Contract de ipotecă. Natura dobânzii datorate. Radiere ipotecă. Contracte


Art. 937 C.civ. instituie principiul potrivit caruia conventiile n-au efect decât între partile contractante, ceea ce semnifica faptul ca efectele obligatorii ale contractului privesc numai partile, nimeni neputând fi obligat prin vointa altei persoane.

Art. 937 C.civ. instituie principiul potrivit caruia conventiile n-au efect decât între partile contractante, ceea ce semnifica faptul ca efectele obligatorii ale contractului privesc numai partile, nimeni neputând fi obligat prin vointa altei persoane.

În conditiile în care parte în contractul de mandat este societatea si nu apelantii reclamanti care au calitatea de actionar si administrator, dobânda datorata estre cea stabilita de lege – art. 3 alin. 1 din OG nr. 9/2000, aprobata prin Legea nr. 365/2002 – si nu cea stabilita prin contract.

Prin sentinta nr. 4061/26.11.2009, Tribunalul Dolj – Sectia Comerciala a respins actiunea reclamantilor NV si NE, formulata în contradictoriu cu pârâtul CNLR, care au solicitat sa se constate ca s-a stins prin plata obligatia de garantie si sa dispuna radierea ipotecii instituita în favoarea SC CG SRL.

S-a considerat ca, nu se justifica legitimitatea pretentiilor reclamantilor, având în vedere clauzele contractului de ipoteca si în conditiile în care nu au fost achitate sumele înscrise, care vizeaza inclusiv dobânzile.

Curtea de Apel Craiova a admis apelul reclamantilor si a schimbat sentinta în sensul admiterii actiunii si constatarii ca s-a stins prin plata obligatia de garantare a SC CG SRL, cu consecinta radierii ipotecii.

Pe de alta parte, clauzele unui contract trebuie sa fie clare, exprese si sa exprime intentia partilor de a se obliga, orice clauza neclara urmând a fi interpretata în favoarea celui care se obliga, respectiv a debitorului.

Ulterior contractului de ipoteca încheiat între apelanti si intimata, între CNLR si SC CG SRL, a intervenit un contract de mandat, prin care mandatarul se obliga sa achite penalitati de 1% pe zi de întârziere.

Referitor la acest contract de mandat, intimata a sustinut ca apelantii reclamanti aveau cunostinta de prevederile acestuia, acest aspect rezultând din faptul ca acest contract a fost semnat de administratorul NG, care împreuna cu apelantul NV sunt actionari si administratori deplini la SC CG SRL.

Totusi, parte în contractul de mandat este SC CG SRL, si nu apelantii reclamanti, existând distinctie între persoana juridica si persoanele fizice care au calitatea de actionar si administrator.

Un alt aspect a vizat natura dobânzii legale sau conventionale si, atâta timp cât partile nu au prevazut cuantumul acesteia, dobânda nu poate fi decât cea stabilita de lege (art. 3 alin. 1 din OG nr. 9/2000, aprobata prin Legea nr. 365/2002).

În ceea ce priveste modul de calcul al valorii dobânzii datorate asupra sumei de 30.000 lei, va fi avuta în vedere data stingerii prin plata a obligatiei principale si nicidecum data introducerii actiunii la instanta de fond, dobânda care a fost achitata de catre apelantii reclamanti.