Contract de intermediere în asigurări. Predarea poliţelor de asigurare către intermediar. Lipsa unui contract în formă scrisă. încheierea contractului


C. civ., art. 969

Chiar dacă între părţi nu s-a încheiat un contract de intermediere în sens de instrumentum probationis, în condiţiile în care asigurătorul a predat brokerului poliţele de asigurare, iar acesta a încasat primele de asigurare, a fost încheiat un contract de intermediere în asigurări în sens de negotium juris.

Trib. Bucureşti, Secţia a Vl-a comercială, decizia nr. 89 din 26 ianuarie 2011, nepublicată

Prin cercrca înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti la data de 17 noiembrie 2009, reclamanta SC A.R.A.V.I.G. SA a chemat în judecată pe pârâta SC G.A.A. SRL, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 98,15 lei reprezentând prima de încasată şi nedepusă, dobânda legală de la data încasării primei, 22 noiembrie 2006 până la achitarea acesteia, 2.020 lei reprezentând despăgubirea achitată în dosarul de daună şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume de la data achitării despăgubirii până la data plăţii, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 4323 din 18 martie 2010 Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis în parte cererea, a respins capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 2.020 lei despăgubiri şi dobândă legală aferentă acestei sume ca neîntemeiate şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 98,16 lei contravaloare primă de asigurare şi dobândă legală aferentă acestei sume calculată de la 22 noiembrie 2006 până la data plăţii, precum şi suma de 11,12 lei cheltuieli de judecată.

In ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect suma de

2.020 lei despăgubire achitată în dosarul de daună, instanţa a apreciat că această sumă nu este datorată de pârâtă întrucât reclamanta nu a făcut dovada că pârâta a acceptat să plătească penalităţi egale cu despăgubirile achitate de reclamantă, în cazul nedepunerii primelor de asigurare.

împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei civile recurate în sensul obligării pârâtei la plata debitului de 2.020 lei cu titlu de despăgubiri civile şi a dobânzii legale aferente acestui debit calculate de la data plăţii până la achitarea integrală.

In motivarea recursului recurenta a arătat că în mod eronat instanţa a respins acţiunea sa având ca obiect răspunderea civilă delictuală a pârâtei. Intimata-pârâtă a prejudiciat-o, fapta culpabilă constând în emiterea respectivei poliţe înaintea semnării contractului de intermediere în asigurări şi prejudiciul materializându-se în suma achitată cu titlu de despăgubire în dosarul de daună. Asirom VIG a efectuat plata despăgubirilor în baza poliţei emisă fară însă ca brokerul să acţioneze în baza unui mandat comercial, în speţă, un contract de intermediere privind asigurările.

întrucât intermediarul în asigurări nu a depus prima de asigurare recurenta-reclamantă consideră pe drept temei că acesta şi-a însuşit şi riscul producerii unui prejudiciu fiind răspunzător de suportarea acestuia. Subrogându-se în drepturile mandantului prin încasarea şi însuşirea primei de asigurare şi-a însuşit şi riscul achitării prejudiciului creat prin emiterea tichetului de asigurare. De altfel, în cadrul contractelor de intermediere în asigurări încheiate în formă scrisă cu intermediarii este stipulată clauza penală privind achitarea de către agentul de asigurare a prejudiciului produs de asigurat şi suportat de asigurător, în situaţia în care până la data producerii evenimentului nu a depus la asigurator prima de asigurare.

în drept, au fost invocate dispoziţiile art. 299-304, 304′ C. proc. civ. şi art. 22 din Legea nr. 136/1995.

Deliberând asupra cererii de recurs prin prisma motivelor invocate de către recurenta-reclamantă, tribunalul apreciază că recursul nu este fondat şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. îl va respinge.

Se are în vedere că recurenta-reclamantă invocă răspunderea civilă delictuală, reglementată de dispoziţiile art. 998 C. civ., iar tribunalul apreciază că în cauză nu sunt întrunite condiţiile cumulative ale acestui tip de răspundere.

Se reţine, în acest sens, că intimata-pârâtă nu a săvârşit o faptă ilicită prin încheierea poliţei de asigurare RCA, câtă vreme recurenta-reclamantă îi încredinţase poliţele tocmai în acest scop, respectiv de a intermedia încheierea de către deţinătorii de autovehicule a contractelor de asigurare cu reclamanta. Or, chiar dacă între părţi nu s-a încheiat un contract de intermediere în sens de instrumentum probationis, nu mai puţin adevărat este că un astfel de contract în sensul de negotium juris a fost încheiat, iar intimata-pârâtă încheind poliţa şi-a executat o obligaţie contractuală, ceea ce nu poate fi considerat în niciun caz ca fiind o faptă ilicită.

Pe de altă parte, nu există legătură de cauzalitate între încheierea de către intimata-pârâtă a acestei poliţe RCA şi prejudiciul invocat de recurenta-reclamantă că i s-ar fi produs prin plata despăgubirii în

cuantum de 2.020 lei. Se are în vedere că recurenta-reclamantă a achitat această sumă cu titlu de despăgubire în temeiul obligaţiilor legale care îi reveneau în calitate de asigurător ca urmare a faptului că din culpa asiguratului său RCA s-a produs o coliziune de autovehicule. Reiese aşadar că în cauză s-a suprapus un nou lanţ cauzal, generat de producerea accidentului rutier în care a fost implicat autovehiculul asigurat RCA la recurenta-reclamantă, ceea ce exclude legătura de cauzalitate între pretinsa faptă ilicită şi prejudiciul invocat de recu-renta-reclamantă.

Pentru aceste motive, recursul a fost respins ca nefondat.