Prin neîndeplinirea corespunzătoare, de către pârâtă, a obligaţiilor asumate prin contract, este antrenată răspunderea sa de a plăti penalităţi pentru întârziere în decontare.
(Secţia comercială, decizia nr. 611/7.05.1998)
Prin sentinţa civilă nr. 6.837, pronunţată la data de 8.10.1997, de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. „C”-S.A. împotriva pârâtei S.C. „A”-S.R.L., cu consecinţa obligării pârâtei la plata sumei de 716.560 lei, reprezentând chirie utilaje, a sumei de 716.560 lei, reprezentând penalităţi pentru întârziere în decontare şi a sumei de 672.100 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Spre a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că pârâta nu şi-a respectat, în totalitate, obligaţiile convenite cu reclamanta prin contractul nr. 4/1994, constând în plata chiriei pentru utilajele închiriate: baraca metalică şi tabloul electric T 63, care a fost pierdut de pârâtă, şi că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 969 Cod civil, art. 43 Cod comercial şi art. 274 Cod proc. civilă.
împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
în motivarea apelului s-a arătat, în esenţă, că, în mod greşit, instanţa de fond a dispus obligarea la plata penalităţilor pentru pentru întârziere în decontare, în baza contractului nr. 4/1994, întrucât valabilitatea acestuia a încetat în momentul încheierii contractului nr. 5/1995, care nu cuprinde clauză penală cu privire la penalităţi.
Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului, ca neîntemeiat, întrucât apelanta pârâtă nu a contestat valabilitatea contractului nr. 4/1994, cu ocazia judecării cauzei în fond şi nu a invocat, în apărările sale, contractul nr. 5/1995, care, în realitate, nu există.
Examinând motivele invocate, în raport de probele administrate, tribunalul apreciază ca fiind nefondat apelul de faţă.
Astfel, probele cauzei relevă că prin neîndeplinirea corespunzătoare, de către pârâtă, a obligaţiilor asumate prin contractul părţilor (nr. 4/1994), în temeiul art. 4 din acest contract – a cărui durată nu a fost determinată -, este antrenată răspunderea acesteia de a plăti penalităţi pentru întârziere în decontare, reclamantei, care, în exerciţiul dreptului său procesual de dispoziţie, le-a redus la suma asupra căreia au fost calculate, în cuantum de 716.560 lei. Contractul invocat în cererea de apel (nr. 5/1995), neavând vocaţia de a înlătura susarătata clauză penală, atât timp cât durata contractului care o conţine nu a fost precizată, iar acesta nu a fost reziliat.
Este de observat că nu poate fi primită apărarea pârâtei, formulată prin întâmpinare, în sensul că închirierea utilajelor în litigiu s-ar fi făcut pe o durată de 30 de zile, conform anexei nr. 1 la contractul nr. 4/1994 – aceasta indicând doar tariful închirierii/zi, având în vedere media de 30 de zile/ lună. De altfel, cele susţinute de pârâtă în sensul susarătat, sunt contrazise de chiar faptul că aceasta a continuat să folosească utilajele închiriate şi după pretinsa perioadă de închiriere de 30 de zile, şi să plătească chiria pentru acestea, chiar dacă nu întotdeauna la termenul şi în cuantumul convenit.
Totodată, este de neînţeles de ce pârâta nu a făcut vorbire în faţa instanţei de fond despre contractul nr. 5/1995, precizând chiar prin întâmpinarea sa că: „între părţile contractante nu a intervenit nici un alt act adiţional de prelungire a termenului de închiriere” a utilajelor în litigiu, stabilit prin contractul nr. 4/1994.
Pentru aceste considerente, tribunalul va respinge, ca nefondat, apelul.
