Contract de subînchiriere. Neexecutarea obligaţiei de plată a chiriei. Reziliere


C. civ., art. 1020. art. 1021

Temeiul acţiunii arbitrale promovate de reclamantă, prin care a solicitat rezilierea contractului cu subînchiriere, este dat de contractul de subînchiriere nr. 112 din 29 iunie 2005. Potrivit acestuia, reclamanta subînchiria către pârâtă, pentru o perioadă de doi ani (începând cu data de I iulie 2005), o suprafaţă de II.02 mp din imobilul. Predarea-pri-mirea spaţiului trebuia consemnată, potrivit contractului (art. 5). într-un proces-verbal de predare-primire, ce a fost depus de reclamantă.

Tribunalul arbitral a reţinut câ nu există în cuprinsul contractului de subînchiricre nr. 112 din 29 iunie 2005 vreun pact comisoriu explicit în favoarea reclamantei, ci doar cel prevăzut de art. 7 din contract, care însă este constituit în beneficiul pârâtei. Faţâ de o asemenea situaţie, consideraţiile Tribunalului arbitral faţâ de acest capât de cerere au ţinut seama de condiţiile de drept comun impuse de art. 1020 şi art. 1021 C. civ. Este de observat câ reclamanta invocă drept temei contractual al cererii de reziliere art. 6 alin. ultim, care prevede câ „chiria se va negocia după o perioadă de un an de zile de la data semnării prezentului contract”.

Astfel, rezilierea contractului de subînchiriere nr. 112 din 29 iunie 2005 este posibilă în lumina dispoziţiilor legale cuprinse în Codul civil numai în situaţia în carc pârâta nu îşi execută o obligaţie contractuală esenţială în mod culpabil, neexecutare în legătură cu care a fost în prealabil pusă în întârziere de cătrc reclamantă. Obligaţia de plată a chiriei este o obligaţie esenţială. Neplata acesteia generează o prezumţie de culpă a pârâtei. De asemenea. fiind vorba de o obligaţie comercială bănească, vor deveni incidente dispoziţiile art. 43 C. com., pârâta fiind astfel de drept în întârziere. Reclamanta, în raport de probele administrate, şi-a executat obligaţiile ce îi reveneau, în principal acelea de punere la dispoziţie a spaţiului închiriat, respectiv aceea de a liniştitei folosinţe a acestuia. Tribunalul arbitral a reţinut în acest context importanţa şi efectele prezumate ce pot fi acordate procesului-verbal de prcdare-primirc a spaţiului închiriat. în absenţa unei apărări realizate de către pârâtă, aceasta generează prezumţia că reclamanta şi-a executat obligaţia de predare-primire a spaţiului închiriat, precum şi faptul că acesta corespundea scopului declarat al unei astfel de închirieri, respectiv show-room vânzare tâmplărie PVC cu geam termopan (art. 2 din contract).

în consecinţă. Tribunalul arbitral a dispus rezilierea contractului de subînchiricre nr. 112 din 29 iunie 2005.

Sentinţa arbitrală nr. 98 din 10 mai 2007