Contract de leasing. Contract tip adeziune. Clauză penală. Faliment


– art. 1066

– art. 15 din OG nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing

Din dispoziţiile OG nr. 51/1997 nu rezultă obligaţia utilizatorului de a plăti pe lângă ratele de leasing datorate până la data restituirii bunului mai sus şi toate celelalte rate de leasing rămase de achitat, precum şi valoarea reziduală, clauza contractuală de plată a ratelor de leasing ce ar fi fost datorate în continuare, după reziliere, precum şi a valorii reziduale. fiind în mod evident excesivă şi stabilită printr-un contract tip adeziune, debitoarea neavând posibilitatea efectivă de a negocia cu finanţatorul – creditoarea, aspect ce rezultă din redactarea condiţiilor generale, tipizate, care au fost numai aduse la cunoştinţă utilizatorului, fără a exista o posibilitate reală pentru acesta de a le negocia.

Decizia nr. 2146 din 10 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal

Prin sentinţa nr. 684 pronunţată la data de 26.04.2010 de Tribunalul Prahova în dosarul nr.4282/105/2009, s-a deschis procedura simplificată de faliment împotriva debitoarei SCUCM SRL.

Creditoarea UCLC IFN SA a formulat cerere de admitere a creanţei în cuantum de 40.094,48 lei, cu motivarea că aceasta rezultă din contractul de leasing financiar nr. 24981/UTILCOM-1-001, a încheiat în data de 24.01.2007 între creditoare şi debitoarea SCUCM SRL şi care a avut ca obiect finanţarea unui autoturism marca Skoda Octavia, este compusă din valoarea facturilor neachitate emise în perioada 12.12.2008 – 18.06.2009 cu titlu de rate leasing, asigurări şi costuri recuperare bun totalizând 4.554,93 lei; daune-interese scadente la data deschiderii procedurii de în valoare de 35.419,05 lei, echivalentul în lei al sumei de 8.599,78 euro, calculate în conformitate cu clauza penală prevăzută la art. 4 din condiţiile generale ale contractului de leasing financiar, clauză ce îşi produce efectele în situaţia aplicării pactului comisoriu expres de gradul 4, şi anume când contractul este reziliat de plin drept, fără intervenţia instanţei şi fără punerea în întârziere şi cheltuielile de judecată în valoare de 120,3 lei.

La data de 28.07.2010, lichidatorul judiciar a comunicat creditoarei că a înregistrat în tabelul preliminar creanţa sa în valoare de 4.554,93 lei, constituită doar din suma reprezentând facturile emise şi neachitate, fără a fi incluse sumele reprezentând daune – interese în valoare de 35.419,05 lei şi valoarea cheltuielilor de judecată, cu motivarea că suma de 35.419,05 lei, ce reprezintă contravaloarea ratelor nescadente, nefacturate, calculate până la finalul contractului precum şi valoarea reziduală nefacturată, sunt sume nejustificate, deoarece Ordonanţa Guvernului 51/1997 prevede recuperarea sumelor ce au fost calculate în temeiul contractului, până la reposesie, or creditoarea, deşi nu a arătat clar, a realizat intrarea în posesie asupra bunului şi a reziliat contractul, ratele nefacturate către debitoare dar cerute după rezilierea contractului sunt sume necuvenite.

În ceea ce priveşte clauza penală, care acordă dreptul la ratele nescadente în condiţiile în care bunul este la creditoare şi contractul este reziliat, precum şi inexistenţa dreptului utilizatorului de a rezilia contractul, s-a reţinut că acestea sunt clauze abuzive, în contradicţie cu art.5 din Codul civil.

Creditoarea UCLC IFN SA a formulat contestaţie şi a solicitat înregistrarea creanţei în sumă totală de 40.094,48 lei reprezentând creanţă certă, lichidă şi exigibilă, în tabelul definitiv al creanţelor.

Curtea a constatat că în mod corect Tribunalul a respins contestaţia formulată de creditoare la tabelul preliminar al creanţelor.

Examinând relaţiile contractuale derulate între părţi, dispoziţiile contractuale din Contractul de leasing financiar nr. 24981/UTILCOM-1-001 încheiat în data de 24.01.2007, încheiat între creditoare şi debitoare, s-a constatat că la art. 4.1 sunt prevăzute situaţiile de reziliere sau denunţare unilaterală a contractului, de către creditoare, în calitate de finanţator, iar în art. 4.2 se arată că în această situaţie utilizatorul va plăti cu titlu de daune-interese toate ratele de leasing ce ar fi trebuit plătite în cazul în care contractul ar fi executat în totalitate şi, la cererea finanţatorului, toate cheltuielile suportate de finanţator.

Judecătorul sindic a constatat în mod corect că această ultimă prevedere are natura unei clauze penale, întrucât este determinată întinderea prejudiciului şi cuantumul daunelor care vor fi acoperite prin rezilierea contractului de leasing, ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare de către utilizator a obligaţiilor sale, prin stabilirea anticipată a echivalentului prejudiciului creditoarei.

Potrivit dispoziţiilor art. 1066 Cod civil, clauza penală fiind un contract, trebuie să îndeplinească condiţiile de validitate ale oricărei convenţii, în principiu instanţa de judecată neputând să reducă sau să-i mărească cuantumul şi având posibilitatea de a micşora proporţional cu ce s-a executat, în caz de parţială a obligaţiilor de către debitor, conform disp.art.1070 Cod civil, însă instanţa este obligată să verifice respectarea principiului reglementat de art.5 Cod civil.

Potrivit dispoziţiilor art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligaţia de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadenţa prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul şi să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing.

Conform dispoziţiilor art. 4.2 din Contractul de leasing încheiat între părţi, în această situaţie utilizatorul va plăti cu titlu de daune-interese toate ratele de leasing ce ar fi trebuit plătite în cazul în care contractul ar fi executat în totalitate şi, la cererea finanţatorului, toate cheltuielile suportate de finanţator.

Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997, prin dispoziţiile menţionate, a avut în vedere plata sumelor datorate până la data restituirii bunului, în timp ce dispoziţiile contractuale prevăd la art. 4.2 că daunele interese vor fi egale cu toate ratele de leasing ce ar fi trebuit plătite în cazul în care contractul ar fi executat în totalitate şi, la cererea finanţatorului, toate cheltuielile suportate de finanţator.

Astfel cum s-a reţinut de judecătorul sindic, nu se poate vorbi de o obligaţie „neîndeplinită” pentru viitor, contractul fiind reziliat, iar bunul restituit.

Nu rezultă din dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 obligaţia utilizatorului de a plăti pe lângă ratele de leasing datorate până la data restituirii bunului mai sus şi toate celelalte rate de leasing rămase de achitat, precum şi valoarea reziduală, clauza contractuală de plată a ratelor de leasing ce ar fi fost datorate în continuare, după reziliere, precum şi a valorii reziduale. fiind în mod evident excesivă şi stabilită printr-un contract tip adeziune, debitoarea neavând posibilitatea efectivă de a negocia cu finanţatorul – creditoarea, aspect ce rezultă, aşa cum în mod temeinic a reţinut judecătorul sindic, din redactarea condiţiilor generale, tipizate, care au fost numai aduse la cunoştinţă utilizatorului, fără a exista o posibilitate reală pentru acesta de a le negocia.

Nu se poate reţine nerepararea prejudiciului produs creditoarei, întrucât urmare rezilierii contractului de leasing are loc plata ratelor datorate până la această dată şi restituirea bunului.

Curtea a constatat că sentinţa recurată este legală şi temeinică, prin respingerea contestaţiei la tabelul preliminar al creanţelor ca neîntemeiată instanţa de fond a interpretat în mod corect contractul de leasing încheiat între părţi, a aplicat în mod corect dispoziţiile legale aplicabile, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 85/2006 privind atribuţiile judecătorului sindic, în limitele atribuţiilor puterii judecătoreşti şi a rolului activ al judecătorului, şi a respins recursul ca nefondat.