Dacă în perioada celor 90 de zile în care art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010 obligă creditorii să pună în acord prevederile contractelor de credit în curs de derulare cu dispoziţiile acestui act normativ, părţile nu au ajuns la un acord de voinţă constatat printr-un act adiţional, după intrarea în vigoare a Legii nr. 288/2010, banca nu mai poate fi obligată să modifice clauzele contractuale. Este incident principiul aplicării imediate a legii civile noi, atâta vreme cât legea nouă nu stipulează în mod expres supravieţuirea legii vechi.
Secţia a II-a civilă, maritimă şi fluvială, Decizia nr. 73 din 22 septembrie 2011
Prin cererea înregistrată la această instanță, sub nr. 5711/113/2010, reclamantul C.M.B. a chemat în judecată pe pârâta SC B.T. SA, cu sediul în Cluj-Napoca, reprezentată prin SC B.T. SA – Sucursala Brăila, cu sediul în Brăila, Calea Călărașilor, nr. 11 spre a se dispune obligarea pârâtei la aplicarea dobânzii de Euribor +2% aferente contractului de credit nr. 34/16.02.2010 până la rambursarea integrală a creditului.
Totodată reclamantul a solicitat să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că în fapt, la data de 16.02.2010 a încheiat cu pârâta SC B.T. SA contractul de credit nr. 34 prin care i s-a acordat un credit de 65.000 Euro pe o durată de 360 de luni.
La data semnării contractului, rata dobânzii variabile era de 7,5% și urma a se calcula la sold de la momentul punerii la dispoziție a creditului și până la rambursarea integrală a acestuia.
Conform contractului de credit, rata anuală a dobânzii ce urma a se achita de reclamant era variabilă pe întreaga durată de creditare, în sensul că aceasta varia în funcție de PR (Prime Rate), care la data semnării contractului era în cuantum de 5,5% la care se adăuga marja fixă de 2,00%.
Dobânda anuală conform contractului era rezultatul însumării PR (Prime Rate) 5,5% + marja fixă 2,00% = dobânda anuală 7,5%.
Părțile prin contract au definit dobânda de referință a Băncii intitulată Prime Rate (PR) ca fiind „dobânda cea mai bună pe care B.T. o practică în relația de creditare cu clienții săi persoane fizice, constituind referința pentru toate produsele care se raportează la acest indicator”.
De asemenea, părțile au înțeles să insereze în contract o prevedere prin care au stabilit că: „în cazul în care, ca urmare a unor prevederi legale sau care derivă din aplicarea unor acte normative pe care banca trebuie să le respecte, …banca modifică dobânda variabilă, cu notificarea împrumutaților, conform legii”.
Odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, prin art. 37 legiuitorul a impus ca: „în contractele de credit cu dobândă variabilă se vor aplica următoarele reguli: dobânda va fi raportată la fluctuațiile indicilor de referință Euribor/Robor/Libor/rata dobânzii de referință a BNR, în funcție de valuta creditului, la care creditorul poate adăuga o anumită marjă, fixă pe toată durata derulării contractului; marja poate fi modificată doar ca urmare a modificărilor legislative care impun în mod expres acest lucru”.
în vederea aplicării prevederilor O.U.G. nr. 50/2010, la data de 19.08.2010 B.T. SA a comunicat reclamantului notificarea prin care solicita prezentarea la bancă pentru a corela contractul nr. 34/16.02.2010 la prevederile O.U.G. nr. 50/2010.
La data de 25.08.2010 prezentându-se la sediul băncii, reclamantului i s-a comunicat un draft al actului adițional nr. 1, în care dobânda era prevăzută ca fiind Euribor la 6 luni + marja fixă de 5,959 puncte procentuale.
La data de 26.08.2010 reclamantul a comunicat băncii adresa nr. 145601 prin care și-a exprimat în mod expres dezacordul față de majorarea marjei fixe de la 2% (conform contractului) la 5,959% (conform actului adițional).
La data de 03.09.2010, urmare a adresei nr. 14501/26.08.2010, pârâta a comunicat prin e-mail o nouă variantă a actului adițional nr. 1 în care dobânda era prevăzută ca fiind Euribor la 6 luni + marja fixă de 5,9%.
La data de 08.09.2010 banca a transmis reclamantului adresa nr. 15423/08.09.2010 prin care aceasta susține faptul că „modificările dobânzii și a modului de calcul a acesteia a fost efectuată în conformitate cu prevederile art. 37 lit. b) din O.U.G. nr. 50/2010, ca urmare a modificărilor legislative, precum și cu instrucțiunile Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorilor transmise inclusiv prin canalele de comunicare în masă”.
La data de 13.09.2010, în temeiul prevederilor art. 7201 C.proc.civ. reclamantul a convocat B.T. SA la concilierea directă a litigiului, concilierea având loc la data de 30.09.2010 fără însă a avea un rezultat pozitiv.
A susținut reclamantul că în drept, prin alinierea contractului de credit nr. 34/16.02.2010 la prevederile O.U.G. nr. 50/2010, pârâta B.T. SA – Sucursala Brăila a modificat în mod unilateral convenția părților încălcând în mod flagrant prevederile art. 969 C.civ.
Părțile au negociat, așa cum rezultă și din prevederile art. 10.4 din Condițiile generale de acordare a contractului de credit nr. 34, asupra formulei de calcul a dobânzii, respectiv: PR (Prime Rate) + 2% marja fixă.
Prin art. 37 lit. b) din O.U.G. nr. 50/2010 legiuitorul impune băncilor ca acestea să înlocuiască „propriile dobânzi de referință de tipul Prime Rate” cu indicatorii financiari Euribor, Robor sau Libor în funcție de valuta creditului.
Pârâta B.T. pe lângă obligația legală de a înlocui Prime Rate cu Euribor a înlocuit și marja fixă de 2% cu o nouă marjă fixă de 5,9% înțelegând astfel că noua dobândă a creditului este Euribor + 5,9%.
Astfel, din moment ce legea nu prevede ca băncile să-și majoreze marja fixă pentru contractele de credit aflate în derulare, reclamantul a apreciat că majorarea acesteia de la 2% la 5.9% este o măsură străină convenției părților și totodată măsurilor impuse de O.U.G. nr. 50/2010.
în consecință reclamantul a solicitat să se dispună prin sentința ce se va pronunța în contradictoriu cu B.T. SA reprezentată prin B.T. SA – Sucursala Brăila: obligarea Băncii Transilvania S.A. la aplicarea dobânzii de Euribor + 2% aferentă contractului de credit nr. 34/16.02.2010 până la rambursarea integrală a creditului;
în drept reclamantul a invocat dispozițiile art. 112-114 și art. 242, art. 274 C.proc.civ. și dispozițiile art. 983, 1079 C.civ., O.U.G. nr. 50/2010.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
în ceea ce privește definiția Prime Rate, pârâta a arătat modul în care acest indice poate varia, conform contractelor de credit încheiate sub imperiul O.U.G. nr. 174/2008 (până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010 a fost stabilit ca fiind „dobânda cea mai bună pe care B.T. o practica în relația de creditare cu clienții săi persoane fizice, constituind referința pentru toate produsele care se raportează la acest indicator”). Aceasta se calculează de către Bancă periodic având în vedere costul fondurilor influențate cu cheltuielile aferente constituirii rezervei minime obligatorii, alte cheltuieli aferente atragerii fondurilor, condițiile dominante ale pieței și politica Băncii de atragere a resurselor. Nivelul dobânzii de referință (PR) va fi calculat periodic. Acesta va fi publicat pe site-ul băncii. Ajustarea dobânzii va avea la bază nivelul PR din ultima zi a trimestrului anterior (31 martie, 30 iunie, 30 septembrie și 31 decembrie). Nivelul Prime Rate (PR) poate varia pe parcursul derulării creditului fără a depăși următoarele limite superioare: Euribor 6 M + 12 puncte procentuale, luând în considerare valoare Euribor 6M din ultima zi a trimestrului anterior (31 martie, 30 iunie, 30 septembrie și 31 decembrie). în cazul în care, ca urmare a unor prevederi legale sau care derivă din aplicarea unor acte normative pe care banca trebuie să le respecte, precum și în cazul unor modificări semnificative intervenite în condițiile pieței financiar-bancare și/sau în costurile de procesare, nivelul dobânzii de referință (PR) crește/scade cu mai mult de 25% față de data stabilită ca referință de calcul, banca modifică dobânda variabilă, cu notificarea clienților, conform legii.
Pârâta a menționat faptul că utilizarea indicelui Prime Rate a fost determinată de modificarea legislației privind protecția consumatorului referitoare la încheierea de contracte bancare prin O.U.G. nr. 174/2008 care stipula: art. 93 lit. g) – în cadrul contractelor încheiate cu consumatorii, furnizorii de servicii financiare sunt obligați să respecte următoarele reguli în contractele de credit cu dobândă variabilă: dobânda poate varia în funcție de dobânda de referință a furnizorului de servicii financiare, cu condiția ca aceasta să fie unică pentru toate produsele financiare destinate persoanelor fizice ale operatorului economic respectiv și să nu fie majorată peste un anumit nivel, stabilit prin contract; formula după care se calculează variația dobânzii trebuie indicată în mod expres în contract, cu precizarea periodicității și/sau a condițiilor în care survine modificarea ratei dobânzii, atât în sensul majorării, cât și în cel al reducerii acestuia.
Pârâta a precizat că utilizarea indicelui Prime Rate nu a fost rezultatul voinței băncii în calitate de creditor, ci consecința unei prevederi legale.
în urma apariției O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, având în vedere dispozițiile art. 2, art. 37 și art. 95, modalitatea de calcul a dobânzii a trebuit a fi modificată, prin renunțarea la Prime Rate stabilit anterior ca indice contractual de aceeași instituție și raportarea la indici de referință externi.
Prin modificarea modalității de calcul a dobânzii s-au respectat principiile și drepturile consumatorului stabilite de O.U.G. nr. 50/2010, noua dobândă la creditul contractat de reclamant fiind chiar mai mică decât dobânda anterioară. Consideră că din momentul în care prin apariția O.U.G. nr. 50/2010 s-a interzis folosirea unui indice permis expres în urmă cu aproximativ 2 ani de către aceeași instituție care protejează interesele consumatorilor, nu se poate aplica doar art. 37 alin. (a), ci devine incident alin. (b) al respectivului act normativ, potrivit cu care: marja dobânzii poate fi modificată doar ca urmare a modificărilor legislative care impun în mod expres acest lucru.
A mai precizat pârâta că tocmai pe acest considerent, ANPC a emis o adresă prin care stabilea o formulă de calcul în actele adiționale, deoarece indicii de referință externi Euribor/Libor/Robor nu sunt și nu au fost niciodată egali cu indicii de referință interni și prin urmare era imposibil ca prin respectarea marjei inițiale din contract să nu fie prejudiciate interesele băncilor, dar și ale celorlalți consumatori care nu aveau dobânda exprimată în contracte în funcție de acest indicator. Precizează cu această ocazie că prevederile O.U.G. nr. 174/2008 nu s-au aplicat retroactiv tuturor contractelor de credit în sold, deoarece prin textul ordonanței nu s-a impus o asemenea obligație.
A considerat pârâta că scopul O.U.G. nr. 50/2010 nu a fost de a scădea dobânzile la credit în funcție de același indicator extern, chiar dacă în prezent România nu este inclusă în zona euro. Marja actuală a băncii nu reprezintă profitul acesteia, deoarece prin folosirea unui alt indicator decât cel inițial, în marja actuală au trebuit incluse toate celelalte costuri pe care le suportă banca în vederea acordării unui credit. Indicele extern Euribor reprezintă rata la care depozitele interbancare în Euro sunt oferite de o bancă de prim rang unei alte bănci de prim rang din zona euro – EMU (European Monetary Union).
Pârâta a susținut că a interpreta actul normativ în sensul propus de reclamant ar însemna o încălcare a principiului libertății contractuale, consacrat de art. 135 din Constituție, deoarece la momentul stabilirii dobânzii și încheierii contractului de credit costurile aferente susținerii creditului contractat de reclamant se regăseau în Prime Rate, așa cum rezultă din definiția acesteia din contractul de credit, iar modificarea obligatorie a contactului de credit, impusă de actul normativ ulterior, aduce atingere drepturilor creditorului (banca) stabilite de comun acord cu clientul la data încheierii contractului de credit.
Pârâta a avut în vedere și opinia Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, inițiatorul actului normativ, care prin adresa nr. 1048/29.07.2010 către Asociația Română a Băncilor, arată că „pentru contractele de credit aflate în derulare, în care dobânda era compusă din dobânda de referință a băncii + o marjă fixă, este de acord că noua formulă de calcul să includă indicele de referință aferent valutei în care a fost acordat creditul + o marja fixă compusă din marja fixă existentă în contractul inițial, valabilă la data semnării contractului, și diferența dintre valoarea dobânzii de referință și valoarea indicelui de referință, valabilă la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010. Totodată a menționat că nu este de acord ca prin noua formulă de variație a dobânzii să crească dobânda pentru consumatori”.
Ca urmare pârâta a considerat că a procedat legal când a propus reclamantului o marjă fixă majorată.
Ulterior, pârâta a invocat excepția lipsei de obiect a acțiunii pe motiv că O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 288/2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 888/30.12.2010, care la pct. 39 prevede că „art. 95 se modifică și va avea următorul cuprins: art. 95 – Prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția dispozițiilor art. 371, ale art. 66-69, în ceea ce privește contractele de credit pe durată nedeterminată existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ale art. 50-55, ale art. 56 alin. (2), ale art. 57 alin. (1) și (2), precum și ale art. 66-71. Art. 2 din același act normativ prevede că „(1) Actele adiționale încheiate și semnate până la data intrării în vigoare a prezentei legi în vederea asigurării conformității contractelor cu prevederile O.U.G. nr. 50/2010 își produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreați între părți. (2) Actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, își vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
A considerat pârâta că actul adițional a fost semnat cu obiecțiuni și ca atare instanța a fost investită să soluționeze diferendul apărut între părțile contractului cu privire la modalitatea de punere în aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2010. Cum aplicarea acestei ordonanțe la contractele de credit aflate în derulare a fost exclusă de legiuitor prin Legea nr. 228/2010, contractul rămâne așa cum a fost inițial încheiat iar cererea reclamantului nu mai are obiect.
Cu privire la excepția invocată, instanța examinând obiectul cererii constând în obligarea pârâtei la aplicarea dobânzii Euribor +2% la contractul nr. 34/16.02.2010, a constatat că aceasta are ca obiect obligația de a face.
Cererea nu este lipsită de obiect, întrucât inițial pârâta nu a fost de acord cu marja fixă de +2% și dobânda Euribor, pentru ca ulterior să susțină că actul adițional nu este perfectat și ca atare contractul de credit rămâne în forma sa inițială.
Ori, instanța a constatat că tocmai obligația din actul adițional semnat cu obiecțiuni constituie obiectul prezentului litigiu și în consecință excepția lipsei de obiect este nefondată, fiind respinsă ca atare.
Tribunalul Brăila, prin sentința nr.v61/FCom/7.02.2011, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.M.B. în contradictoriu cu pârâta B.T. SA.
A obligat pârâta să calculeze dobânda curentă aferentă contractului de credit nr.34/16.02.2010, ca fiind Euribor +2%.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 39,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, a reținut următoarele:
Pentru a hotărî astfel, a reținut următoarele:
Referitor la aplicabilitatea în speță a dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2010, instanța a avut în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 1656/28.12.2010 publicată în M.Of. nr. 79/31.01.2011, prin care Curtea a constatat că O.U.G. nr. 50/2010 a intrat în vigoare pe data de 21.06.2010. Din forma inițială a O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, publicată în M.Of. nr. 389/11.06.2010, reiese faptul că creditorii aveau obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile ordonanței de urgență. Termenul de 90 de zile menționat s-a scurs până la data la care s-a dezbătut de către Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, Legea de aprobare a O.U.G. nr. 50/2010. în acest timp, prevederile art. 95 și-au epuizat efectele, obligațiile prevăzute de ordonanța de urgență trebuind să fie îndeplinite de către creditori. în aceste condiții, textul ordonanței de urgență a fost modificat de Camera decizională prin legea de aprobare. Prin urmare, dispozițiile art. 95 din ordonanța de urgență, astfel cum au fost modificate prin legea de aprobare, trebuie citite și interpretate în coroborare cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din aceeași lege, care prevăd că „Actele adiționale încheiate și semnate până la data intrării în vigoare a prezentei legi în vederea asigurării conformității contractelor cu prevederile O.U.G. nr. 50/2010 își produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreați între părți”.
Așa fiind, modificările aduse art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010 nu pot opera, în ciuda exprimării defectuoase a textului de lege, decât de la data intrării în vigoare a Legii de aprobare a ordonanței de urgență, altfel ar fi înlăturate efectele produse de ordonanța de urgență până la data intrării în vigoare a legii de aprobare și ar opera retroactiv.
Totodată tribunalul a reținut că potrivit art. 1 și art. 1911 C.civ., legea aflată în vigoare la data formulării cererii este aplicată pe tot parcursul litigiului.
Ca urmare, tribunalul a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 50/2010 în forma sa inițială iar părțile aveau obligația de a încheia actele adiționale în termen de 90 de zile.
Sub acest aspect, instanța a constatat că părțile au aplicat dispozițiile acestei Ordonanțe, semnând actul adițional în termenul prevăzut de 90 de zile, dar au fost neînțelegeri și a fost investită instanța să se pronunțe implicit cu privire la aplicarea acestui act normativ.
Instanța a constatat că în fapt, prin contractul de credit nr. 34/16.02.2010, reclamantul în calitate de împrumutat a contractat un credit de 65.000 Euro pe o durată de 360 luni.
La pct. 24 „Dobânda” – părțile au convenit că la data semnării contractului, rata de dobândă variabilă este de 7,5%, care se va calcula la sold de la data punerii în dispoziție și până la rambursarea integrală a creditului.
Rata anuală a dobânzii care se achită de împrumutat este variabilă pe întreaga perioadă de creditare și variază în funcție de PR (Prime Rate), în prezent 5,5% pentru credite acordate în Euro, la care se adaugă marja fixă de 2.00 puncte procentuale.
Ulterior, la data de 13.09.2010, urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, părțile au încheiat actul adițional nr. 1 la contractul de credit nr. 34/16.02.2010, care a fost semnat de pârâtă în forma redactată de aceasta, iar de către reclamant a fost semnat cu obiecțiuni conform notificării nr. 15691/13.09.2010. în esență obiecțiunile vizează majorarea marjei fixe de la 2.00 puncte procentuale conform contractului, la 5,9 puncte procentuale conform propunerii pârâtei.
Referitor la majorarea marjei fixe, instanța a constatat că susținerile pârâtei cum că aceasta este făcută în conformitate cu dispozițiile art. 37 lit. b) din O.U.G. nr. 50/2010, sunt nefondate.
Potrivit acestor dispoziții legale „marja dobânzii poate fi modificată doar ca urmare a modificărilor legislative care impun în mod expres acest lucru”.
Ori, niciunde în această ordonanță sau alte „modificări legislative” nu se prevede că, creditoarea pârâtă poate modifica marja dobânzii. Dimpotrivă, din examinarea textului de lege instanța apreciază că dispoziția legală invocată de pârâtă îi limitează expres dreptul de a majora marja dobânzii, cu excepția situației în care modificările legislative impun în mod expres acest lucru.
în cauză, marja fixă a fost negociată pe toată durata creditului de 2%.
Pe parcursul derulării creditului dobânda variabilă internă a Băncii „Prime Rate” a fost diminuată de la 5,5% la 5%.
Odată cu promulgarea O.U.G. nr. 50/2010, pârâta avea obligația conform art. 95 pct. 1 și 21 ca în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței (respectiv până la 20.09.2010) să modifice contractul de credit încheiat cu reclamantul conform dispozițiilor art. 37 lit. a din această ordonanță.
Art. 37 lit. a) prevede că „în contractele de credit cu dobândă variabilă se vor aplica următoarele reguli: dobânda va fi raportată la fluctuațiile indicilor de referință Euribor/Robor/Libor/rata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, în funcție de valuta creditului, la care creditorul poate adăuga o anumită marjă, fixă pe toată durata derulării contractului.
Pârâta prin actul adițional nr. 1/03.09.2010 a modificat contractul nr. 34/2010 în sensul că „nivelul dobânzii curente la data semnării contactului este Euribor la 6 luni 1.041, dar a modificat și marja de 5,9 puncte procentuale, adică la 6,941%.
Modificarea marjei contravine atât dispozițiilor art. 37 lit. b), așa cum s-a arătat mai sus, cât și dispozițiilor art. 37 lit. a), care prevede că marja este fixă pe toată durata derulării contractului.
Faptul că Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului prin adresa nr. 1048/29.07.2010 transmisă Asociației Române a Băncilor, a precizat că este de acord ca noua formulă de calcul să includă indicele de referință aferent valutei în care a fost acordat creditul plus o marjă fixă, compusă din marja fixă existentă în contractul inițial, valabilă la data semnării contractului și diferența dintre valoarea dobânzii de referință și valoarea indicelui de referință, valabile la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, respectiv 21 iunie 2010, nu este de natură a crea băncilor drepturi mai presus de lege. Acordul ANPC la un mod de calcul ce excede prevederilor Ordonanței nr. 50/2010 nu poate modifica dispozițiile acestei ordonanțe.
Nici faptul că se modifică costul creditului iar pârâta poate înregistra un prejudiciu raportat la acesta, nu este de natură a justifica încălcarea de către aceasta a dispozițiilor art. 37 lit. a) și b).
Dimpotrivă aceste consecințe ale aplicării O.G. nr. 50/2010 au fost avute în vedere de legiuitorul care prin Legea nr. 288/2010 de aprobare a Ordonanței a modificat-o în scopul de a nu prejudicia sub nici un aspect băncile.
Aceasta nu înseamnă însă că O.U.G. nr. 50/2010 poate să fie aplicată în perioada cât a fost în vigoare până la aprobare prin lege, după cum apreciază fiecare creditor (bancă).
Așa fiind, reținând în esență că părțile aveau obligația de a modifica contractul de credit nr. 34/2010 conform dispozițiilor art. 37 lit. a) și b), așa cum s-a arătat mai sus dar pârâta a refuzat, motiv pentru care actul adițional nr. 1/2010 la acest contract a fost semnat cu obiecțiuni de către reclamant, instanța a admis ca fondată acțiunea și a obligat pe pârâtă să aplice dobânda Euribor +2% până la rambursarea creditului.
în temeiul art. 274 C.proc.civ. instanța a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului cheltuielile de judecată efectuate cu acest proces.
Prin încheierea din 28 aprilie 2011, s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței nr. 61/07.02.2011 a Tribunalului Brăila, formulată de reclamant și s-a dispus ca, în loc de „dobânda Euribor +2%”, să se treacă „dobânda Euribor la 6 luni+2%”. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că sunt incidente dispozițiilr art. 281 alin. (1) C.proc.civ.
împotriva sentinței nr. 61/FCom/7.02.2011 a Tribunalului Galați, precum și împotriva încheierii din 28.04.2011, în termen legal a declarat apel pârâta B.T. S.A., înregistrat la data de 8.06.2011, sub nr. 5711/113/2010 pe rolul Curții de Apel Galați – secția comercială, maritimă și fluvială.
Sentința apelată a fost criticată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, pentru următoarele motive:
După intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, părțile au negociat încheierea unui act adițional la contractul de credit, potrivit art. 95, însă nu au căzut de acord cu privire l a modalitatea de calcul a dobânzii.
Ulterior, după aprobarea O.U.G. nr. 50/2010 prin Legea nr. 288/2010, prevederile art. 95 au fost modificate, în sensul că acest act normativ nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a ordonanței.
Prin urmare, aprecierea instanței de fond, potrivit căreia în cauză sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 50/2010, în forma sa inițială, iar părțile aveau obligația de a încheia actele adiționale, este eronată și în contradicție cu intenția legiuitorului.
Legea nr. 288/2010, prin art. 2, explicitează situația contractelor în curs de derulare, stipulând că actele adiționale încheiate și semnate până la data intrării în vigoare a acestei legi își produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreați de părți – alin. (1), dând posibilitatea denunțării sau acceptării actelor adiționale considerate acceptate tacit – alin. (2).
Ca atare, apelanta apreciază că instanța de fond, obligând banca să modifice contractul de credit împotriva voinței sale și în lipsa unei dispoziții legale în acest sens, a încălcat principiul libertății contractuale.
în același sens este și opinia Curții Constituționale care prin decizia nr. 1656/2010 a reținut că, din coroborarea art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010, astfel cum a fost modificat prin legea de aprobare cu prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 288/2010, în cazul în care părțile nu au căzut de acord cu privire la modificarea contractului de credit conform ordonanței de urgență, după modificarea acesteia prin lege, părțile nu mai pot fi obligate să modifice contractul.
A mai susținut apelanta că forma actului adițional propusă intimatului reclamant, inclusiv modul de calcul al dobânzii, corespunde voinței legiuitorului, fapt confirmat de A.N.P.C., prin adresa nr. 1048/29.07.2010. Aceasta întrucât indicele intern Prime Rate-legal instituit în contracte de către A.N.P.C. în urma adoptării O.U.G. nr. 174/2008, nu a fost niciodată echivalentul legal sau valoric al indicelui Euribor. Ca atare, s-a impus modificarea marjei dobânzii, câtă vreme marja inițială a fost stabilită conform art. 93 din O.U.G. nr. 174/2008, iar cea propusă prin actul adițional de către pârâtă a avut în vedere dispozițiile art. 37 lit. a) și b) din O.U.G. nr. 50/2010.
în fine, pârâta apelantă a susținut că hotărârea atacată nici nu poate fi pusă în executare, câtă vreme nu precizează ce indice Euribor se aplică (Euribor 1 M, 3 M, 6 M, etc).
în drept, a invocat dispozițiile art. 37 alin. (1) lit. a) și b), art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010, art. 93 din O.U.G. nr. 174/2008, art. 2 din Legea nr. 288/2010, art.284 și următ. C.proc.civ.
în ce privește încheierea din 28.04.2011, apelanta a susținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul nu a precizat că solicită stabilirea indicelui Euribor, la 6 luni (6M). Ca atare, fiind vorba de o cerere formulată pentru prima dată pe calea prevăzută de art. 281 C.proc.civ., cererea era inadmisibilă.
Pe de altă parate, nu s-a realizat o îndreptare a unei erori materiale, strecurată în dispozitivul sentinței, ci o completare a acestuia. în atare situație, potrivit art. 2812 alin. (2) C.proc.civ., se impunea citarea părților. Câtă vreme pârâta nu a fost citată, i s-a încălcat dreptul la apărare.
în drept, a invocat dispozițiile art. 281 și următ., art. 284 și următ. C.proc.civ.
Prezent în instanță, reclamantul intimat a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată, întrucât hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, reiterând susținerile de la judecata fondului cauzei.
Curtea de Apel Galați a admis apelul declarat de pârâtă și a schimbat în tot sentința apelată, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
în adevăr, anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, respectiv la data de 16.02.2010, părțile au încheiat contractul de credit nr. 34, prin care pârâta a acordat reclamantului un împrumut în sumă de 65.000 Euro, pe o durată de 360 de luni. Conform contractului, rata anuală a dobânzii era variabilă pe întreaga durată de creditare, în sensul că varia în funcție de Prime Rate-PR (dobânda cea mai bună pe care banca o practica în relația de creditare cu clienții săi persoane fizice), la care se adaugă marja fixă de 2%.
După intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, în aplicarea prevederilor art. 95 din acest act normativ, în forma în vigoare la acea dată, care obligau creditorii să asigure conformitatea contractelor în curs de derulare cu dispozițiile ordonanței, părțile au purtat negocieri pentru încheierea unui act adițional la convenție. Cum părțile nu au căzut de acord cu privire la modalitatea de modificare a dobânzii, împrumutatul a inițiat prezentul litigiu judiciar, la data de 7.10.2010, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2010 pentru aprobarea O.U.G. nr. 50/2010 (act normativ publicat în M.Of. nr. 888/30.12.2010).
Prin Legea nr. 288/2010 de aprobare a O.U.G. nr. 50/2010, dispozițiile art. 95 au fost modificate, în sensul că prevederile ordonanței de urgență nu se mai aplică contractelor în curs de derulare, cu excepția unor prevederi legale care nu sunt incidente în speță.
Legea nr. 288/2010 are și câteva dispoziții tranzitorii, cuprinse în art. 2 potrivit cărora actele adiționale încheiate și semnate până la data intrării în vigoare a acestei legi în vederea asigurării conformității contractelor cu prevederile O.U.G. nr. 50/2010 își produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreați între părți – alin. (1).
Prin urmare, în speță s-a pus problema aplicării în timp a unei legi civile de drept material, în vigoare la data promovării cererii de chemare în judecată (respectiv a prevederilor art. 95 raportat la art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010), dar modificate la data soluționării litigiului (prin Legea nr. 288/2010).
Considerăm că orice lege nouă reglementează situațiile juridic ivite după intrarea ei în vigoare, iar legea veche se aplică situațiilor juridice ivite înainte de abrogarea ei, regulă exprimată prin adagiul tempus regit actum (art. 1 C.civ.).
în speță, este cert că până la intrarea în vigoare a legii noi (Legea nr. 288/2010, care a modificat prevederile art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010), negocierile dintre părți nu s-au concretizat prin încheierea unui acord de voință cuprins într-un act adițional la contractul de credit. Cu alte cuvinte, în perioada celor 90 zile în care O.U.G. nr. 50/2010 obliga creditorii să pună în acord prevederile contractelor de credit în curs de derulare cu dispozițiile acestui act normativ, părțile nu au ajuns la un acord de voință constatat printr-un act adițional.
Or, situațiile juridice în curs de constituire sau modificare la data intrării în vigoare a legii noi cad sub imperiul acestei legi (principiul aplicării imediate a legii noi).
De la principiul aplicării imediate a legii civile noi există o singură excepție, și anume ultraactivitatea (supraviețuirea legii civile vechi). însă, ultraactivitatea legii vechi, fiind o excepție, trebuie stipulată în mod expres în legea nouă.
Or, Legea nr. 288/2010, legea nouă, nu cuprinde nici o dispoziție de natură să conducă la concluzia că, după modificarea prevederilor art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010, anumite situații juridice pendente să rămână guvernate de legea sub imperiul căreia au început să se constituie.
Cât privește prevederile incluse în art. 2 din Legea nr. 288/2010, acestea vizează doar actele adiționale încheiate și semnate până la data intrării în vigoare a legii noi și reprezintă o consecință firească a principiului neretroactivității legii noi, așa cum reține și Curtea Constituțională, prin decizia nr.1656/28.12.2010.
Față de cele mai sus-arătate, a reținut că instanța de fond, considerând că sunt aplicabile prevederile art. 95 din O.U.G. nr. 50/2010 în forma inițială, (deși acestea au fost modificate prin Legea nr. 288/2010, la data soluționării litigiului), a încălcat principiul aplicării imediate a legii civile noi, supraviețuirea legii vechi nefiind stipulată în mod expres de legea nouă.
Așa fiind, a constatat întemeiată critica apelantei, potrivit căreia instanța de fond a încălcat principiul libertății contractuale, obligând banca să modifice clauzele contractului de credit, deși nu există nici o dispoziție legală care să oblige la o atare conduită.
Față de aceste considerente, a constatat de prisos a analiza motivul de apel referitor la legalitatea criteriilor propuse de pârâtă la stabilirea cuantumului dobânzii, în perioada negocierilor, atâta vreme cât nu mai există nici o dispoziție legală care să oblige băncile la modificarea contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010.
Cât privește criticile formulate față de încheierea de îndreptare eroare materială, a constatat că, în adevăr o atare cerere nu putea fi soluționată pe calea prevăzută de art. 281 C.proc.civ., câtă vreme viza o precizare a petitului cererii, care nu a fost pusă niciodată în discuția contradictorie a părților. însă nu se impune a face considerații suplimentare, câtă vreme acțiunea în obligație de a face se constată a fi nefondată.
Față de considerentele ce preced, potrivit art. 296 C.proc.civ. a admis apelurile și a schimbat în tot sentința apelată, în sensul respingerii acțiunii, ca nefondată, precum și a cererii de îndreptare eroare materială.
(Judecător Valentina Vrabie)
