Legea nr. 469/2002, art. 4
între părţi a intervenit contractul de prestaţii publicitare nr. 2446 din 23 iunie 2006. prin închirierea unui spaţiu pentru amplasarea unei plase publicitare iluminate, plasată pe imobilul din b-dul I.C.B. nr. 39, pe timp de 1 an (4 iulie 2005 – 3 iulie 2006), contra plăţii sumelor arătate la art. 3 din contract. Plasa publicitară a fost aşezată pe imobilul convenit, chiria şi accesoriile aferente au fost plătite de pârâtă, mai puţin cele pentru luna octombrie 2005 şi 1-20 noiembrie 2005. elemente de fapt necontestate de părţi.
Ambele părţi invocă rezilierea contractului nr. 2446/2005: reclamanta în temeiul art. 6.2 din contract, începând cu 20 noiembrie 2005 (scrisoarea din 16 noiembrie 2005), iar pârâta prin acordul părţilor. începând cu 1 noiembrie 2005.
în realitate, lucrurile stau diferit. Potrivit art. 6 din contract, rezilierea poate interveni prin acordul părţilor (art. 6.1) sau dacă vreuna dintre părţi nu îşi îndeplineşte obligaţiile mai mult de 10 zile consecutiv (art. 6.2), cu un preaviz de 45 de zile şi cu plata obligaţiilor restante (art. 6.4). Nu ne aflăm însă în niciuna dintre ipotezele textului contractual evocat. Astfel, nu există niciun acord între părţi pentru rezilierea contractului conform art.
6.1, după cum reclamanta nu a propus rezilierea în condiţiile art. 6.2 şi art. 6.4. respectiv cu un preaviz de 45 de zile (ci doar cu un preaviz de 4 zile, respectiv la 16 noiembrie 2005 pentru reziliere începând cu 20 noiembrie 2005), la care nu poate invoca un eventual acord al pârâtei pentru scurtarea preavizului. în atare situaţie, ipoteza unei rezilieri a contractului în condiţiile art. 6 din contract – care să marcheze momentul încetării obligaţiilor reciproce dintre părţi – nu se poate reţine.
Nu mai puţin, perioada în discuţie pentru plata prestaţiilor publicitare este 1 octombrie -20 noiembrie 2005. perioadă în care plasa publicitară a fost expusă pe imobilul din b-dul
I.C.B. nr. 39. Susţinerea pârâtei că nu ar datora – pentru luna octombrie – decât chiria, pentru că plasa nu a fost luminată noaptea, nu a putut fi reţinută, nu numai pentru că pârâta nu a reclamat eventuala neluminare a plasei în nopţile lunii octombrie şi noiembrie 2005, ccea ce ar putea însemna că era iluminată, dar şi consecinţă a probatoriului testimonial administrat în cauză, din care rezultă că plasa a fost luminată în fiecare noapte, fără întrerupere. în atare situaţie, pârâta datorează toate sumele arătate la art. 3 din contract, conform facturilor nr. 6640591 din 24 octombrie 2005 şi nr. 6734505 din 30 noiembrie 2005 (total 11.5005,56 Ici) şi. în consecinţă, a fost obligată la plata lor.
Neplata la scadenţă a sumelor datorate atrage plata unei penalităţi de 0,1% pe zi de întârziere, penalităţi care. calculate până la 27 ianuarie 2006, însumează 12.134.51 lei. conform calculului de la dosar. întrucât pârâta nu şi-a justificat neplata la scadenţă a facturilor pentru motive carc să o exonereze de răspundere, datorează penalităţi. Potrivit art. 4 din Legea nr. 469/2002. penalităţile de întârziere nu pot depăşi debitul în litigiu. în consecinţă, pârâta a fost obligată numai la plata sumei de 11.205,56 lei cu titlu de penalităţi de întârziere.
Sentinţa arbitrală nr. 17 din 5 februarie 2007
