Tribunalul arbitral a reţinut că acţiunea reclamantei nu este întemeiată şi a dispus respingerea ei. din următoarele considerente: părţile au încheiat, la data de 20 februarie
2004. contractul de leasing financiar nr. 040219MC02/2004. având ca obiect un tractor, predarea-preluarea acestuia având loc la data de 19 mai 2004. fiind precedată de plata, la datele de 21 aprilie, 26 aprilie şi 14 mai, a valorii minime pentru intrarea în vigoare a contractului, respectiv a avansului, ratei de asigurare, taxei de înmatriculare şi a taxei de operare.
Prin contractul de leasing, utilizatorului (reclamanta) i se transmite de către finanţator/locator (pârâta), pentru o perioadă determinată, dreptul de folosinţă asupra unui bun, contra unei plăţi periodice (rata de leasing), utilizatorul având dreptul de opţiune de a cumpăra bunul la sfârşitul perioadei pentru care s-a încheiat contractul. Dreptul de proprietate asupra bunului ce face obiectul contractului de leasing aparţine, aşadar, finanţatorului (în speţă, pârâtei), iar nu utilizatorului (reclamantei SC D.S. SRL), cum susţine aceasta prin acţiune.
In accidentul din 19 iunie 2004 în care a fost implicat, tractorul a fost distrus, iar semiremorca avariată în parte, după acest eveniment reclamanta optând pentru restituirea celor două vehicule şi rezilierea contractului de leasing, sens în care s-a şi încheiat proces-verbal de predare preluare.
Contractul de leasing nr. 040219MC02/2004 a fost reziliat, astfel cum ambele părţi susţin, prin acordul lor. începând cu data de 25 august 2004. înscrisul întitulat aiddendum la contractul de leasing nr. 040219MC022”, neconţinând nicio menţiune privitoare la o eventuală restituire a prestaţiilor, la obligaţia de a încheia un nou contract de leasing ori la o posibilă compensare a sumelor plătite de către reclamantă. în calitate de utilizator, cu sume pe care le-ar datora finanţatorului în contul unui viitor contract de leasing, aşa cum sugerează reclamanta.
Este adevărat că, potrivit art. 1 din addendum-ul în discuţie, „sus menţionatul contract va fi anulat”, dar ambele părţi au calificat şi precizat în scris modalitatea de desfiinţare a contractului, rcspectiv addendum-uh ca fiind rezilierea, iar nu „anularea”, situaţie în care Tribunalul nu a putut da acestei măsuri o altă calificare decât cea pc carc părţile au înţeles să i-o dea. după cum nu a putut nici să dea acestcia o interpretare care nu este conformă cu voinţa părţilor la data încheierii ei, fiind în situaţia de a constata doar că. prin acest addendum. părţile au înţeles, urmare a evenimentului în carc autotractorul a fost distrus, să desfiinţeze necondiţionat contractul de leasing. Numai eventuala desfiinţare (la cerere, evident, sau prin acordul părţilor) a acestui addendum ar fi putut repune părţile în situaţia anterioară şi ar fi făcut posibilă discutarea eventualelor pretenţii întemeiate pc contractul de leasing din 20 februarie 2004.
împrejurarea că părţile au încheiat un al doilea contract de leasing (ce nu face obiect de judecată în acţiunea de faţă) şi apoi, la data de 29 octombrie 2004, alt contract de leasing, având ca obiect epava tractorului ce a format obiectul primului contract, nu a
putut fi reţinută, aşa cum pretinde reclamanta, ca fiind o dovadă în sprijinul susţinerii sale în sensul că aceasta ar fi fost modalitatea convenită pentru regularizarea raporturilor dintre părţi, nici addendum-ul din 25 august 2004 şi nici ultimul contract de leasing (de altfel, reziliat unilateral de finanţator pentru neplata ratelor de către reclamantă. fSră ca această măsură să fi fost contestată), încheiat pentru epava tractorului, neconţinând vreun indiciu în acest sens.
Faptul că pârâta a înstrăinat epava tractorului la data de 6 mai 2005 nu constituie o încălcare a drepturilor reclamantei, pentru că aceasta nu a fost niciodată proprietara tractorului (şi nici a epavei acestuia). Acest drept a aparţinut şi aparţinea şi la data vânzării epavei pârâtei, conform art. I din OG nr. 51/1997.
Sentinţa arbitrală nr. 95 din 8 mai 2008