Culpa băncii.
Susţinerea beneficiarei transportului, în sensul că la data emiterii facturii avea disponibil în contul băncii căreia i-a încredinţat operaţiunile, potrivit contractului de cont, nu o exonerează de răspundere, cât timp plata efectivă nu a avut loc. Pentru dauna creată, pârâta are posibilitatea să se îndrepte împotriva băncii unde are deschis contul.
(Secţia comercială, decizia nr. 902/28.09.1998)
Prin sentinţa civilă nr. 5.596 din 1.04.1998, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, a respins acţiunea reclamantei „K.N.T.”-S.R.L. îndreptată împotriva pârâtei „S”-S.R.L.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, acceptând la plată factura nr. 23.100.606.011 din 14.06.1996 şi înaintând băncii unde are deschis cont dispoziţia de plată, iar aceasta a onorat la plată factura, aşa cum rezultă din copia extrasului de cont bancar.
împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta, criticile vizând modul eronat în care instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt. Astfel, documentele de plată poartă viza „achitat” a băncii debitorului, suma nefiind intrată în cont, actele depuse fiind emise de o bancă aflată, la data efectuării plăţii, în redresare şi lichidare judiciară, nedispunând de resurse financiare, actele depuse neavând nici o acoperire în vederea realizării scopului urmărit.
Intimata a depus întâmpinare şi note scrise, prin care ridică excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, motivat de faptul că raportul juridic depus judecăţii este un raport de drept bancar între Banca D.F. şi beneficiarul executării, respectiv reclamanta apelantă, având în vedere dispoziţiile art. 115 pct. 2 din cadrul Regulamentului privind ordinul de plată nr. 8 al B.N.R.
Pe fond, solicită respingerea apelului, motivând ca raportul de drept fundamental între cele două părţi este un raport de drept al comerţului internaţional şi, potrivit uzanţelor comerciale internaţionale, imposibilitatea derulării procedurii de a transferului în contul beneficiarului a sumei în litigiu, este considerată şi asimilată cazului fortuit.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul reţine că, dat fiind raportul comercial de prestări/servicii (executări transporturi) intervenit între reclamanta-apelantă şi pârâta intimată, cu finalitatea plăţii preţului ce face obiectul cauzei deduse judecăţii, beneficiara transportului are legimitate procesuală pasivă.
Susţinerea intimatei, potrivit căreia la data emiterii facturii avea disponibil în contul băncii căreia i-a încredinţat operaţiunile potrivit contractului de cont încheiat, nu are relevanţă, atâta timp cât plata efectivă nu a avut loc, excepţia urmând a fi respinsă ca nefondată.
Pe fond, se reţine că pârâta beneficiară a transportului a administrat ca probă factura emisă de reclamanta intimată cu ştampila „achitat” a băncii, dispoziţia de plată externă, extrasul de cont bancar din 2.07.1996, toate purtând viza băncii emitente, în speţă Banca D.F., din ele rezultând că această sumă ar fi fost plătită.
în realitate, extrasul de cont bancar nu poartă viza băncii, iar celelalte acte atestă intrarea documentelor la banca plătitoare, nu ieşirea din contul pârâtei-intimate a sumei asupra căreia s-a efectuat plata. în atare condiţii, pentru dauna creată, pârâta-intimată are posibilitatea să se îndrepte împotriva băncii unde are contul deschis.
Aşa fiind, în baza art. 296 Cod procedură civilă, apelul urmează a fi admis, sentinţa schimbată în tot şi, pe fond, acţiunea urmează a fi admisă şi pârâta-intimată obligată la plata sumei de 1.950 DM, reprezentând contravaloarea transporturilor efectuate.
