Leasing
3. Contract de leasing. Interpretarea clauzelor contractuale.
Plata integrală a ratelor de leasing, a penalităţilor aferente şi dacă este cazul a daunelor interese nu pot avea alt obiect decât ratele, penalităţile şi eventualele daune datorate de utilizator până la data restituirii autovehiculului.
(Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Secţia comercială, de administrativ şi fiscal, sentinţa comercială nr. 551/20 mai 2010)
Prin contestaţia la tabelul preliminar al creanţelor formulată în dosarul de înregistrat, creditoarea SC TL IFN SA a solicitat instanţei înscrierea sa la masa credală cu întreaga sumă solicitată, respectiv cu creanţa în cuantum de 106.687,84 lei şi nu doar cu o creanţă în cuantum de 28.103,27 lei reprezentând contravaloarea facturilor emise în baza contractului de leasing financiar şi neachitate de utilizator.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine în fapt că între creditoarea SC TL IFN SA în calitate de finanţator şi debitoarea SC F SRL s-a încheiat un contract de leasing financiar având ca obiect transmiterea unui autovehicul marca Jeep Grand Cherokee Limitead.
Deoarece debitoarea a încetat achitarea ratelor de leasing, contractul a fost reziliat şi autovehiculul a fost predat creditoarei ca finanţator.
Ca urmare a acţiunii introductive a creditoarei, lichidatorul judiciar a înscris-o în tabelul de creanţe cu suma de 28.103,27 lei reprezentând contravaloarea facturilor emise în baza contractului de leasing financiar şi neachitate de debitoare până la data predării autoturismului, facturi ce cuprind atât ratele scadente cât şi penalităţi de întârziere aferente.
Având în vedere starea de fapt mai sus reţinută instanţa urmează să respingă contestaţia ca fiind neîntemeiată.
Referitor la penalităţile de întârziere solicitate de creditoare în cuantum de 32.889,57 lei se constatată că pentru ratele scadente până la data predării autovehiculului penalităţile datorate au fost deja avute în vedere de lichidatorul judiciar, iar pentru alte penalităţi creditoarea nu are temei contractual sau legal.
Instanţa apreciază că sunt lipsite de temei contractual şi legal şi daunele interese în cuantum de 45.695 lei solicitate prin contestaţie.
Este real că atât în prev. art. 15.7 din contractul de leasing financiar cât şi în articolul cu acelaşi nr. din contractul de novaţie a contractului de leasing se prevede că „restituirea obiectului leasingului către locator în oricare din condiţiile stipulate mai sus nu îl scuteşte pe utilizator de plata integrală a ratelor de leasing a penalităţilor aferente şi după caz a daunelor interese”.
Dar plata integrală a ratelor de leasing, a penalităţilor aferente şi dacă este cazul a daunelor interese nu pot avea alt obiect decât ratele, penalităţile şi eventualele daune datorate de utilizator până la data restituirii autovehiculului.
Interpretarea contestatoarei conform căreia se datorează daune-interese constând în plata ratelor până la finalizarea contractului, nu este conformă cu convenţia părţilor, o astfel de interpretare putând fi acceptată doar în cazul unor clauze penale, în care nu se pune problema dovedirii unor pagube ci doar dovedirea existenţei acelei clauze. Este greu de acceptat că finanţatorul este păgubit în situaţia dată, în care autovehiculul i-a fost restituit, iar perioada cât acesta a fost folosit de utilizator este acoperită cu plata ratelor de către utilizator prin înscrierea pe tabelul creanţelor. Daunele-interese trebuie dovedite, iar plata unor sume care să fie egală cu contravaloarea autovehiculului deja restituit ar duce la îmbogăţirea fără just temei a finanţatorului, motiv pentru care interpretarea dată textului convenţional de către finanţator este eronată.
În acest sens este de observat că în art. 1 din O.G. nr. 51/1997 se face referire la dreptul de folosinţă asupra unui bun, la locator/finanţator şi la locatar/utilizator.
Or, din moment ce locatarul a predat bunul locatorului el nu mai poate fi obligat la plata contravalorii folosinţei bunului după ce l-a restituit proprietarului în condiţiile art. 10 lit. j din acelaşi act normativ.
În acest sens este de observat şi faptul că potrivit dispoziţiilor de principiu ale art. 983 Cod procedură civilă: „Când este îndoială, convenţia se interpretează în favoarea celui care se obligă”.
Or, în contractul de leasing partea care se obligă este utilizatorul şi în consecinţă prevederile art. 15.7 din contractul în speţă se interpretează în sensul că este vorba de ratele de leasing, penalităţile şi daunele interese aferente perioadei în care a utilizat autovehiculul avut în folosinţă şi nu în sensul preţului ce se achită integral de un cumpărător ce dobândeşte dreptul de proprietate asupra bunului.
