Executarea indirectă a obligaţiilor asumate dă dreptul creditorului să obţină de la debitor echivalentul prejudiciului pe care l-a suferit atât ca urmare a neexecutării ori executării cu întârziere, cât şi ca urmare a executării lor necorepunzătoare. Prejudiciul suferit de creditor trebuie să cuprindă nu numai pierderea efectivă (damnum emergens), ci şi câştigul nerealizat (lucrum cessans). Debitorul nu răspunde decât de daunele-interese care au fost prevăzute sau au putut fi prevăzute la facerea contractului, când neîndeplinirea obligaţiei nu provine din său, în toate cazurile fiind reparabil numai prejudiciul direct, care se găseşte în legătură cauzală cu faptul care a generat neexecutarea, executarea cu întârziere sau defectuoasă a contractului.
Deşi în contract nu au fost prevăzute clauze minimale care să reglementeze modul în care se vor rezolva eventualele deficienţe de calitate ale produselor realizate, este de neacceptat ca partea prestatoare, care a încălcat obligaţiile sale privind executarea unui serviciu de calitate, să nu fie obligată să suporte consecinţele executării necorespunzătoare a obligaţiilor sale legal asumate, în sensul de a plăti daune-interese co-contractantului, ştiut fiind faptul că executarea este defectuoasă sau necorespunzătoare şi atunci când prestaţia a fost realizată fără respectarea condiţiilor stabilite în standardele uzuale.
Secţia comercială, Decizia nr. 70 din 1 martie 2011
Prin sentința comercială nr. 1858 din 19 iulie 2010 pronunțată în dosarul nr. 860/108/2008 Tribunalul Arad a respins atât cererea de redeschidere a dezbaterilor, cât și excepția de inadmisibilitate, admițând, în schimb, acțiunea formulată de reclamanta SC R. SRL Sebiș împotriva pârâtei SC E. SRL Măxineni, obligând-o pe aceasta din urmă la plata sumei de 195.963,66 lei, reprezentând preț datorat conform contractului și 9.079,39 lei dobânzi legale. De asemenea, tribunalul a admis în parte cererea reconvențională formulată de reclamanta reconvențională SC E SRL împotriva pârâtei reconvenționale SC R SRL, dispunând rezilierea contractului de prestări-servicii nr. 3/23.01.2007 încheiat între cele două societăți, obligând pârâta reclamantă reconvențional la plata sumei de 65.166,90 lei, reprezentând materiale și materie primă, respingând restul pretențiilor acesteia.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC E. SRL Măxineni, solicitând modificarea ei în parte, în sensul respingerii cererii principale și admiterii integrale a cererii sale conexe.
Prin decizia civilă nr. 70 din 1.03.2011 C.A. Timișoara a admis apelul pârâtei și a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a exonerat apelanta de la plata sumei de 9.079,39 lei cu titlu de dobânzi legale și, admițând în parte cererea reconvențională, a obligat intimata să-i plătească suma de 100.219,94 euro cu titlu de daune-interese, menținând-o în rest.
în considerente s-a reținut că sancțiunea decăderii pârâtei din dreptul de a formula motive de apel, întrucât aceasta nu a respectat obligația de a depune motivele până la termenul de judecată din 19.10.2010, nu poate fi aplicată pentru că nu atunci a avut loc prima zi de înfățișare, care, potrivit art. 134 din C.proc.civ., este aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii. De altfel, chiar textul invocat de intimată [art. 287 alin. (2) din același cod], arată că această cerință poate fi împlinită până cel mai târziu la prima zi de înfățișare, lucru care s-a și întâmplat, motivele de apel fiind trimise de parte, prin poștă, în data de 5 noiembrie 2010.
într-adevăr, între cele două părți litigante a fost încheiat contractul de prestări-servicii nr. 3/23.01.2007, prin care intimata, în calitate de prestator, s-a obligat să efectueze, în favoarea apelantei, în calitate de beneficiar, activități de confecționare de încălțăminte, constând în operațiuni de injectat talpa, finisat și ambalat încălțăminte pentru 14.348 perechi la art. 291/2 și 261, utilizând materialele puse la dispoziție de către beneficiar, producția zilnică fiind de cca. 1.000 de perechi, ulterior fiind semnate mai multe acte adiționale, prin care s-au modificat doar obligațiile prestatorului, mai exact prevederile art. III, referitoare la efectuarea producției pentru alte articole, menționându-se cantitatea și prețul manoperei pentru acestea, restul clauzelor rămânând neschimbate.
Din ansamblul probelor administrate în primă instanță rezultă fără putință de tăgadă că, pe de o parte, intimata nu a executat în totalitate serviciile la care s-a obligat, iar pe de altă parte, că cel puțin parțial, serviciile prestate nu au fost de calitate, motiv pentru care o cantitate semnificativă din produsele finite livrate la export de către apelantă unor beneficiari străini au fost refuzate, ceea ce a cauzat acesteia din urmă prejudicii semnificative.
Din concluziile expertizei contabile a reieșit, așa cum a reținut și tribunalul, că intimata a efectuat doar parțial prestarea la care s-a obligat, în sensul că a executat mai puține perechi de încălțăminte decât trebuia potrivit contractului și față de câte materiale i s-au pus la dispoziție de către apelantă, astfel că o parte dintre materiile prime livrate au rămas neutilizate sau au fost utilizate prin fabricarea de încălțăminte cu defecte, reținute de parte, specialistul determinând că materialele, materiile prime și producția neterminată, corespunzând cu situația scriptică înregistrată în contabilitatea celor două societăți, ajung la valoarea de 65.166,90 lei, sumă pentru care în mod corect a și fost admisă cererea reconvențională.
Totuși, eronat judecătorul fondului a apreciat că, atâta timp cât aceasta nu s-a obligat la nimic cu privire la răspunderea contractuală în caz de defectuoasă a produselor, cu privire la costurile suplimentare privind înlăturarea defectelor și costurile suplimentare de transport, intimata nu poate fi obligată și la plata celorlalte sume solicitate cu titlu de daune-interese, cu atât mai mult cu cât, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor, pârâtei reconvenționale i s-a acordat asistență de către reclamanta reconvențională nu doar înainte de începerea producției, ci și ulterior, chiar până la finalizarea produselor din anumite articole, răspunderea aparținându-i și acesteia din urmă, care deși a verificat produsele prin proprii specialiști, a îngăduit ca marfa să fie expediată beneficiarilor finali. Este adevărat că art. 1073 și urm. din C.civ. prevăd că creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și are dreptul la dezdăunare în caz contrar, în obligațiile de a preda lucrul acesta aflându-se în rizico-pericolul creditorului, dar întrucât intimata și-a îndeplinit obligațiile asumate potrivit contratului, dreptul la dezdăunare nu poate fi invocat. Deși potrivit art. 1082 debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, textul nu este aplicabil în prezenta cauză, iar art. 1085 arată că el nu răspunde decât de daunele-interese care au fost prevăzute sau care au putut fi prevăzute la facerea contractului, când neîndeplinirea obligației nu provine din dolul său, definit de art. 960 din C.civ.. Or, reclamanta reconvențională nu a invocat și nici dovedit un asemenea dol, astfel încât, văzând și prevederile art. 1087, tribunalul a respins pretențiile părții apelante cu privire la daunele-interese constând în prejudiciu și profit nerealizat.
în primul rând, este de reținut că prima instanță a făcut o greșită aplicare a legii, considerând, în mod inexplicabil, că datorită faptului că părțile nu au reglementat în contract că prestatorul răspunde pentru executarea necorespunzătoare a obligațiilor asumate, el nu ar putea fi obligat la daune-interse. Aceasta, deși textul art. 1073 din C.civ. este mai mult decât lămuritor. Executarea indirectă a obligațiilor asumate dă dreptul creditorului să obțină de la debitor echivalentul prejudiciului pe care l-a suferit atât ca urmare a neexecutării ori executării cu întârziere, cât și ca urmare a executării lor necorepunzătoare. în cazul în care executarea în natură a obligației nu mai este posibilă, creanța inițială este înlocuită cu o altă creanță, aceea de despăgubire, care are drept obiect suma de bani ce reprezintă prejudiciul încercat de creditor, așa cum este cazul în speță, chiar dacă nu are loc o transformare a obligației inițiale într-una nouă.
Cum între părți a existat un contract valabil încheiat, este evident că nu ne putem afla decât pe tărâmul răspunderii civile contractuale, ale cărei condiții sunt, în afara legăturii contractuale, care reprezintă premisa angajării răspunderii debitorului, existența unei fapte ilicite, care a adus atingere unui drept subiectiv patrimonial al creditorului, existența unui prejudiciu material în care se concretizează această atingere, raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu și, nu în ultimul rând, vinovăția celui care a săvârșit respectiva faptă, cum corect a arătat și apelanta.
în al doilea rând, deși face referire la prevederile art. 1085 din C.civ., tribunalul confundă „dolul”, în sens de intenție, de culpă gravă, care face ca debitorul să răspundă nu numai de prejudiciile previzibile în momentul încheierii contractului, dar și de cele imprevizibile, cu „dolul” reglementat de art. 960 din același cod – viciu de consimțământ, care este o cauză de nulitate a convenției când mijloacele viclene, întrebuințate de una din părți, sunt astfel, încât este evident că, fără aceste mașinații, cealaltă parte n-ar fi contractat, concluzionând eronat că întrucât reclamanta reconvențional nu a invocat și dovedit un astfel de dol, nu se poate face aplicarea dispozițiilor art. 1082 din C.civ.
Reținerile judecătorului fondului sunt greșite și sub aspectul că, deși pentru a se naște dreptul creditorului de a pretinde despăgubiri de la debitor este necesar ca neexecutarea, executarea cu întârziere ori necorespunzătoare a obligațiilor să-i fie imputabilă acestuia, deci debitorul să fi avut o vină atunci când nu și-a îndeplinit ori și-a îndeplinit defectuos obligația, trebuie avut în vedere că în materia răspunderii contractuale, până la proba contrarie, neexecutarea obligației este imputabilă debitorului. Aceasta, pentru că în materia analizată debitorul este cel care trebuie să dovedească, dacă dorește să fie exonerat de răspundere, că nerespectarea obligației se datorează unor cauze străine, deci cazului fortui sau de forță majoră, ori vinei înseși a creditorului.
în speță, intimata a încercat să producă o asemenea dovadă, susținând că operațiunile pe care le-a efectuat au fost făcute sub supravegherea reprezentanților apelantei, care au realizat și recepția calitativă și cantitativă la sediul societății prestatoare, locul de încărcare și expediție a mărfii. Deși este adevărat că contractul inițial a fost modificat prin mai multe acte adiționale, care cuprind articolul ce trebuie prestat sau operațiunea la care este supus, cantitatea de articole și prețul manoperei, ceea ce denotă faptul că pârâta l-a negociat și acceptat, din faptul că în actul adițional din 22 martie 2007 este prevăzut că facturarea se va face pe articol, în funcție de fazele de lucru efectuate de către prestator, conform prețurilor prezentate, iar în cel din 1 februarie 2007 se arată că prestatorul are obligația de a efectua operațiuni de pregătire pentru injectare, injectat tălpi, finisat și ambalat încălțăminte, facturile fiind acceptate la plată și neobiectate, nu se poate trage concluzia că apelanta a verificat după fiecare fază calitatea produselor. Aceasta, cu atât mai mult cu cât art. IV pct. 4 din contract prevede doar că beneficiarul avea obligația să pună la dispoziția prestatorului o persoană cu aptitudini tehnice pentru a verifica, împreună cu o persoană delegată a prestatorului, consumurile de materiale și calitatea tălpilor injectare înainte de începerea producției. Ca atare, această clauză se referea fără echivoc la situația materiilor prime predate de către apelantă, în sensul verificării calității fețelor cusute, a cantităților, precum și a procedurilor prealabile începerii producției.
Expertiza tehnică judiciară a stabilit că încălțămintea realizată de intimată prezintă mai multe defecte, respectiv fețe trase neuniform pe calapod, fețe trase cu cute vizibile, fețe neîmperecheate, tălpi cu defecte vizibile (ciupituri), concluziile specialistului fiind că talpa este dezlipită parțial, există margini de talpă desprinse de fețe – separare netedă – 0,5-2,0 cm., polizarea feței încălțămintei a fost una neuniformă, ca adâncime și oscilantă, remedierile sunt vizibile și inestetice, nu s-a respectat proporția corectă de poliol, isocianat și antistatic (substanțe utilizate la ungerea matrițelor de injectare). Având în vedere scopul pentru care era destinată producția – echipament de protecție – valorificarea cu aceste defecte nu este posibilă, cerințele de calitate fiind maxime, nivelul limită pentru defectele admise AQL, utilizat la controlul calitativ efectuat statistico-matematic, fiind similar cu AQL-ul produselor alimentare, din experiența de prospectare a pieței reducerile de preț variind între 30% și 70% față de prețul inițial, funcție de oferta existentă și de conjunctura economică. Pentru a nu exista niciun dubiu cu privire la produsele în litigiu tot expertul a stabilit că producția a fost realizată în responsabilitatea societății intimate (un argument în acest sens fiind faptul că prestatorul nu avea în dotare, la acea dată, un robot pentru operațiunea de scămoșare), prezența tehnicianului apelantei neputând schimba datele problemei, și anume că producția s-a realizat de către SC. R. SRL. Sebiș, ci doar că persoanele care au fost instruite nu au mai lucrat ulterior la aceste produse, aceasta fiind explicația faptului că primele livrări au corespuns din punct de vedere calitativ.
în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor, având în vedere că părțile contractante nu au prevăzut o clauză penală, evaluarea convențională ulterioară producerii prejudiciului neputând avea loc ca urmare a retragerii reprezentantului intimatei de la negocieri, iar evaluarea legală neavând aplicabilitate în speță (din punctul de vedere al beneficiarului), singura modalitate ce poate fi luată în discuție este cea judiciară (art. 1084-1086 C.civ.).
Primul principiu în materie prevede că prejudiciul suferit de creditor datorită neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației trebuie să cuprindă atât pierderea efectivă (damnum emergens), cât și câștigul nerealizat (lucrum cesans), contrar celor reținute de tribunal. Un alt principiu, la care s-a făcut deja referire mai sus, statuează că debitorul nu răspunde, de regulă, decât de daunele-interese care au fost prevăzute sau au putut fi prevăzute la facerea contractului, când neîndeplinirea obligației nu provine din dolul său. Aceasta, deoarece în materie contractuală este de presupus că părțile și-au asumat obligații numai în măsura consecințelor pe care le puteau prevedea la momentul când au încheiat actul juridic. Nu în ultimul rând, potrivit unui al treilea principiu, în toate cazurile, este reparabil numai prejudiciul direct, care se găsește în legătură cauzală cu faptul care a generat neexecutarea, executarea cu întârziere sau defectuoasă a contractului.
Curtea constată că apelanta a dovedit toate circumstanțele care conduc la aplicarea principiilor mai sus expuse. Astfel, valoarea serviciilor de reparație a produselor cu deficiențe de calitate refuzate de beneficiarul extern SC K. Austria a fost de 71.163,45 euro, la care se adaugă atât contravaloarea reală a transportului (pentru că SC M SRL Italia a refacturat în plus 1.330 euro, sumă care nu poate fi imputată societății intimate) suportat tot de apelantă și care se ridică la suma de 4.250 euro, cât și cheltuielile de logistică, manoperă, deplasare și de retur în cuantum total de 24.806,49 euro, suma de 5.636 euro, provenită de la alți clienți ai SC M Italia SRL nefiind facturată către SC E SRL. Măxineni și nici înregistrată în contabilitatea acesteia, ceea ce determină neluarea ei în calcul. De asemenea, câtă vreme în contractul nr. 2/01.09.2005 dintre apelantă și SC K. Austria nu există nicio clauză care să prevadă că în caz de neexecutare, executare cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației partea în culpă datorează penalități într-un anumit cuantum, este evident că nici suma de 46.389,04 euro cerută de beneficiarul extern apelantei cu acest titlu nu poate fi imputată intimatei drept despăgubiri pentru nerespectarea contractului de prestări-servicii nr. 3/23.01.2007, cererea pârâtei reclamantă reconvențional, sub acest aspect, fiind neîntemeiată.
Concluzionând, instanța apreciază că deși în contractul dintre părțile aflate în litigiu nu au fost prevăzute clauze minimale care să reglementeze modul în care se vor rezolva eventualele deficiențe de calitate ale produselor realizate, este de neacceptat ca partea prestatoare, care a încălcat obligațiile sale privind executarea unui serviciu de calitate, să nu fie obligată, în temeiul art. 1084-1086 din C.civ., să suporte consecințele executării necorespunzătoare a obligațiilor sale legal asumate, în sensul de a plăti daune-interese co-contractantului, știut fiind faptul că executarea este defectuoasă sau necorespunzătoare și atunci când prestația a fost realizată fără respectarea condițiilor stabilite în standardele uzuale (în executarea unor produse de încălțăminte existând asemenea standarde, după cum a arătat și specialistul). Raportat la cele stabilite de experți, intimata trebuie să suporte, în afara contravalorii materiilor prime livrate rămase neutilizate și a producției neterminate, la care a fost obligată de prima instanță, și suma de 100.219,94 euro.
însă, dat fiind faptul că în cazul în care apelanta, în calitate de beneficiar, nu ar fi obligată să plătească intimatei, așa cum s-a dispus de către judecătorul fondului, contravaloarea facturilor emise de aceasta pentru serviciul prestat, respectiv manopera executată, s-ar ajunge la situația în care SC E SRL Măxineni s-ar îmbogăți fără justă cauză în detrimentul SC R SRL Sebiș (în sensul că aceasta ar primi contravaloarea încălțămintei livrate partenerilor externi fără să suporte costurile de producție, deși a subcontractat acest serviciu către intimată), ceea ce nu ar fi echitabil, Curtea va respinge apelul său cu privire la acest aspect, sentința tribunalului care a admis acțiunea principală și a obligat-o la plata sumei de 195.963,66 lei fiind temeinică și legală, în baza excepției de neexecutare a contractului (exceptio non adimpleti contractus) impunându-se doar înlăturarea obligării sale la plata sumei de 9.079,39 lei cu titlu de dobânzi legale, ele nefiind datorate tocmai ca o consecință a executării defectuoase a obligațiilor de către cealaltă parte. Aceasta, întrucât prin invocarea excepției menționate, partea care înțelege să se prevaleze de respectivul mijloc de apărare aflat la dispoziția uneia dintre părțile contractului sinalagmatic, în cazul în care i se pretinde executarea obligației ce-i incumbă (în cazul nostru, plata facturilor emise de prestator), fără ca partea care pretinde această executare (prestatorul serviciului) să-și execute obligația, obține, fără intervenția instanței de judecată, o suspendare a executării propriilor obligații până la momentul în care cealaltă parte își va îndeplini obligația ce-i revine, de îndată ce aceste obligații vor fi îndeplinite efectul suspensiv încetând. Evident că, raportat la prevederile art. 1144 și urm. din C.civ., cele două obligații reciproce se vor stinge până la concurența celei mai mici dintre ele, operațiune juridică care va fi realizată la momentul executării hotărârii, când se va și stabili care este în lei, la cursul oficial stabilit de banca centrală, echivalentul creanței apelantei, dat fiind că partea a cerut obligarea intimatei la plata de despăgubiri doar în monedă unică europeană, pe când creanța acesteia din urmă este în lei.
în speță, contrar celor afirmate de intimată, nu este aplicabil principiul solve et repete pentru simplul motiv că în contractul dintre părți nu s-a prevăzut o asemenea clauză, în virtutea căreia o reclamație de calitate sau de cantitate a cumpărătorului nu poate fi invocată ca temei al refuzului de plată ori pentru amânarea plății. Ca atare, societatea debitoare avea tot dreptul că opună creditorului său excepții izvorând din neîndeplinirea obligației chiar înainte de a fi plătit integral prețul sau prestația la care era obligată prin contract.
Nu în ultimul rând, nici suma de 54.608,32 euro, reprezentând pretins profit nerealizat de către apelantă, deși, în principiu, nu poate fi exclusă din categoria prejudiciilor directe la care ar putea fi obligată intimata, nefiind dovedită în niciun fel, nu poate fi acceptată de Curte, partea neconformându-se exigențelor impuse de art. 1169 din C.civ. și de alin. (1) al art. 129 din C.proc.civ., doar arătarea unei anumite sume, despre care se afirmă numai, că ar reprezenta profit nerealizat nefiind suficientă pentru a determina convingerea instanței că cererea de chemare în judecată este întemeiată în această privință. De altfel, din concluziile scrise formulate de apelantă rezultă că aceasta face confuzie între profitul nerealizat și penalitățile facturate de partenerii săi străini (în sumă totală de 86.389,04 euro), considerând că această sumă reprezintă profitul său nerealizat, pe care nu l-a cerut în totalitate, ci doar în limita a 54.608,32 euro.
Susținerile intimatei privitoare la faptul că înscrisurile prezentate de apelantă pentru dovedirea prejudiciului nu ar avea valoare juridică, reprezentând, de fapt, o sumă de acte fără nicio forță probantă, care nu pot face dovada pagubei pretins cauzate, cu atât mai mult cu cât contractul încheiat cu SC M Italia SRL și SC M SAA. nu este ștampilat, nu are număr de înregistrare, iar administratorul F.F. l-a semnat atât pentru reclamantă, cât și pentru SC M Italia SRL, nu pot fi primite, fiind contrazise de concluziile expertului contabil, care a arătat, în răspunsul la obiectivul nr. 5 propus de pârâta reclamantă reconvențional, că deși nu se poate pronunța asupra corectitudinii facturilor depuse la dosar, acestea sunt înregistrate în contabilitatea societății (adică nu sunt fictive) și au valoare fiscală (în răspunsul la obiectivul nr. 1 propus de reclamanta pârâtă reconvențional), lipsa unui număr de înregistrare al contractului de prestări-servicii din 15 mai 2007 neputând atrage nevalabilitatea convenției, fiind vorba de un act juridic consensual, iar semnarea lui de două ori de către dl. F.F. se explică doar prin faptul că această persoană reprezintă atât societatea apelantă, cât și firma care a intermediat perfectarea contractului de reparație cu o altă societatea italiană (SC M SAA.), lucru neinterzis de lege, lipsa ștampilei neatrăgând nevaliditatea contractului câtă vreme el este semnat de reprezentantul legal al persoanei juridice. împrejurarea, reală de altfel, că unele dintre facturile emise de partenerii externi ai apelantei au tipărită data transmiterii lor (data imprimată de aparatul fax), care este ulterioară datei înregistrării acțiunii la tribunal, nu este de natură să determine înlăturarea lor ca și mijloace de probă, daunele solicitate și probate trebuind a fi luate în considerare chiar dacă apelanta nu a emis încă, la rândul său, facturi pe seama intimatei, această chestiune fiind una pur contabilă și nu una juridică. (judecător dr. Csaba Bela Nasz)
(Judecător dr. Csaba Bela Nasz)
