Depăşirea limitelor mandatului echivalează cu lipsa consimţământului garantului la încheierea contractului de garanţie cu atât mai mult cu cât, atunci când este vorba de ipotecare, mandatul trebuie să fie unul special şi nu unul general.
Reclamanţii AP şi AD, în contradictoriu cu pârâţii AFG şi B.C.R., au solicitat instanţei să dispună anularea procurilor autentificate sub nr.3017 din 20 august 1998 şi respectiv sub nr. 3026/21 august 1998, precum şi a contractului de garanţie imobiliară nr.211/E/17iulie 2002 .
Prin Sentinţa civilă nr.436/09.02.2004, pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosarul nr. 8594/2003, s-a respins acţiunea formulată de reclamanţi. Sentinţa primei instanţe a fost anulată de instanţa de apel iar cauza a fost trimisă spre competentă soluţionare la Tribunalul Mehedinţi – Secţia Comercială – ca instanţă de fond.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Mehedinţi sub nr. 708/COM/18 ianuarie 2004.
Prin Sentinţa nr.16/C din 21 februarie 2005, Tribunalul Mehedinţi a respins cererea reclamanţilor, reţinând că cele două procuri se refereau la un împrumut bancar şi în acest sens mandatul era special, însă dacă mandanţii ar fi dorit să dea procura pentru un singur împrumut, trebuiau să o spună în cuprinsul actului, indicând datele necesare individualizării împrumutului. Se mai apreciază că mandatul nu a fost revocat, iar cauzele de nulitate sunt contemporane momentului încheierii actului, ori la acest moment cele două procuri au fost valide.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii.
Analizând materialul probator existent la dosarul cauzei, precum şi sentinţa apelată, prin raportare la motivele de apel, Curtea constată că apelul este fondat în parte, pentru următoarele considerente :
În ce priveşte procurile autentificate sub nr.3017 din 20 august 1998 şi respectiv nr.3026 din 21 august 1998 de B.N.P.GV, Curtea constată că acestea au fost încheiate cu respectarea prevederilor legale în vigoare şi a condiţiilor de validitate, motiv pentru care va respinge cererea de constatare a nulităţii absolute a acestora. Însă, Curtea constată că aceste procuri, aşa după cum rezultă din conţinutul lor, au fost date pentru un singur contract de garanţie imobiliară, sintagma folosită fiind ” pentru garantarea împrumutului . . .”. Este clar faptul că în cuprinsul procurilor se vorbeşte de un singur împrumut şi un singur contract de garanţie imobiliară. Acest din urmă aspect rezultă şi din folosirea sintagmei “mandatarul meu va procura toate actele necesare încheierii contractului . . .” ;
În ce priveşte însă contractul de garanţie imobiliară nr. 211/E/17 iulie 2002 autentificat sub nr.2923 din 17 iulie 2002 de către BNP IA, Curtea constată că acestuia îi lipseşte una dintre condiţiile de validitate şi anume consimţământul, şi acest lucru se datorează faptului că pentru acest contract de ipotecă, nu există un consimţământ expres al proprietarilor apartamentului, respectiv al apelanţilor reclamanţi, procurile nefiind valabile decât pentru primul contract de ipotecă, aşa cum s-a arătat mai sus.
De altfel, potrivit art. 1536 alin.2 C.civ. atunci când este vorba de ipotecare, mandatul trebuie să fie unul special şi nu unul general, ori, pentru contractul de ipotecă ce a garantat împrumutul de 2.850.000.000 lei, nu există un astfel de mandat special.
Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că sentinţa apelată este netemeinică şi nelegală, fiind dată cu greşita interpretare a probelor cauzei, astfel că, în baza art. 296 C.pr.civ., va admite apelul. În consecinţă, va schimba în parte sentinţa, în sensul că va admite în parte acţiunea şi va constata nulitatea absolută a contractului de ipotecă nr. 211/E/2002 autentificat sub nr. 2923/17 iulie 2002 de către BNP IA, respingând capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a procurilor autentificate nr. 3017 din 20 august 1998 şi respectiv 3026 din 21 august 1998 la BNP GV.
