C. civ., art. 1204, art. 1206
între părţi s-au încheiat două contracte de înmagazinare subterană a gazelor naturale, conform cărora reclamanta şi-a asumat obligaţia de a presta servicii de înmagazinare subterană a gazelor naturale în beneficiul pârâtei. înmagazinarea subterană desemnează ansamblul de activităţi şi operaţiuni desfăşurate de prestator pentru sau în legătură cu rezervarea capacităţii de depozitare în depozitele subterane şi pentru extracţia din aceste capacităţi a unor cantităţi determinate de naturale. Capacitatea rezervată este corespunzătoare unui ciclu complet de înmagazinare şi presupune injectarea în depozite a gazelor naturale asigurate de beneficiar şi extracţia acestora conform programului convenit. Cantităţile de gaze rămase în depozit la finele unui ciclu fac, de fiecare dată, obiectul unui nou contract de înmagazinare subterană.
Operaţiunile de injectare şi cxtracție sunt măsurate şi consemnate în înscrisuri semnate şi de cătrc beneficiar. Conform art. 6.4 din contract. ..procesele-verbale încheiate vor sta la baza facturării de cătrc prestator a contravalorii prestării serviciului de extracţie”.
Pentru serviciile prestate (înmagazinare şi extracţie), beneficiarul datorează prestatorului plata calculată pe bază de tarif reglementat, formula de calcul fiind prevăzută în anexa nr. 7 la contract. Conform art. 10 din contract, plata serviciilor se facc pc baza facturilor lunare emise de prestator. Neplata în termenul convenit a sumelor pentru care s-au emis facturile atrage plata unor penalităţi de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare pentru fiecare zi de întârziere”.
Din coroborarea art. 6.4 şi art. 10 rezultă că facturile emise de către prestator erau precedate de procesele-verbale încheiate şi semnate şi de către beneficiar, procese-verbale în carc era consemnat, practic, volumul serviciilor prestate şi pentru carc se emiteau facturi. Aşadar, facturile nu se puteau emite înainte de a se încheia aceste procese-verbale.
Aşa cum rezultă din contractele din care s-a născut litigiul, dar şi din susţinerile părţilor, beneficiarul trebuia să facă plata într-un „termen de 30 de zile”.
Afirmaţia că pârâta putea şi trebuia să facă plata serviciilor independent de emiterea şi comunicarea facturilor, pe baza formulei de calcul convenite în anexa nr. 7 la contract, nu a putut fi primită, deoarece, pe de o parte, acest lucru nu rezultă din contract, ci, dimpotrivă, contractul prevede că plata se facc pe baza facturilor emise, iar aceste facturi se
bazează pe procesele-verbale încheiate şi semnate şi de beneficiar. Pe de altă parte, conform art. 155 C. fisc., plăţile nu se pot face decât în baza facturilor emise de către prestatorul de servicii.
Cererea reclamantei se vădeşte a fi neîntemeiată şi din alte motive. Astfel, facturile care se pretinde că au fost plătite cu întârziere (nearătate nici în acţiunea introductivă, nici în cererea precizatoare) nu pot genera efectcle şi obligaţiile invocate de parte (inclusiv sancţiunea pentru neplata la termen). Or, toate cele patru facturi pretins plătite cu întârziere au fost comunicate la o dată carc era ulterioară celci a scadenţei invocate de către reclamantă, aşa cum rezultă din notele de transport ale societăţii C., care a preluat plicurile pentru a fi transmise destinatarului.
Prin urmare, niciuna dintre aceste facturi nu putea fi emisă la data menţionată în cuprinsul lor. pentru că ele trebuiau să se bazeze şi. în consecinţă, să fie precedate de procesul-verbal prevăzut de art. 6.4 din contract şi carc trebuia să fie semnat şi de beneficiara pârâtă.
Tribunalul a constatat însă că reclamanta a tăcut o mărturisire în privinţa inexistenţei oricărui debit al pârâtei faţă de ca prin înscrisul aflat la dosar şi care îi este opozabil. Astfel, sub semnătura directorului economic al socictăţii reclamante, se confirmă ..prin prezentul înscris că suma pe carc o aveam de la pârâtă, la 30 septembrie 2007. era de 0″ (Ici n.n.). Aceasta este o mărturisire în sensul art. 1204 C. civ.. carc, în conformitate cu dispoziţiile art. 1206 C. civ., putea fi revocată pentru eroare de fapt. Cum o atare revocare nu a fost făcută în cursul procesului. Tribunalul arbitral i-a dat semnificaţia juridică corespunzătoare, trebuind să o primească în întregime împotriva celui care a mărturisit, adică a reclamantei.
Aşa fiind. Tribunalul arbitral a constatat că nu există o neexecutare culpabilă din partea pârâtei a unei obligaţii contractuale şi că acţiunea reclamantei este neîntemeiată, sens în care a fost respinsă.
Sentinţa arbitrată nr. 217 din 7 octombrie 2009
