Contract de difuzare. Obligaţiile unităţii prestator-difuzor. Situaţia cărţilor nevândute.


Fa^ă de clauzele contractului intervenit între părţi, se reţine că acest act nu are caracterul unui contract de consignaţie, ci al unui contract de difuzare, pârâta obligându-se să vândă cărţile într-un termen de 60 de zile şi să deconteze lunar contravaloarea celor vândute.

în absenta unei clauze exprese în sens contrar, nu este posibilă returnarea cărţilor care nu au fost vândute.

(Secţia comercială, sentinţa nr. 2.132/27.05.1997).

Prin cererea înregistrată la 22.08.1996, reclamanta S.C. “C.S.” – S.R.L. a chemat în judecată pârâta Editura C. – S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 10.557.260 lei, contravaloare marfă, 5.165.275 lei, penalităţi de întârziere, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

în motivarea cererii se arată că între părţi s-a încheiat un contract de difuzare, reclamanta având calitatea de furnizor, iar pârâta de prestator-difuzor, cu obligaţia difuzării cărţilor editate de reclamantă. Se mai arată că pârâta avea obligaţia să comercializeze cărţile în termen de 60 de zile de la recepţia lor, decontarea urmând a se face lunar. Pârâta a preluat de la reclamantă cărţi în valoarea solicitată şi, cu toate somaţiile ce i-au fost adresate, nu a achitat contravaloarea acestora.

în dovedirea cererii, s-a depus la dosarul cauzei contractul de difuzare din 2.04.1996, avizele de însoţire a mărfii şi notificarea emisă în baza prevederilor Legii nr. 76/1992, precum şi tabelul de calcul al penalităţilor.

Pârâta a formulat “excepţii” la acţiunea reclamantei, apreciind că aceasta este inadmisibilă, deoarece contractul de difuzare este nesemnat de conducerea societăţii pârâtei, neînregistrat, şi nu are anexat certificatul de înmatriculare al pârâtei. Se mai arată că, contractul conţine ştersături şi este semnat de o persoană care nu a fost abilitată în acest sens de către pârâtă. Mai arată pârâta că avizele de însoţire a mărfii nu sunt semnate şi ştampilate de primitor.

Prin concluziile orale, pârâta a arătat că este de acord să plătească suma de 8.894.760 lei, mai puţin rabatul de 30 %, şi a arătat că nu datorează penalităţi de întârziere.

Analizând actele şi lucrările dosarului, se reţine că între părţi a intervenit un contract de difuzare, prin care pârâta s-a obligat să vândă cărţile livrate de către reclamantă, că vânzarea trebuia efectuată în termen de 60 de zile de la recepţie, iar decontarea trebuia să aibă loc lunar, în funcţie de contravaloarea cărţilor vândute.

Urmare acestui contract, reclamanta a livrat pârâtei cărţi, astfel cum rezultă din avizele de expediere. Pârâta a arătat că natura contractului este de consignaţie, că este de acord să achite suma de 8.894.760 lei, contravaloare cărţi, mai puţin rabatul comercial, iar diferenţa până la suma solicitată prin acţiune reprezintă cărţi nevândute, care urmează a fi retumate reclamantei, şi depune în acest sens avizul de retur.

Faţă de clauzele contractului intervenit între părţi, se reţine că acest act nu are caracterul unui contract de consignaţie, pârâta obligându-se să vândă cărţile într-un termen de 60 de zile şi să deconteze lunar contravaloarea celor vândute, contractul părţilor neprevăzând posibilitatea returnării acestora, în cazul în care nu au fost vândute.

Se va înlătura şi susţinerea pârâtei, în sensul că persoana care a semnat contractul nu a fost abilitată în acest sens, faţă de împrejurarea că există şi ştampila societăţii pârâte, aceasta având posibilitatea, în situaţia în care semnătura aparţine unei persoane care nu este reprezentantul legal al pârâtei, să se îndrepte împotriva ei.

Faţă de cele de mai sus şi văzând prevederile art. 969 şi art. 1361 Cod civil, se va admite acţiunea, şi se va obliga pârâta la plata contravalorii cărţilor primite şi neachitate, în sumă de 10.557.260 lei.

în baza clauzei penale de la art. II şi VI din convenţia părţilor, se va obliga pârâta la plata penalităţilor de întârziere, în sumă de 5.165.275 lei.

Notă: Cu privire la Legea nr. 76/1992, a se vedea nota de la speţa nr. 12.