţele pretinse de reclamantă (redevenţe plus penalităţi). Tribunalul arbitral a constatat că pretenţiile aferente anului 2002
sunt prcscrisc integral la data de 9 aprilie 2006. prin stingerea parţială a debitului care s-a realizat la data de 8 aprilie 2003 şi carc a întrerupt cursul iniţial al prescripţiei.
Sumele de bani pretinse pentru anul 2003 sunt prescrise integral la data de 15 septembrie 2006. având în vedere scadenţa, respectiv rezilierea contractului la data de 15 septembrie 2003.
in privinţa penalităţilor calculate ulterior datei rezilierii contractului, considerate de reclamantă ca daune-interese. Tribunalul arbitral a constatat că acestea (penalităţile) sunt neîntemeiate, deoarece contractul a încetat prin reziliere. Este adevărat că reclamanta ar fi fost îndreptăţită la daune-interese, în măsura în carc ar fi fost dovedite, ca efect al rezilierii, dar şi acestea sunt prcscrisc. Dreptul material la acţiune privind pretinderea daunelor-interese s-a născut la data de 15 septembrie 2003, data rezilierii contractului, şi s-a stins la data de 15 septembrie 2006. Or. în acest interval de timp. reclamanta nu a pornit o acţiune pentru valorificarea acestui drept.
Termenul de prescripţiei de 3 ani nu a fost întrerupt prin nicio proccdură pornită de reclamantă, deoarece, pe de o parte, cererca de învestire cu formulă a contractului de concesiune, cerere de altfel respinsă, este numai un act premergător executării silite, şi nicidecum un act începător de executare, iar, pe de altă parte, toate acţiunile şi procedurile de silită de valorificare a drepturilor patrimoniale ale reclamantei au fost respinse. Or, potrivit art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, „Prescripţia nu este întreruptă, dacă s-a pronunţat încctarca procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat ori dacă cel ce a făcut-o a renunţat la ea”.
în consecinţă, s-a dispus respingerea acţiunii reclamantei, ca efect al admiterii excepţiei privind prescripţia dreptului material la acţiune.
Sentinţa arbitrată nr. 103 din 14 mai 2008
