Contract de furnizare energie termică. Majorări de întârziere. Penalităţi de întârziere.


Dacă, potrivit Legii nr. 4/1981, modificată, beneficiarul datorează majorări de întârziere, el nu poate fi obligat la plata penalităţilor de întârziere.

(Secţia comercială, decizia nr. 416/13.03.1998)

Prin sentinţa civilă nr. 5.818/20.05.1997, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a admis acţiunea reclamantei R. împotriva pârâtei S.C. „S.A.”-S.A., pe care a obligat-o la plata sumei de 8.571.064 lei, contravaloare debit, şi 15.000 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a da această soluţie, instanţa de fond a apreciat că în baza actelor depuse la dosar, pârâta datorează contravaloarea energiei termice şi penalităţi de întârziere, în baza prevederilor Legii nr. 76/1992.

împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta.

în motivarea apelului se arată că suma datorată, reprezentând contravaloarea energiei termice, este de 3.380.129 lei, iar cu privire la penalităţi, arată că reclamanta putea beneficia de majorări pentru 40 de zile şi nu de penalităţile prevăzute de Legea nr. 76/1992.

Intimata a formulat întâmpinare, în care arată că apelanta datorează 3.380.129 lei, contravaloare energie termică şi 3.634.606 lei, penalităţi de întârziere.

Apelul este fondat.

Analizând actele şi lucrările dosarului se reţine că, astfel cum recunoaşte şi reclamanta intimată, datoria apelantei, în ceea ce priveşte consumul de energie termică, este de 3.380.129 lei.

Cu privire la penalităţi, se reţine că intimata a solicitat obligarea pârâtei-apelante la plata penalităţilor de întârziere, deşi prin contract s-a prevăzut că apelanta datorează majorări de întârziere, în condiţiile Legii nr. 4/1981, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 34/4.12.1996, aceste majorări nefiind solicitate de către intimanta-reclamantă.

Faţă de cele de mai sus şi văzând prevederile art. 969 Cod civil, potrivit cărora convenţia reprezintă legea părţilor, instanţa de fond a făcut o apreciere greşită a dispoziţiilor contractuale, obligând apelanta-pârâtă la plata penalităţilor de întârziere.

în considerarea celor de mai sus, se va admite apelul, se va schimba, în parte, sentinţa atacată, în sensul că se va admite, în parte, acţiunea formulată de reclamanta-intimată.

Notă: Legea nr. 4/1981 (Legea gospodăriei comunale), a fost publicată în Buletinul Oficial nr. 48 din 9 iulie 1981.

Legea nr. 34/1996 privind aprobarea volumului maxim de masă lemnoasă ce se va recolta în anul 1996, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 105 din 23 mai 1996.

Referitor Ia Legea nr. 76/1992, a se vedea nota de Ia speţa nr. 12.