Contract de navlosire. Contrastalii. Izvorul dreptului la acţiune. Termen de prescripţie.


Imobilizarea navei peste timpul prevăzut în contractul de navlosire pentru operaţiunile de încărcare-descărcare reprezintă o încălcare a acestui contract.

Ca atare, acţiunea prin care armatorul solicită navlositorului contrastalii îşi are izvorul în contractul de navlosire şi este deci supus termenului de prescripţie de un an prevăzut de art. 954 alin. 1 Cod comercial.

Secţia Comercială, decizia nr. 4020 din 10 noiembrie 1998.

Reclamanta Compania de Navigaţie Maritimă “PETROMIN” SA Constanţa a chemat în judecată pe pârâta S.C. PETROLEXPORTIMPORT SA Bucureşti solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 25.083 USD cu titlu de contrastalii înregistrate de nava BANAT, care a transportat în perioada 21 decembrie 1992 – 4 ianuarie 1993 diverse cantităţi de ţiţei brut.

Tribunalul a respins acţiunea ca prescrisă.

Curtea de Apel a respins apelul reclamantei ca nefondat reţinând că în raport de dispoziţiile art. 954 Cod comercial, acţiunea formulată a fost corect respinsă, ca prescrisă.

Reclamanta a declarat recurs, susţinând că pretenţiile privind contrastaliile nu-şi au izvorul în contractul de închiriere a vasului, pentru a se aplica termenul de prescripţie de un an prevăzut de art. 954 Cod comercial, ci constituie o daună supusă termenului general de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 954 din Codul comercial, acţiunile rezultând din contractul de închiriere a unui vas se prescriu prin trecerea unui an de la împlinirea călătoriilor.

Acestor prevederi li se supune şi contractul de navlosire de tip voyage charter dintre reclamant, în calitate de armator şi pârâtă, în calitate de navlositor.

Imobilizarea navei, peste timpul prevăzut în contractul de navlosire pentru efectuarea operaţiunilor de încărcare-descărcare reprezintă o încălcare a contractului de către navlositor şi, ca atare, acţiunea prin care armatorul îi solicită navlositorului plata de despăgubiri (contrastalii) trebuie înţeleasă ca izvorând din executarea contractului de navlosire, în consecinţă, aceasta acţiune este supusă termenului de prescripţie prevăzut de art. 954 alin. 1 din Codul comercial, mai scurt decât termenul general de prescripţie extinctivă stabilit prin art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Or, având în vedere că obiectul litigiului îl constituie pretenţia reclamantei de obligare a pârâtei la plata de contrastalii înregistrate de nava Banat şi că dreptul la acţiune s-a născut la data de 4 ianuarie 1993, când s-au finalizat operaţiunile de descărcare a navei în portul de destinaţie Constanţa, prezenta acţiune introdusă la 15 noiembrie 1995, cu depăşirea termenului legal menţionat, a fost corect respinsă ca prescrisă.