C. civ.. art. 1066
Tribunalul arbitral a reţinut că. în speţă, este necontestată împrejurarea că reclamanta a reziliat contractul de leasing financiar la 22 martie 2005, în baza pactului comisoriu de ultim grad prevăzut de art. 9.2 şi art. 9.3 din „Condiţiile generale ale contractului”, precum şi că, la acceaşi dată. autovehiculele i-au fost restituite reclamantei locator de către utilizator (pârâta SC I.T. SA). în consecinţă, sunt îndeplinite condiţiile Secţiunii 4.8 din „Condiţiile generale ale contractului”, astfel încât. în baza art. 969 alin. (I) şi art. 1066 şi urm. C. civ.. pârâta a fost obligată la plata către reclamantă – cu titlu de taxă de reziliere a contractului – a sumei de 25.564 curo (cuantum carc nu a fost contestat de către pârâtă).
Taxa de reziliere prevăzută de Secţiunea 4.8 din „Condiţiile generale ale contractului” nu constituie o îmbogăţire fără justă cauză. Natura juridică a prevederilor contractuale
menţionate este aceea de clauză penală, instituţie reglementată prin dispoziţiile art. 1066 şi urm. C. civ. şi carc constituie o convenţie accesorie prin care părţile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei de către debitorul său. în aceste condiţii, este inadmisibilă solicitarea pârâtei ca reclamanta să facă dovada existenţei şi a întinderii prejudiciului pe care l-a suferit.
Susţinerea pârâtei, potrivit cu care taxa de reziliere se aplică doar în cazul în care rezilierea ar fi solicitată de către utilizator, din iniţiativa acestuia, fiindcă altfel, „atâta timp cât a fost sancţionată întârzierea la plată a ratelor prin dobânzi şi penalităţi, această taxă ar fi abuzivă şi imorală”, este neîntemeiată.
Analizând cuprinsul prevederilor Secţiunii 4.8. tribunalul arbitral a constatat însă că interpretarea dată de către pârâtă nu este corectă. deoarece această interpretare ar conduce la soluţia – incorectă şi pc care părţile nu o puteau avea în vedere – conform căreia utilizatorul care nu are nicio restanţă în plata ratelor, dar care doreşte încetarea raporturilor contractuale, ar avea o situaţie mai gravă decât utilizatorul care. urmărind de asemenea încetarea contractului, recurge la neefectuarea culpabilă a plăţii ratelor de leasing, spre a-l determina în acest fel pe finanţatorul locator să rezilieze contractul din culpa exclusivă a utilizatorului, solicitându-i acestuia din urmă restituirea vehiculului. în plus. în speţă, taxa de reziliere (care are menirea să acopere pierderile cauzate finanţatorului locator de ncfinalizarca afacerii în care a investit) nu crecază (astfel cum solicită prevederile legale menţionate) „un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor” în economia de ansamblu a operaţiunii comerciale convenite de acestea, câtă vreme cuantumul taxei (25.564 curo) reprezintă mai puţin decât dublul uneia dintre cele 16 rate (14.336,75 euro) datorate conform contractului.
în consecinţă, acţiunea reclamantei a fost admisă.
Sentinţa arbitrată nr. 4 din 18 ianuarie 2007
