în absenţa unei clauze contractuale în sens contrar, beneficiarul nu are obligaţia de a achita şi tariful pentru distanţa parcursă de mijlocul de transport de la locul de garare la punctul de lucru şi invers.
(Secţia comercială, decizia nr. 1.145/18.12.1996).
Prin sentinţa civilă nr. 3.449, pronunţată la 31.05.1996, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti respinge acţiunea formulată de reclamanta R.A. – R – D. T. M. B. îndreptată împotriva pârâtei S.C. “T. A. F.” – S.A., ca neîntemeiată.
în motivare se reţine că între părţi s-a încheiat un contract pentru prestări de servicii de transport cu mijloacele auto nr. 376/001 şi 377/01, în baza căruia pârâta a efectuat, în beneficiul reclamantei, mai multe servicii transport pe perioada 1- 30.04.1995, că pentru prestaţiile efectuate au fost negociate de părţi tarifele prezentate în anexa 1, respectiv în convenţia nr. 377/001, încheiată la aceeaşi dată, care stabileşte condiţiile de plată a transportului. Se mai reţine că pentru transporturile efectuate, pârâta a perceput dislocări în sumă de 2.462.967 lei, reprezentând plata pentru km parcurşi de către mijlocul auto de la locul de parcare al prestatorului la punctul de lucru indicat de beneficiar şi, respectiv, distanţa parcursă invers, la sfârşitul programului de lucru, că prin anexa la contract părţile au stabilit că preţul transportului ce urmează a fi efectuat în favoarea reclamantei se bazează pe tariful orar şi tariful pe km parcurşi de autovehicul, necesari realizării transportului şi că nici un alt tarif nu a fost prevăzut de părţi pentru plata transportului, cu alte cuvinte, părţile nu au prevăzut în contract un tarif separat pentru dislocări. De asemenea, că reclamanta a avizat plata kilometrajului efectuat şi a susţinut, în răspunsul la interogatoriu, că factuarea prestaţiilor, deşi s-a făcut după confirmarea şi semnarea bonurilor de transport de către salariaţii săi, ar fi atras atenţia cărăuşului asupra greşelilor descoperite în factură, dar că acest lucru nu a fost dovedit şi că acesta recunoaşte la interogatoriu că autovehiculele au fost puse la dispoziţia sa de la locul de parcare al pârâtei la locurile solicitate de reclamantă, că în cheltuielile efectuate de către cărăuş se includ toate cheltuielile efectuate de către aceasta şi care reprezintă preţul global al prestaţiei de transport, inclusiv plata pentru distanţa de la locul de parcare al cărăuşului la punctul de lucru indicat de beneficiar.
împotriva acestei sentinţe formulează apel R.A. – R – D. T. M. B. Prin apel se aduc critici sentinţei, în sensul că părţile au convenit prin contract, ca reclamanta să asigure un program minim de lucru de 8 ore zilnic, achitând contravaloarea prestaţiilor efectuate, numai acestora, că în cuprinsul contractului nu se face vorbire de un tarif distinct pentru plata dislocărilor, dar că această împrejurare nu se datorează unei “omisiuni” a părţilor contractante, ci împrejurării că nu trebuiesc plătite de pârâta-apelantă, că în momentul în care a constatat plăţile eronat făcute pentru dislocări a sistat de îndată plata, iar pârâta intimată nu a înţeles să facă nici o obiecţie şi, în consecinţă, nu a adoptat o atitudine faţă de aceste sistări, continuând să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale, achiesând, în mod tacit, la împrejurarea că unitatea apelantă nu datorează plata acestora. Apreciază că, cheltuielile efectuate cu dislocări de pârâtă intimată erau acoperite în fapt din tariful aplicat în contract, minim 8 ore zilnic.
Apelul este fondat.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului instanţei de fond se constată că părţile au convenit, prin contractul 377/001/4.04.1994, ca reclamanta să asigure pentru pârâtă un program minim de lucru de 8 ore, reclamanta având calitatea de expeditor, iar pârâta de transportator, că părţile nu au convenit prin contract ca distanţa de la locul de garare a mijlocului de transport la punctul de lucru să fie suportată de beneficiarul prestaţiilor de transport, ca astfel pârâta să aibă dreptul să pretindă şi plată pentru aceasta. Aşa fiind, intimata-pârâtă nu are dreptul să reţină o sumă plătită eronat numai pentru simpla greşeală a unor funcţionari, de confirmare a bonurilor de transport. De altfel, făcând o comparaţie cu alte societăţi care prestează servicii de transport către populaţie (ex. GETAX), şi acesta cronometrează numai transportul ce interesează clienţii şi nu distanţa parcursă până la locul de unde ridică clientul.
Se mai reţine că, contractul se referă la efectuarea unor prestaţii de transport, deci la prestaţiile efective, fără să aibă vreo clauză în sensul celor invocate de pârâtă în apărarea sa, astfel că va admite apelul, cu respectarea dispoziţiile art. 296 Cod proc. civilă, va schimba în totul hotărârea atacată, va admite în parte acţiunea reclamantei, va obliga pârâta la restituirea sumei de 2.462.967 lei, va respinge capătul de cerere privind penalităţile, părţile neconvenind, prin contract sau un alt înscris, asupra plăţii de penalităţi, cu respectarea dispoziţiilor art. 969, 970 şi art. 7 din Legea nr. 76/ 1992, ţinând seama şi de deciziile nr. 89/1995 şi nr. 18/ 1996.
Notă: Cu privire la Legea nr. 76/1992, a se vedea nota de la speţa nr. 12.
