Tariful de bază pentru chirie prevăzut de Legea nr.5/1973 este stipulat în favoarea chiriaşului, dovadă fiind sancţiunile prevăzute de lege pentru perceperea unei chirii mai mari.
Nimic nu împiedică pe chiriaş, ca în condiţiile independenţei patrimoniale, în acord cu proprietarul, să negocieze tariful pentru chirie.
(Secţia comercială, decizia nr. 158/16.02.1993)
S.C. “O” – S.A. a solicitat prin acţiune evacuarea din spaţiul comercial situat în Calea Victoriei, Bucureşti, datorită neplăţii cu rea credinţă a chiriei pe o perioadă de 12 luni, a S.C. “S.C.” – S.R.L., reprezentată de B.N., cu cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că între părţile în proces s-a încheiat, la data de 30.05.1990, contractul de închiriere nr. 6.456, prin care reclamanta a pus la dispoziţia pârâtei spaţiul comercial situat în Bucureşti, Calea Victoriei, chiriaşul asumându-şi obligaţia de a plăti lunar o chirie calculată în conformitate cu art.43 alin.l şi art.45 din Legea nr.5/1973. S-a mai reţinut că reclamanta a modificat unilateral cuantumul chiriei, comunicându-i pârâtei că înţelege să pretindă 65.520,65 lei lunar. în fine, s-a mai reţinut că pretenţiile reclamantei nu au temei legal, întrucât calculul chiriei lunare pentru suprafeţe cu altă destinaţie decât cea de locuit s-a întocmit fără respectarea dispoziţiilor Legii nr.5/1973.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta.
Criticile vizează nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei, susţinându-se că instanţa fondului nu a avut în vedere prevederile art.2 din H.G. nr.85/ 1991 şi D.P.M.B. nr. 141/1/1991, acte normative care reglementează modul de stabilire al cuantumului chiriei numai în ce priveşte spaţiile comerciale. Asupra legalităţii actelor normative aplicabile în speţă competenţa nu revine judecătoriei, aşa încât, faţă şi de împrejurarea că, chiria de 8 lei/mp. este modică, solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei, în sensul admiterii acţiunii şi rezilierii contractului de închiriere.
Recursul este nefondat.
Contractul de închiriere-nr. 6.456/30.05.1990 s-a încheiat de părţile în proces pe perioada 30.06.1990 până la 30.06.1995. Chiria lunară pentru folosirea spaţiului închiriat a fost determinată în conformitate cu tarifele de bază stabilite potrivit art.43 şi urm. din Legea nr.5/1973, în vigoare la data încheierii contractului. Prin contract părţile nu au prevăzut clauze care să permită modificarea unilaterală a acesteia. Legea nr.5/1973 nu a fost modificată printr-un act normativ cu aceeaşi putere. Prjn urmare, corect prima instanţă a apreciat că nu există temei legal pentru majorarea chiriei, cu consecinţa că nu exista motive de reziliere a contractulu de inchiriere.
Fără să se pronunţe asupra legalităţii actului normativ (H.G. nr.85/1991), instanţa de fond a constatat că Legea nr.5/1973, în temeiul căreia s-au calculat tarifele de bază pentru chirie, nu a fost modificată, în considerarea, desigur, şi a dispoziţiilor art. 107 (2) din Constituţie, potrivit cărora Guvernul emite hotărâri în îndeplinirea atribuţiilor sale, pentru organizarea executării legilor.
Din minuta depusă la dosar în recurs rezultă că recurenta şi intimata au trecut la negocierea chiriei, însă această negociere nu a fost finalizată.
Tariful de bază pentru chirie prevăzut de Legea nr.5/1973 ca fiind unic pe ţară trebuie privit în condiţiile reformei, când agenţii economici au dobândit independenţă economică, şi, odată cu aceasta, dreptul de a dispune asupra patrimoniului lor, ca fiind stipulat în favoarea chiriaşului, dovadă fiind sancţiunile prevăzute de lege pentru perceperea unei chirii mai mari, însă aceasta nu împiedică pe chiriaş ca, în acord cu proprietarul, în condiţiile independenţei patrimoniale, să negocieze tariful pentru chirie.
în consecinţă, sentinţa pronunţată fiind legală şi temeinică, va fi menţinută.
Conform art.312 pct.l Cod proc. civilă, recursul se va respinge.
Notă: Cu privire la Legea nr. 5/1973, a se vedea nota de la speţa nr. 39.
Referitor la H.G. nr 85/1991, a se vedea nota de la speţa nr. 142.
