Prin decizia civilă nr. 618 din 7.12.2001, Curtea de Apel Constanţa a admis recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Constanţa, prin care a fost admisă acţiunea şi s-a dispus obligarea solidară a societăţii pârâte şi a unei persoane fizice (recurentul) care a semnat contractul de management la plata unei sume, cu titlu de daune.
în motivarea deciziei, instanţa de control judiciar a reţinut că respectivul contract de management a fost încheiat cu o societate comercială, reprezentată prin recurentul B.G., iar nu cu B.G. în consecinţă, această societate avea calitatea de manager, iar B.G. nu a dobândit, alături de ea, calitatea de administrator.
Contractul de management nefiind încheiat cu B.G., acesta nu era manager, astfel încât nu putea fi chemat în judecată, ca pârât, alături de societatea comercială desemnată ca manager prin contract, pentru a răspunde în solidar cu aceasta.
Pentru a fi aplicate dispoziţiile art. 136 teza a doua din Legea nr. 31/1990, ar fi fost necesară încheierea contractului de management şi cu reprezentantul desemnat expres în contract cu această calitate, situaţie în care persoana fizică devenea şi ea administrator, alături de persoana juridică (decizie civilă nr. 618 din 7.12.2001, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa).
3.71. Contract de navlosire. Termen de prescripţie. Mod de calcul
Prin decizia civilă nr. 26/MF/18.03.1999 a Curţii de Apel Constanţa, a fost respins apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 94/MF/1998, pronunţată de Tribunalul Constanţa, prin care s-a respins acţiunea formulată de reclamantă.
în motivarea soluţiei, s-a reţinut că între părţi s-a încheiat contractul de închiriere, tip Voyage Charter, în anul 1991, desemnat drept contract de navlosire, al cărui obiect principal îl constituie nava comercială, iar nu marfa transportată.
Indemnizaţia de întârziere (contrastaţiile) constituie a anumită sumă de bani, stabilită prin contractul de navlosire, care se va datora armatorului, în cazul în care se va depăşi termenul de staţionare a navei.
în speţă, părţile au prevăzut obligaţia de plată cu titlul de contrastaţii, modul de calcul şi modalităţile de plată.
Aşadar, izvorul obligaţiei de plată se află în acest contract, iar potrivit art. 954 Cod comercial “acţiunile rezultând din contractul de închiriere a unui vas se prescriu prin trecerea unui an de la împlinirea călătoriilor”.
Deşi apelanta susţine că este aplicabil, în cauză, termenul de prescripţie de 3 ani instituit în Decretul nr. 167/1958, prin art. 26 din acest act normativ se menţin în vigoare dispoziţiile “care stabilesc un termen de prescripţie mai scurt decât termenul corespunzător prevăzut prin decretul de faţă”.
Rezultă, aşadar, că dispoziţia specială din art. 954 Cod comercial, în materie de navlosire, prin care se stabileşte un termen mai scurt, este derogatorie şi aplicabilă în speţă.
în ce priveşte modul de calcul al termenului de 1 an, textul prevede că acesta curge de la “împlinirea călătoriilor”, moment care corespunde cu data când marfa transportată a fost descărcată la destinaţie, fie că întârzierea (contrastaţiile) s-au înregistrat la plecare ori la sosire.
Or, în cauză, călătoria a fost “împlinită” la data de 29.02.1992, când s-a născut dreptul reclamantei la acţiune, situaţie rezultată din time-sheet-urile ataşate la dosar.
Drept urmare, conform art. 954 Cod comercial, termenul de 1 an s-a împlinit la 29.02.1993, iar, întrucât cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 16.02.1995, operează .prescripţia dreptului la acţiune (decizia civilă nr. 26/MF/18.03.1999 a Curţii de Apel Constanţa).
