Modificarea unilaterală a unui element esenţial din convenţia părţilor este lovită de nulitate absolută.
Modificarea unilaterală a unui element esenţial din convenţia părţilor este lovită de nulitate absolută.
(Secţia comercială, decizia nr. 304/8.04.1996).
Prin sentinţa civilă nr. 4.005/1995 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti a fost admisă acţiunea reclamantei R. C. F. C. împotriva pârâtei S. C. P. B., dispunându-se obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 5.373.550 lei, reprezentând chirie majorată şi la 3.868.956 lei, penalităţi de întârziere, plus cheltuielile de judecată.
în motivarea hotărârii se reţine că în relaţiile dintre părţi a intervenit contractul de închiriere nr. 8/1984, iar suma solicitată cu titlu de chirie provine din modificarea convenţiei părţilor, începând cu anul 1993.
împotriva sentinţei a declarat apel pârâta, care a criticat-o ca nelegală şi neîntemeiată, deoarece suma de 5.373.550 lei solicitată, ce face obiectul facturii nr. 368.397/1993, reprezintă chirie majorată unilateral de societatea reclamantă, invocându-se nota S.N.C.F.R., în acest sens.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinarea, invocând excepţia tardivităţii promovării cererii de apel.
Tribunalul, analizând întregul material probator, constată că apelanta pârâtă a promovat, în termenul legal, cererea de apel şi, în consecinţă, urmează a fi respinsă excepţia de tardivitate invocată de intimata reclamantă.
Din actele şi lucrările dosarului, rezultă că suma ce formează obiectul pricinii reprezintă chirie restantă şi majorată ca urmare a notei emise de S.N.C.F.R., începând cu anul 1993.
Se mai reţine că Ia baza relaţiilor dintre părţi a fost contractul de închiriere nr. 8/1984, fără ca ulterior între cele două societăţi să intervină un acord de voinţă, privind majorarea chiriei.
Prin natura sa juridică convenţia este un acord de voinţă prin care părţile îşi asumă drepturi şi obligaţii reciproce.
în speţă, reclamanta, conform notei emisă de S.N.C.F.R., începând cu anul 1993 a majorat unilateral cuantumul chiriei ce urma a fi percepută de la societatea debitoare.
Astfel fiind, tribunalul constată că pretenţiunile reclamantei nu sunt fondate, atât sub aspectul chiriei majorate unilateral, cât şi sub aspectul penalităţilor de întârziere.
Pentru consideraţiunile sus expuse, în baza art. 296 Cod proc. civilă, va admite apelul şi va schimba în tot sentinţa atacată, în sensul că, pe fond, se va resinge acţiunea, ca nefondată.
